Luca Deneş: „Eu îl cunosc pe Ponta şi îl votez!”
AICI nu e vorba de o opțiune politică, ci de o opțiune ETICĂ.
Etica e o chestiune secundară la pocăiți – țărănoii ăștia englezoiți o tot țin cu pocăința în sus și în jos, că nu mai ajung la ceea ce trebuie să urmeze DUPĂ pocăință (metanoia – schimbarea minții): schimbarea COMPORTAMENTULUI. Nu degeaba, în anii ’90, Iosif Ţon, îngrijorat de inconsistenţa vieţii concrete a pocăiților, a demarat cursurile de viaţă spirituală.
O opţiune politică o exprimi punctual, dar o viaţă ETICĂ trebuie să o trăieşti ÎN FIECARE ZI!
DOARE! COSTĂ!
Alţii în jurul tău îşi fac toate plăcerile, tu nu, că eşti în jug cu Hristos!
Pînă și felul superficial, căcăcios, în care pastorul penticostal Luca Deneș vorbește în public despre chestiuni de o importanță COLOSALĂ pentru societatea românească, – dar și pentru procesul de maturizare a gîndirii penticostalilor, mari amatori de senzații și fără apetit pentru articularea unui punct de vedere critic în diverse chestiuni – indică lipsa de maturitate a acestuia.
Am cele mai mari îndoieli că acest pastor penticostal îl CUNOAŞTE pe Ponta, mai degrabă avem de a face cu unul dintre ignoranţii fuduli, resentimentari și palavragii care se întîlnesc în număr semnificativ la penticostali.
Andrei Pleșu: Victor Ponta – Un personaj fără portret recognoscibil: nu evoluează prin opţiuni raţionale, ci prin tropisme de conjunctură
„Cînd inapt şi ţîfnos ca un repetent obraznic, cînd pompos ca un pionier distribuit, la sfîrşit de an, în rolul lui Mihai Viteazul, cînd drăgălaş ca o cadînă, cînd burzuluit ca un miliţian proaspăt crescut în grad, cînd glumeţ ca un băieţel din grupa mare, cînd solemn ca un lider planetar, Victor Ponta reuşeşte o stranie performanţă de minus-existenţă, un apogeu al lui „fără“: fără experienţă, fără prestigiu, fără competenţe specifice, fără prea multă minte, fără prea mult caracter, fără haz, fără simţul răspunderii, fără conştiinţa nenumăraţilor „fără“, care îl caracterizează.”
Gabriel Liiceanu: Domnule Ponta, felul dvs de a minți a devenit legendar
„Prezentarea distorsionată a lucrurilor a devenit la dvs un reflex. Mințiți și când nu e necesar, ca să fiți sigur că veți minți cu rost dacă la o adică va fi necesar. Iarăși, acest tip de a minți nu face parte dintr-un sistem, așa cum se-ntâmpla în comunism. Acolo politicienii mințeau solemn și uniform, de la nivelul unei minciuni colective și impersonale care, ca ideologie, îi îngloba pe toți și-i străjuia de undeva de deasupra capetelor lor. Pentru că toți mințeau la fel, minciuna lor nici nu mai avea relief.
Dvs practicați minciuna oportună, ocazională, la firul ierbii. La dvs, minciuna are personalitate. Mințiți numai pe cont propriu, nu inspirat de vreo mare minciună colectivă. Mințiți după cum vă bate vântul minciunii, după cum cad zarurile în ziua aceea, după ce potlogărie sau minciună anterioară trebuie să cârpiți.”
Alexandru Lăzescu: Singurul lucru la care pare că se pricepe cu adevărat Victor Ponta e acela de a păcăli realitatea
„Un om superficial (vezi celebrul episod MTO), incapabil să-și asume vreodată vreo răspundere, gata să ia culoarea „locului” atunci cînd face promisiuni sau declarații în țară sau în străinătate, un om despre care e practic imposibil să spui la ce se pricepe. Dacă e în joc interesul său e capabil să calce toate regulile scrise sau nescrise, așa cum s-a întîmplat în cazul plagiatului de la doctorat. Avem din acest punct de vedere un dezolant arc peste timp. La fel cum în trecut oameni din sfera științifică și academică s-au prostituat intelectual făcînd dintr-o cvasi-analfabetă ca Elena Ceușescu un academician am văzut cu acest prilej cum alții, din aceeași categorie, au închis ochii în fața evidenței negînd un plagiat cît roata carului. De fapt, un lucru mult mai grav decît plagiatul în sine e maniera în care au fost utilizate instituțiile statului pentru a da satisfacție premierului. Pentru că tupeul său nu are limite.”
Radu F. Alexandru: Răul care zace în Victor Ponta are resurse ce depășesc cu mult percepția noastră
„Hoț (plagiator), mincinos, dușman neîmpăcat al Justiției, ocrotitor public al marilor corupți, incompetent, iresponsabil, incult, duplicitar sunt câteva dintre calificativele care ne vin automat pe limbă în clipa în care îi rostim numele. Personal, nu-mi amintesc o singură poziționare politică, o singură decizie sau, măcar, un simplu gest a lui Victor Ponta pentru care să fi simțit imboldul să-l aplaud și să-l susțin. Tot ce a spus sau a făcut s-a dovedit din prima clipă fie revoltător, fie promisiune deșartă, evident fără șansă să fie onorată vreodată.”
Vladimir Tismăneanu: Victor Ponta nu dă doi bani pe democrație
„Victor Ponta simbolizează triumful imposturii ideologice. Este omul fără o identitate precisă, îmbrățișează doctrine la fel cum unii își pun și își scot mănușile. Azi e maoist, mâine guevarist, poimâine anarhist, monahist, liber-schimbist și tot așa, din metamorfoză în metamorfoză. În planul convingerilor, este omul de plastilină sau, cum observă Raluca Alexandrescu in revista “22”, este cameleonul perfect. Pe scurt, Ponta este personajul paradigmatic pentru abisul moral numit PSD. Ceea ce este cu precădere deranjant este că ar vrea să lase impresia că ar fi un democrat sincer. Nu este. Nu dă de fapt doi bani pe democrație.
Mihai Șora: Cu Ponta președinte, vom avea o Românie a furtului generalizat, a imposturii și incompetenței
„Victor Ponta este pupilul lui Ion Iliescu. Este continuatorul legitim (și legitimat) al lui Ion Iliescu.
Cu un Victor Ponta Președinte al României, ne îndreptăm spre o Românie a furtului generalizat, o Românie a imposturii guralive și dezordonate, o Românie a incompetenței și a nerușinării, în care oameni fără nicio calificare, oameni care și-au cumpărat sau au furat diplome universitare – ajungând, astfel, în pozițiile-cheie ale magistraturii, ale mediului academic, economic sau politic –, acești oameni corupți, lipsiți de scrupule, lipsiți de caracter, se vor afla la cârma țării noastre, mai exact: LA TOATE CÂRMELE ROMÂNIEI.”
Tudorel Urian: Victor Ponta duce o politică a dezbinării totale
„Lipsit de scrupule, premierul dovedește, așa cum scria Florin Tudose că nu ține cont de nimic atunci când este vorba de propriile sale interese. Tot ceea ce a făcut în acest an electoral (pomeni electorale pentru categorii tot mai mari de cetățeni, lipsa unui buget pe anul 2015, trimiterea parlamentului în vacanță plătită vreme de două luni pentru a nu fi luate în discuție solicitările procurorilor DNA de arestare preventivă a unor parlamentari, trimiterea corpului de control al prim-ministrului la primăria condusă de contracandidatul său pentru a-l tracasa între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale, defecțiunile dubioase înregistrate în principalele capitale europene cu ocazia primului tur de scrutin, în condițiile în care de organizarea scrutinului s-a ocupat Ministerul de Externe, aflat în subordinea sa, boicotarea cu satisfacție infantilă a oricăror inițiative ale Președintelui României, chiar cu riscul de a aduce prejudicii majore interesului național) demonstrează pericolul iminent pe care un astfel de președinte, capricios, resentimentar și lipsit de scrupule l-ar putea reprezenta pentru stabilitatea și chiar pentru unitatea acestei țări.”
Sever Voinescu: V.V.Ponta este un bolșevic de secol XXI
„V.V.Ponta este produsul cel mai colorat și mai zemos al stării socio-politice din România de azi. V.V.Ponta este expresia cea mai fidelă a acestei Românii, oricît am vrea să nu fie așa. De aceea, V.V.Ponta le place atît de multor români, de la Radu Beligan la țăranca aceea din Teleorman care a mărturisit că nu știe cum îl cheamă pe cel pe care l-a votat, dar că e ăla din poza pe care o are pe poartă, că acolo i-a zis primarul s-o pună. Dictatorii sînt, în general, produsul propriilor popoare.”
Dan Tăpălagă: Victor Ponta nu gândește ca un magistrat adevărat, ci ca un tipic procuror de partid
„Nu apreciază valori ca independența și libertatea magistratului, ci le repetă papagalicește la televizor, le spune oricui dorește să le audă, americanilor sau la Bruxelles. Aceste valori sunt bune doar la seminar sau dau bine maxim într-o lucrare de drept și aia plagiată că nu merită să te omori cu teorie stearpă. În viziunea trupei Ponta, magistratul reprezintă unul din instrumentele cheie prin care partidul exercită puterea. Așa gândea mentorul lor, așa gândeau părinții mentorului lor. Vorbim, deci, despre o școală de gândire, despre o tradiție cu rădăcini în comunism și perpetuate după pe linie PSD.”
Vlad Mixich: Victor Ponta este obişnuit să-şi aleagă colaboratorii cei mai şmecheri, nu cei mai competenţi
„Victor Ponta conduce guvernul României de doi ani şi jumătate. E deja mult dar va fi probabil cel mai ignorat fapt din această campanie prezidenţială. În aceşti doi ani şi jumătate, Ponta a avut parte de o majoritate parlamentară solidă şi de sprijinul propagandistic a două importante televiziuni de ştiri. Acesta, propaganda, este singurul front pe care bilanţul lui Victor Ponta este clar pozitiv. Beneficiile acestei victorii îi revin doar lui şi grupului care îl sprijină. Dar noi, poporul votant şi plătitor de biruri, cu ce ne-am ales? […]
Deşi aflat de peste un deceniu în politică, Victor Ponta a eşuat în a-şi alege cei mai competenţi coechipieri pentru cel mai important organism politic pe care l-a avut în subordine: guvernul României. Pentru că Victor Ponta este obişnuit să-şi aleagă colaboratorii cei mai şmecheri, nu cei mai competenţi.”
Vlad Zografi: Nicolae Ceaușescu și Victor Ponta au fost fascinați de putere, de acea putere colosală a înregimentării pe care o degajă China
„Odată ce am fost primiți într-o familie în care politica se face după niște reguli clare, riscăm să intrăm în combinații dubioase.
În privința asta există o profundă asemănare între Nicolae Ceaușescu și Victor Ponta: amândoi au jucat (sau joacă) sistematic pe cartea duplicității. Una spunem, alta facem, în ideea că suntem mai șmecheri decât ceilalți, că-i păcălim ca pe niște copii tâmpiți. Dacă Nicolae Ceaușescu avea scuza unei conjuncturi delicate, Victor Ponta n-are nici una. Ceea ce par să nu fi aflat încă primul ministru și mulți dintre politicienii noștri e că facem deja parte dintr-o alianță și dintr-un sistem european care exclud ambiguitățile..”
Ioan Stanomir: Regimul Ponta şi involuţia democratică
„Dincolo de histrionism, dincolo de faţada mediatică intreţinută cu grijă narcisistă, natura regimului Ponta poate fi descoperită fără dificultate, o dată ce iluziile de parcurs au fost abandonate. Expresie a unei voinţe de putere care îşi are originile în ambiţiile partidului-stat şi în interesele feudalilor care îl compun, regimul Ponta este, în ordinea istoriei ultimei decade, cel care a ilustrat o tactică, deliberată şi programată, de involuţie şi de degradare democratică.”
Iulia Marin: 60 de motive pentru care nu votez cu Victor Ponta
„57. Pentru acordul semnat de cei trei co-preşedinţi USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, cu Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare DIsponibilizate, ale cărui obiective erau: desfiinţarea Curţii Constituţionale, a Agenţiei Naţionale de Integritate, a DNA şi a CNSAS. Într-o conferinţă de presă ulterioară, premierul a declarat că a semnat, de principiu, doar prima pagină.
58. Pentru că, la o zi după referendumul din 2012, pentru demiterea lui Băsescu, a declarat că nu va mai participa la şedinţele CSAT dacă preşedintele se întoarce la Cotroceni. În luna septembrie, s-a prezentat la discuţii.
59. Pentru că, deşi este premier de doi ani şi jumătate, niciuna dintre promisiunile mari făcute în campanie nu s-a îndeplinit: un milion de locuri de muncă, descentralizarea, revizuirea Constituţiei etc
60. Pentru că, în campanie, PSD-ul lui Ponta l-a făcut agent electoral până şi pe Arsenie Boca. PSD a folosit, astfel, icoane cu părintele Arsenie Boca pe o parte şi cu sigla PSD pe verso”
Ion Cristoiu: Prin Victor Ponta se văd din nou aroganţa şi lăcomia Ciocoilor din PSD
„Nota definitorie a candidaţilor PSD după decembrie 1989 a fost lăcomia. Dacă ar face mai multe secţii de votare în străinătate, Victor Ponta ar cîştiga, poate, la un scor mai mic. El vrea însă un scor mare, un scor astronomic. La fel ca Penalii din PSD. Nu se mulţumesc că sînt deja multimilionari în euro prin furt. Fură mai departe. Pentru că sînt lacomi.”
Revista 22: Numărăm minciunile lui Ponta – 69
“Ordonanţele Guvernului pe care-l conduc sunt mult mai puţine decât cele date de Guvernul Boc si Ungureanu”. (Romania TV)
De la venirea la putere, guvernul Ponta a emis 191 OU. Guvernele Boc si Ungureanu au emis, într-o perioadă echivalentă, doar 124 OU.
Emanuel Conţac: Victor Ponta e un om cum rar îți este dat să întâlnești
„Victor Ponta ar trebui votat în primul rând pentru zâmbetul lui copilăros, ingenuu, dătător de bună dispoziție. Într-o lume de oameni mari și crispați de seriozitatea misiunii lor, Ponta iradiază un veșnic surâs care ne aduce tuturor aminte de un personaj mult îndrăgit al copilăriei noastre: Pinocchio (în varianta lui W. Disney). Fie că înfruntă, suit în bărcuță, viiturile, inundațiile ori alte catastrofe naturale, fie că îi provoacă la luptă dreaptă pe adversarii politici, Victor Ponta afișează un prepuber, tonic și molipsitor surâs.”
Valentin Dedu: Doamne, scapă-ne de Ponta!
„Ponta nu este un nou Ion Iliescu. Este mult mai periculos. Iliescu a fost „sărac și cinstit”, era mai decent și mai rezervat, cel puțin i-a făcut pe cei mai mulți să creadă asta. Ponta este dovedit hoț și mincinos. Iliescu era bătrân și fără prea mult dor de răzbunare, pe când Ponta este tânăr și cu multă sete de sânge.”
11 noiembrie 2014 la 07:52
Bravo! Nu-i destul ca fosti nostri lideri ne-au facut viata astfel incat multi, foarte multi am fost alungati peste granita fara cetatenie romana pentru ca am avut in familie pastori care nu s-au lasat cumparati. Vin acum noi „lideri” sa ne indemne la pact cu diavolul si capul mafiei PSD-iste Victoras Ponta? R U S I N E !!!
11 noiembrie 2014 la 16:26
Luca Deneș, în loc să cugete la chestiunea pe care am ridicat-o eu – Cît de proști pot fi pocăiții? – continuă cu același stil agresiv și resentimentar.
Mi-a trimis un comentariu-cearșaf cu tot felul de chestiuni, care țin de campanie electorală.
Dar eu am specificat că nu am pus în discuție opțiunea politică, ci opțiunea ETICĂ.
Nimic din comentariul agresiv și resentimentar al lui Luca Deneș nu are de a face cu postarea mea.
Eu sînt în campanie de mulți ani împotriva PROSTIEI (pocăiților tîmpiți și aroganți), împotriva ignoranței, împotriva dezinformărilor și împotriva MINCIUNII.
De fapt, există două chestiuni care sînt în legătură cu aspectul ETIC pe care l-am ridicat eu:
Luca Deneș MINTE atunci cînd spune: „Ca premier și lider de partid, Ponta a dovedit echilibru…”
Pînă şi Iliescu a răbufnit… :))))
De asemenea, e lipsit de ETICĂ ca Luca Deneș să voteze un prieten – pe care cică îl cunoaște, eu am arătat că ori nu-l cunoaște și atunci Luca Deneș este un ignorant fudul, resentimentar și palavragiu, ori îl cunoaște, cel puțin acum, după ce i-am pus la dispoziție informații importante, și face o alegere incorectă din punct de vedere ETIC – în detrimentul binelui public.
Faptul că amintește de corupții lui Băsescu și despre corupții lui Johannis e, din start, un punct în minus pentru dezbaterea chestiunii ETICE pe care am ridicat-o, care are de a face cu caracterul pervers al altcuiva – VICTOR PONTA.
Este evident că Luca Deneș nu a intrat în dezbatere cu chestiunile prezentate în ACEASTĂ postare.
El nu a făcut altceva decît să încerce să-și plaseze un material de propagandă politică de pe contul său de pe Facebook într-un spațiu care nu se ocupă de așa ceva și nu permite așa ceva.
Aici este un spațiu de informare și de polemică.
Pentru infracțiunea sa, îl sancționez pe Luca Deneș, nepermițîndu-i vreun comentariu pe acest blog pînă la 1 ianuarie 2015.
Voi prezenta o replică la comentariul său.
11 noiembrie 2014 la 23:48
Domnule Alin Cristea! Esti un avorton al Institutului Biblic Emanuel din Oradea, o anomalie fizica si spirituala. Daca ai impresia ca barba ta comunica un soi de piosenie sau nazuinte spre sinceritate, te inseli amarnic… Esti doar un mediocru, asa cum ai dovedit-o si in scoala, cu frustrarea continua a ratatului care-si intelege conditia!
Comentariile si articolele tale au iz filosofico-teologic doar pentru cei de teapa ta, insa oamenii superiori – pe care (probabili) nu-i vei putea intelege niciodata, sunt scarbiti de tine si de ceea ce reprezinti!
Desi genetica pretinde ca nu ai nici-o sansa sa-ti depasesti conditia, Scriptura pretinde ca ar fi o sansa, de undeva de SUS! O intelepciune extra-terestra, care coboara din Cer peste cei ce o cer cu sinceritate Creatorului! Iti sugerez sa o cauti.
Ai postat o gramada de citate speciale… intreaba-te: Ce spune Creatorul despre Alin Cristea? Care ar fi citatul Lui?
12 noiembrie 2014 la 11:00
Sa nu mai vorbim de faptul ca toata postarea sa e furata. Nu a precizat sursa, (precum a facut ‘prietenul’ sau in lucrarea de doctorat) http://viobota.wordpress.com/2014/10/20/de-ce-il-votez-pe-victor-ponta/. Asa lider, asa enoriasi!
Nu se face asa ceva! Daca nu esti in stare sa scrii asa ceva, macar ai decenta minima sa precizezi sursa. Rusinos! Scarbos!
12 noiembrie 2014 la 17:38
Ai timp pana maine sa stergi tot ce ai scris sau incepem sa picam siteu si raportari la SEO. Pana la ora 00:00 ai timp sa termini ori sa continuam te avertizez o sa fie
Bucatele siteul.
12 noiembrie 2014 la 20:10
Degeaba o să fie bucățele site-ul (i se zice BLOG), am altele (peste 80 de bloguri). Și mai este si Facebook. Și Twitter. Și Messenger. Și email și liste de discuții. Și publicații. Și radio. Și INSTITUȚII care monitorizează ce se întîmplă.
Și chiar dacă rămîn fără nici un blog, așa cum am fost prezent peste 12 ani în spațiul public și am găsit modalități de comunicare, tot voi fi PREZENT în spațiul public.
E de ajuns să mă plimb cu barba mea prin biserici, că sînt imediat remarcat! :))))
Și chiar dacă mă faceți bucățele pe mine, adică să mă omorîți, numele Alin Cristea rămîne oricum în istoria evanghelicilor români și reprezintă un reper demn al dreptului la exprimare.
Și un exemplu clar al acțiunii în numele adevărului, nu în numele vreunui partid politic sau grupuscul religios.
15 noiembrie 2014 la 00:44
Am inceput sa-mi schimb parerea despre dvs si imi cer scuze, am citit unele postari si aveti dreptate ! E momentul adevarului!
11 noiembrie 2021 la 09:58
A republicat asta pe RomaniaEv.