Ce îl interesează pe Marius Cruceru: chestiunea tehnică legată de greacă sau lipsa de caracter?

mariuscruceru.ro/2015/06/20/triumful-ignorantei-tupeului-sau-a-tupeului-ignorantei-dumnezeu-crede-si-spera-in-tine-un-exercitiu-de-violare-a-elenei-antice

Într-un comentariu, Marius Cruceru scrie:

„Discut despre greaca, morfologie, prepozitii si conjunctii cu cei care au luat la mine de la nota 7 in sus.
Accept sa iau lectii de la cei care vor fi luat macar 9 la cursul meu si pe primul si pe al doilea.

Ce ma deranjeaza este lipsa de caracter. cine este slugarnic in banca si devine dispretuitor, dupa ce scapa de absolvire dovedeste o imensa lipsa de caracter.”

1.

Dacă Marius Cruceru e interesat de lipsa de caracter, atunci faptul că cineva a avut note de la 7 în sus la greacă nu este relevantă.

Sînt atîtea exemple în istorie de oameni inteligenţi, competenţi în domeniul lor, care au dat dovadă de lipsă de caracter.

Formula „lipsă de caracter” e folosită în mod ABUZIV în mediul confesional evanghelic. De multe ori cei care se găsesc într-o polemică își învinuiesc oponenții de… lipsă de caracter.

De asemenea, comentatorii (anonimi) care nu au responsabilitatea publică a liderilor de opinie își permit să folosească această expresie, devalorizată prin abuz, conform antipatiillor pe care le nutresc față de unele persoane (cunoscute).

2.

Chestiunea legată de caracter e evident reflexul resentimentar, obsesiv, al lui Marius Cruceru în legătură cu Iosif Țon, reflex care s-a putut lesne observa de-a lungul anilor.

În campania din 2010-2011 de denigrare a lui Iosif Țon, Marius Cruceru și-a arătat colții din plin. Acum și-a reluat poziția de mascul alfa în haita de pătrățoși.

Sau, pentru cine dorește, expresia lui Dănuț Mănăstireanu (mentorul din tinerețea lui Marius Cruceru): secta pătrățoșilor.

Iosif Țon e subiectul „preferat” al lui Marius Cruceru. De fapt, avînd în vedere momentele strategice ale intervențiilor publice ale lui Marius Cruceru, oricine își poate pune întrebarea: A cui agendă o slujește Marius Cruceru?

Dănuț Mănăstireanu a deplîns în mai multe rînduri decăderea (morală?) a lui Marius Cruceru sub influența mentorului său orădean, Paul Negruț. Să recitim ce a scris Dănuț Mănăstireanu încă din 2008:

„Observ mai întâi apariţia unei noi „secte” pe plaiurile mioritice. Este vorba de secta „pătrăţoşilor”, care este gata să-şi apere guru-ul cu orice preţ, inclusiv cel al mojiciilor, al calomniei şi al ridiculizării celor care îndrăznesc a nu fi de acord cu ei. L-am avertizat pe Marius de mai multă vreme cu privire la pericolul acestui fenomen, dar se pare că orgoliul lui este măgulit de grupul de adulatori care îl înconjoară, aşa încât nu numai că îi tolerează, dar îi şi aţâţă uneori, fie asupra unor subiecte, fie asupra unor oponenţi. Cu toată modestia trebuie să vă spun că lucrul acesta nu l-a învăţat de la mine, ci, probabil, de la mentorul lui actual.”

3.

Dacă Marius Cruceru doreşte să se exprime public asupra unor „chestiuni legate de viața evanghelică din România”, atunci va trebui să arate mai mult interes pentru spaţiul confesional evanghelic românesc. De-a lungul anilor a dovedit o poziționare PARTIZANĂ, fără a arăta că deține suficiente informații despre evanghelicii români.

În mai multe rînduri, am contestat competența lui Marius Cruceru în ceea ce privește evanghelicii români. Dacă vrea să se exprime la adresa BAPTIȘTILOR români, să vedem dacă măcar în domeniul acesta are suficiente informații pentru a-și susține formulele deseori pripite, exagerate și resentimentare.

Avînd în vedere timpul consumat pentru pasiuni legate de lăută, bicicletă, parapantă etc., am mari îndoieli că Marius Cruceru are exercițiul informării, analizei și sintezei în legătură cu evanghelicii români.

Nu am observat, de asemenea, să ofere citate din reviste de cultură.

Cu indignare și îngrijorare, am semnalat și faptul că, pe blogul său, decanul Facultății de Teologie baptistă nu are exercițiul citării din cărțile evanghelicilor, iar ca doctor în filologie nu practică execițiul de a oferi citate din cărți.

A renunțat și la obiceiul de a semnala cazuri umanitare.

4.

Dacă e interesat de lumea evanghelică și, ÎN ACELAȘI TIMP, de chestiuni legate de lipsă de caracter, atunci Marius Cruceru trebuie să se confrunte MAI ÎNTÎI cu el însuși (are promisiuni publice pe care nu le-a onorat), apoi să se uite în imediata sa apropiere – ceea ce înseamnă cel puțin 1) Paul Negruţ, 2) Florin Negruț, 3) Doru Hnatiuc, 4) Sebastian Văduvă și sistemul emanuelist ai cărui exponenți sînt aceștia.

1). Manipulările păpușarului-șef al concernului emanuelist sînt binecunoscute.

Deși au fost destule momente penibile, precum conflictul cu Iosif Ţon, acuzația de plagiat, anularea vizitei lui Iain Torrance, atitudinea belicoasă faţă de Mişcarea Străjerilor, vizita lui Victor Ponta La Universitatea Emanuel, Paul Negruț continuă să fie în conducerea unor instituţii importante ale baptiştilor români – Biserica Emanuel, Universitatea Emanuel, Uniunea Bisericilor Baptiste.

Iată cîteva rînduri din scrisoarea deschisă din 5 martie 2007 a lui Dănuț Mănăstireanu către Paul Negruț, căruia îi reproşează… PROBLEME DE CARACTER:

„Ma simt obligat moral si indrituit sa scriu acest text in primul rind din pricina ca identitatea mea crestina a fost influentata in mod hotaritor de anii indelungati de slujire in cadrul comunitatii baptiste din Romania. In al doilea rind insa, scriu pentru ca am parasit cu durere aceasta comunitate acum citiva ani, tocmai din pricina felului defectuos in care, cred eu, conduci Uniunea baptista, ceea ce a condus la prabusirea Bisericii Betania din Iasi, in care ma inchinam in acea vreme (abia acum, dupa ani de zile, si nu ajutorul Uniunii, incearca acea mica comunitate sa-si revina din deruta creata de deciziile aberante ale trimisului Uniunii).

Cred sincer ca darurile tale ar fi de mult mai mult folos bisericii daca ar fi utilizate in spatiul teologiei, mai degraba decit in politica bisericeasca, in care, din pricina inclinatiei tale funciare spre manipulare psihilogica si a problemelor tale de caracter, consider ca ai facut enorm de mult rau comunitatii baptiste si evanghelice din Romania. Stiu ca sunt multi care nu-mi vor da dreptate, dar cred ca exprim aici pozitia unei parti importante a comunitatii baptiste din Romania, care a fost marginalizata si redusa la tacere in ultimii ani. Te invit deci, pe aceasta cale, mai neortodoxa, la o analiza deschisa si sincera a acestei situatii. Niciodata in istoria ei n-a fost comunitatea baptista din Romania mai fragmentata, mai polarizata si mai lipsita de directie si viziune. Acesta este rezultatul dezastruos al inhamarii ei fortate, din pricini exclusiv financiare, cred eu, la o cauza care nu este a ei, ci a asa-zisilor conservatori americani.”

2). Florin Negruț, fratele păpușarului-șef, din poziția de președinte al Comunității Baptiste Oradea, a făcut abuzuri precum retragerea ordinării de pastor lui Lucian Ciupe, pe baza MINCIUNII lui Doru Hnatiuc.

De asemenea, în mai multe rînduri, am precizat că 3 pastori din conducerea Comunității Baptiste din Oradea, Florin Negruț, Teodor Vereș, Ioan Popovici, au semnat o scrisoare, Nr. 14 din 16 ianuarie 2006, către Biserica Providența în care se menționează că eu aș fi fost audiat de Comisia de disciplină a Comunității. Pe baza acelei MINCIUNI, am fost exclus. Mi s-a comunicat decizia PRIN POȘTĂ.

I-am învinuit și îi învinuiesc în continuare pe cei 3 pastori de minciună. Nu am fost audiat de Comisia de disciplină. Am scris cu altă ocazie pe Internet despre aceste chestiuni mai pe larg.

3). Doru Hnatiuc este eminența cenușie din gașca emanuelistă. Chestiune, iarăși, binecunoscută.

MINCIUNA lui Doru Hnatiuc a stat la baza deciziei de retragere a ordinării de pastor lui Lucian Ciupe.

4). Sebastian Văduva, ginerele lui Paul Negruț, este decanul Facultății de Management a Universității Emanuel.

Un sondaj comandat de Gheorghe Carp a fost realizat în 14-19 ianuarie 2008 de către Dacian Palladi – Consultanţă în Afaceri SRL în colaborare cu o echipă condusă de conf. dr. Sebastian Văduva (Universitatea Emanuel). Sondajul, în care Mihai Groza era creditat cu 45,73%, iar Ilie Bolojan cu 0,96%, a fost categoric infirmat de realitate: Mihai Groza a obţinut 20,5%, iar Ilie Bolojan a cîştigat din primul tur cu 50,37%. (Gazeta de Oradea, Nr. 285, 23-29 iunie 2008)

AICI nu e nici o… lipsă de caracter?

Ce competență au Palladi și Văduva dacă sondajul lor a fost așa… PROST?

AICI nu e vorba de „impostură intelectuală, de spoială de cunoștință”?

Dacă Marius Cruceru îi reproșează lipsa de comptență lui Iosif Țon, atunci ar trebui să-i reproșeze lipsa de competență și lui Sebastian Văduva.

De asemenea, cum am amintit deja zilele acestea, dacă Marius Cruceru e așa interesat de fenomenele din mediul evanghelic și vrea CU ADEVĂRAT subminarea mediocrității și promovarea excelenței, atunci ar trebui să-l sancționeze public pe Viorel Iuga pentru impostura poetică a noului președinte

De fapt, Marius Cruceru e pentru unii mumă, iar pentru unii ciumă.

Marius Cruceru lucrează cu două măsuri, cînd e vorba de partida în care s-a proțăpit de 20 de ani are IMENSE abcese de toleranță.

5.

Nu doar că e ipocrit (și incompetent în chestiuni legate de evanghelicii români), Marius Cruceru e laș.

Am scris de mai multe ori lucrul acesta de-a lungul anilor.

Sînt nevoit să-l amintesc din nou.

Iată ce scrie Marius Cruceru:

„tocmai am aflat că fratele meu, Aurel, a plecat la Domnul.

Am cîteva zeci de comentarii, care de care mai … interesant, de la insulte, jigniri, aluzii la familia mea.

Nu mai sînt în situația de a răspunde fiecărui comentariu, așa că voi bloca comentariile pînă voi ieși din doliu sau … poate definitiv.

Ce am avut de spus am spus. cred ca este de ajuns o bîtă la un car de oale, cum spune proverbul.

Poate că bătrînețea, cînd va veni ea, mă va ajuta să fiu mai dulce la vorbă. Deocamdată numai atît am putut.”

Dacă nu aş fi avut experienţa atîtor laşităţi din partea bloggerului Marius Cruceru, aş fi trecut peste un astfel de comentariu.

Dar cum nu e prima dată cînd Marius Cruceru dă cu bîta şi apoi o şterge şemechereşte, fără a fi disponibil pentru dezbaterea chestiunii PUBLICE, e cu totul îngrijorător faptul că Marius Cruceru iar s-ar putea să dispară de pe radar…

LUMEA EVANGHELICĂ nu dispare. Rămîne cu probleme semnalate de Marius Cruceru, Alin Cristea și alții!

Dacă pînă acum Marius Cruceru, pastor, profesor, decan, nu a învățat să fie mai dulce la vorbă, dar MAI ALES să nu fie laș și ipocrit, mi-e teamă că bătrînețea nu va rezolva… LIPSA DE CARACTER de care dă dovadă, an de an, Marius Cruceru și concernul emanuelist.

Marius Cruceru va continua să aibă timp pentru ciclism (și alte pasiuni), dar nu pentru a participa la o dezbatere publică a unor chestiuni de importanță din lumea evanghelică.

Marius Cruceru va continua să inițieze marșuri de amploare, dar nu va face pași MICI de recunoaștere a greșelilor sale, nici nu va dezvolta o atitudine de compensații, cum cere etica creștină.

6.

Acum cîțiva ani, Marius Cruceru scria:

„Internetul, blogurile în mod special pot fi un bun gardian al lucrării şi lucrătorilor, un bun străjer împotriva predicilor nebiblice, elucubraţiilor de la amvoane, împotriva prostiilor rostite cu mare convingere, fără urmă de îndoială, un gardian împotriva unui comportament de baron local, de director de intreprindere abuziv, de om neobişnuit cu preţul slujirii, dar setos de avantajele pe care le are slujitorul.”

„Blogări din toate tările, supravegheaţi-ne! Mustraţi-ne, corectaţi-ne! Cenzuraţi-ne deciziile, scoateţi la iveală prostia, dacă nu ne-am pocăit la vreme şi dacă am refuzat confruntarea directă. Frăţietatea, comunităţile în general, au dreptul şi responsabilitatea să îşi cenzureze liderii pe care i-au ales.”

În ceea ce mă priveşte, am acţionat în consecinţă, ani buni, şi voi continua.

Lui Marius Cruceru şi lui Daniel Brânzei le spun, clar și concis:

Lăsați-l în pace pe Iosif Țon. Dacă vreți să protejați credința creștină de erezii, atunci luptați-vă cu martorii lui Iehova, cu secularismul, cu hipermoderniștii, cu jihadul, cu cine vreți, dar nu pozați în apărători ai credinței creștine DOAR găsind pretexte de a-l discredita pe Iosif Țon.

Este grețos să vedem cum vreți, ca și alții, să păstrați un stil de viață confesional perimat, care vă e comod și cu care știți să lucrați. E evident că vremurile s-au schimbat, cum e evidentă lipsa voastră de potență în a vă reinventa. Retorica cruceriană nu e de ajuns pentru a masca lipsa de conținut IDEATIC, cum nici poantele lui Brânzei nu pot substitui simțul etic și prestanța pe care o dă afirmarea adevărului.

Vă spun cu frumosul (și cu urîtul): Lăsați-l în pace pe Iosif Țon.

Iosif Țon e un reper în istoria baptiștilor români și în istoria evanghelicilor români.

Dacă mă puneți să aleg, vă voi sacrifica pe voi doi (și pe alții) pentru acest REPER de importanță majoră pentru identitatea baptistă.

INDIFERENT ce va scrie sau va spune Iosif Țon, lăsați-l în pace. Altfel, veți avea de a face cu mine.

Cînd voi veți fi oale și surcele, numele lui Iosif Țon o să rămînă la fel de strălucitor în istoria evanghelicilor români.

Datoria voastră nu e să vă luptați cu Iosif Țon. Aceasta e OBSESIA voastră, ați ajuns la nivelul incompetenței voastre.

7.

Marius Cruceru insistă:

„Am mai spus-o și insist. Iosif Țon nu are un sistem teologic coerent, consistent și consecvent, dar improvizează extraordinar, adesea la limita iresponsabilității. Nu este documentat asupra unor subiecte delicate, cum ar fi theosis-ul, dar n-are timidități și nici ezitări să se pronunțe asupra subiectelor de acest fel, deși îi lipsesc lecturile sistematice din spațiul ortodox.

Aici să mă scutească de comentarii toți cei care nu i-au citit lucrările din scoarță în scoarță.”

CINE a citit lucrările lui Iosif Țon „din scoarță în scoarță”?

Ce-s pretențiile astea IDIOATE la domnul decan?

Pendularea între chestiuni academice și chestiuni de caracter are o natură falsă la Marius Cruceru.

În mai multe rînduri, Dănuț Mănăstireanu a deplîns faptul că nu s-a învrednicit nimeni să abordeze într-o lucrare teologia lui Beniamin Fărăgău.

Atunci cum să ne așteptăm ca cineva să abordeze într-o lucrare teologia lui Iosif Țon?

ÎN MEDIUL TOXIC pe care Paul Negruț și gașca lui emanuelistă l-au inventat?

Acum 4 ani am finalizat o scurtă lucrare nepublicată: Cazul Iosif Țon (2010-2011).

Aminteam faptul că detractorii lui Iosif Țon nu l-au acuzat de ACELAȘI lucru. Acuzațiile au fost diverse și nimeni nu a arătat în vreo lucrare în ce constă… erezia.

Bine ar fi ca profesorii de la academia emanuelistă să-și vadă de treburile pentru care primesc salariu.

Să nu creadă cumva că vor putea să apară în public cu atitudini de țărani ofticați și în același timp să fie considerați orășeni cu obraz subțire.

Pe Internet sînt sancționați astfel de țărănoi, care nu își fac temele, dar dau din pedale toată ziua (fie la bicicletă, fie în biroul de rector).

În ceea ce mă privește, mie îmi creați un cîmp de lucru imens. Aș putea performa un an în blogosfera evanghelică numai cu subiecte legate de holdingul emanuelist.

Diferența între stilul retoric al Pătrățosului și stilul analitic al Rotundului e că eu ofer și informații care se pot verifica.

Apelul Pătrățosului la chestiunea tehnică din greaca veche este o scamatorie ieftină.

Pentru că, în definitiv, e vorba de chestiuni legate de… CARACTER.

Deocamdată, în contextul actual, a spera că o să apară o lucrare despre Iosif Țon e la fel de inutil ca și a spera că va fi revizuită în curînd Mărturisirea de credință a baptiștilor români.

Există MULTE aspecte din lumea evanghelică la care Marius Cruceru s-ar putea referi. Dar nu are competență. Numai gura e de el!

Asta mai lipsea, să scrie un ghid de blogging… Oare cum s-ar fi numit? Mein Kampf?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: