Archive for 10 iunie 2015

Turneu Not An Idol – Wiesbaden, Germania

10 iunie 2015

13iunie2015-wiesbaden

http://www.facebook.com/bisericametanoiaw

Buni Cocar: Amintiri (6)

10 iunie 2015

In Valea Jiului, dupa ce mi-a vorbit Dumnezeu, lucrarea a devenit relativ usoara, in sensul ca „nimic nu era prea greu pentru Domnul”. Nu a fost o singura seara de Evanghelizare in care Dumnezeu sa nu se adauge macar un suflet la numarul celor mantuiti.

Stilul meu a fost „kamikaze” si nu-l justific in nici un fel. Pot spune doar ca intrarea in mina era la fel de riscanta. Am incercat si eu o data sa intru in mina impreuna cu fr. Gall, dar mi-am „schimbat mintea” in momentul in care Gall mi-a intins sapca de miner la vestiar. M-am scuzat si am plecat acasa.

Nu am sa uit niciodata povestea „salvatorului de mina”, Madear. Omul acesta a murit incercand sa-i salveze pe altii … In urma lui au ramas doi copii mici … Cati dintre noi au acest spirit? Cred ca eroismul minerilor din Adunare m-a inspirat intr-o mare masura …, isi riscau viata in fiecare zi. De nenumarate ori am auzit despre surpari in care piereau oameni. Nu mai zic nimic despre bolile profesionale. Stiu ca i-am intalnit pe unii la „Fundeni”, pe altii la „Colentina” la sectia „medicala”.

Sfantul Pavel vorbea despre atletii de la Jocurile Olimpice, despre „suferintele” la care supuneau acestia pentru a castiga o cununa care se vestejea. Prin aceasta cauta sa-i motiveze pe crestini la „alergare” … Exemplul este excelent, dar daca i-ar fi cunoscut pe minerii din Vale nu sunt sigur ca acestia n-ar fi fost dati si ei drept exemple, poate chiar in locul discobolilor …

O alta inspiratie au fost studentii straini. In prima zi cand am vorbit cu Newton mi-a spus ca a venit in Romania (din Ghana) prin credinta. Stia ca este „tara lui Wurmbrand”, citise „Torturat pentru Hristos”, stia ca in tara noastra crestinii activi sunt prigoniti, totusi a venit. Tatal lui ar fi vrut ca el sa mearga in Anglia …, dar tatal lui nu era crestin. Acesti studenti au adus un vocabular nou, care ne lipsea si un suflu nou. Am invatat credinta si de la ei.

Am plecat din Vale cu inima impovarata, ma temeam ca am parasit nu doar niste oameni devotati lui Dumnezeu ci chiar locul meu in planul Lui. Din fericire, n-a fost asa.

Starea din Bucuresti (Giulesti) era totusi alta. Lucrare spirituala se facea in oras, se facea la „Mihai-Bravu”, in „Titulescu”, la „Popa Rusu” si mai putin in Giulesti. Mi-a trebuit un an intreg ca sa adresez prima chemare la mantuire.. Mi-a fost inima cat un purice, dar am facut-o si Dumnezeu a fost bun cu noi. E drept ca fratii mai vechi din Adunare n-au fost de acord cu noul stil, dar zarurile au fost aruncate. Timp de 5 ani si jumatate am botezat in fiecare luna noi suflete, uneori aveam si cate 3 sau patru botezuri intr-o luna.

La plecarea din Vale am trait prima lucrare de vindecare. Vizitam o familie din Adunare, impreuna cu Marici si Indrecan (crestin dupa Evanghelie). Familia pe care o vizitam n-avea copii si isi dorea unul. In clipa plecarii, Indrecan m-a-ndemnat sa ma rog in acest sens. Ne-am rugat si in urmatorii ani familia (G.D.) a primit de la Domnul, trei copii. Acest episod m-a inarmat cu curajul de a merge prin credinta nu numai pentru mantuirea omului ci si pentru vindecarea lui.

The Christian Post – 10 Reasons Why Spiritual Disciplines Matter in Church Revitalization

10 iunie 2015

http://www.christianpost.com/news/10-reasons-why-spiritual-disciplines-matter-in-church-revitalization-140125

Miercuri seara (10.06.2015) – Ce nume apar în Top Posts pe blogul România Evanghelică

10 iunie 2015

Alin Cristea, Marius Cruceru, Ionel Tuţac, Luigi Mițoi, Anca Ciora, Nicolae Gheorghiță

Fenomenal! Bloggerul (sic!) Marius Cruceru a reușit să pună 2 postări pe blogul său în ultimele 20 de zile… YouTube-uri…

10 iunie 2015

mariuscruceru.ro

Ianuarie 2008 – Pătrățosu reclamat, nu are de retras și de revizuit nimic…

10 iunie 2015

„m-am uitat mult în spate, nu am de retras şi de revizuit nimic, chiar dacă în următoarele zile voi fi supus judecăţii fraţilor din Consiliul Uniunii în urma unei reclamaţii făcute de fratele Beni Lup.”

https://patratosu.wordpress.com/2008/01/23/sint-satul-de-saturatie/#comments

Flori (443)

10 iunie 2015

flori-443

Alin Cristea (ianuarie 2008): Cum m-a (re)găsit Epistola către Romani

10 iunie 2015

Evanghelia lui Hristos… este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede… deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă. (Romani 1:16-17)

Sîmbătă, 19 ianuarie, Beniamin Fărăgău a ţinut o conferinţă despre Epistola către Romani (de fapt o întreagă apologie pentru căutarea rădăcinilor Evangheliei în Vechiul Testament) la Biserica Baptistă Sion din Oradea (10.00-16.00). Au participat cca 250 de persoane (din Oradea, Tinăud, Sibiu, Timişoara), dublu faţă de aşteptările pastorului Gheorghe Pădure, precum a mărturisit.

Cu această ocazie o cantitate imensă de informaţie a fost direcţionată spre audienţă, în stilul binecunoscut al clujeanului, cu dezinvoltură, vorbă dulce şi ironie subtilă. În acelaşi timp, şi nicidecum pentru prima dată, unul dintre parametrii demersului ideatic l-a constituit subminarea unei mentalităţi superficiale:

“O evanghelie care începe cu Jesus Loves You nu e decît un simplu analgezic pentru păcatele noastre.”

Încă din primul capitol, Pavel le scrie creştinilor din Roma:

“Mînia lui Dumenzeu se descoperă din cer împoriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.”

Iar Luca menţiona în evanghelia sa: “De ce-Mi ziceţi ‘Doamne, Doamne!’ şi nu faceţi ce spun Eu?”

Dar Epistola către Romani nu m-a regăsit în această zi de sîmbătă, ci în seara zilei de vineri, cînd am avut plăcerea să particip la o întîlnire destinsă cu cîţiva poeţi orădeni din grupul Cuvinte la schimb. Cu această ocazie l-am ascultat, fascinat, pe Sami Mitra vorbind din… Epistola către Romani, capitolul 8.

Nici el, slavă Domnului!, nu s-a limitat la o analiză contabilă a unui capitol, ci a zburdat în Scriptură precum căpriorul în pădurice. Nimeni nu ştia ce e în sufletul meu în acele momente… Mă regăsea Epistola către Romani.

Şi Sami Mitra şi Beni Fărăgău au avut ca fundament pentru excursul lor conceptul întîlnirii omului cu el însuşi, care, de fapt, nu are loc decît în contextul întîlnirii cu Dumnezeu.

În aceste două zile mi-am adus aminte de ce îmi spunea o prietenă acum 10-15 ani: Beni Fărăgău creează limbaj. Acum, am adăugat eu în mintea mea, aveam ocazia, unică în viaţa mea, să ascult, încîntat, cum Sami Mitra poetiza o epistolă. Parcă Dumnezeu îmi făcea (iarăşi) o declaraţie de dragoste… Mînios, desigur…

Am mai avut totuşi vlagă să cînt din versurile lui Ionatan Piroşca:

Spune-mi iar şi spune-mi cum
Împleteşti un om c-un drum
O fiinţă cu o cale
Pînă-n faţa Feţei Tale

Alin Cristea (ianuarie 2008): Clasificarea blogurilor (şi a oamenilor)

10 iunie 2015

Un binecunoscut blogger (ortodox) face următoarele precizări la adresa mea:

“Făcând un top al “evanghelicilor” [ titulatură novissimă şi ambiguă pentru ortodocşi] de la A la Z, nu a diferenţiat blogurile pe culte, pentru că văd acolo şi baptişti, şi penticostali, şi adventişti…puşi alandala, ceea ce, în viaţa de zi cu zi, nu cam sunt toţi fraţi de cruce.”

Într-adevăr, nu sîntem fraţi de cruce, ci de… Scriptură.

Ca să începem cu un zîmbet…

Orice demers are limitările lui intenţionat stabilite (sau impuse de contextul demersului). În cazul listei blogurilor evanghelice, e clar că e vorba de delimitarea unui anumit segment social după un criteriu religios. Dar nu e vorba de un criteriu de felul celui sugerat, precum cel stabilit în relaţia confesiunilor cu statul, ci e vorba de o formă de empatie religioasă mai puţin sau mai mult asumată.

Nu am întrebat pe fiecare blogger ce confesiune are, ci am căutat să percep, din jurnalul său din Reţeaua virtuală, ce fel de orientare religioasă are. Într-un singur caz am întrebat pe cineva dacă se defineşte ca evanghelic, acesta fiind termenul adaugat în paranteză lîngă cel de neo-protestant pe site-ul Secretariatului de Culte.

Dar eu nu sînt secretarul nimănui…

Ca să mai zîmbim o dată, sper…

Nu am fost şi nu sînt interesat să fac delimitări confesionale strîmte, ci să ofer informaţii şi comentarii despre spaţiul confesional neo-protestant.

Dar un blog nu este un jurnal ale cărui pagini se deschid pornind de la precizarea identităţii sau a confesiunii, precum se sugerează, inoportun:

“Pentru transparenţă şi respectabilitate ar trebui să găsim pe fiecare blog neoprotestant următoarele: 1. declinarea identităţii religioase a blogului; 2. o urmă de CV […] 3. articole care să exprime în mod preponderent, identitatea religioasă asumată.”

Resping categoric cele 3 puncte, în general, dar şi în particular, cu referire la bloguri neo-protestante. Cei care îşi fac blog nu intenţionează să fie neapărat identificaţi prin etichetă confesională. Ba chiar unii nici nu vor ca numele lor să apară pe Internet. Motivele sînt diverse şi nu fac obiectul discuţiei.

Nu m-aş mira dacă într-o zi o să primesc de la vreun cineva solicitarea de a-i scoate blogul din listă, deoarece nu doreşte ca jurnalul lui virtual să fie clasificat prin filtru (ideologic) confesional.

Faptul că eu mi-am prezentat CV-ul are de a face mai puţin cu vreo virtute intrinsecă (nu CV-ul contează pe bloguri), ci cu responsabilitatea pe care consider că o am în spaţiul public.

Diferenţierea blogurilor pe culte poate fi făcută atunci cînd e vorba de blogurile (sau site-urilor) bisericilor (care au statut juridic). Dar în general blogul surprinde tocmai particularităţile persoanei care scrie în public. Cel mai cunoscut exemplu în acest sens este Pătrăţosu, care poate fi clasificat ca fiind baptist, dar nicidecum ca şi exemplu generic de baptist. E… pătrăţos. La baptişti sînt destui… (care se dau) rotunzi.

Sper că mai avem energie pentru încă un zîmbet…

De asemenea, un puber întîrziat care scrie despre evenimente religioase cu naivitatea specifică vîrstei nu constituie un exemplu reprezentativ pentru determinarea parametrilor socio-psiho-religioşi şi culturali ai confesiunii din care face parte (poate doar pentru o vreme).

Această chestiune a declinării apartenţei confesionale este, aşadar, una falsă. Pe mine m-a făcut să-mi aduc aminte de modul pripit cum catalogăm uneori oamenii (mai ales în epoca aceasta a vitezei şi a puhoiului de informaţii).

Se ajunge astfel la o mentalitate reducţionistă cu care percepem alteritatea: nu un inginer face calcule, ci un… baptist; nu un muzician cîntă la pian, ci un… baptist; nu un grăsan sforăie, ci un… baptist.

Dacă nici aici n-aţi zîmbit…

Recital de sfîrșit de an școlar – Școala de Muzică Logos ORADEA

10 iunie 2015

13iunie2015-oradea

http://www.facebook.com/events/1851811145043005

Dictionary for Theological Interpretation of the Bible

10 iunie 2015

dictionary-for-theological-interpretation

Dictionary for Theological Interpretation of the Bible – General editor: Kevin J. Vanhoozer, Academic Baker, Grand Rapids, Michigan, 2005, 896 p.

Douglas Moo (Wheathon College): “Atît în lumea academică cît şi în biserică a apărut nevoia de a recupera relaţia dintre exegeză şi teologie. Acest dicţionar, nu doar pentru că acoperă o aşa largă arie de subiecte, constituie o resursă utilă pentru cei implicaţi în a învăţa cum să citească Biblia, cu toate particularităţile ei istorice, ca şi cuvîntul lui Dumnezeu pentru poporul Său din această generaţie.”

Stanley Hauerwas (Duke Divinity School): “În acest remarcabil dicţionar Biblia este recuperată ca şi carte a bisericii şi adresată bisericii. Anticipez că, atunci cînd se va scrie istoria teologiei vremurilor noastre, ceea ce au realizat Vanhoozer, Bartholomew, Treier şi Wright va fi considerat un moment crucial. În această carte teologia se întoarce la sursa ei, adică la Scriptură.”

David Ford (University of Cambridge): “Interpretarea teologică a Scripturii constituie esenţa gîndirii creştine vii, relevante şi este cel mai important element al ei. Acest nou dicţionar nu este doar bine conceput şi bine scris; el dezbate, de asemenea, riguros şi cu atenţie, chestiuni de importanţă majoră şi oferă o bogăţie de sinteze a opiniilor, comentarii perspicace şi sugestii constuctive. Va fi de mare folos în biserică şi în lumea academică.”

Dicţionarul a primit distincţia Christian Book Award (categoria Studii biblice, 2006) din partea ECPA – Evangelical Christian Publishers Association.

YouTube: Cătălin și Ramona Lup – 2.500.000 views

10 iunie 2015

Din cele 14 filmulețe de pe contul catalinsiramona, următoarele au peste 300.000 de vizualizări:

472.000 – Cătălin şi Ramona Lup – Îl am pe Dumnezeu
382.000 – Cătălin şi Ramona Lup – A înviat
360.000 – Cătălin şi Ramona Lup – Viața lângă Domnul
326.000 – Cătălin şi Ramona Lup – Adevărul e Isus
323.000 – Cătălin și Ramona – Dați Domnului

Alin Cristea către Daniel Mitrofan (decembrie 2007)

10 iunie 2015

Daniel,

Nu e vorba de cine e mai bun ca altcineva. Nici de CV. Am destule de posibilităţi de afirmare în spaţiul public. Chestiunea esenţială rămîne cea de responsabilitate. Fiecare trebuie să ne înţelegem responsabilitatea. Să acţionăm cu responsabilitate.

Aş putea să-mi afişez comentariile în alte locuri (ceea ce voi face, într-o anumită măsură, cel puţin în revista confesional@), aş putea să comentez, mai mult sau mai puţin liber, pe blogul meu.

Totuşi, am ales să fac (mai întîi) comentariile aici. Din mai multe motive. În primul rînd, cum am avut ocazia să-ţi comunic într-un alt contex, apreciez demersul tău (acum adaug că nu apreciez dimensiunile exagerate pe care le ia uneori) şi sînt unul care îmi exprim solidaritatea cu tine şi cu cei care contribuie la clarificarea unor chestiuni din istoria evanghelicilor din România. (Asta nu înseamnă deloc că nu îmi voi exprima opinii critice. Solidaritate nu înseamnă loialitate sau mercenariat ideologic.) Cu alte cuvinte, mi-aş dori ca măcar unii să vadă comentariile mele afişate aici şi ca un omagiu. Nu scriu oriunde, oricum, orice. Şi eu trebuie să-mi gestionez cu atenţie timpul şi energia.

În al doilea rînd, îndrăznesc să susţin că promovez spiritul de dialog (chiar şi cu oponenţii), cred că avem mare nevoie de spaţii de dezbatere (chiar dacă trebuie să plătim un anumit preţ pentru prezenţa în spaţiul public). Nu sînt interesat în primul rînd să ies onorabil din discuţie (în 40 de ani nu s-au spus atîtea minciuni despre mine cîte s-au spus în ultimul an, care s-a nimerit să fie şi cel mai dureros din viaţa mea), ci sînt interesat în primul rînd să discut. Mă interesează mai puţin cine cîştigă o polemică, mă interesează în primul rînd să avem dezbateri. Nu sîntem în situaţia să facem mofturi. Avem nevoie de dezbateri ca de aer.

În al treilea rînd, prin prezenţa mea aici, cu comentarii, cred că pot încuraja focalizarea asupra unor IDEI, nu asupra unor oameni. Am destulă experienţă în polemici ca să ştiu că nu trebuie să acord prea multă atenţie unor exprimări defectuoase (uneori jignitoare) şi trebuie să am grijă de IDEE (ca de un copil), să nu se împiedice, să nu fie nebăgată în seamă, să i se ofere palier de creştere şi înflorire.

Nu în ultimul rînd, îmi plac foarte mult oamenii (chiar dacă mă dezamăgesc sau mă rănesc), şi citesc comentariile lor de pe bloguri sau liste de discuţii nu doar ca să prind IDEILE (Francis Schaeffer spunea că bătălia se dă la nivel de IDEI), ci şi ca să simt pulsul a cît mai multor fiinţe umane.

Aşadar, sînt un vizitator conştiincios (al mai multor bloguri, ca să nu mai vorbesc că sînt primul care am oferit o listă cu 60 de bloguri evanghelice în vară şi o altă cu peste 100 în toamnă) şi un cititor avizat (din cîte ştiu, sînt singurul care am scris despre cartea ta).

Desigur, resimt plăcere cînd mi se acordă atenţie, dar resimt plăcere şi cînd acord eu altora.

Alin Cristea (decembrie 2007): Precizări (de Sărbători)

10 iunie 2015

Precizari (de Sarbatori)

In 26 noiembrie am observat ca nu mai pot sa postez pe Grupul de discutii Divanul crestin, asa ca am trimis un email lui Daniel Branzei, intrebindu-l: Am fost exclus de pe Divanul crestin?

Am primit urmatorul raspuns:

“N-as spune exclus, ci doar lasat sa se lamureasca pe direct cu celalalt pe durata unei luni.
Regret ca a trebuit sa ajungem la aceasta masura. Convenisem dintru inceput sa nu ducem pe lista discutii prea personale, mai ales in situatia unui conflict.”

La aproape o luna de la masura punitiva fac urmatoarele precizari:

1. Eu nu am primit nici un mesaj prin care sa fiu anuntat de o asemenea masura.

De aceea l-am si intrebat apoi pe Daniel Branzei: “Si mie cind aveati de gind sa-mi spuneti?” N-am primit raspuns la aceasta intrebare.

2. La intrebarea mea “Care e celalalt? Acum sint vreo… 3!” nu am primit nici un raspuns.

Asadar in aceasta luna n-a putut fi vorba de vreo… lamurire intre mine si… “celalalt”.

3. Am mai pus si urmatoarele intrebari: “Cind… convenisem? Care… inceput? Asa memorie scurta aveti, ca sa nu va aduceti aminte motivul pentru care am vrut sa ies de pe lista? Acolo nu au fost discutii PERSONALE? Nu eram eu, ca si in cazul altor liste, dezamagit ca moderatorul nu intervine?”

Nu am primit raspuns la nici una dintre intrebari.

Asadar, masura luata e… fara functionalitate. E (precum alte astfel de masuri… “pastorale” din viata reala) psihologica, cel mult.

Cea mai mare problema a listelor de discutii (si a blogurilor) e lipsa moderarii (si, apoi, cind se intetesc discutiile, masurile exagerate, subiective, fara explicatii si fara respectarea vreunei proceduri).

4. Din raspunsul lui Daniel Branzei ar reiesi ca nu am fost exclus. Ba am fost. Desi puteau fi aplicate alte masuri intermediare. Si puteau fi luate in ianuarie, de exemplu, cind le-am solicitat, la adresa altcuiva.

Lucrul acesta imi aduce aminte de situatia mea de la Providenta, acum doi ani pastorul marioneta se fisticea in fata cuiva ca as fi exclus PINA la adunarea generala (acelasi concept de excludere “pe o perioada”, bineinteles hotarire nestatura si irationala); apoi nu am fost anuntat decit DUPA doua luni, PRIN POSTA, FARA ca biserica sa hotarasca asa ceva, nici nu stia ce se intimpla, iar in timpul asta cei din comitet ma salutau cu… PACE!

Ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat!

Ba s-a intimplat!

Daniel Branzei a fost nedrept fata de mine, ceea ce i-am comunicat, dar nu binevoieste sa rezolve PE DIRECT aceasta chestiune cu… “celalalt”, adica cu mine. De data asta se stie cine e… “celalalt”.

5. Tot referitor la moderare, desi grupul este caracterizat ca “Spatiu de discutii si dialog rezervat romanilor baptisti care adera la o eticheta crestina corespunzatoare”, moderatorul Daniel Branzei a permis inscrierea si accesul la postari (si mesaje din arhive, bineinteles) a cel putin unei persoane care nu era baptist, cel care trimitea cu numele Arhitectura, care declarase pe o alta lista de discutie ca ma va urmari pe 26 de liste. (In scurt timp insa, dindu-si arama pe fata, Arhitectura a fost exclus.)

Nici acum nu cred ca toti membrii grupului sint baptisti…

6. La aproape o luna dupa ce Marius Cruceru a solicitat retragerea (“de pe acest blog”?!?! – Patratosu e hiper-interconectat, ca de obicei, si nu stie intotdeauna pe ce patrat din Second Life se afla) – “Solicit moderatorului retragerea de pe acest blog. voi incerca sa imi fac singur unsubscription. Daca nu reusesc, rog moderatorul sa intrerupa accesul meu la grup.” (23 noiembrie) – inca mai e membru al grupului Divanul crestin.

Nici el n-a… reusit sa isi faca singur unsubscription (!), nici moderatorul n-a… reusit sa-i intrerupa accesul (!). Dragutii de ei…

Ce sa facem, astfel de pastori avem, cu astia defilam… Neclaritati, nereusite, nedreptati, neostoiri…

7. Daca chestiunile de mai sus sint legate mai ales de grupul Divanul crestin, urmatoarea chestiune este IMPORTANTA pentru mine, si anume, sa fac urmatoarea precizare:

Mesajul Perplexitate (23 noiembrie) nu contine cuvintele mele, ci pe cele ale lui… Marius Cruceru. Cu asa ceva m-a blogoslovit cind am iesit de pe lista “Cuvinte la schimb” in vara. Eu doar am schimbat numele listei si am pus, in loc de Cuvinte la schimb, Divanul crestin. Aveam de gind sa dau aceasta explicatie imediat ce se mai trezea unul sa ma ia la rost pentru… tonul meu (care era de fapt al lui Marius Cruceru). Oricum, se putea vedea ca nu era stilul meu in acel mesaj. Cine voia sa vada.

Stam in fata Sarbatorilor. Am trimis acest mesaj la vreo 20 de persoane, care au postat mesaje in acest an pe lista Divanul crestin (care iarasi e inerta, parca ar fi al unor batriniori care joaca o partida de sah 3-4 ore pe o banca in parc).

Sper ca, daca pastorii isi pot tine predicile de sarbatori fara sa le tremure inima ca au chestiunii nerezolvate cu mine sau cu altii, macar citiva dintrei voi vor reusi sa se priveasca in oglinda constiintei si sa-si aduca aminte ca din meniul sarbatorilor fac parte si ierburile amare.

In ultimii ani, eu m-am dus sa discut PE DIRECT (cum se tot face mare caz) cu Marius Cruceru, Gheorghe Padure, Vasile Tiplea, Emil Bartos, Silviu Tatu si altii. Cred in confruntarea directa, in aproape orice forma.

Sint insa si situatii PUBLICE (precum exagerarile la adresa mea, care uneori ajung minciuni de-a binelea – Ioan Pop e meserias aici, ultima traznaie despre mine e ca as fi prezentat cartea “Cultele din Romania intre prigonire si colaborare” la TVR Cultural!) in care chestiunile ramin totusi publice si trebuie rezolvate public.

Sau cel putin confruntate public.

Nu stim citi magi au ajuns la iesle, dar stim ca au fost… calauziti! Pina si smintitul de Irod stia asta!

Sarbatori feri(ci)te!

Alin Cristea

PS. Cind cititi pe blogul lui Marius Cruceru sau pe blogurile lui Daniel Branzei despre “prietenul Alin Cristea”, nu uitati ca si asta e tot o… neclaritate.

Alin Cristea (decembrie 2007): Da, vă spun cum a fost la concert sîmbătă aseară

10 iunie 2015

Da, vă spun cum a fost la concert sîmbătă aseară

Destul de bine. În afară de faptul că a picat bradul, la uşă stătea un om de la… Emanuel, şi, după cum bine ştiţi, pocăiţii greu încep, da’ şi mai greu sfîrşesc… programul.

Aşadar, ca s-o iau mai molcom…, pornirăm trei crai din răsărit – Alin, Dana şi Andreea – din capătul Nufărului, spre “Furnal”, cum i-o zis un amic pastor clădirii cenuşii a bisericii Providenţa de îndată ce s-a proţăpit la marginea cartierului de vile cu culori aprinse ce a răsărit în cîţiva ani în apropiere de Universitatea Emanuel.

Aşadar mi-am luat vestimentaţia de biserică – singura pereche de pantaloni decenţi pe care îi am, de 10 ani am mari probleme la găsit pantaloni (şi haină), că am şi burtă generoasă şi popou mare (anul ăsta aşa m-am bucurat că am găsit două perechi de chiloţi, ultimele, la Iaşi, la magazinul “Confecţii graşi şi grăsuţi”), singura cămaşă, cu cravata primită, ca şi cămaşa, ca şi singura haină, m-am încălţat cu singura pereche de pantofi (negri), mai am doar una (maro) de vară cumpărată la promoţie în… toamnă, m-am îmbrăcat cu fîşul verde subţire iar sub el am o vestă albastru închis rămasă de la un alt fîş care şi-a trăit traiul şi-a mîncat mălaiul prin studenţie în anii ‘90) şi inima în dinţi…

(Inima MEA, autentica mea posesiune… Dar, uşurel, vine Crăciunul, cu întrebarea: “Îi dai inima ta lui Hristos, să se nască şi în ea?”)

La intrare, care credeţi că a fost cuvîntul de salut?

PACE!

Ia uitaţi-vă, pe Messenger, sau altundeva, la Emoticons, e un zîmbărilă verde Sick :- şi unul mov Angry X(

No aşa m-am învineţit-înverzit eu (la inimă, că la faţă eram deja vînăt de la gerul de afară, care s-a pus de 3 zile în Oradea, de a trebuit să-mi iau o ciupilică de la Selgros, care s-a şi desfăcut puţin după ce am purtat-o vreo două zile) cînd o tinerică neprovidenţială m-a salutat hotărît astfel vîrîndu-mi în mînă hîrtia (galbenă) cu programul serii. Repede am cotit-o spre intrarea din dreapta în auditorium – care acum arată bine, dar să vedeţi cum arăta pe vremea cînd eram înghesuiţi într-o “brutărie” (neîmplinită ca destin), iar Silviu Tatu, dacă nu mă înşel, de altfel mare amator de cuvinte… moarte, i-a pus denumirea asta ţanţoşă deasupra uşii unde o matahală precum Vasile Ţiplea trebuia să-şi plece capul ca să intre, acum nu mai trebuie – , aşadar repede am intrat în partea dreaptă a sălii, unde se aşeza de obicei partida reformiştilor, asezonată, mai mult sau mai puţin intenţionat, cu diverşi vizitatori, tineri şi neliniştiţi, sau chiar familii orădene cu aspiraţii coreligionare ceva mai înalte decît sînt pe piaţa confesională a oraşului de pe malul Crişului ce poate candida, cu succes, la denumirea de “Mecca pocăiţilor”.

A zis bine soţia: “Hai să mergem mai repede puţin, că nu mai găsim locuri.” În spatele nostru era un ciudat anunţ pe o foaie: “30 de locuri rezervate”, cu o săgeată îndreptată înspre uşă, că m-am tot gîndit că cei care vin trebuie să numere oareşce ca să-şi dea seama cam de pe ce rînd pot să se aşeze. Pînă la urmă tot s-a aşezat cine a vrut unde a vrut. De întrebat n-aveai pe cine să întrebi, n-am văzut, cît a fost concertul de două ore, pe nimeni din conducerea bisericii sau oameni de ordine care să fie pe fază.

Nici eu nu m-am uitat după ei. Nici eu.

Ajunserăm cu 10 minute mai repede, la care s-au adăugat încă 10 minute întîrziere cu care intrară colindătorii de la program. Aşadar, după 20 de minute, Andreea era în genunchi. Colora o scenetă de sezon pe o hîrtie pe scaun. Prima parte, cu GRUPUL vocal Deo Gloria, nu a fost de interes pentru ea. Iară noi, ceilalţi, trebuirăm să suportăm (româneasca) fîţîială a unora şi altora căutînd şi rezervînd locuri, timp de 4 colinde… româneşti.

Adevăratul concert pentru Andreea a fost cel al corului de copii Andante. A stat la mine în braţe tot programul de 7 colindiţe. După care, conştiincios, s-a întors la colorat.

Iarăşi a avut dreptate soţia: “A obosit. Şi noi la fel.” Nu mai ştiu dacă ultima parte am spus-o eu sau nevasta.

De fapt, concertul a început de-adevărat cu partea a treia. Atunci a intrat CORUL Deo Gloria, vreo40-50 tineri, care a fost, ca amplitudine acustică, subtilitate artistică şi prezenţă scenică, cel mai potrivit cor, pe care l-am ascultat în auditorium, pentru spaţiul sonor… providenţial.

Startul bun, cu “Staulul” lui Nicolae Moldoveanu, în aranjamentul lui Th. Caciora, a fost însă dedramatizat o dată cu căderea… bradului. A unuia dintre cei doi brazi… Am mai văzut discuţii despre chestiunea de ce bisericile pocăiţilor pun brad în faţă, dar n-am văzut încă nici o discuţie despre chestiunea de ce sînt doi brazi? De ce oare nu se pun 12? Cîte unul pentru fiecare apostol… Şi, în amintirea trădării lui Iuda, să fie un moment, controlat, al cădereii unuia dintre ei… Aşa, doi, îţi trec prin minte tot felul de gînduri… De exemplu, acum, dumincă seara, la 24.00, poate obosit de atîtea răspunsuri (temperate) date unor nemernici obraznici de pe alte liste de discuţii (precum Dialoguri şi Impact românesc, unde am fost făcut debil mintal, iar apoi altcineva a spus că nu era nevoie să fiu numit aşa, e de ajuns să fiu numit baptist, că atunci se subînţelege debilitatea, iar moderatorul nu intervine), mă gîndesc că aşa cum femeiuştile au nevoie de doi cercei, nu de unul (cum poartă unii din triburi, autentic, prin nas), tot aşa bisericiuştile or fi avînd şi ele nevoie de doi brazi de Crăciun, la nivelul la care discutăm. De Paşte ar trebui să taie 2 miei. Nu, 2 ţapi. Aşa ne mai apropiem de contextul (vechi) biblic.

Bine, fie, să zicem că sînt obosit.

Dar să merg cu povestea (naraţiunea ar zice Silviu Tatu) mai departe. Bradul a rămas la pămînt pînă la sfîrşitul serii, cînd două tinerele, probabil de la o casă de copii, au încercat, fără succes, să-l pună în poziţie decentă.

Toată seara a mirosit, ca să dau o (olfactivă!) imagine de ansamblu, a… Emanuel. Ce vremuri, frate, cînd biserica Providenţa era cap, nu coadă… Pînă şi semicoafurile erau recognoscibile, în variantele lor brunet-buclate sau blondine de speţa a doua sau a treia. Dar să-i vedeţi şi pe bărbătuşi…

Nu o spun cu răutate, dar ani de zile ne-am ferit la Provindeţa de aere de-asta… Aveam şi noi aerele noastre, nu zic nu, dar parcă respirai mai în voie… (deşi, cum v-am spus, înghesuiţi am fost, înghesuiţi nu mai sîntem…).

S-a mai întîmplat o dată, pe cînd Emil Bartoş îşi înmormînta soţia în SUA, cînd Iosif Ţon şi puhoiul de pastori ne-au călcat “pragul Casei Domnului”, “într-un număr aşa de frumos”, şi de variat (că pe ăştia nu i-ai fi prins împreună nicicum, numai la vreo înmormîntare de soi sau la… alegeri de comunitate sau uniune).

Atunci, acum doi ani, am mai avut această impresie de… cotropire, precum vin americanii în centrul Oradiei şi vorbesc tare şi rîd zgomotos, tot aşa năvăliseră emanueliştii pe un teritoriu cumva virgin, nătîng, tocmai bun de promovat produsele civilizaţiei…

Întotdeauna cotropirea are loc din interior! Prin renunţare la autenticitate, solidaritate şi… respirări!

Va’s’zică, după aproape două ore muzicale, în care cel mai des cuvînt (după “născut”) care s-a auzit a fost, din partea prezentatoarei, “mulţumim”: corului Deo Gloria, corului de copii Andante, dirijorului 1, dirijorului 2, postului Vocea Radio Evangheliei (al cărui director a fost invitat, nu-i aşa?, să adreseze cîteva cuvinte… auditoriului), bisericii Providenţa, conducerii bisericii Providenţa, membrilor bisericii Providenţa. Pe cuvîntul meu, aşa a zis: “mulţumim membrilor”, rar auzi aşa ceva, să se mulţumească membrilor, să-ţi salte inima în piept, nu-i aşa?, mie însă mi-a tresăltat din altă cauză: iar mi-am amintit că nimeni nu se îndură să-mi spună şi mie: sînt sau nu sînt membru? Am şi absentat 6 luni, doară mă dau afară, aş, nici măcar nu mă dau afară…

Acum cîteva luni am fost la pastorul marionetă de acum 2 ani care a semnat hîrtia pe care am primit-o PRIN POŞTĂ (întotdeauna scriu cu litere mari chestia asta, e de… necrezut) în care scria că nu mai am calitatea de membru şi dădea citatul ăla cum că cu de-aştia să nu mai ai de-a face, dar cînd ne-am întîlnit la un colocviu, toamna asta, a vrut să dea mîna cu mine şi m-a salutat, ghiciţi cum? Ghiciţi cum m-a salutat?

PACE!

Ei bine, la sfîrşitul unei sesiuni i-am propus să ne întîlnim cîndva, mă gîndeam să-i explic omului totuşi de ce nu dau mîna cu el, să nu creadă cumva că am apucături de fiinţă superioară, cu reflexe nombrilistice… La plecare omul-pădure a declarat că e bucuros că a avut ocazia să-mi cunoască (şi) “umanitatea” – aşa a zis, pe cuvîntul meu de “revoluţionar” (greu mai scap de eticheta asta, unora mai apuc să le spun că eu nu cred în revoluţii, eu cred în… evoluţii, cine ştie, pică altă măgăreaţă pe mine, te pomeneşti că o să mă facă unii… “evoluţionist”) – iar eu îi spuneam (acum vine ideea centrală, pînă acum doar am aşezat… contextul) că m-am gîndit (cît de pişicher sînt cîteodată) şi la următoarea variantă: să sparg geamurile la biserică. Atunci sigur o să mă excludă de-a binelea, cu şedinţă de-aia cu biserica, nu? Şi, adaug acum, dacă o să pun geamurile termopane la loc, ba chiar cu lemn triplustratificat, poate că mă reprimesc cîndva oficial… Dacă nu a mers cu nefrecventarea… (unul dintre cele trei cazuri specificate în Statut pentru excludere)

Ştiam eu însă că mai aveam de trecut un hop la ieşirea de la concert. Mai ales că coana preoteasă prinsese momentul şi venise la mine la început să mă întrebe ce mai fac. Ca şi cum ne-am fi despărţit prieteni aseară.. Păi nu, ne-am despărţit neprieteni acum vreo 8 luni… Cum figura mea e destul de expresivă, a înţeles că nu are cu cine vorbi… Dar a revenit la sfîrşitul programului! Unii chiar nu pricep!

Şi ca totul să fie şi mai tensionat (pentru mine), mai venii şi pastorul (fost prieten şi fost coleg, precum soţia sa) să îmi comunice că îi greu să vorbească cu mine! D-apoi mie… (Nici eu nu mă suport uneori!)

Atunci chiar că am tulit-o, trăgîndu-mi mica familie după mine. Aer…

Am supravieţuit… Chiar am dat din cap, în ritm, cînd corul l-a interpretat pe clasicul Handel!

După ieşirea corului, dirijorul a ţinut să facă precizări despre nevoile financiare, dar momentul părea atît de lung, după două ore… În cele din urmă a început cheta… Două doamne din faţa noastră au ieşit… Înainte sau după, nu mai ştiu…

La sfîrşit, invitat (?)să se “adreseze” şi el auditoriului, pastorul a ţinut o predicuţă în rugăciune…

Cum spuneam, greu încep pocăiţii, dar şi mai greu termină…

Uneori e valabil şi pentru mine…

În astfel de momente îl invocăm pe Churchill: Scuzaţi-mă că n-am avut timp să vă scriu un mesaj mai scurt…

Dar prăpăditul de mine ştie că vă place şi aşa…

Alin Cristea (decembrie 2007): Cum să-l faci pe Dumnezeu să râdă

10 iunie 2015

“Dacă vrei să-l faci să râdă pe Dumnezeu, împărtăşeşte-i planurile tale de viitor.” – butada ironicului regizor american Woody Allen e potrivită pentru început de an, când facem evaluări şi ne facem planuri de viitor. Desigur, evaluările noastre sunt nu de puţine ori superficiale, subiective şi… terapeutice. Cum să recunoaştem că iar am dat greş în anul în care a trecut? Iar am stat prea puţin cu familia, cu prietenii, cu… conştiinţa noastră.

Ne-am făcut norma duminicală (poate chiar mai mult) de prezenţă la “Casa Domnului” – uneori parcă am fi un fel de evrei preocupaţi exagerat de “Templu” într-atât încât nu ne putem închipui închinarea şi în robie (când poporul Domnului a inventat o nouă formă de adunare – sinagoga, iar după ce s-au întors din robie nu s-a mai închinat niciodată la idoli).

Dacă nu am reuşit până acum, aducem cotizaţia financiară la zi, doară are nevoie biserica de resurse pentru activităţile de sezon. Trebuie pregătite şi pungile de Crăciun… Întotdeauna am fost uimit de câtă energie consumă acest Departament al Pungii de Crăciun.

Mai e şi Departamentul Colindelor Româneşti şi Internaţionale. Şi aici se consumă multă energie, mai ales resurse umane, pentru a fi în rând în obiceiurile de sezon, parcă tot mai mult lipsite de semnificaţie creştină, dar împopoţonate cu tot felul de podoabe inventate de rasa umană care în această perioadă năvăleşte pur şi simplu asupra coniferelor.

Odată trecut şi ultimul hop – Revelionul, prilej de îmbuibare şi fudulie –, ne gândim că ar trebui să ne facem planuri pentru noul an. Dacă aş fi Dumnezeu, deja aş hohoti. Păi după ASTFEL de sărbători de unde să mai aibă fiinţele umane energie pentru a medita asupra timpului, trecut şi viitor? De unde să mai avem resurse, reflexive în primul rând, pentru a ne aduce aminte că “omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului se împlineşte”.

Chestiunea planificării e necesară, dar nu ar trebui să fie primul gând cu care să întâmpinăm noul an. Cei care sunt numiţi creştini pentru că îl urmează pe Hristos ar trebui să-şi aducă aminte că Dumnezeu “a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi”.

A medita asupra modului în care ne putem găsi împlinirea în cadrul acestui plan unic, etern şi desăvîrşit poate deveni un nou început pentru a primi înţelepciune de a percepe strategia lui Dumnezeu în acest an, în această ţară.

Orice deviere de pe culoarul planului divin nu va face decât să-i dea dreptate lui Woody Allen: Dumnezeu râde când oamenii se concentrează prea mult asupra planurilor lor (în afara planului Lui). De fapt Psalmul 2 ne aduce imaginea Marelui Ironist, dar şi oferă sfaturi concrete, tocmai bune, zic eu, pentru acest început de an: Purtaţi-vă cu înţelepciune! Slujiţi Domnului cu frică! Bucuraţi-vă tremurînd! Daţi cinste Fiului!

Dan Tăpălagă: România arată azi ca o țară luată ostatic de un grup de infractori

10 iunie 2015

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20223759-cum-pleca-ponta.htm

Disidenţa de natură religioasă în regimul comunist (26.11.2007)

10 iunie 2015

Disidenţa de natură religioasă în regimul comunist

Volumul privind raportul Tismăneanu, redactat de Comisia prezidenţială pentru cercetarea trecutului comunist, a fost lansat, sîmbătă, 24 noiembrie, la Tîrgul Internaţional Gaudeamus, eveniment la care a participat şi preşedintele României, Traian Băsescu.

Mai jos sînt cîteva paragrafe din “Disidenţa de natură religioasă”, din capitolul “Disidenţa în regimul comunist”.

“Între anii 1973 şi 1989, dar în mod special între 1973-1979/1980, Uniunea Bisericilor Baptiste a trecut printr-o criză majoră, care a fost provocată de relaţia dintre Biserică şi Stat, pe de o parte, dar şi de cea dintre generaţii/grupuri interne, pe de altă parte, de altfel cauze interdependente.

Cel care a demarat acţiunea de contestare mai întâi în interiorul Uniunii Baptiste, apoi în raport cu statul a fost Iosif Ţon (cu o sinuoasă biografie anterioară), reîntors în România în 1972, după studii la Oxford. Ţon a exercitat o influenţă considerabilă asupra coreligionarilor săi, în mod deosebit asupra pastorilor tineri. El şi-a diseminat ideile în mai multe lucrări programatice. Prima a fost Doctrina Baptistă despre Biserică (ultima parte a acesteia era intitulată Cine îşi va pierde viaţa), în care era prezentată situaţia existentă în bisericile baptiste din România, inclusiv toate imixtiunile statului în activităţile de cult. Acţiunea lui viza în primul rând recâştigarea drepturilor pierdute de comunităţi. Rezumată sub forma unei scrisori de pastorul Vasile Taloş, iar prin implicarea lui Vasile Brânzei, Iosif Serac şi Pascu Geabou semnată de 50 de pastori, lucrarea a fost depusă la registratura conducătorului statului. Expediate în Anglia textele au fost tipărite în engleză şi română şi difuzate de Keston College (o organizaţie înfiinţată de reverendul Michael Bourdeaux în anii 1960, care monitoriza situaţia religioasă din ţările comuniste), inclusiv în Statele Unite ale Americii. În acel moment se pregătea Conferinţa Europeană de la Helsinki, iar la Washington aveau loc discuţii pentru acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate. Toate acestea au determinat autorităţile de la Bucureşti să poarte discuţii cu protestatarii şi cu Uniunea Baptistă. Restricţiile au fost ridicate, iar de ele au beneficiat şi celelalte culte evanghelice. […]

Cea mai radicală acţiune contestatară pornită din lumea evanghelicilor români a fost fără îndoială cea iniţiată de un grup de nouă baptişti – Pavel Nicolescu, Nicolae Traian Bogdan, Emerich Iuhasz, Ioan Brisc, Petru Cocârţeu, Ioan Moldovan, Nicolae Rădoi, Ludovic Osvath şi Dimitrie Ianculovici, care în aprilie 1978 au pus bazele Comitetului Creştin Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (ALRC). Comitetul a solicitat imediat aderarea la organizaţia elveţiană Christian Solidarity International (cu sediul la Zürich). […]

Acţiunea protestatarilor religioşi a fost catalogată de conducătorii cultelor, inclusiv de cei ai Uniunii Baptiste, ca activitate politică. Răspunsul celor direct vizaţi a fost că şi liderii cultelor erau implicaţi în politică, dar în beneficiul partidului comunist, pe când membrii ALRC făceau „politică împotriva regimului comunist, apărând drepturile Bisericii“, ale creştinilor persecutaţi, indiferent de confesiune. Deşi iniţiată de evanghelici, organizaţia a ajuns să aibă un caracter interconfesional.”

Raport final, 665 de pagini, se găseşte pe site-ul “Preşedintele României”.

Alin Cristea (octombrie 2007): Cei care spun tîmpenii

10 iunie 2015

Cei care spun timpenii sint… oameni, din rasa mea umana, intr-un fel mult mai apropiati de mine decit cei care scriu vorbe memorabile si capodopere.

Am reflectat nu de putine ori asupra acestei chestiuni: cum ajung oamenii sa spuna timpenii? Am gasit 3 categorii de cauze (pina acum):

1. Oamenii spun timpenii din neatentie (oboseala, neglijenta, indisciplina, incompetenta).

Multe sint timpeniile care rezulta nu ca urmare a unui tip de logica (defectuoasa), ci ca rezultat al unei exprimari esuate, al unei lipse de disciplina in folosirea cuvintelor, al oboselii pur si simplu.

2. Oamenii spun timpenii din partizanat.

Fiind foarte concentrati asupra unei chestiuni (de tip ideologic in general – cine e cu Base sau de ce se leaga cineva de Bush sau psihologia galeriilor de suporteri la fotbal), resursele rationale, psihologice si chiar fizice se cheltuiesc cu repeziciune pe o astfel de conectare cu descarcare rapida de energie.

3. Oamenii spun timpenii din lipsa de exercitiu abstract.

Aici as include si lipsa de exercitiu rational. Logica nu e o materie indragita de elevi (ajungi cind exista aceasta materie) si nici sahul nu se practica pe scara larga precum jocul de table sau batutul mingii in fata blocului.

Dar, mai mult, daca ne gindim la faptul ca Dumnezeu este Fiinta nevazuta, Persoana care trebuie conceputa in mod abstract (intr-un anumit sens il putem numi, cu piosenie, Timpenia Absoluta, adica Cel care submineaza orice reprezentare fizica, asa-zisa logica a lucrurilor nevazute) si ca ne putem apropia de El doar prin timpenia noastra (Doamne, ce ne iubesti, copii timpiti ce sintem), nicidecum prin realizarile noastre, atunci e mult mai evident ca ochii nostri nu prea sint indreptati COTIDIAN spre cele ce nu se vad, ci spre cele se vad.

Logica noastra e una atit de umana, si atit de… proasta..

Marian Tarangul: “Ce ascunde inteligenta? (…) Inteligenta ascunde prostia; dar nu orice fel de prostie, nu prostia izolata in prostia ei momentana, ci anume acea prostie care sta mereu in spatele inteligentei. Dar inteligenta nu ascunde aceasta prostie ca sa se fereasca de ea (asa cum face prostia inteligenta), ci se ascunde de ea insasi acolo in spate, unde prostia sta si asteapta sa sprijine inteligenta, asa cum intunericul ilumineaza locul luminii. Prostia este datul primar, arcul de elasticitate si punctul de pornire la care trebuie sa revina mereu orice pornire a inteligentei. […] Cind zicem ca orice om se naste prost intelegem acum ca in aceasta prostie care se manifesta la nasterea fiecaruia este intiparita tocmai inteligenta impersonala a speciei, pe fondul careia si de la care pornind se poate ridica inteligenta fiecaruia, ca fiind proprie celui ce o are. Asadar, prostia, care e lipsita de inteligenta proprie, daca poate asculta de fondul ei de prostie, care ‘in fond’ e memoria a tot ce poate transmite inteligenta omeneasca, asculta chiar de felul in care specia omeneasca s-a dezvoltat prin specificul ei inalienabil ca inteligenta omeneasca. Prostia deci este lipsita de inteligenta in sensul propriu, individual, marginit la propria persoana a fiecaruia, al inteligentei; dar prostia nu este lipsita de inteligenta, in sensul impersonal, larg si universal al inteligentei.”

Dar, cum spune Saint-Exupery, sufletului omului trebuie sa se cuprinda in ceva, nu poate suporta nemarginirea cerului instelat, are nevoie de o citadela. Ne ocupam cu “geometria” in cele mai nebanuite actiuni ale noastre, dar sintem mult mai putin arhitecti, sa facem, din pietre, catedrale si astfel oamenii sa dobindeasca, prin insiruirea inspirata de pietre, sentimentul evlaviei.

Asadar, aceasta pendulare intre concret si abstract e una deosebit de importanta, atit pentru a ne intelege umanitatea, cit si pentru a ne intui… caracterul extra-terestru al fiintei umane.

 

Flori (442)

10 iunie 2015

flori-442

Lista avantajelor celor săraci

10 iunie 2015

Philip Yancey, Unde este Dumnezeu când sufăr?, Editura Noua Speranţă, Timişoara, 2003, p. 159-160

“Am găsit o listă a “avantajelor” celor săraci care m-a pus pe gînduri. A fost alcătuită de o călugăriţă catolică, Monica Hellwig (“Good News to the Poor: Do They Understand It Better?”). Am adaptat lista ei, incluzîndu-i pe cei care suferă.

1. Suferinţa, în faţa căreia toţi sîntem egali, ne aduce în situaţia în care ne dăm seama că avem o urgentă nevoie de răscumpărare.

2. Oamenii care suferă ştiu nu numai că depind de Dumnezeu şi de cei sănătoşi, ci sînt conştienţi şi de interdependenţa dintre ei.

3. Sentimentul de siguranţă al oamenilor care suferă nu depinde de lucruri, de care nu se pot bucura şi care în curînd le vor fi luate, ci de oameni.

4. Oamenii care suferă nu au un sentiment exagerat al propriei lor importanţe şi nici o nevoie exagerată de intimitate. Suferinţa îi smereşte pe cei mîndri.

5. Oamenii care suferă aşteaptă puţin din partea competiţiei şi mult din partea cooperării.

6. Suferinţa ne ajută să facem deosebirea dintre nevoie şi extravaganţă.

7. Suferinţa ne învaţă răbdarea, de cele mai multe ori o răbdare stăruitoare născută din recunoaşterea dependenţei.

8. Suferiţa ne învaţă diferenţa dintre teama justificată şi cea exagerată.

9. Pentru oamenii care suferă, Evanghelia este o veste bună, nu o ameninţare sau o mustrare. Ea oferă speranţă şi mîngîiere.

10. Cei care suferă răspund chemării Evangheliei cu un sentiment de abandonare şi de supunere totală pentru că au atît de puţin de pierdut şi sînt gata să primească orice.”

Alin Cristea (septembrie 2007): Scandalul Cruceru – Tuţac (doină pătrăţoasă de înghiţit cu întreruperi)

10 iunie 2015

Scandalul Cruceru – Tuţac

(doină pătrăţoasă de înghiţit cu întreruperi)

Marius Cruceru a făcut ce-a făcut şi i-a reuşit un scandal. Convingerea mea e că de mult aşteapta.

În faţa mea a pierdut simpatia pe care i-am acordat-o o dată cu cu “blagoslovirea” lui Bastrix.

Acum a venit momentul să-i acord simpatia lui Nelu Tuţac (pe care doar l-am văzut, doar o singură dată, la o conferinţă media la Timişoara, toamna trecută).

(Apropo, Nelu Tuţac are vreun copil, care să scrie pe blogul lui Marius Cruceru: “tăticul meu nu e aşa”?)

Ieri trimisesem un mesaj (de avertizare) lui Marius Cruceru şi pe grupul Confesionala, dar am greşit adresa scriind confesionala@yahoo.com

Iată mesajul:

„Cruceru ar fi bine să se roage şi să citeasca Scriptura, nu să arunce cu noroi.”

http://patratosu.wordpress.com/2007/09/28/gafa-de-comentatori-e-tare-de-tot/#comments

M-am racorit putin, va’s’zica acum stii si tu cum e sa pui in dezbatere un subiect si IMEDIAT cineva sa apeleze la celebra formula noroioasa.

Imi inghit rinjetul si zic, serios, ca mare pacat e ca iti consumi energia in astfel de intepaturi la adresa lui Tutac. In conditiile in care in consiliul Uniunii e rectorul Talpos!!!

Si e mare pacat ca incurajezi cateii tai sa latre, uita-te cum se da in spectacol de citeva saptamini dr. dr. Corneliu Simut, mai ales acum, ca a renuntat la exercitiul ciinesc pe Bastrix.

Probabil va trebui sa reiau ciclul Tintar-armasar, sa arat cum exagerezi, precum in cazul lui Pustan (si al altora, in care sint inclus si eu), dar nu te apropii deloc de maharii care fac prostii mult mai mari decit Tutac.

Ca sa nu mai vorbesc ca fooooarte usor uiti din ce mediu faci parte, in care Negrut si frate-sau mari poame sint.

Cum ramine cu minciunile lor? Nu le dezbate nimeni?

Toate-s vechi si noua-s toate.

Alin

Aşadar, astăzi citim pe blogul Pătrăţosului mare-titlu-mare:

Poziţia pastorului Nelu Tutac faţă de cele întîmplate

Păi pardon… aceasta este ceea ce spune Marius Cruceru despre poziţia lui Nelu Tuţac.

Pastorul Marius Cruceru nu îl crede pe pastorul Nelu Tuţac.
De ce noi l-am crede pe pastorul Marius Cruceru?
Pastorul Marius Cruceru spune că a argumentat că Nelu Tuţac a minţit.
Eu nu m-am lăsat nici o clipă convins de aceste argumente.

Ce poezioară a ieşit… Dar… n-are rimă. Şi nici nu putem spune că are rimă… albă. Iar de rimă… neagră încă n-am auzit.

Oricum am lua-o, unul (dacă nu amîndoi) din cei doi pastori a făcut-o de oaie.

Nasol moment!

Încă de anul trecut scriam pe blogul americanului absolvent la Universitatea Emanuel că pe baptiştii / evanghelicii din România îi aşteaptă momente grele.

(Sora Viorica, eu zic că, deşi mult aduce, nu doar cu vorba bună se rezolvă lucrurile…)

Dar, mai întîi, să mă bucur.

Cum de ce?

Păi nu se mai poate pune de data asta în cîrca mea că aş fi zis ceva de pastori, de lideri, de baptişti, de evanghelici etc.

De data asta un pastor baptist zice de un alt pastor baptist. Amîndoi din Consiliul Uniunii. La a cărui recentă adunare cică au mers destul de bine lucrurile.

(Am spus eu că Marius Cruceru e un alter ego al meu – avem în comun mai multe pasiuni: baptiştii, cărţile, teologia, chitara, Internetul.)

Aşadar, Pătrăţosul nu a putut rezista ispitei de a folosi blogul său pentru a lansa atacul la adresa actualei conduceri a Uniunii Baptiste. Ba aş zice că e la adresa cuibuşorului timişorean care s-a format în timp ce Oradea se ciondănea cu Bucureştiul. (Şi eu care credeam că pe la Sibiu o să ia naştere…. a treia cale. Pesemne, Gigi Dobrin o fi fost destul de încîntat de vicepreşedinţia din ultimii ani ca să îl mai tenteze o altă variantă.)

Marius Cruceru ne spune acum şi ce vorbeşte la telefon. Hm!

Nu am văzut la comentarii ca cineva să abordeze punctul 4: “Consideră că, dacă am descoperit ceva, trebuia să îl confrunt întîi telefonic înainte de a da lucurile în vileag. Nu este creştineşte şi de bun simţ ce am făcut eu.”

Păi da!

Şi chiar cînd sînt date lucrurile în vileag, nu există comisii de disciplină?

Tare mi-e teamă că Pătrăţosul a vrut să-l însemneze pe Nelu Tuţac în public, înainte de a-şi încheia activitatea de bloger în octombrie.

A, Marius Cruceru e, la Comunitatea din Oradea, vicepreşedinte cu misiunea, nu cu… pastorala. Să-l consilieze atunci vicepreşedintele cu pastorala, Gheorghe Pădure. Ha-ha-ha! Doamne-ţi mulţumim că nu şi-a făcut Pădure blog, c-atunci să vezi cum mai spurca Internetul cu exemple din pastorala lui!

Suspectă este ieşirea în public a dr. dr. Corneliu Simuţ (aşa a scris dr. în litere Marius Cruceru, aşa scriu şi eu). După ce s-a antrenat pe blogul lui Bastrix, acum iese cu tot mai mult curaj în spaţiul public:

“Ce chestie! Lucrez de mai bine de zece ani (Marius de si mai multi) cu tot felul de manuscrise, carti si articole in manuscris, teze, lucrari de toate soiurile etc., dar inca n-am vazut o coincidenta (!?) ca cea despre care scriem de vreo trei zile incoace. Adica, eu inca n-am pomenit ca trei oameni diferiti sa scrie la fel (fara pauza intre punct, virgula, doua puncte etc. si cuvantul imediat urmator), iar al patrulea, adica pastorul Tutac, sa scrie si el tot la fel! Apoi, ce chestie din nou!, secretarele scriu un al patrulea sau al catelea document, care poarta aceleasi insemne/greseli stilistice/dactilografice. Concluzia fireasca e, dincolo de posibilitatea unei coincidente de-a dreptul extraterestre, ca secretarele si-au asumat identitati tainice si au scris pe blogul lui Marius ca sa-l apere pe pastorul Tutac. Unde mai pui si ca greseala stilistica incriminata (lipsa pauzei intre punct, virgula etc. si cuvantul imediat urmator) este extrem de rara (eu unul n-am vazut asa ceva in doua lucrari din generatii aflate la cativa ani distanta intre ele; iata ca acum vedem aceeasi greseala in patru documente, dintre care cel putin trei (interventiile pe blogul lui Marius) au fost scrise la intervale foarte scurte de timp (cel scris de pastorul Tutac fusese scris cu cateva zile mai inainte). Asta da coincidenta metaistorica, paranormala si transcendenta!

Presedintele cultului – martor! Cineva mi-a zis (nu spun cine) ca, in cazul de fata, mai bine il lua ca martor pe Domnul Isus (nu ma puneti sa explic de ce).

Intrebarea lui Marius de la sfarsitul consiliului, smechereasca?! Adicatelea, il intreaba omul o chestie care tine de respectarea statutului cultului, iar asta e o chestie smechereasca? Si atitudinea pastorului Tutac, de incalcare a statutului nedemisionand din partid etc., cum e? Duhovniceasca? Doamne pazeste!

Mie nu-mi vine sa cred ca fr. Talos i-a spus ca poate ramane in consiliul judetean cu conditia sa se retraga din partid. Una la mana: e nevoie de statutul PD sa vedem ce si cum. Sa ramana in consiliu cum? Independent? Doi la mana: desi nu bag mana-n foc, e de domeniul penibilului sa-i fi spus fr. Talos una ca asta. Parerea mea. Si chiar daca i-ar fi spus, de cand avem nevoie de specialisti in drept canonic/bisericesc ca sa ne spuna ce e duhovnicesc si ce nu? Credeam ca Scriptura e suficienta. Dar asta-i alta treaba.

Care sunt sansele ca pastorul Tutac sa NU fi scris cele trei interventii pe blogul lui Marius si nici documentul scris, zice-se, de secretare? Nu stiu, dar eu zic sa consultam un statistician. Ne-ar rade-n nas.”

Şi tot acolo, încă un comentariu:

“La urma urmelor, putin imi pasa daca pastorul Tutac a scris sau nu cele trei interventii pe blogul Patratosului plus documentul cu care au fost comparate, desi e prea de tot sa nu fie una si aceeasi persoana. Dar asta-i alta treaba. Imi pasa, insa, de faptul ca nu si-a dat demisia din PD si e inca, la patru luni de la Congres, consilier judetean. Cu alte cuvinte, a calcat statutul, indiferent de ce i-a spus sau nu Vasile Talos.”

Ăsta baptist! Statutul şi numai statutul! Indiferent de ce a spus sau nu Vasile Taloş.

(Observaţi că nu e o chestiune doar între Marius Cruceru şi Nelu Tuţac? Eforturile lor au de a face chestiunea: ce fel de oameni conduc Cultul Baptist, nu-i aşa? Doară nu se lasă conducerea pe mîna oricărui fel de oameni, nu?)

Dar ce expresie a găsit dr. dr. Corneliu Simuţ: “coincidenta metaistorica, paranormala si transcendenta!”

Să luăm o pauză de 10 secunde de contemplare a expresiei!

Aşa.

Dacă cumva e cineva care mai crede că Marius Cruceru nu e şmecher, eu, Alin Cristea, depun mărturie: Marius Cruceru e şmecher. (Ca şi mine, de altfel, cînd îmi epuizez metodele obişnuite.)

Aşadar întrebarea lui Corneliu Simuţ (despre întrebarea şmecherească a colegului său Marius Cruceru) e pentru… ochişori micuţi, fără amplitudine raţională sau spirituală. Doar copilandrii crescuţi la curtea Emanuelului înghit astfel de chestii, pînă cînd apucă o vacanţă – două mai lungi prin alte părţi şi mai au ocazia să audă nişte opinii argumentate despre… şmecheriile emanueliste.

Şi o fi lucrat Corneliu Simuţ (şi Marius Cruceru) “cu tot felul de manuscrise, carti si articole in manuscris, teze, lucrari de toate soiurile etc”, dar de departe se vede că ştiu mai puţin să facă faţă în spaţiul public.

Mai întreabă dr. dr.: “De cand avem nevoie de specialisti in drept canonic / bisericesc ca sa ne spuna ce e duhovnicesc si ce nu? Credeam ca Scriptura e suficienta.”

Of, of…

De cînd avem nevoie de dr. sau dr. dr. ca să ne spună ceea ce e de bun simţ şi ce nu?

Întoarcerile astea din condei…

E regretabil că un ultraşcolit precum Corneliu Simuţ se lasă prins în astfel de comentarii… (Intervenţiile sale o dată cu cele ale Pătrăţosului mă fac să mă întreb dacă nu e o acţiune comandată de păpuşarul-şef, Paul Negruţ? Şi, ca de obicei, mă întreb ce rol joacă în toată această acţiune eminenţa cenuşie Doru Hnatiuc?)

Iată că nu la mulţi ani după ce tînărul Marius Cruceru s-a lăsat prins în mrejele politicianismului baptist, un alt tînăr alege cam acelaşi drum.

Dar nu numai ei ies şifonaţi din acest scandal, ci pastorii baptişti în general. Ar trebui ca cei în cauză – cel puţin Marius Cruceru şi Nelu Tuţac – să cînte o lună în fanfară, să vadă ce dureri de urechi au cînd sar tromboanele (şi tuba). Aşa ne dor şi pe noi urechile cînd auzim ce auzim.

Iată doina pătrăţoasă (Foaie verde de trifoi, ăştia, Doamne,-s tot cu noi):

“Am fost mintit patru luni.
Am fost mintit la Consiliu
Am fost mintit pe blog
Am fost mintit la telefon.”

Alin Cristea către Marius Cruceru – 26 septembrie 2007

10 iunie 2015

Dragă Marius,

M-am tot gîndit: să-ţi scriu sau nu (“tot” în sensul intensităţii, nu al temporalităţii). “În cele din urmă” mi-am zis să fructific apelativul de prieten cu care m-ai gratulat (cel puţin pentru o perioadă) şi să încerc să-ţi fiu de folos (în silul meu caracteristic, bineînţeles, pe care l-ai sesizat odată cu cuvintele “una caldă – una rece”).

Sînt (iarăşi) într-o perioadă foarte stresantă, înainte să plec la Iaşi a trebuit reinstalat Windows (cineva a stat pînă la 5 dimineaţa), la întoarcere văd că am probleme cu Word, mi se tot blochează, aş fi vrut să editez numărul confesional@ estivala la începutul lunii septembrie, iată că acum încerc să prind măcar sfîrşitul lunii. Nu mai pomenesc şi chestiunile de alt ordin (încerc să evit să îmi mai reproşezi: “tu şi alergiile tale”).

Sper să apreciezi faptul că, în aceste condiţii, îmi fac timp să îţi scriu şi sper să citeşti (inclusiv PS) cu ochi binevoitori.

Aşadar, cu multă neplăcere am citit despre necazurile tale blogăreşti. Dar, la fel, cu neplăcere am văzut că reacţionezi pripit – după cum ştii, pripeala / spontaneitatea consider a fi atît punctul tău forte (nicidecum generozitatea, precum mi se pare că ai vrea), cît şi cel slab.

Din acest considerent, deciziile tale anunţate nu sînt convingătoare. Cel puţin pentru cei ca mine, care te cunoaştem ceva mai bine.

Atenţionarea mea se vrea a avea accentul pe altceva însă, şi anume pe faptul că te amăgeşti că apariţiile tale în public ar depinde doar de decizia ta (ca şi alte chestiuni). Ei bine, nu e aşa. E de ajuns să scrie Picioruş ceva despre Emanuel, sau despre Naum, sau despre ceva la care realmente ţii şi va trebui să reacţionezi. Dar vor fi alţii, nu neapărat Picioruş, şi va trebui să răspunzi provocărilor în spaţiul public.

Să ne amintim ce au păţit Iosif Ţon, Paul Negruţ şi alţii.

Retragerea din spaţiul virtual nu e o soluţie. Sau: e doar una dintre soluţii, care nu pare a fi cea mai bună.

Cred că soluţia cea mai bună e să fim echilibraţi, dacă se poate calmi (nu anemici, bineînţeles), să ne dozăm energiile, să avem o agendă onestă, bine întocmită şi disciplină pentru a o pune în practică etc.

Pătrăţosul are multe de oferit în spaţiul virtual. Ar fi păcat să se lase dezorientat de cei ca Picioruş sau, uneori, chiar de alţii (ca Alin Cristea) mult mai bine intenţionaţi.

Cred că pînă acum ar fi trebuit să ştii cum să faci faţă unor astfel de provocări. Dar… oameni sîntem cu toţi.

Cel mai mult sînt uimit că experienţele extreme prin care ai trecut anul acesta nu te-au constrîns pînă-ntr-acolo încît să renunţi la anumite eforturi în ceea ce te priveşte. Mă refer şi la hiperactivitatea ta, dar şi la încercările tale publice de a demonstra că tu eşti the good guy, iar Picioruş the bad guy.

Presupunînd că ai fi (ceea ce ştii că nu eşti, ştiu şi eu, şi printre comentarile pe blog se vede că şi alţii ştiu), ar trebui, la fel, să îţi aduc aminte că omenescul din oameni îi face să-ţi răstălmăcească cuvintele, faptele, intenţiile. Cum s-ar zice: ai dat de dracu’!

Regescule David, ia-ţi pe lîngă tine un măscărici, care să-ţi aducă aminte, să aibă voie să-ţi aducă aminte, în fiecare zi că eşti om!

(eu nu pot accept postul decît în weekend, benevol, de vreo două ori pe lună)

Imaginează-ţi ce spun unii enoriaşi baptişti care citesc că îţi înveţi băiatul să tragă cu puşca.

Sau ce ar spune unii ca mine citind că îţi laşi fiica de 15 ani DOAR două ore pe săptămînă pe Internet. (sper că nu îmi scrii că de fapt e vorba de băiat, nu de fiică – astea sînt detalii, încercam să ilustrez faptul cotidian al răstălmăcirilor).

De ce ţii să le dai oamenilor prilej de bîrfă? Doar ca să explici şi apoi să explici explicaţia? Dacă nu ai fi avut blog, nu-i aşa că nu puteai să te justifici în mod public? Dar nu-i aşa că explicaţiile noastre contează prea puţin în spaţiul public? Nu-i aşa că sînt alte chestiuni importante pe care să le aducem în atenţia publică?

De ce să nu folosim blogul / site-ul / lista de discuţii mai puţin pentru explicaţii (care sînt, desigur, necesare) şi mai mult pentru cauze nobile?

De cînd aştept să mai pui ceva interesant de pe You Tube cu chitară sau violoncel!

M-ar fi interesat (şi presupun că şi pe alţii) nu un curs de greacă, ci exemple concrete, scurte articole despre texte biblice care să mă motiveze să reiau chestiunile de greacă.

Etc. (cuvîntul ăsta e grozav pentru a înlocui o mulţime de alte gînduri care nu mai iau formă, că de 3 ori mi s-a blocat Wordul numai la acest mesaj)

Alin

PS. Mi-ai dat pretextul să încep o serie de scurte citate, Tolba cu tîmpenii, pe grupul Confesionala:

“”Postmodernismul afectează la creier.” (Marius Cruceru)

http://patratosu.wordpress.com/2007/09/24/ce-inseamna-ahmadinejad-la-columbia#comments

Iosif Țon (august 2007): Problema stării spirituale din bisericile baptiste

10 iunie 2015

„Problema stării spirituale din bisericile baptiste m-a determinat să las o mulţime de alte activităţi şi, din 1996 până în 2005 m-am dedicat găsirii răspunsului la această stare. Rezultatul este cartea mea Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Cristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt, publicată la editura Cartea Creştină din Oradea în primăvara aceasta. În lunga introducere (75 de pagini) explic pe larg strădania mea din aceşti nouă ani de a înţelege şi de a da răspuns problemei vieţii spirituale a creştinilor.”

Lista de discuţii Masa Rotundă, 8 august 2006

Baptiști celebri (11)

10 iunie 2015

baptisti-celebri-180

Baptiști celebri – Ionel Tuțac, Editura Ramira, Arad, 2015, 167 p.

166. Jackson, Mahalia (26.10.1911-27.01.1972)

Cântăreață, compozitoare americană, cea mai celebră interpretă de muzică gospel din America. A scos 35 de albume și a vândut milioane de discuri. A obținut 6 premii Grammy. A fost implicată activ în lupta pentru drepturile civile și religioase ale negrilor din America. La înmormântarea ei au participat p-este 50.000 de oameni.” (p. 82-83)

Top Posts – 10 iunie 2015

10 iunie 2015

10 iunie 2015, 08.30

C. S. Lewis. O viață (10)

10 iunie 2015

c-s-lewis-o-viata-180

C. S. Lewis – O viață – Alister McGrath, Neword Press, Arad, 2015, 450 p.

“Lewis a fost întotdeauna mai apreciat în Statele Unite, decât în Anglia, în ciuda faptului că nu a păşit niciodată pe pământ american. Acest lucru se explică parţial prin prestigiul cultural şi intelectual de care Universitatea Oxford se bucură în ochii americanilor. Lewis face parte dintr-un grup de elită al autorilor de literatură pentru copii care au înregistrat un succes extraordinar și care erau cadre didactice la Oxford – din aceeași categorie făcând parte Lewis Carroll și J.R.R. Tolkien. Mulți comentatori americani sunt tentați să ignore perioada de la Cambridge a lui Lewis, numindu-l pur și simplu “don-ul de la Oxford”.

Însă rațiunile culturale nu explică decât în parte de ce Lewis se bucură de admirația americanilor; mai există și o importantă componentă religioasă care trebuie luată în calcul. Lewis a câștigat încrederea și respectul multor creștini americani, care îl consideră un fel de mentor teologic și spiritual. Adresându-se deopotrivă inimii și minții, Lewis a relevat profunzimile intelectuale și imaginative ale credinței creștine ca nimeni altul. Așa cum se prezenta el însuși în prelegerile de la radio din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Lewis nu a fost decât un laic educat, care le-a vorbit în mod direct și accesibil creștinilor de rând, fără a ține seama de clericii în a căror grijă spirituală se aflau. Lewis s-a dovedit a fi un bun cunoscător al nevoilor pedagogice și al capacităților laicilor care voiau să își cunoască în profunzime credința, indiferent de confesiunea lor.

Indiferent de confesiunea lor. Se impune să insistăm asupra acestei afirmații. În timpul anilor ’60, au început să apară primele semne de erodare a mentalității sectariste a protestantismului american. Creștinii protestanți au început să-și afirma în primul rând creștinismul, și abia pe urmă culoarea denominațională, lucru care reflecta un angajament tot mai slab față de denominație ca reper al identității religioase.” (p. 391)

Flori (441)

10 iunie 2015

flori-441

Evanghelici în Top 100 WP (10.06.2015)

10 iunie 2015

10 iunie 2015, 08.00

În paranteză: poziţia în Top ZeList (88.090 bloguri româneşti)

Topul blogurilor

7. dininimapentrutine (5622)
22. rasvancristian (895)
28. cetateadepiatra (3827)
66. dyobodiu (1309)
76. istorieevanghelica.ro (595)
79. beteldumbraveni.com (8854)
100. petricamoisuc (11802)

Topul creşterilor

4. dininimapentrutine (5622)
7. dyobodiu (1309)
40. aradulevanghelic.wordpress.com (5665)
62. rasvancristian (895)
68. londraevanghelica (6274)
84. istorieevanghelica.ro (595)
100. cetateadepiatra (3827)

Topul postărilor

8. Nu vă convine? Dreptul de a pleca… (dininimapentrutine)
21. Misionarul care nu există (2) Olari o ține pe a lui (rasvancristian)
32. Titel Maghiar – persoană sau personaj? – UPDATE (cetateadepiatra)
44. Căderea în virtual (5) – Credeți în Titel Maghiar? (dyobodiu)
51. Îngeri și demoni (III) : Titel Maghiar – „eroul” unei povești inventate? (istorieevanghelica.ro)
75. Zvonacul…. si … raspandacii… (petricamoisuc)

Pagina Evenimente IUNIE 2015 actualizată (09.06.2015)

10 iunie 2015

A fost actualizată pagina cu evenimente din această lună: Evenimente IUNIE

1-9 iunie: 27 evenimente
10-30 iunie: 33 evenimente