C. S. Lewis. O viață (3)

C. S. Lewis – O viață – Alister McGrath, Neword Press, Arad, 2015, 450 p.

“Tolkien îi ceruse lui Lewis să citească un lung poem narativ pe care îl compusese de când sosie la Oxford, intitulat The Lay of Leithian. Tolkien era un universitar oxfordian experimentat cu o importată reputație publică în filologie, dar cu o puternică pasiune personală pentru mitologie. Tolkien și-a deschis sufletul, lăsându-l pe Lewis să pătrundă în forul său interior. Era un risc personal și profesional, pe care profesorul mai în vârstă și-l asuma.

Lewis nu avea de unde să știe, însă la acea vreme Tolkien ducea lipsa unui “prieten critic”, un mentor care să încurajeze, dar și să-i critice, să-i aprecieze, dar să-i și îmbunătățească scriitura – mai mult ca orice, avea nevoie de cineva care să-l silească să-și isprăvească proiectele. […]

Avem motive întemeiate să presupunem că Tolkien a respirat uşurat atunci când Lewis reacţionă entuziast la citirea poemului. “Vă spun sincer, îi scrise el lui Tolkien, că de mult nu am mai avut o seară atât de încântătoare.” Cu toate că trebuie să curmăm, pentru moment, firul acestei povești, pentru a trece la un alt subiect, nu exagerăm afirmând că Lewis avea să moșească efectiv una dintre cele mai notabile opere literare din literatura secolului XX – Stăpânul inelelor, de Tolkien.

Într-un sens, și Tolkien urma să moșească anumite scrieri de-ale lui Lewis. Se poate susține că Tolkien a fost cel care a dat la o parte ultimul obstacol din calea lui Lewis către redescoperirea credinței creștine.” (p. 140-141)

Publicitate