„Teoriile etice standard – includem aici toate variantele deontologismului, se înţelege, întîi de toate, kantianismul, utilitarismul, cu cele patru variante ale sale (acţional, al normei, al preferinţei, al bunăstării), eticile virtuţii şi ale binelui (aristotelice şi nearistotelice) şi, deloc la sfîrşit, etica grijii – au definit, într-un fel sau altul, acelaşi obiect de fond care, din perspectiva unei operaţii strict cognitive, poate fi definit drept elementele primare ale moralei ca fenomen obiectiv şi ale moralităţii ca stare şi ca prag de ordin subiectiv. În fapt, ori de cîte ori s-a pus problema conceptualizării moralei ca morală, decupînd părţile ei constitutive într-un întreg autonom – separat faţă de magic, mitic, religios, dar şi faţă de util, estetic, juridic sau politic –, s-a ajuns, inevitabil, să fie identificate elementele prime ale moralităţii, văzute atît ca act al conştiinţei, cît şi ca fapt de viaţă.
Sună atît de banal acum să constaţi, de pildă, că morala elementară este, pentru iudeul Vechiului Testament, fapta în acord deplin, fără nici un rest, cu poruncile Decalogului şi cu cele 613 comandamente ale Torei; că actul moral elementar începe, la Socrate-Platon-Aristotel, prin cunoaşterea raţională, singura care poate garanta identitatea binelui cu adevărul; că înţeleptul stoic atinge, prin ataraxie, starea morală elementară; că pentru creştinul originar, paradigmatic, morala elementară este perfect suprapusă cu sfinţenia elementară şi că ambele sînt derivate integral din imitarea prin credinţă a patimilor lui Hristos; că, pentru Hobbes, morala elementară este sinonimul depăşirii prin contractul social a stării de natură (în care viaţa omului este singuratică, săracă, urîtă, sălbatică şi scurtă); că, pentru Rousseau, morala elementară este un compus adînc înrădăcinat în natura umană, prin intermediul a două valori, mila şi iubirea, anterioare raţiunii; în fine, că, pentru Kant, morala pură, morala elementară, reprezintă sinonimul practicului, deci, în termenii aceluiaşi autor, a tot ceea ce este posibil în domeniul libertăţii; şi, mai precis, primeşte un conţinut moral deplin numai acea faptă a unei fiinţe raţionale care îndeplineşte, simultan, două condiţii, ambele obligatorii: acordul cu imperativul categoric şi respectul necondiţionat pentru legea morală în sine.”
http://www.observatorcultural.ro/Unde-este-morala-in-existenta-umana*articleID_31379-articles_details.html
Romania Evanghelica 