Istoria (ne)înţelegerii (2): Calea spre Eternitate

Dacă Nicodim e un personaj biblic cunoscut pentru că L-a căutat pe Isus noaptea, nu același lucru se poate spune despre Filip, unul dintre cei doisprezece ucenici care fusese implicat într-un schimb de replici cu Natanael (Ioan 1:45-46):

Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege și Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”

Natanael i-a zis: Poate ieși ceva bun din Nazaret?”

Vino si vezi!”, i-a răspuns Filip.

Spre deosebire de Nicodim, Filip e un personaj care pare a se manifesta la lumina zilei, încurajîndu-l pe Natanael să se convingă singur.

Mai tîrziu, îl întîlnim pe Filip însă într-o situație similară cu cea a lui Nicodim:

Isus i-a zis: De atîta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: Arată-ne pe Tatăl?” (Ioan.14:9)

Nicodim, un nepriceput în umbra nopţii. Filip, un nepriceput la lumina zilei.

Nicodim nu înțelegea cum este cu cel născut din pîntecele Duhului, Filip nu înțelegea calea spre Tatăl. Că Isus e calea spre Tatăl. Că cine L-a văzut pe Isus L-a văzut pe Tatăl!

Sincer vorbind, nici noi nu prea înțelegem…

Dar, spre deosebire de Nicodim și Filip, noi suntem poziționați DUPĂ triada evenimențială a Răstignirii, Învierii și Înălțării. Și după evenimentul rusalic.

Orice referință din Vechiul Testament sau din Noul Testament o re-interpretăm în lumina acestui trident al Creatorului, Susținătorului și Nimicitorului acestei planete.

Spre deosebire de apostoli, înțelegem că Împărăția nu are de a face cu stratul de ozon, nici cu încălzirea globală. Și nici cu vreo formă perversă de evlavie sau cu porunci omenești care nu sunt de nici un preț împotriva gîdilării firii pămîntești.

Atunci cînd SIMȚIM roadele Duhului, cînd degustăm neprihănirea, pacea și bucuria în Duhul Sfînt, înțelegem de ce Isus le-a spus celor din vremea Lui: Împărăția lui Dumnezeu e extra-terestră. Doar cei ce sunt precum copilașii au șansă. Restul sînt zombi. Cred că trăiesc, dar de fapt sunt morți. Cine îşi trăieşte viaţa de fapt o pierde!

În zodia postevenimențială în care trăim, cea de după evacuarea Extra-Terestrului și aterizarea Maicii Alinătoare, înțelegem că Nicodim și Filip nu înțelegeau…

În istoria amplă a (ne)înțelegerii, omenirea s-a confruntat, generații după generații, cu planuri terestre de zombificare a habitatului planetar. Mersul veacului acestuia a produs înlocuitori (cu “soia”) ai oricărei utopii mesianice de părăsire a planetei mamă. De veacuri, oamenii sug la țîțele acestei planete, de parcă ar avea vreo șansă să ajungă, cîndva, exemplare mature…

Nu putem spune că Filip nu căuta Calea spre Eternitate, ba chiar dimpotrivă. Dar mai avea un singur dor: la marginea mării, să-l vadă pe Tatăl Cămării.

Replica lui Isus este: Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.

Asta e Calea: Isus Însuși.

Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine?” este chestiunea fundamentală care îi este adresată lui Filip, dar şi celorlalţi ucenici, şi, peste veacuri, oricui dintre umanoizii care visează la eternitate.

To be or not to be… Filip, ca atîția alții, de atunci și de acum, e pus în fața unei dileme existențiale: ori cu Isus, extrem de complicat, dar care se descoperă “copiilor”, ori zombi.

Ori cu Isus, cel cu familia la purtător – Mama Mea şi fratii Mei sînt cei ce asculta Cuvîntul lui Dumnezeu şi-l împlinesc”, ori purtat încolo şi încoace de orice vînt de învăţătură…

Ori urmaş al lui Hristos, cu El în jug, cu crucea-n spate toată viața, dar care te va cunoaște nu după numele ce-ți pui, ci după ranele-ndurare sub crucea ta și crucea Lui”, ori înregimentat, de bună voie, în istoria plimbăreţilor.

Iadul şi Raiul încep de pe pămînt – toți facem parte din Istoria (ne)înțelegerii, unii sub blestemul Egoismului și Orbirii, ceilalți, binecuvîntații Tatălui, sub grația Răscumpărării şi Iubirii.

Am fost orb, dar acum văd… – iată miracolul care desparte Raiul de Iad.

Mesia a rămas în amintirea omenirii ca fiind Cel care avea timp și pentru Tatăl și pentru oameni. Destinul solitudinii Lui a fost împletit cu cel al anxietății oamenilor. A trăit angoasa Lui, dar și pe cea a oamenilor. Se ruga, în singurătea Lui, Tatălui, dar îi învăța și pe oamenii să se roage Tatălui.

Avea sistem dublu de ființare, dar axa lui trecea nu prin țîțînele Pămîntului, ci prin țîțînele Cerului.

Dogma Sfintei Treimi rămîne cea mai misterioasă formă de comunicare a Extra-Tereștrilor cu Terra.

Și, totuși, fără întîlnirea cu Sfînta Treime nu există “întîlnirea personală cu Isus”.

După cum, fără întîlnirea cu Isus nu există întîlnirea cu… Tatăl.

Cu Eternitatea…

Un răspuns to “Istoria (ne)înţelegerii (2): Calea spre Eternitate”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: