Ordinare Lucașa Sezonov – Farul Mântuirii, Nr. 9 / 1929

480

Din Istoria Bisericilor Baptiste din România, edit. Ioan Bunaciu:

„Primul pastor al bisericii a fost Gheorghe Crișan din Macea, urmat de Gheorghe Vărșăndan din Curtici. În anul 1905, în biserică s-a transferat și Leucuța Teodor, fost membru al bisericii din Curtici și convertit în 1892, care avea să devină pastorul bisericii și principalul coordonator al lucrărilor de construcție a casei de rugăciune.

Primul pastor cu pregătire teologică a bisericii din Pârneava a fost Lucașa Sezonov, ordinat în anul 1928. Pastorul s-a născut în Tulcea în anul 1905 și, încă de când fusese elev într-un liceu din localitate, hotărâse să se dedice lucrării de misiune. În anul 1923 s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic Baptist din București, iar în anul 1928, după absolvire, a fost alex pastor al bisericii din Pârneava. În anul 1930 îl găsim student al Seminarului Teologic Baptist din Louisville, S.U.A., iar în anul 1933, la întoarcerea în țară, devenea profesor și rector al Seminarului Teologic Baptist din București, precum și pastor al bisericii de pe strada Nicolae Titulescu nr. 56A, din București.

Lucașa Sezonov a fost un bun pastor și profesor. În anul 1939 a participat la Congresul Alianței Baptiste Mondiale din S.U.A., fiind nevoit să rămână acolo la izbucnirea războiului. După război, situația politică din țara noastră s-a schimbat drastic, așa că nici unul dintre românii plecați în străinătate nu au îndrăznit să revină în țară.

Între anii 1931-1938, pastor al bisericii a fost Ioan Cucuț, iar între anii 1945-1953, Petru Popovici, ambii fiind pastori de înaltă formație teologică.

Între anii 1953-1993, biserica a fost păstorită de Chiu Mihai, absolvent al primei promoţii postbelice a Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti.”

Un răspuns to “Ordinare Lucașa Sezonov – Farul Mântuirii, Nr. 9 / 1929”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: