„Ceea ce numim Europa nu e deloc o noutate. Până în pragul secolului al XIX-lea, europenii se știau și se deosebeau de restul lumii prin credință și prin valorile generate de credință. Lumea europeană era cunoscută sub numele de creștinătate. Astăzi, acest generic e ignorat, iritant sau inutilizabil. Creștinătatea nu mai spune ceva pe înțelesul tuturor europenilor. Această dispariție a slăbit şi a mutat simțământul de unitate al europenilor în alt plan – dacă nu imaterial, atunci legalist şi greu accesibil trăitorului de rând, fie el individ sau popor. Există, însă, o altă realitate care ne scapă în mult mai mare măsură și care explică în termeni brutali înstrăinarea relativă a celor două jumătăți europene. E vorba de istorie. Nu de istorie alandala şi de corolarul ei „aşa a fost să fie!“, ci de istoria separată a Vestului și a Estului.”
„Est-europenii nu sunt încă acasă în Europa Unită. Mai mult, Vestul e dispus, în continuare, să trateze problemele Estului raportându-se la Rusia și acceptând pretențiile Rusiei. Estul e în continuare conceput ca o consecință, și nu ca o realitate autonomă. Intervenția Vestului nu va schimba situația structural, atâta vreme cât se va limita la fonduri europene și programe de reformă. Și unele, și altele au ajutat enorm, dar Europa nu se va reîntregi și nu va deveni o realitate coerentă decât după ce Vestul și Estul vor reunifica istoria Europei. Mai întâi, acordând statutul strategic necesar Europei de Est. Europa cu două viteze trebuie să lase locul Europei cu o singură istorie.”
http://www.revista22.ro/o-istorie-unita-sau-doua-viteze-58369.html
20 august 2020 la 21:04
A republicat asta pe RoEvanghelica.