În obiectiv: Emanuelismul negruţian (12) – A apărut Cruceru! Nu Marius, Beni

Beniamin Cruceru: „Conducerea școlii va trebui să accepte această înfrângere mediatică și să-și învețe lecțiile ca orice student silitor. Mult mai mult decât intenția contează percepția oamenilor, iar asocierea cu politicul va fi de cele mai multe ori nefavorabilă. Cred însă că în conducerea școlii sunt oameni cu discernământ care au înțeles ce era de înțeles după această vizită nedorită. Sper din toată inima că toți.”

Credinţele Crucerilor mi-au fost deseori suspecte…

Cîndva, Marius Cruceru credea că ciorile trăiesc 300 de ani… După intervenția mea, a tăiat un zero…

Acum, după toate cîte s-au întîmplat, Beniamin Cruceru CREDE că în conducerea școlii sînt oameni cu discernămînt. :)))))

Păi dacă erau cu discernămînt, CUM s-a ajuns la… „înfrîngerea mediatică”?

Dacă aia a fost doar pierderea unei bătălii şi urmează, cu ACEEAȘI oameni, alte… înfrîngeri mediatice?

Dacă ce e mai rău abia acum începe?…

Vizită nedorită?…

Păi nu a „clarificat”, cu un telefon, Daniel Brânzei că…?

Mai avem mult de discutat despre dorințele emanueliștilor…

Din seria EMANUELISMUL NEGRUȚIAN

Emanuelismul negruţian (1)
Emanuelismul negruţian (2)
Emanuelismul negruțian (3)
Emanuelismul negruţian (4)
Emanuelismul negruţian (5) – “Găseai foarte multe lucruri bune la UEO. Mai puţin har.”
Emanuelismul negruţian (6)
Emanuelismul negruţian (7)
Emanuelismul negruţian (8)
Emanuelismul negruţian (9) – Mercenariatul lui Dan Botică
Emanuelismul negruţian (10) – E vreo problemă?
Emanuelismul negruţian (11) – Mercenariatul lui Ciprian Simuț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: