Ce înseamnă pentru baptiștii români IMORALITATE?

În 12 august 2015, pe site-ul Comunității Baptiste Timișoara a apărut un comunicat cu privire la situaţia pastorului D. C.

(NOTĂ: Comunicatul a fost retras, astfel că din 18 aprilie 2017, la solicitarea persoanei implicate, în acest articol apar doar inițialele.)

Din nefericire, comunicatul conţine elemente neclare care subminează oportunitatea unui astfel de comunicat public.

1.

În titlul postării, numele D. C. este însoțit de mențiunea PASTOR, în vreme ce articolul menționează că i s-a retras ordinarea de pastor.

Pentru consecvența acțiunii de comunicare publică, titlul ar fi trebuit fie să conțină doar numele celui în cauză, fie mențiunea: FOST pastor.

2.

Cei care citesc acest comunicat se pot confrunta cu întrebarea: DE CE există o diferență de aproape două luni între data comunicării din partea Bisericii Stânca și data comunicatului Comunității Timișoara?

3.

Cred că oricine care citește comiunicatul se întreabă: DE CE sînt menționate două instituții confesionale regionale – Arad și Timișoara?

Articolul nu indică NIMIC în acest sens.

4.

DE CE, s-ar putea întreba orice cititor, e nevoie ca hotărîrea Comunității să fie validată de Consiliul Uniunii?

Dacă nu e suficientă claritate în această chestiune, oricine ar putea crede că baptiștii au o structură ierarhică, ceea ce contravine cu prevederile din Mărturisirea de credință: „Nu recunoaștem grade ierarhice.” (secțiunea: Despre Biserică)

Este în competența Consiliului Uniunii să valideze hotărîrea unei comunități regionale de a retrage ordinarea unui pastor?

Art. 93 din Statutul Cultului Baptist precizează atribuţiile Consiliului Uniunii, printre care şi punctul s: analizează concluziile Comisiei pastorale și decide măsurile ce se impun în situațiile cercetate de Comisia pastorală, la propunerea acesteia.

Comunicatul Comunității Timișoara nu conține vreo mențiune în acest sens.

Dar Comitetul Comunității, conform art. 57, punctul g, analizează abaterile de la Mărturisirea de credință a cultului ale slujitorilor ordinați și se pronunță asupra pierderii calității de slujitor ordinat.

Dacă Comunitatea se ocupă cu ordinarea pastorilor și cu retragerea ordinării, de ce să fie nevoie de validarea hotărîrii de către Consiliul Uniunii, se poate întreba orice cititor căruia îi cade sub ochi comunicatul Comunității Timișoara.

Revenind la atribuțiile Consiliului Uniunii, art. 93, litera ț, precizează: soluționează contestațiile persoanelor cărora li s-a retras ordinarea de către comunitatea bisericilor sau de către Consiliul Convenției Baptiste Maghiare.

5.

Comunicatul precizează: „Poziția Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Timișoara este aceea că fratele D. C. nu mai are calitatea de slujitor ordinat și nu poate să slujească sub nici o formă în nici o biserică baptistă, nefiind reabilitat, nici măcar ca simplu membru, în cadrul bisericii din care a făcut parte (până la data retragerii sale).”

a). Dacă D. C. s-a retras ca membru din Biserica Stânca, de ce este numit FRATE, atît la începutul, cît și la sfîrșitul comunicatului?

b). Dacă D. C. s-a făcut vinovat de „cădere în păcat (imoralitate)”, de ce nu a fost exclus, conform art. 13 (3)? – Excluderea duce la încetarea calității de membru al bisericii și se aplică celor ce se fac vinovați de cădere gravă sau persistență în păcat, precum și celor ce stăruiesc în răspândirea învățăturilor eretice.

c). Formula „nu poate să slujească” este o formulă a cărei ambiguitate a fost dovedită în cazul Iosif Țon.

Astfel, în Răspunsul lui Iosif Ţon la Comunicatul Uniunii Baptiste prin care i se retrăgea ordinarea de pastor, împricinatul făcea următoarea menţiune:

„Nu cred că ați inclus aici și dreptul de a predica în bisericile baptiste, deoarece pentru aceasta nu este nevoie de ordinare și decizia de a invita pe cineva să predice este totalmente prerogativa pastorului local, care poate invita să predice și oameni din alte culte, care au unele doctrine total diferite de cele baptiste. Lucrul acesta este o practică foarte răspândită.”

6.

Subiectul de la acest punct este cel mai important, dar şi cel mai greu de abordat – are de a face cu definirea păcatului (și a binelui) – și constituie tema postării.

După cum se poate vedea, Comunicatul Comunității adaugă un cuvînt lîngă expresia legată de cauza retragerii ordinării: cădere în păcat (imoralitate).

Deși e în paranteză, cuvîntul atrage mai mult atenția decît expresia consacrată.

Ce înseamnă pentru baptiștii români IMORALITATE?

Dar ce înseamnă pentru baptiștii români… cădere în păcat?

În Statutul Cultului Baptist expresia apare în două moduri:

– cădere gravă sau persistență în păcat

Art. 13 (3) – Excluderea duce la încetarea calității de membru al bisericii și se aplică celor ce se fac vinovați de cădere gravă sau persistență în păcat, precum și celor ce stăruiesc în răspândirea învățăturilor eretice.

– cădere în păcat

Art. 23 (5) – Pierderea calității de slujitor ordinat se face în situația excluderii din biserică pentru cădere în păcat sau răspândire de învățături eretice, prin hotărârea comitetului comunității sau a Comitetului executiv al Convenției Baptiste Maghiare, după caz.

Se poate observa relativ ușor că există, în mentalitatea baptistă, două grade de vinovăție în ceea ce priveşte păcatul: 1) cădere în păcat și 2) cădere gravă sau persistență în păcat.

O să dau un exemplu din Mărturisirea de credință a penticostalilor români, am mai semnalat chestiunea confuză despre păcătosul care devine creștin penticostal.

În articolul 8c scrie: “Cei care sunt născuți din Dumnezeu nu păcătuiesc (1 Ioan 3:9; 5:18), iar ce ce păcătuiesc nu sunt născuți din nou (1 Ioan 3:6-10), după ce în 8b scrie: “Chiar când păcătuiește un credincios, el este îndemnat să se pocăiască de faptele săvârșite (Apocalipsa 2:5; Galateni 6:1)”.

Mai păcătuiește sau nu mai păcătuiește penticostalul?

Mărturisirea de credinţă a baptiştilor români afirmă că „păcatul e lipsa de conformitate față de legea morală a lui Dumnezeu fie într-o acțiune, dispoziție sau atitudine”.

Mărturisirea de credință a baptiștilor români pare a fi mai interesată de subiectul mîntuirii decît de subiectul păcatului.

Păcatul este privit din perspectiva universalității păcatului și mai ales din perspectiva necesității mîntuirii.

Dar oamenii mîntuiți trăiesc în COMUNITĂȚI creștine ale oamenilor mîntuiți. Atît pe plan individual, cît și în spațiul comunitar, oamenii mîntuiţi se confruntă cu păcatul.

Chestiunea păcatului nu dispare o dată cu convertirea. Ori viaţa de credinţă are de a face cu lupta continuă împotriva păcatului.

Astfel, s-a inventat formula populară „pocăința pocăiților”, adică efortul de schimbare a vieții (sfințire) conform cu schimbarea minții (pocăință).

Mai păcătuiește sau nu mai păcătuiește baptistul?

După cum bine știm, da, mai păcătuiește.

Trebuie exclus cînd păcătuiește?

Doar în anumite condiții.

Iată ce precizează Art. 13 (2) din Statut: Măsurile disciplinare se aplică în scopul îndreptării celui vinovat, avându-se în vedere gradul de vinovăție, impactul asupra mărturiei bisericii și atitudinea persoanei în cauză. Disciplinarea se aplică, de regulă, gradual, potrivit procedurii stabilitae de adunarea generală a Bisericii.

Este îmbucurător faptul că mai întîi este amintitit „gradul de vinovăție”, dar este îngrijorător faptul că în realitate focalizarea pe celelalte două aspecte – „impactul asupra mărturiei bisericii” și „atitudinea persoanei în cauză” – este exagerată.

Dacă ne gîndim la cazul curvarului David, observăm lesne că după căderea în păcat urmează ALT păcat și ALT păcat, așadar așteptarea unei atitudini de pocăință este NELEGITIMĂ. Din cercul vicios se iese prin instituția Natan-ului, care este instituția harului. Și a disciplinării, desigur.

A aștepta atitudinea de pocăință din partea celui căzut în păcat are de a face mai degrabă cu comoditatea pastorului, comitetului și bisericii, care ar trebui să facă un efort considerabil pentru recuperarea celui căzut în păcat.

În mod similar, accentul pe „impactul asupra mărturiei bisericii” este exagerat. După această gîndire UMANĂ, cel mai vinovat este Dumnezeu, care parcă a fost în concediu cînd s-a scris Biblia. Unde i-a stat capul? Să lase atîtea exemple de curvari, mincinoși, hoți și ucigași pe paginile Sfintei Scripturi? Noi am fi scris-o, desigur, mai bine.

Gradul de vinovăție – iată chestiunea în discuție.

Cînd păcătuim, cît de mult păcătuim? Care este gradul de vinovăție?

Cui i s-a dat mult i se cere mult – iată un criteriu de evaluare și discipinare.

Din punctul acesta de vedere, consider că disciplinările trebuie să fie severe.

Dar și în cazul căderii în păcat, sau doar în cazul persistenței în păcat?

Na, că iar bag biserica în discuție. Biserica ar trebui că cunoască dacă cineva a căzut în păcat sau PRACTICĂ păcatul…

Biserica se adună duminică și se risipește în celelalte zile…

De unde dracu să știe biserica despre luptele spirituale ale enoriașilor, dacă se constituie ca biserică numai duminică, iar în restul zilelor nu îi pasă de cei care cad în păcat?

Lucrul acesta nu e… IMORAL?

Indiferența creștinilor, unii față de ceilalți, nu e… păcat? Nu e abatere GRAVĂ?

Pe cînd un comunicat care să anunțe excludere de biserici pentru IMORALITATEA de a nu le păsa de alții?

Cînd o să apară, și oare ce autoritate o să producă, un comunicat care să interzică adunările de duminică pînă nu își rezolvă biserica problemele din celelalte zile?

Cum ar fi să se pocăiască o biserică stînd pur și simplu două ore duminica dimineață și cugetînd la Cuvîntul lui Dumnezeu (care e mai tăietor…), fără ORA de rugăciune, fără cor, fără fanfară, fără predică?… Dar primind iluminare divină pentru viața de zi cu zi…

Folosirea cuvîntului IMORALITATE în Comunicat trimite la un anumit soi de păcat, dar în același timp ne face să ridicăm întrebarea: Ce înseamnă pentru baptiștii români IMORALITATE?

Minciuna pastorului Doru Hnatiuc nu e IMORALITATE?

Dar Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste prin care a fost retrasă lui Iosif Țon ordinarea nu e IMORALITATE, de vreme ce nu e întemeiată pe vreun articol din documentele de organizare și funcționare ale Cultului Baptist – Mărturisirea de credință și Statutul?

Dar convocarea Congresului fără respectarea prevederilor statutare nu e IMORALITATE?

Dar gafele lui Viorel Iuga nu sînt IMORALITATE? Și nu au impact negativ asupra mărturiei bisericii?

Să vedem însă cum e definit păcatul – nu doar prin aspectul obiectiv, ci și prin dimensiunea subiectivă:

„Cine ştie să facă bine, şi nu face, săvîrşeşte un păcat!” (Iacov 4:17)

Aşadar, definirea păcatului e o treabă COMPLEXĂ. Nu doar că există grade de vinovăţie, dar există o dimensiune subiectivă, care îmbracă forme diverse, de la o persoană la altă.

Din felul în care e conceput Comunicatul Comunităţii Timişoara, se poate observa un context confesional-administrativ, care conferă comunicatorilor dreptul și datoria de a-și preciza poziția în chestiuni PUBLICE, care solicită măsuri administrative disciplinare.

E greu de apreciat însă dacă o astfel de procedură contribuie la bunul mers al bisericilor timișene.

Din cîte îmi aduc aminte, e pentru prima dată cînd apare în public un astfel de comunicat.

Penticostalii au avut anul trecut un astfel de comunicat în legătură cu Vladimir Pustan, dar chestiunea era mai amplă.

Reiau, al cîtelea an?, formula de încheiere pentru astfel de analize:

Evanghelicii români nu sînt pregătiți pentru spațiul public (pe Internet) – reacționează pripit la stimuli interni și externi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: