Alin Cristea (iunie 2007): Despre Biserica Providența Oradea – Replică lui Iosif Țon

Stimate frate pastor Iosif Ţon,

Articolul “Adunarea în case, Biserică şi Uniune de Biserici, rostul fiecăreia” conţine o afirmaţie eronată.

Iată paragraful cu pricina:

“Există Biserici slabe, sau Biserici care trec prin conflicte interne care depăşesc puterea de rezolvare a acelei Biserici. Când Bisericile au scris Statutul Uniunii, ele au prevăzut şi acest caz, şi au stipulat în Statut că în cazul acela Biserica (sau grupul majoritar din Biserică) poate cere Uniunii să trimită un pastor sau un grup de pastori care să participe la Adunarea generală a Bisericii şi să slujească acolo ca mediator sau mediatori şi îndrumători. Aşa ceva s-a întâmplat la Biserica Providenţa din Oradea.”

http://www.voxdeibaptist.com/teologie_iun07.htm

Afirmaţia eronată este cea care se referă la faptul că în Biserica Providenţa din Oradea s-a întîmplat aşa ceva.

Ca membru-fondator în această biserică, care am avut ocazia să observ toate etapele prin care a trecut Biserica Baptistă Providenţa în peste 10 ani, dar mai ales ca lider de acţiune care am coordonat exprimarea grupului majoritar în perioada la care se face referire, pot să spun că nu a fost vorba de un astfel de caz.

Nu Biserica (sau grupul majoritar) a cerut Comunităţii din Oradea sau Uniunii Baptiste să trimită un pastor care să participe la Adunarea Generală a Bisericii şi să slujească ca şi mediator.

Comunitatea din Oradea a impus un păstor girant care nu a fost ales niciodată de către Biserică, ba mai mult, atunci cînd a pastorul respectiv a cerut să fie votat de Biserică, nu a fost votat, moment în care preşedintele Comunităţii a intervenit spunînd: “Nu-i nimic, să mergem mai departe cu ordinea de zi.” De fapt nici nu s-a mers prea mult mai departe, întrucît acelaşi reprezentant al Comunităţii din Oradea nu a permis ca Biserica să propună şi să aleagă un nou comitet.

Aşadar, păstorul venit de la Comunitate nu numai că nu a mediat sau a îndrumat, ci a manipulat şi nu a permis Bisericii să îşi aleagă conducerea.

Cine l-a chemat pe reprezentantul Comunităţii? Cei cîţiva fraţi care mai erau în comitet după ce Biserica rămăsese, din diferite motive, fără 2 păstori şi 2 presbiteri (ordinaţi). Acei oameni nu au ştiu să facă un pas înapoi în beneficiul Bisericii şi s-au folosit de mandatul lor în mod abuziv.

În 2006 Biserica Baptistă Providenţa a avut 4 (!) Adunări generale elective pentru stabilirea conducerii. În cea de a treia Biserica şi-a ales noul comitet (format din 5 tineri de 30 de ani). La acea Adunare generală nu a participat vreun reprezentant al Comunităţii (şi nici eu). Aşadar, s-a ajuns la starea de normalitate (pentru care luptasem) ca Biserica să-şi aleagă conducerea în lipsa vreunui “mediator”.

Dar apoi a intervenit Uniunea, din nou NU la cererea Bisericii (sau a grupului majoritar), ci în urma unei jalbe (penibile, şi care nu a fost trimisă niciodată Bisericii de către Uniune) semnată de 5 fraţi (dintre care 2 din vechea gardă).

La a patra Adunare generală electivă, pe lîngă 5 tineri de 30 ani au mai fost aleşi încă 2 fraţi, dar nu dintre cei cu jalba. Din nou, nu e vorba despre vreo mediere reală din partea reprezentantului Uniunii, ci efectiv de abuz din partea conducerii Uniunii Baptiste şi a Comunităţii de Oradea, cele două instituţii fiind conduse atunci, după cum se ştie, de către Paul Negruţ, respectiv Florin Negruţ.

Dacă ne poziţionăm însă cu discuţia la un nivel superior, care să transgreseze chestiunile partizane (binecunoscute) din mediul baptist orădean şi încadrarea temporară a chestiunii particulare, putem să reflectăm la ceea ce ar însemna “Biserică tare” şi “Biserică slabă”.

Care ar fi criteriile după care am putea să recunoaştem o Biserică tare sau una slabă?

Cea din Corint era slabă? Cu certuri (zarvă s-a făcut şi în biserica din Ierusalim, şi “viu schimb de cuvinte”, ca să nu mai vorbesc că nu aveau Noul Testament şi Crezul), judecăţi (înaintea necredincioşilor!), partide (ca să iasă la lumină cei găsiţi buni), fraţi de credinţă care nu se aşteptau unii pe alţii cînd se adunau să mănînce (încă nu apăruseră manualele specializate de consiliere şi părtăşie frăţească), care se rugau şi cîntau cu duhul şi, pare-se, mai puţin cu mintea, şi cu curvie (de acelea care nici la păgîni nu se pomenesc)…

Sau era tare? Pentru că umblau după darurile duhovniceşti (umblare la care au cam renunţat “sobrii” fraţi baptişti), şi pentru că întristarea (adusă de epistola lui Pavel) i-a dus la pocăinţă, şi pentru că l-au primit înapoi pe cel pedepsit. În a doua epistolă, Pavel are cuvinte de laudă: “Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi.” (2 Cor. 7:4)

Să ne dea Domnul duh şi minte!

Alin Cristea