Disidenţa de natură religioasă în regimul comunist (26.11.2007)

Disidenţa de natură religioasă în regimul comunist

Volumul privind raportul Tismăneanu, redactat de Comisia prezidenţială pentru cercetarea trecutului comunist, a fost lansat, sîmbătă, 24 noiembrie, la Tîrgul Internaţional Gaudeamus, eveniment la care a participat şi preşedintele României, Traian Băsescu.

Mai jos sînt cîteva paragrafe din “Disidenţa de natură religioasă”, din capitolul “Disidenţa în regimul comunist”.

“Între anii 1973 şi 1989, dar în mod special între 1973-1979/1980, Uniunea Bisericilor Baptiste a trecut printr-o criză majoră, care a fost provocată de relaţia dintre Biserică şi Stat, pe de o parte, dar şi de cea dintre generaţii/grupuri interne, pe de altă parte, de altfel cauze interdependente.

Cel care a demarat acţiunea de contestare mai întâi în interiorul Uniunii Baptiste, apoi în raport cu statul a fost Iosif Ţon (cu o sinuoasă biografie anterioară), reîntors în România în 1972, după studii la Oxford. Ţon a exercitat o influenţă considerabilă asupra coreligionarilor săi, în mod deosebit asupra pastorilor tineri. El şi-a diseminat ideile în mai multe lucrări programatice. Prima a fost Doctrina Baptistă despre Biserică (ultima parte a acesteia era intitulată Cine îşi va pierde viaţa), în care era prezentată situaţia existentă în bisericile baptiste din România, inclusiv toate imixtiunile statului în activităţile de cult. Acţiunea lui viza în primul rând recâştigarea drepturilor pierdute de comunităţi. Rezumată sub forma unei scrisori de pastorul Vasile Taloş, iar prin implicarea lui Vasile Brânzei, Iosif Serac şi Pascu Geabou semnată de 50 de pastori, lucrarea a fost depusă la registratura conducătorului statului. Expediate în Anglia textele au fost tipărite în engleză şi română şi difuzate de Keston College (o organizaţie înfiinţată de reverendul Michael Bourdeaux în anii 1960, care monitoriza situaţia religioasă din ţările comuniste), inclusiv în Statele Unite ale Americii. În acel moment se pregătea Conferinţa Europeană de la Helsinki, iar la Washington aveau loc discuţii pentru acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate. Toate acestea au determinat autorităţile de la Bucureşti să poarte discuţii cu protestatarii şi cu Uniunea Baptistă. Restricţiile au fost ridicate, iar de ele au beneficiat şi celelalte culte evanghelice. […]

Cea mai radicală acţiune contestatară pornită din lumea evanghelicilor români a fost fără îndoială cea iniţiată de un grup de nouă baptişti – Pavel Nicolescu, Nicolae Traian Bogdan, Emerich Iuhasz, Ioan Brisc, Petru Cocârţeu, Ioan Moldovan, Nicolae Rădoi, Ludovic Osvath şi Dimitrie Ianculovici, care în aprilie 1978 au pus bazele Comitetului Creştin Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (ALRC). Comitetul a solicitat imediat aderarea la organizaţia elveţiană Christian Solidarity International (cu sediul la Zürich). […]

Acţiunea protestatarilor religioşi a fost catalogată de conducătorii cultelor, inclusiv de cei ai Uniunii Baptiste, ca activitate politică. Răspunsul celor direct vizaţi a fost că şi liderii cultelor erau implicaţi în politică, dar în beneficiul partidului comunist, pe când membrii ALRC făceau „politică împotriva regimului comunist, apărând drepturile Bisericii“, ale creştinilor persecutaţi, indiferent de confesiune. Deşi iniţiată de evanghelici, organizaţia a ajuns să aibă un caracter interconfesional.”

Raport final, 665 de pagini, se găseşte pe site-ul “Preşedintele României”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: