Bă, mare nesimţită Monica Cristea, numele meu nu e Alin, ci Alin Cristea!

Această postare e în serie cu alte postări cu titlu recognoscibil, nefiind o chestiune între mine şi o altă persoană, ci indică un FENOMEN din spaţiul evanghelic românesc:

Bă, mare nesimțit Viorel Codreanu, numele lui Teofil e Teofil Stanciu! (23.08.2015)
Bă, mare nesimțit Viorel Codreanu, numele lui Teofil e Teofil Stanciu! (19.08.2015)
Bă, mare nesimțit Nicolae Rădoi, numele meu nu e Alin, ci Alin Cristea!
Bă, mare nesimțit Marinel Blaj, numele meu nu e Alin, ci Alin Cristea!
Bă, mare nesimțit Paul Dan, numele meu nu e Alin, ci Alin Cristea!

Unul dintre reflexele bădărane (nu stilistice) ale pocăiților (tîmpiți și aroganți) în spațiul public este să menționeze numele preopinenților cît mai frivol. Au fost persoane care au ținut să-mi scrie prenumele și numele cu inițiale MICI, ba chiar să menționeze apăsat că îmi scriu numele cu inițiale MICI… :)

De mulți ani, cel puțin de pe vremea listei de discuții Masa Rotundă, din 2006, insist asupra faptului că, atunci cînd menționăm o persoană în spațiul public, ar trebui să o facem prin prenume și nume. În afară de cazurile în care se folosește o anumită stilistică: Pătrățosu, Rotundu, Vindecătoru, Barthimeu etc.

Cum am precizat în repetate rînduri, eu mă ocup de FENOMENE din spațiul evanghelic românesc. Nu sînt interesat de certuri de-astea sterile, pe care le cultivă cei precum Rodica Boțan, Marinel Blaj, Viorel Codreanu, luînd lucrurile ÎN MOD PERSONAL.

Un caz oarecum inedit este cel care a apărut zilele: Monica Cristea. Nu cunosc despre ce persoană e vorba.

Pe blogul nesimţitului Nicoale Rădoi a apărut în 23 august 2015 postarea „De la cititori…”, care constă în comentariul Monicăi Cristea:

„Am fost socata cand, sub titlul Romania Evanghelica, observ un atac asupra unei minore greseli gramaticale, dar nu asta m-a durut, ci faptul ca Alin se adresa:„ba, pocaitilor, scrieti corect.” Atat mi-a trebuit sa-mi spun parerea, caci m-a si atacat. Poate nici eu nu am reusit sa transmit cat mai precis parerea mea, dar nu sunt decat o femeie salvata din lume de Domnul Isus. De acum sase ani frecventez o biserica micuta din satul Mihai_Voda, jud. Giurgiu. In concluzie, nu am simtit iubire, indelunga rabdare, nimic crestinesc, doar aroganta, frustrare si manie nejustificata. Eu nu-s teolog, dar sunt fiica Domnului; nu-s perfecta, dar Regele ma iubeste asa cum sunt si stiu ca ma va modela pana in vesnicie. Imi pare rau ca un om cu atata inteligenta nu a inteles ca daca nu are iubire e doar umn chimval zanganitor. Pacat”

monica-cristea

1.

Comentariul nu conţine indici de identificare a situaţiei prezentate – nici data, nici LOCUL unde a apărut chestiunea în discuție.

Pe BLOGUL România Evanghelică (aproape 40.000 de postări)? Pe blogul REVISTA România Evanghelică (lansată la 1 iulie 2015)? Pe contul România Evanghelică de pe Facebook?

Rubrica la care se referă comentariul nu se numește „bă, pocăiţilor, scrieţi corect”, ci „Bă, pocăiților, scrieți corect românenește”, pe BLOGUL România Evanghelică și a ajuns la episodul… 484!

Monica Cristea scrie că şi-ar fi spus părerea, iar eu aș fi atacat-o…

UNDE și-a spus părerea? Comentariul e confuz de-a binelea…

Replica la care se referă Monica Cristea nu a apărut pe BLOGUL România Evanghelică, ci pe pagina România Evanghelică de pe Facebook.

2.

Comentariul Monicăi Cristea, afișat pe blogul nesimțitului Nicolae Rădoi în 23 august 2015, se referă la situația apărută pe pagina România Evanghelică de pe Facebook în data de 20 august 2015.

ba-scrieti-corect-20aug2015-2

monica-cristea-1

monica-cristea-2

După cum se vede, atitudinea de ATUNCI e diferită de atitudinea de ACUM.

Atunci: Da,regret,trebuie sa fiu mult mai atenta!imi cer iertare caci,da,am judecat…

Acum: Atat mi-a trebuit sa-mi spun parerea, caci m-a si atacat. […] In concluzie, nu am simtit iubire, indelunga rabdare, nimic crestinesc, doar aroganta, frustrare si manie nejustificata.

Atunci, a meritat să dau o replică, persoana în cauză recunoscîndu-și atitudinea năprasnică…

Acum, Alin Cristea a devenit obiectul idioțeniilor proferate de Monica Cristea pe blogul nesimțitului Nicolae Rădoi, binecunoscut guguștiuc care își amețește cititorii cu obsesiile sale și ale celor care scriu acolo.

Acum a trebuit să consum timp să ofer indicii de identificare pe care ar fi trebuit să îi prezinte cei în cauză.

3.

Este greșeala indicată o greșeală gramaticală… minoră?

CINE stabilește dacă o greșeală gramaticală este minoră sau… majoră?

Monica Cristea nu pare a fi persoana competentă pentru a stabili așa ceva.

Păi o să ajungem așa ca fiecare să coboare standardele în funcție de… minoratul greșelii.

Dacă soțul ridică vocea la soție e greșeală minoră sau majoră?

Doar nu s-a futut cu altă femeie!…

Dacă un pastor copiază la un examen, e bai mare?

Precum s-a întîmplat la sfîrșitul anilor ’90, la examenul de istorie a baptiştilor, la Universitatea Emanuel…

4.

Zice Monica Cristea, în 20 august: „raman totusi la intrbarea’cat ne ajuta’spiritual,si cat ne zideste personal credinta,o eroare de tiparire.”

De-a lungul timpului, s-au făcut „erori de tipărire” pînă și în Biblie!…

Dau doar un exemplu – Biblia imorală, ediție din 1632 numită așa pentru că a șaptea poruncă apare astfel: „Să preacurveşti.”

Cît ne ajută spiritual şi cît ne zideşte personal credinţa o… eroare de tipar?

Un alt exemplu, din mediile nereligioase, este următorul:

Puneţi o virgulă în următoarea frază: Dacă bărbatul ar şti ce valoare are femeia ar sta în genunchi!

Cele două variante sînt:

– Dacă bărbatul ar şti ce valoare are, femeia ar sta în genunchi!

– Dacă bărbatul ar şti ce valoare are femeia, ar sta în genunchi!

5.

În mai multe rînduri, am menţionat că eu nu sînt interesat în primul rînd de chestiunile gramaticale, ba am și indicat faptul că nu sancționez TOATE greșelile gramaticale.

Eu mă ocup cu FENOMENE din mediul confesional evanghelic românesc. Iar a scrie cu greșeli e un astfel de fenomen.

Cele aproape 500 de exemple pe care le-am dat, în afară de cele peste 300 de exemple cu virgula pusă între subiect și predicat (o fi și asta greșeală minoră?), indică ceea ce și Marius Cruceru observa în mai multe rînduri – neglijența cu care evanghelicii scriu în spațiul public:

„Sîntem extrem de neglijenți ca evanghelici la ce se întîmplă în gramatica textelor noastre, ce să mai spun în teologia textelor noastre.”

“Eu cred că parte din pocăința noastră a tuturor românilor este să învățăm să folosim corect limba română.”

Am insistat de mai multe ori asupra faptului că eu sînt interesat de ceea ce urmează după ce un evanghelic este sancționat pentru greșlelile lui publice. Din nefericire, sînt mult mai puțini cei care își îndreaptă greșeala fără a face gură decît cei care se apucă să se dea în petec…

Cazul Monica Cristea este material didactic în acest sens – Deși inițial și-a recunoscut greșeala de a fi reacționat exagerat, nu a intenționat să renunțe la ce apăruse în căpșorul ei. Trebuia să și să zică, unde i se permitea, ce avea de zis, nu?… Mari limbuți pocăiții tîmpiți și aroganți…

Monica Cristea e unul dintre exemplele cele mai evidente pentru concluzia pe care o repet an de an: Evanghelicii români nu sînt pregătiți pentru spațiul public; reacționează pripit la stimuli interni și externi.

6.

Și uite așa mi se pune mie în cîrcă: „aroganță, frustrare și mânie nejustificată”.

În primul rînd, resping categoric acuzația de… mînie.

Am scris în mai multe rînduri că nu îmi permit să mă supăr. Nu aș putea face atîtea lucruri dacă aș lăsa supărarea să îmi bage bețe în roate.

Sînt îndignat, da, dar asta nu înseamnă… mînie.

(Și nici mînia în sine nu e păcat…)

În al doilea rînd, resping în mare parte acuzația de… frustrare.

E vorba de sensul în care a folosit femeia conceptul.

În rest, sînt frustrat că există atîția pocăiți tîmpiți și aroganți…

Și e bine că sînt frustrat, că atunci și acționez cumva…

De aceea arată atît de jalnic țara noastră (și unele comunități de creștini evanghelici), că există prea puțină frustrare în acest sens, benefic, care să te pună pe jar…

În al treilea rînd, resping în mare mare acuzația de aroganță.

Mă refer la sensul în care a folosit femeia conceptul.

În rest, menționez că la începutul fiecărui an mi-am cerut scuze cititorilor că am fost insuficient de sever cu pocăiții tîmpiți și aroganți și cu actorii confesionali din chestiuni importante.

Așa, că venii vorba, aroganța e o greșeală… minoră? :)

Aroganța de a vorbi astfel despre oameni, de a le pune în cîrcă aşa ceva: „aroganţă, frustrare şi mânie nejustificată”.

7.

Dar, lăsînd pentru un moment toate la o parte, să recunoaştem că nu trebuie să fii teolog ca să ştii că, dacă menționezi pe cineva în public, nu o faci pe numele mic. Eminescu nu e Mihăiță, nici Hitler nu e Adolf.

Bă, mare nesimțită Monica Cristea, numele meu nu e Alin, ci Alin Cristea!

Găsești în formula asta și altceva, sau DOAR „aroganţă, frustrare şi mânie nejustificată”?…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: