Călătorind de la răsărit la apus (9)

calatorind-de-la-rasarit-la-apus-180

Călătorind de la răsărit la apus – Ravi Zacharias, R.S.B. Sawyer, Newordpress, Arad, 2013, 248 p.

“În 1993 a avut loc un eveniment care m-a pus pe calea apologeticii de evanghelizare de la care nu mai era drum de întoarcere. A fost “Forumul Harvard Veritas”.

Ideea forumului s-a născut în urma unei discuții pe care am avut-o într-un lift cu un om de afaceri din Ohio, care dorea să ducă credința creștină înaintea unora dintre cele mai ascuțite minți ale vremii, pentru ca ea să fie încercată și testată. […]

Primul Forum Veritas a fost program să se se desfășoare în momentul cel mai aglomerat din calendarul universitar din Harvard, în timpul weekendului în care avea loc meciul de fotbal Harvard-Yale. Nimeni nu era sigur ce audiență vom avea. Locația era Școala de Drept de la Harvard, iar în seara aceea, când am pășit la pupitru, sala era arhiplină. Fiecare loc era ocupat, studenții și profesorii erau așezați pe trepte, pe balustrade și pe podeaua din prajma podiumului unde stăteam eu. […]

La puţin timp după experienţa Forumului Harvard Veritas, am fost contactat de către Chuck Colson. El ascultase înregistrările prelegerilor şi m-a încurajat să le tipăresc. “Ravi, nu poți să te limitezi doar la prelegeri, mi-a spus el. Lucrurile astea trebuie s[ ajung[ la cititori.”

Cu încurajarea lui şi la sugestia editorilor de la World Publishing (acum denumită W Publishing Group), cartea a devenit Poate omul să trăiască fără Dumnezeu? În carte, prelegerile pe care le-am ținut la Harvard au fost tipărite și chiar dezvoltate. (Sesiunile de întrebări și răspunsuri care fuseseră atât de aprige și aprinse le-am lăsat needitate și neatinse.) În cartea aceasta am urmărit ceea ce se întâmplase în lume după ce Nietzsche anunțase “moartea lui Dumnezeu”. Editorul estimase că această carte avea să rămână pe rafuri timp de un an, un an și jumătate. După 11 ani de tipărire, aceasta încă este cea mai vândută dintre cărțile mele.

Am primit scrisori de la cititori din Germania, din fosta Uniune Sovietică și din țări din fostul bloc comunist din Europa de Est, printre care și una din partea unui fost profesor ateu din Albania, care spunea că viața lui fusese schimbată de cartea aceasta. Fusese atât de încântat de traducerea ei în albaneză, deoarece aceasta era țara cea mai afectată de comunism. Acum, Ministerul Cultelor din Albania a distribuit cartea fiecărui cadru didactic din universități. Prezentatori de știri, actori, politicieni, studenți și persoane casnice scriu scrisori emoționante despre modul în care viețile lor au fost schimbate de cartea aceasta. Mă minunez de faptul că împrejurările care au dus la apariția cărții Poate omul să trăiască fără Dumnezeu? Nu ar fi putut apărea decât prin harul lui Dumnezeu.

Experiența de la Harvard ne-a deschis ușa spre campusurile universitare din America de Nord și chiar din lumea întreagă. După forum, invitațiile de a vorbi la universități au început să curgă. Am conferențiat în aproape toate campusurile importante – Berkeley, Princeton, Cornell, peste tot. Dacă încă nu am ajuns la o școală importantă, cel mai probabil acest lucru se datorează faptului că nu am avut timpul necesar pentru a răspunde invitației.

Ani de zile am văzut că scena universitară era una cu o nevoie uriașă. Studenții de peste tot în lume tânjesc și sunt flămânzi. Acum, când privesc în urmă la ultimii 21 de ani, nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu America de Nord dacă nu ar fi existat organizațiile din campusuri, cum sunt InterVarsity, Navigators, Campus Crusade și altele, care au luat în serios provocarea academică.” (p. 216-217)

Un răspuns to “Călătorind de la răsărit la apus (9)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: