Evanghelicii și penticostalii – Ghid al istoriei creștinismului, de Jonathan Hill

ghid-al-istoriei-crestinismului

Ghid al istoriei creștinismului – Jonathan Hill, Editura Casa Cărții, Oradea, 2008, 560 p.

„Deși penticostalismul avea legături cu creștinismul evanghelic – și penticostalii se considerau evanghelici, crezând aceleași lucruri -, acesta avea o doctrină mult mai rigidă. Totuși penticostalismul s-a deschis în anii de după cel de-al Doile Război Mondial. În această perioadă, tendința cunoscută ca neopenticostalism nu a mai pus accentul pe teologia celor „două botezuri” din perioada de început, ci a avut o abordare mai ecumenică. Penticostalismul s-a răspândit dincolo de bisericile evanghelice tradiționale, în Biserica Anglicană (Episcopală) și chiar în bisericile catolice. El a ajutat la ceea ce s-a numit mișcarea charismatică din aceste biserici și din multe altele. Membrii acestei mișcări împărtășesc credința penticostală că manifestările Duhului Sfânt trebuie să joace un rol principal în viața Bisericii, cu toate că nu pun un accent atât de mare pe vorbirea în limbi. Ei sunt un purtător de cuvânt al Reformei în mai multe denominații, fără să dorească să înceapă altele noi, așa cum au făcut primii penticostali.” (p. 452)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: