In memoriam Nicolae Gheorghiță

nicolae-gheorghita-19dec2004

Nicolae Gheorghiță a fost, alături de Iosif Țon și Paul Negruț, unul dintre păstorii Bisericii Baptiste Emanuel din Oradea.

A fost primul Secretar general al Uniunii Bisericilor Baptiste de după Revoluția din 1989, între anii 1991 – 1995. De asemenea, a îndeplinit și funcția de prorector al Institutului Biblic Emanuel.

În eseul „Baptiștii în România anului 1994”, din volumul colectiv intitulat Libertatea religioasă – contribuția istorică a baptiștilor la dezvoltarea acestui concept, Nicolae Gheorghiță menționează preferința baptiștilor pentru libertatea de conștiință, considerînd că aceasta înseamă cel puțin trei lucruri.

„1) Libertatea de informare. Libertatea de a auzi alternative. Libertatea de a cunoaște oricâte credințe, de a vedea felul lor de a fi și rezultatele la care duc ele.

2) Libertatea de a alege ce să crezi sau să nu crezi. Libertatea de a aparține unui cult sau altuia, de a trece de la un cult la altul, sau de a nu aparține nici unui cult, fără ca aceasta să afecteze poziția în societate sau în stat.

3) Libertatea de a-ți exprima crezul și de a încerca să-i convingi și pe alții de dreptatea crezului tău. Aceasta înseamnă libertatea de a face propagandă religioasă și prozelitism.

Unii se sperie de această libertate. Dar trebuie să insistăm că aceste libertăți sunt libertăți de bază ale individului, acceptate de lumea civilizată prin Carta drepturilor omului, prin Conferința de la Helsinki, prin tratatele Consiliului Europei și ale Uniunii Europene. România a aderat la toate acestea și prin aceasta s-a obligat să va respecta drepturile omului. […]

Trebuie să semnalăm aici faptul că Polonia este o ţară mult mai unitară din punctul de vedere al religiei. Cu toate acestea, când romano-catolicii au cerut să capete statut de „biserică națională”, acesta le-a fost refuzat. Conducătorii Poloniei sunt și ei romano-catolici foarte evlavioși și practicanți, și totuși ei au refuzat să introducă conceptul de „biserică națională”. Cu siguranţă că au făcut lucrul acesta pentru că vor să fie buni democraţi şi buni europeni şi pentru că vor să evite totalitarismul religios şi să nu se întoarcă la istoria Evului Mediu.”

nicolae-gheorghita-providenta

Aprecierile a zeci de oameni care l-au cunoscut pe Nicolae Gheorghiţă au fost adunate într-o broșură, din care am selectat doar cîteva:

Cornel Iova: Fratele Nick a fost un slujitor laic ca și mine, devenind o provocare prin renunțarea la slujba de medic pe care a avut-o și intrând în lucrarea de predicare și păstorire. Era un pionierat să renunți la slujbă și să riști să fii acuzat de ‘parazitism’. Însă cu curaj, fratele Nick a făcut acest lucru, care m+a marcat şi care după cam patru ani m-a determinat să-l fac și eu, intrând în lucrarea Domnului.

Petrică Vidu: Chemarea la slujire e unul dintre momentele cele mai importante din viaţa unui om. Chemarea aceasta este chemarea lui Dumnezeu și este prin harul Său suveran, de aceea toată lauda I-o dăm lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu tot în suveranitatea Lui folosește și oameni prin care Își face cunoscută chemarea. Când mă gândesc la chemarea pe care mi-a făcut-o Dumnezeu mă gândesc la doi oameni pe care Dumnezeu i-a folosit și pentru care Îi sunt mulțumitor lui Dumnezeu. Unul din ei a fost fratele păstor Nick Gheorghiță.

Adi Vidu: A fost o binecuvântare pentru mulți, inclusiv pentru familia mea. Știu că atât eu cât și părinții mei nu vom uita asta niciodată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că ni l-a trimis în anii aceștia și pentru tot ce a însemnat pentru noi.

Paul Negruţ: Evocând anii frumoși de slujire pastorală alături de fratele Nicolae Gheorghiță, îmi vin în minte cuvintele cântării fratelui Moldoveanu: „Orișicând și-n orice stare, Doamne îndrăznesc la Tine, Și-n cădere, și-n ‘nălţare, numai harul Tău mă ţine.!”

Otniel Bunaciu: Fratele Nick a slujit cauza Evangheliei Domnului Isus Hristos cu credincioșie pe întreg parcursul vieții sale. Slujirea dînsului a fost un exemplu pentru mulți colegi din Uniune atât în slujirea oastorală cât și în cea de conducere.

Bob Yarbrough: A fost pentru noi o pildă care ne-a influențat în anii tinereții și pentru care eu îi mulțumesc din inimă.

Cel mai emoţionant și cu totul deosebit moment la funeraliile lui Nicolae Gheorghiţă a fost elogiul pe care i l-a adus fiul său mai mare, Radu Gheorghiță, care a vorbit despre „viața uluitor de plină, de complexă, de amplă, de frumoasă” a celui omagiat.

Un răspuns to “In memoriam Nicolae Gheorghiță”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: