nu dau la schimb decît cuvinte

nu dau la schimb decît cuvinte
în rest sînt bun părinte
un cetăţean român discret
de-i vorba de ceva concret

n-am ce să dau din portofel
decît un ban sau doi la fel
nu sînt bogat dar am idei
și în palat și în bordei

mă-ntind în limba patriei mumă
cît plapuma și-o glumă
rezist și eu încă o iarnă
fără concediu fără larmă

întind și eu biletul la ghișeu
de pot s-apuc un drept al meu
dar iarna nu-i ca vara
nici statul nu-i chiar țara

în suflet nu port chip de soi
nu sînt decît un rod de ploi
cîndva m-au învațat cumva
părinții ce-i aia baclava

aşa că nu sînt dus cu zăhărelul
și n-am noroc cu alunelul
trăiesc nu să mănînc și să muncesc
ci pentru Viață eu trudesc

nu dau la schimb decît cuvinte
nu-mi vînd nimic pentru un blid de linte
nu dau la schimb nici un secret
sînt cetățean român discret

Un răspuns to “nu dau la schimb decît cuvinte”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: