Archive for 12 august 2015

Adevărul: Cea mai bătrână biserică baptistă din vestul României are 131 de ani

12 august 2015

http://adevarul.ro/locale/timisoara/foto-cea-mai-batrana-biserica-baptista-vestul-romaniei-130-ani-povestea-celei-mai-vechi-biserici-neoprotestante-timisoara-1_55cb3f68f5eaafab2c77b28e/index.html

Tabăra Campionii

12 august 2015

24aug2015-ineu

http://www.facebook.com/events/883346235078401

Crișana: Evanghelizare la Oradea – noiembrie 1990

12 august 2015

558

Crișana, 15 noiembrie 1990

Timothy Keller – 12 august 2015

12 august 2015

Timothy Keller: „Real truth will always move you from something you understand, to something you stand under.”

Miercuri seara (12.08.2015) – Ce nume apar în Top Posts pe blogul România Evanghelică

12 august 2015

Paul Dan, Luigi Mițoi, Luis Palau, Barthimeu

Behăitul evanghelicilor români – Replică lui Samy Tuțac

12 august 2015

Tuțacii scriu articol după articol, de parcă ar scrie… editorial după editorial.

Stilul editorialist – polemist, hiperbolic, autoincriminatoriu, eseist, nu analitic – rămîne unul dintre sporturile preferate ale românilor.

Din acest punct de vedere, Tuțacii sînt pe val…

În articolul Un popor de oi naște un guvern de lupi, Samy Tuțac vorbește despre mediocri și mediocritate, ceea ce mă face să ciulesc urechile.

De-a lungul anilor, mi-am ridicat glasul în repetate rînduri împotriva mediocrității care caracterizează spațiul confesional evanghelic românesc.

Din nefericire, articolul lui Samy Tuțac e un exemplu de mediocritate… evanghelică.

Articolul e, de fapt, un puzzle (de tip amvonistic) care nu are o temă (profundă), construit cu formule șablonarde (de amețit tinerii la conferințe) și fără o teleologie minimă.

Samy Tuțac afirmă că „ne-am procopsit cu cea mai incompetentă, cea mai coruptă, cea mai lacomă și cea mai arogantă clasă politică din istoria României”.

Aşa să fie oare?

Dar pe vremea comuniștilor clasa politică nu era incompetentă, coruptă, lacomă?

Cine a închis bisericile baptiste în anii ’40? Regimul Antonescu!

Dar pe vremea fanarioților, era clasa politică mai puțin coruptă decît cea de acum?

Dacă istoria României a cunoscut etape de real progres, cui s-au datorat evoluțiile benefice? Se poate vorbi de vreo evoluție statală fără contribuția clasei politice, așa cum e ea?

Samy Tuţac nu se mulţumeşte cu o formulă, mai inventează încă una:

„Oameni fără o expertiză, avizi de căpătuială și siguri că nu li se poate întâmpla nimic (aici au mușcat-o puțin), s-au bătut pentru posturi și poziții cu un singur gând: să fure cât mai mult. Mai mult decât fanarioții, comuniștii și rușii la un loc.”

Formula asta, „Mai mult decât fanarioții, comuniștii și rușii la un loc”, e gogonată!

Sună bine într-un editorial, dar Samy Tuțac nu e editorialist. Sau e?… :)

Samy Tuțac e președintele Comunității Baptiste Timișoara și unul dintre cei 4 vicepreședinți ai Uniunii Bisericilor Baptiste din România – acestea sînt motive serioase pentru ca discursul tuțacian să fie mai ponderat.

Dar și dacă nu ar avea o astfel de poziție publică, la nivel regional sau național, Samy Tuțac, fiind unul dintre pastorii Bisericii Baptiste Betel din Timișoara, nu ar trebui să-și permită formule gonflate precum cele din articolul în discuție.

Ba chiar și dacă nu ar fi pastor, ca și creștin ar trebui să fie mult mai atent la ce IDEI lasă în spațiul public.

Domnul (vice)președinte are în articol o tușă etno-politică (confesională) accentuată:

„Când vorbim despre un politician de nota 10 în România, este doar un vis frumos, dar visul, oricât de frumos ar fi, se termină repede. (Am un respect deosebit pentru domnul președinte Iohannis și sper ca peste patru ani să putem spune că a fost de nota 10, dar deocamdată este prea devreme să mă pronunț, doar mă rog). Poate ar trebui noi, evanghelicii, să sperăm că am găsit între politicenii noștri ceva diferit. Din păcate, cu mici excepții (și am tot respectul pentru cei care, în ciuda presiunilor politice și nu numai, au rămas verticali), am avut și noi cațiva traseiști, vreo doi pe la pușcărie, vreo doi și-au lăsat soțiile sau le-a luat salvarea, iar despre unii s-a spus că te poți baza pe cuvântul lor la fel de mult ca pe cuvântul fetelor care fac reclamă pe centură. Și când mă gândesc că ne-am și rugat pentru ei. Dar nu ei sunt principalii vinovați, ci noi cei care am acceptat să vorbească în numele nostru niște mediocrii puși pe căpătuială ca și ceilalți. Spiritul de demisie, pasivitatea și resemnarea noastră în fața obrăzniciei unora ne-au adus aici. La nivel general, poporul român este principalul vinovat de această situație jenantă.”

În primul rînd, ar trebui să nu mai folosim expresia „de nota 10”, măcar pentru faptul că actualul preşedinte baptist, Viorel Iuga, a folosit-o… neinspirat.

De asemenea, nu ne trebuie politician de nota 10, ci de nota 8!

În al doilea rînd, accentul negativist nu se legitimează în cadrul unui articol dezlînat, care nu are propuneri pentru…. schimbare.

În al treilea rînd, dacă vrem să ieșim deasupra nivelului de mediocritate, ar trebui măcar să scriem corect – în următorul paragraf: „acești mediocrii aroganți care ne conduc ar putea fii schimbați”, trebuie doar un i, atît la: mediocri, cît şi la: fi.

În al patrulea rînd, cînd Samy Tuţac scrie „Și când mă gândesc că ne-am și rugat pentru ei.”, mă face să ridic din nou chestiunea teologiei rugăciunii la evanghelicii români.

Vezi: Teologia rugăciunii… la evanghelici?

Cred că ar fi mult mai benefic dacă președinții, vicepreședinții și pastorii baptiști precum Samy Tuțac ar cugeta mai mult la bazele TEOLOGICE ale rugăciunii decît la aspectele etno-politice ale spațiului carpato-danubiano-pontic.

În al cincilea rînd, a da vina pe poporul român pentru starea națiunii este la fel de stupid, irelevant, lipsit de onestitate, ca și cum ai da vina pe poporul german pentru crimele nazismului. Păi au fost atîtea acțiuni subversive, care au arătat demnitatea poporului german, nu doar „spiritul de demisie, pasivitatea și resemnarea” în faţa puterii politice şi militare a naziștilor.

În mod similar, românii nu constituie un grup compact care să fie tras la răspundere în integralitatea lui. Chiar Samy Tuțac oferă un exemplu în articolul său, cînd menționează că istoricul Giurescu ar fi spus prin anii nouăzeci că bisericile evanghelice, în special cele baptiste, au fost singurele societăți civile din perioada comunistă.

Din acest exemplu s-ar putea subînţelege dorinţa (vice)președintelui timișorean de a renaște spiritul contestatar de bună intenție.

Cu astfel de articole, însă, m-aș mira să renască ceva…

L-am avut pe Pătrățosu, mare amator de formule tari, haiducești. Nu vred că e cazul să apară varianta timișoreană a crucerianului orădean…

„Binele comun sau situația generală nu preocupă pe nimeni” – iată o formulă totală, care ar putea fi etichetată foarte ușor ca fiind MINCINOASĂ.

Atît în istoria românilor, cît și în istoria altor națiuni, niciodată nu a fost vreodată ca nimeni să nu fie interesat de binele comun.

Reformularea ar putea fi: Binele comun sau situația generală nu preocupă DECÎT PE FOARTE PUȚINI.

În astfel de momente îmi aduc aminte de unul dintre articolele care stau de mulţi ani la baza civismului meu – În Europa, unul cîte unul (de Dan Perjovschi):

„Nu mă reprezintă combinatul de la Galați. Nici românii dibuiți prin containere prin canada, gaura de la Bancorex, baxurile de Assos, costul în mărci al rezidențiatului sau revistele antisemite.

Nu mă reprezintă hoții de buzunare, firmele-căpușă, locuitorii din canale, copiii infectați cu SIDA în spitale, imunitatea ridicată sau nu, contractul cu Bell sau mașina blindată a Parlamentului.

Nu mă reprezintă inaccesibilele dosare ale Securității, condamnarea la moarte sau patriotismul lui Pacepa, fuga lui Lupu, cine a chemat minerii sau lipsa rampelor de acces pentru cărucioare în clădirile publice.

Nici mojicia, incultara sau violența gregară a unor concetățeni.

Nici greața președintelui, conducta de sub Dunăre, banii pentru partid sau contractul cu Rebu.

Eu îmi plătesc impozitul, TVA-ul, factura la curent, întreținerea și telefonul, taxa pe proprietate, fondul de rulment, taxele de viză, abonamentul TV, cotizația la Uniune, biletul majorat de metrou, un leu pentru Ateneu, contul Libertatea, scumpirea la benzină.

Nu cred că Europa este definită de corupția din Comisia Europeană și nici Occidentul de rigiditatea FMI. Nu cred că nemții n-au umor, francezii sînt înfîmfați și americanii spălați pe creier.

Cred că fiecare țară este cea mai frumoasă țară din lume.

Nu cred în conspirații universale, nu scuip pe stradă, știu engleză și franceză, nu mă bat cu vecinii, respect minoritățile, nu port ghiul, nu mă tîrgui la piață, nu intru în față la coadă, nu primesc și nu dau mită, trec strada pe zebră. Cred în economia de piață, iubesc cultura și cred că și cel mai oribil criminal are dreptul la apărare.

Nu cred că Marea Neagră este singurul nostru bun vecin.

Așa că dacă țara mea nu poate fi integrată în UE, eu pot.

Și or mai fi cîțiva ca mine.”

Anul ăsta am găsit formula pentru incompatibilitatea mea cu spiritul evanghelic orădean – la Oradea tătă lumea vrea să ajungă lider, eu provin dintr-o altă tradiție, care încurajează spiritul de slujitor.

Dacă Samy Tuțac vrea să nu fie confundat, întru mediocritate, cu colegii de leadership, baptiști răsuflați precum Viorel Iuga și Paul Negruț, s-ar putea să fie nevoit să-și dea demisia (cît mai repede).

Dar, MAI ALES, dacă Samy Tuțac e unul dintre puținii cărora le pasă de binele public, atunci ar trebui să țină cont că progresul, fie cultural, fie duhovnicesc, nu are loc cu arcanul. Și nici într-un cincinal sau două. Ar trebui să-și dezvolte un sistem de valori pe baza căruia să discearnă între meritocrație și mediocritate.

De mulți ani, aud multe nemulțumiri la adresa pastorilor, unele cu siguranță legitime. Pe de altă parte, e evident reflexul pastorilor de a se poziționa în defensivă, enumerînd realizările lor (adică faptul că sînt exponentul realizărilor comunităților de credincioși).

Toată activitatea mea publică, de peste 12 ani, are la bază convingerea lui Dan Perjovschi, pe care mi-am asumat-o, conform căreia în Europa se intră unul cîte unul.

Eforturile mele s-au îndreptat și se îndreaptă înspre a convinge, unul cîte unul, că efortul personal, de a depăși nivelul mediocrității, este calea spre o societate mai bună.

În mod similar, însănătoșirea spirituală a comunităților creștine nu se face prin circulare regionale și naținale, prin directive ale liderilor cuprinși de gînduri de mai bine, ci prin efortul personal al celor care se ridică deasupra mediocrității.

Deocamdată, din rîndul evanghelicilor români, popor de oi, se aude mai mult… behăitul.

Crişana: Din începuturile credinţei baptiste în Bihor (1885-1990)

12 august 2015

557

Crișana, 3 noiembrie 1990

Oradea: Curs intensiv „Capelanul în slujba comunității”

12 august 2015

20aug2015-oradea

Facebook: Voluntar în penitenciar

Cod portocaliu de caniculă 13-14 august 2015

12 august 2015

meteo-13august2015

http://meteoromania.ro

Brîndușa Armanca: Selfie. Ce-i nebunia asta?

12 august 2015

http://www.revista22.ro/selfie-ce–i-nebunia-asta-58205.html

YouTube: Fundația Cireșarii – 10.000 subscribers

12 august 2015

21.200 – Sperantamedia
11.330 – Biserica Speranţa Oradea
10.135 – Fundația Cireşarii
8.825 – Poarta Cerului

Iubire cu mâini rupte (6)

12 august 2015

iubire-cu-maini-rupte-180

Iubire cu mâini rupte – Nicolae Geantă, Editura Fabrica de Vise, Beiuș, 2014, 158 p.

“Bisericile nu reuşesc să-și termine construcțiile, iar unii pastori predicile. Sunt adepții sintagmei “fără cap și fără coadă”. Deseori, noi credincioșii încă punem petece noi la viața veche. Începem să iubim, dar continuăm să urâm, lăudăm dar și bârfim, cântăm “mărețul har” și fredonăm manele. Apă plată și petrol pe-aceeași țeavă, e versiunea lui Iacov cu smartphone.” (p. 98)

Crișana: Lecțiile de istorie la Liceul Baptist

12 august 2015

liceu-1

Crișana, 1 noiembrie 1990

liceu-2

Firimiturile lui Barthimeu – Unde dai și unde crapă… gramatica

12 august 2015

barthimeu.wordpress.com/2015/08/12/firimituri-agramaticale-omisiuni-ortografice-papagalicesti

În postarea sa de azi, 12 august 2015, Barthimeu consumă timp și energie încercînd să-și convingă cititorii de anumite chestiuni în legătură cu mine.

Barthimeu a indicat greșeli de scriere în postarea mea: Atenție la dezinformările de pe blogul lui Barthimeu – 11 august 2015.

 

1). Barthimeu nu răspunde chestiunilor de fond. Barthimeu nu se referă la… DEZINFORMĂRI.

 

2). Am corectat în articolul meu 5 greșeli de scriere, pe care le-a menționat Barthimeu.

În postarea mea, Guguștiucii – Chiorul Barthimeu, am indicat 4 greşeli de scriere în articolul lui Barthimeu de acum 2 zile, intitulat Alambicări periculoase a la „Drezină” (1)- generalități.

Barthimeu a corectat doar două din cele 4 greșeli, au rămas cele două dezacorduri: „a cărui debut” și „un articol a lui Teofil Stanciu”.

Lucrul acesta s-a întîmplat și într-o altă situație similară, cînd eu mi-am corectat greșelile, iar Barthimeu nu.

 

3). Eu am menționat greșelile de scriere ale lui Barthimeu ÎN TRECERE. Barthimeu a făcut o postare NUMAI cu chestiuni gramaticale.

 

4). Barthimeu s-a folosit de această situație pentru a încerca să mă defăimeze. Eu am cu totul alte intenții.

 

5). Cu alte ocazii, am menționat că nu sînt interesat în primul rînd de chestiunile gramaticale. Eu sînt interesat, așa cum am declarat și demonstrat în peste 12 ani, de modul cum sînt prezenți evanghelicii români în spațiul public.

A scrie corect e una dintre condițiile de bază pentru prezența în spațiul public.

MAI IMPORTANT este însă modul în care evanghelicii reacționează atunci cînd sînt confruntați cu greșelile lor.

Din nefericire, evanghelicii sînt irascibili și reacționează pripit la stimuli interni și externi.

În ceea ce mă privește, am declarat public că eu fac greșeli de scriere în fiecare zi și le corectez pe măsură ce le observ sau îmi sînt semnalate.

 

6). Barthimeu s-a referit la chestiuni gramaticale. Eu m-am referit la chestiuni MORALE: dezinformările.

Greșelile se pot corecta ușor, atunci cînd sînt depistate. Dezinformările însă implică un consum MARE de energie pentru a fi subminate. Și nu pot fi confruntate de către oricine, ci de persoane competente și/sau curajoase.

 

7). Bineînțeles, Barthimeu e doar un pisic care scheaună crezîndu-se pui de leu…

Și-a anunțat intenția de a face o analiză a articolului lui Teofil Stanciu apărut în nr. 2 al REVISTEI România Evanghelică, dar s-a pierdut, deocamdată, în chestiuni de gramatică… :)

Bă, mare nesimțit Viorel Codreanu, numele meu nu e Alin, ci Alin Cristea!

12 august 2015

barthimeu.wordpress.com/2015/08/12/firimituri-agramaticale-omisiuni-ortografice-papagalicesti

Unul dintre reflexele bădărane (nu stilistice) ale pocăiților (tîmpiți și aroganți) în spațiul public este să menționeze numele preopinenților cît mai frivol. Au fost persoane care au ținut să-mi scrie prenumele și numele cu inițiale MICI, ba chiar să menționeze apăsat că îmi scriu numele cu inițiale MICI… :)

De mulți ani, cel puțin de pe vremea listei de discuții Masa Rotundă, din 2006, insist asupra faptului că, atunci cînd menționăm o persoană în spațiul public, ar trebui să o facem prin prenume și nume. În afară de cazurile în care se folosește o anumită stilistică: Pătrățosu, Rotundu, Vindecătoru, Barthimeu etc.

Conform acestui principiu, în articolul Atenție la dezinformările de pe blogul lui Barthimeu – 11 august 2015, l-am menționat pe Marinel Blaj de 18 ori prin prenume și nume și pe Rodica Boțan de 6 ori prin prenume și nume.

În postarea menționată la început, și Barthimeu procedează precum alți pocăiți nătăfleți, care nu știu să se comporte în spațiul public (cînd e vorba de polemică) și, după ce zice ” tovarășu’ papagal, luați aminte”, ajunge la „stimabile”, apoi la „Alinuș mamă”… :))))

AȘA pocăiții (tîmpiți și aroganți) nu vor putea face față în spațiul public.

Cum am precizat în repetate rînduri, eu mă ocup de FENOMENE din spațiul evanghelic românesc. Nu sînt interesat de certuri de-astea sterile, pe care le cultivă cei precum Rodica Boțan, Marinel Blaj, Barthimeu, luînd lucrurile ÎN MOD PERSONAL.

Această postare e în serie cu alte postări cu titlu recognoscibil, nefiind o chestiune între mine şi Barthimeu, ci indică un FENOMEN din spaţiul evanghelic românesc.

Bă, mare nesimțit Nicolae Rădoi, numele meu nu e Alin, ci Alin Cristea!
Bă, mare nesimțit Marinel Blaj, numele meu nu e Alin, ci Alin Cristea!
Bă, mare nesimțit Paul Dan, numele meu nu e Alin, ci Alin Cristea!

Istoria evanghelicilor din România (1) – Recunoașterea cultelor evanghelice de către statul român

12 august 2015

Într-o țară majoritar ortodoxă, în care reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române și-au folosit în mod abuziv, de-a lungul întregului secol XX, poziția privilegiată, drepturile cultelor minoritare au constituit, în mod constant, un punct prioritar pe agenda evanghelicilor români.

O dată cu abolirea monarhiei și proclamarea Republicii Populare Române la 30 decembrie 1947, au avut loc schimbări importante în organizarea cultelor religioase pe teritoriul României.

Legea Cultelor din 1948 recunoștea 14 culte pe teritoriul României. Între acestea se aflau baptiștii, penticostalii și creștinii după Evanghelie.

Dacă baptiștii și creștinii după Evanghelie fuseseră recunoscuți de statul român în epoca interbelică – deși au fost perioade de persecuție –, penticostalii se aflau în fața unei premiere istorice, recunoașterea cultului de către statul român.

Cultele au avut la dispoziție un termen de trei luni pentru revizuirea statutelor de organizare și funcționare, care au fost aprobate în anul 1950.

Astfel, în a doua parte a secolului XX, evanghelicii au fost recunoscuți de către statul român, dar dictatura comunismului ateist a inventat numeroase forme de persecuţie de-a lungul a 40 de ani.

Baptiștii – După Unire, s-a constituit Uniunea Baptistă din România, la primul congres de la Buteni, din 1920, primul președinte fiind ales Constantin Adorian, pastorul primei biserici baptiste române din București, fondată în 1912.

De-a lungul istoriei lor, baptiștii au avut de îndurat, în numeroase rînduri, persecuții din partea statului român și din partea preoților ortodocși, care ar putea fi subiectul unei cărți.

În urma unor intervenții și proteste, la 24 decembrie 1921, Ministrul Cultelor, Dumitrescu-Brăila, a dat un ordin către prefecturi, pentru a se acorda libertate cultului baptist şi “exercitarea lui să se facă în cadrul siguranţei statului şi a moralităţii publice”.

Pentru prima dată, baptiştii erau numiţi cu termenul CULT.

Legea Cultelor din 1928 a apărut după dezbateri intense, textul proiectului Legii Cultelor fiind discutat în Senatul României în cadrul a 15 ședințe. În urma votului din 31 martie, cînd au fost 140 de voturi pentru și opt împotrivă, și a votului din Camera Deputaților din 6 aprilie 1928, cu 126 de voturi pentru și patru voturi împotrivă, a fost votată Legea Cultelor. Baptiștii din Transilvania și alte provincii românești au obținut legiferarea drepturilor confesionale.

Creștinii după Evanghelie – Prima recunoaştere legală a creştinilor după Evanghelie în România apare în 1933, prin decizia 114.119/21 august creştinii după Evanghelie devenind asociaţie religioasă.

În 1939, creştinii după Evanghelie au fost constrânşi de regimul vremii să fuzioneze cu creştinii după Scriptură, formând Adunările Creştine după Evanghelie, cu două ramuri: ramura I (creştinii după Evanghelie, propriu-zişi), care practică botezul adulților, şi ramura a II-a, care practică botezul copiilor mici.

Imediat după Revoluție, cele două ramuri ale cultului s-au despărțit, ramura a II-a luîndu-și numele de Biserica Evanghelică Română.

Penticostalii – În anii 40, existau 3 ramuri penticostale, care au fost recunoscute provizoriu după 1946: 1) Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală (cu sediul în Arad, 2) Creștinii botezați cu Duhul Sfînt sau Biserica lui Dumnezeu Apostolică zisă Penticostală (cu sediul în București, str. Moșilor), 3) Ucenicii Domnului Nostru Isus Hristos (cu sediul în București, str. Războieni).

Între anii 1946-1950 s-au purtat discuții pentru unificarea celor 3 grupări, dar nu s-a realizat unirea lor.

Autoritățile comuniste au pus condiția unificării lor, pentru a recunoaște penticostalii ca fiind cult, conform politicii de contopire a asociațiilor religioase într-un număr restrîns de culte, pe care au aplicat-o și în cazul baptiștilor (puși laolaltă cu Baptiștii Independenți și cu Baptiștii Uniți) și în cazul creștinilor după Evanghelie.

La 14 noiembrie 1950 a fost recunoscut de statul român Cultul Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică.

Crișana: Congresul tineretului creștin baptist din România

12 august 2015

Crișana, 1 noiembrie și 3 noiembrie 1990

553

554

Top Posts – 12 august 2015

12 august 2015

12 august 2015, 00.30

Evanghelici în Top 100 WP (12.08.2015)

12 august 2015

12 august 2015, 00.15

În paranteză: poziţia în Top ZeList (88.660 bloguri româneşti)

Topul blogurilor

8. rodiagnusdei (742)
42. dininimapentrutine (5737)
60. petricamoisuc (11649)

Topul creşterilor

32. petricamoisuc (11649)
49. dumezeueincontrol (36774)
86. dininimapentrutine (5737)

Topul postărilor

16. Video Dezgustator Dezvaluie Noua Metoda De Executie A Gruparii Teroriste ISIS (rodiagnusdei)
41. … CONTRA… – de ce? (petricamoisuc)
88. Ascultă RADIO LEVI! (dininimapentrutine)

De ce există suferință? (10)

12 august 2015

de-ce-exista-suferinta-180

De ce există suferință? – Ravi Zacharias, Vince Vitale, Newordpress, Arad, 2015, 224 p.

Vince Vitale: “Nimic altceva nu aduce mai multă speranţă în credinţa creştină decât faptul că relaţia pe care Dumnezeu o dorește cu fiecare dintre noi nu este trecătoare sau doar pentru o durată limitată de timp. Pentru că Isus a îndurat suferința până la capăt, iar prin învierea Sa a dovedit că moartea nu este sfârșitul, prietenia noastră cu Dumnezeu poate fi pentru întreaga veșnicie.” (p. 180)