Dumbrava minunată (78)

Viorel Pașca pe Facebook:

„La începutul săptămânii, mă aflam într-o sală de judecată, stând în picioare în faţa unui judecător şi în timp ce procesul se derula mi-am amintit de versurile poetului Traian Dorz care făcea referire la ultima şi cea mai importantă judecată de care vom avea parte:

„Mai este, la Sfârşit, o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie, pe drept, să-şi ia răsplată,
cum a lucrat oricare dintre noi…”

Am realizat atunci cât de important e să poţi sta cu capul sus, să nu-ţi fie ruşine şi nici frică de orice întrebare care ţi s-ar pune şi că e mare lucru să poţi sta liniştit, având inima şi conştiinţa curată. În timp ce asistenta socială de la un spital vorbea despre colaborarea noastră, despre marea mulţime de bolnavi pe care ni i-a trimis de-a lungul anilor, de faptul că am fost de un real ajutor pentru sute de oameni şi că eram şi suntem cei mai serioşi şi de încredere colaboratori pe care i-a avut, m-am simţit „mândru” şi onorat că, alături de cei mulţi care ne susţin, suntem într-o oarecare măsură de folos celor bătrâni şi singuri.

Doar în această săptămână alţi trei bolnavi au fost aduşi pentru a fi adăpostiţi şi îngrijiţi la noi. Din cauza numărului tot mai mare de bolnavi care ne trec pragul, a trebuit să dăm în folosinţă una din camerele de la ultima casă, deşi lucrările de renovare încă nu sunt finalizate. Primul pacient al săptămânii a fost adus cu picioarele şi degetele mâinii degerate. Al doilea a venit cu maxilarul fracturat în vreo trei locuri în urma loviturilor încasate de la propriul fiu. Cel din urmă a fost adus cu piciorul în gips, murdar şi plin de păduchi. Toţi trei, ca şi mulţi alţii, sunt dependenţi de ajutorul celor din jur, de mila şi compasiunea altora, fără posibilitatea de a se deplasa ori de a supravieţui singuri.

Tot în această săptămână, o bolnavă de 92 de ani a trecut la cele veşnice, fiind înmormântată apoi în cimitirul din Dumbrava. Dupa cum spunea Eminescu în urmă cu peste 130 de ani, n-a avut parte nici de „sicriu bogat”, nici de „flamuri” şi „nimeni nu i-a plâns la creştet”. Cred însă că, spre deosebire de poet, nu şi-ar fi dorit o astfel de înmormântare la care nimeni să nu verse o lacrimă, ba mai mult, nici unul din cei cunoscuţi de-a lungul vietii să nu fie prezent la „marea despărţire” de lumea în care a trăit.

Deocamdată, Dumbrava rămâne pentru mulţi „ultimul popas” înainte de marea judecată, la care făceam referire înainte. Să nu uităm însă că suntem chemaţi să fim o binecuvântare pentru ei şi pentru cei din jur.

„Noi nu murim când inima-ncetează,
lăsăm în urmă tot ce-am scris şi spus,
dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi de mult ne-am dus.

De-aceea, pentru tot ce ne urmează,
la Marea Judecată de Apoi,
cu ochi uimiţi, oricare o să vază
cât rău sau bine a-nceput cu noi.”

Traian Dorz”

Bihon.ro: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava

Digi24.ro: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii

Observator.tv: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil

VoceaTransilvaniei.ro: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost

Adevarul.ro: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie