„Miile de copii care trăiau în anii ’90 în orfelinatele groazei nu ar fi scăpat de acolo dacă nu ar fi fost nişte organizaţii care să ofere alternativa caselor de copii de tip familial, sau a găzduirii în familii (foster care) a celor abandonaţi. Culmea e că au reuşit să demonstreze că îngrijirea unui copil în astfel de aşezăminte e mai ieftină decît în instituţiile de stat.
O serie de legi, precum cea a accesului la informaţiile publice şi cea a transparenţei decizionale, n-ar fi existat. Altele ar fi existat, dar nu spre binele comun (Legea antreprenoriatului social, varianta Iulian Iancu, sau Legea sondajelor de opinie, varianta România Mare). Altele ar fi arătat mult mai rău decît acum (cea privind concediul maternal), iar Guvernul n-ar fi emis o ordonanţă de urgenţă la trei zile, ci trei pe zi. A, şi, probabil, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale ar fi avut, în 2015, la fel de multă activitate ca şi de la înfiinţare (februarie 2013), pînă în decembrie 2014 – adică nici una.
Delta Dunării ar fi fost împînzită cu hoteluri şi golită de faună. Munţii Carpaţi ar fi fost defrişaţi (mai mult decît au fost, deh, se poate). Nu în ultimul rînd, la Roşia Montană, cîteva sute de mineri ar fi muncit cu spor pentru bunăstarea de azi a familiilor lor şi pentru deşertificarea apropiată a întregului ţinut.
A, şi ceva care îmi place tare mult. La Cluj, nişte tineri mînioşi au convins Consiliul Local să rezerve o parte din bugetul local pentru proiecte comunitare. Adică pentru proiecte gîndite de Dînsa, societatea civilă.”
29 ianuarie 2018 la 21:15
A republicat asta pe RoEvanghelica.