Harul viitor (13)

harul-viitor-180

Harul viitor – John Piper, Editura Metanoia, Oradea, 2015, 505 p.

“Unul dintre motivele pentru care această carte are atâtea capitole este deoarece cu cât mă gândeam mai mult în credinţa în harul viitor, cu atât aveam mai multe întrebări. De exemplu, este posibil să crezi promisiunile lui Dumnezeu despre siguranța sfinților și, totuși, să fii pierdut? Dacă credința în harul viitor înseamnă să crezi promisiunile lui Dumnezeu, cum se face că acel promisiuni pot fi crezute, dar “credinciosul” să nu fie salvat?

Posibilitatea este sugerată în Matei 7:21-23: “Nu oricine-Mi zice ’Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ’Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ’Niciodată nu v-am cunoscut, depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege’”. Aceşti oameni au crezut că sunt în siguranță. Altfel, nu ar fi fost atât de uimiți de respingerea lui Isus. Ei cunoșteau învățătura creștină. Și când au citit promisiuni de genul: “Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5), ei le-au crezut, cel puțin, așa se pare. Cel puțin au crezut că promisiunile sunt adevărate pentru ei și acest lucru le-a oferit siguranță. Au fost șocați să audă că Domnul nu îi cunoaște și că vor fi izgoniți din prezența Lui.

Atmosfera religioasă lejeră, aerisită a generațiilor recente nu tolerează seriozitatea și presiunea necesare pentru a face față unor asemenea avertizări. Dar au existat momente și învățători care s-au ocupat cu astfel de probleme, în mod profund. Nici un alt pastor sau teolog nu s-a luptat mai mult cu realitatea înfricoșătoare a ipocriziei înșelătoare decât Jonathan Edwards, în primii ani ai Marii Treziri din New England. Cartea sa, Emoțiile religioase, cercetează adăposturile încurcate ale afecţiunilor umane. El nu a fost singurul. Toţi urmaşii puritanilor au fost preocupaţi ca experienţa religioasă să fie una spirituală şi evlavioasă, nu doar naturală sau contrafăcută. Oameni precum Thomas Shepard (1605-1649) și John Flavell (1630-1691) au deschis drumul pentru Edwards și gândirea lui legată de subtilitatea păcatului omenesc și a autoamăgirii.” (p. 252-253)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: