Sectanții (5)

sectantii-180

Sectanții – Vasile Ernu, Editura Polirom, Iași, 2015, 376 p.

„În legendele comunităţii noastre se spune că am preluat şi am învăţat multe lucruri de la molocani sau duhobori, cum li se mai spunea prin imperiu. Povestea auzită de la bătrîni spune că molocanii sînt numiţi aşa pentru că nu beau deloc alcool, doar lapte. Fireşte că, atunci cînd era nevoie, consumau apă. Chiar de la apariţia lor, prin secolul al XVIII‑lea, au fost stigmatizaţi drept „eretici“. Au fost trecuţi chiar în categoria specială „erezie deosebit de gravă“. Această etichetă îi punea automat pe lista celor care vor fi reprimaţi şi expulzaţi cît mai departe de oraşele mari din partea europeană a Rusiei şi din oraşele importante din întregul imperiu. Se pare însă că ţarul Aleksandru I a fost puţin mai îngăduitor şi le‑a dat anumite libertăţi. Conform bunei tradiţii ţariste însă, au fost expulzaţi cît mai departe de centru. Au ajuns să fie răspîndiţi prin diverse regiuni şi gubernii ale periferiei imperiului. Unele comunităţi au luat calea exilului şi au ajuns chiar pînă în Canada, SUA şi Turcia, dar şi prin Caucaz şi Basarabia. În Basarabia s‑au aşezat aproape de gurile Dunării, prin oraşele din Bugeac : Ismail, Cetatea Albă, Bolgrad şi altele. Aici au pus bazele unor comunităţi destul de stabile, care au devenit la un moment dat foarte atractive şi pentru alte secte apropiate prin crez şi ritualuri. Molocanii urmau să aibă o influenţă foarte mare asupra sectelor cu orgini în spaţiul european şi nord‑american, care aveau să apară la sfîrşitul secolului al XIX‑lea şi în zona noastră.

În ciuda faptului că proveneau din comunitatea pravoslavnică majoritară, molocanii, ca şi rascolnicii, erau foarte diferiţi de tot ce era ortodox. Reprezentau despărţirea de comunitatea majoritară pravoslavnică, prin adoptarea modelului total opus rascolnicilor. Dacă primii aveau o abordare conservatoare, de păstrare a vechilor tradiţii autentice, opunîndu‑se oricărei încercări de reformă, cei din urmă erau partizanii unei reforme radicale. Erau mai degrabă un soi de protestanţi ce negau cea mai mare parte a tradiţiei şi comunitatea din care proveneau, fiind atraşi de stilul de citire şi interpretare a Bibliei în cheie protestantă. Nu acceptau nici o formă de ritual pravoslavnic, nici un simbol, precum icoana, crucea sau biserica înţelese în termeni tradiţionali. Bisericile lor arătau ca orice casă obişnuită. Nu acceptau ierarhiile preoţimii, liderul fiind ales prin vot democratic unanim.

După ce‑i cunoşteai mai bine, îţi dădeai seama că, la rîndul lor, erau destul de diferiţi între ei. Unele comunităţi se situau în linia orientării talmudice, devenind foarte apropiate de interpretarea evreiască a cărţilor sfinte. Respectau în general regulile alimentare, comportamentul şi sărbătorile evreieşti. Erau un soi de molocani‑adventişti. Alţii erau însă mai exaltaţi, mai apropiaţi de mişcările charismatice şi se numeau duhobori, un soi de luptători ai duhului, punînd un mare accent pe Duhul Sfînt şi darurile acestuia.” (p. 137-138)

Un răspuns to “Sectanții (5)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: