11 septembrie / nine eleven – 9/11

Barbarie și civilizație: Despre 11 septembrie, nihilism și anti-americanism – Vladimir Tismăneanu

„Pentru o analiză profundă și riguroasă a atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001 împotriva Statelor Unite ale Americii, recomand Raportul Comisiei Naționale “9-11″ condusă de fostul guvernator Tom Kean al statului New Jersey și fostul congressman din Indiana, Lee Hamilton, în momentul Raportului directorul lui “Woodrow Wilson International Center for Scholars” din Washington, DC, un excelent antidot împotriva diverselor teorii conspiraționiste care, de zece ani de zile, populează, poluează și infestează spațiul public, îndeosebi pe internet, jignind memoria victimelor și lansând ipoteze halucinante, care de care mai absurdă, mai paranoică, mai abracadabrantă.” (Contributors.ro, 9 septembrie 2011)

Zece motive care ne îndreptățesc să punem sub semnul întrebării Incidentul 9/11 – Nicholas Buda

„- După ce s-a așteptat 442 de zile pentru a se începe o investigație oficială, de ce Comisia 9/11 nu a reușit să răspundă la peste 70% din întrebările venite din partea familiilor victimelor?

– De ce Lee Hamilton și Thomas Keane (vicepreședinți ai Comisiei 9/11) și autorii cărții „Without Precedent”, au menționat în paginile volumului că investigația Comisiei 9/11 „a fost aranjată în așa fel încât să eșueze”?

– De ce nu s-a menționat în raportul Comisiei 9/11 și despre Clădirea 7 din complexul WTC, o clădire de 47 de etaje care s-a prăbușit, în aceeași zi dar la un interval de câteva ore, după cele două turnuri?”

O zi care a schimbat lumea – Marc Koch

„George W. Bush, care în mod cert nu se numără printre cei mai străluciţi preşedinţi americani, a declarat la două zile după catastrofalul atentat că vom apăra libertatea şi tot ceea ce este bun şi drept. Această declaraţie simplă şi fermă a fost însă acoperită de consternarea, de altfel legitimă, provocată de centrele de detenţie precum Guantanamo şi Abu Ghraib, de tributul a mii de vieţi omeneşti pe care lupta împotriva terorismului l-a cerut.

Poziţia de-atunci a lui Bush, limpede, lipsită de echivoc, este azi maculată. Ceea ce într-un anume fel nu numai că pîngăreşte memoria victimelor atentatului de la World Trade Center ci, în ultimă instanţă, inversează şi rolurile între făptaşi şi victime.” (Deutsche Welle, 4 august 2011)

Războiul pierdut al SUA nu e cu terorismul – Dan Dungaciu

„America este singura care mai poate fi imperiu şi poate stăpâni lumea. Pentru că lumea nu o conduci nici prin cinism nici prin scepticism, ci prin credinţă. America mai crede în destinul ei civilizator, aşa cum au făcut toate imperiile la vremea lor, iar când nu au mai crezut, s-au prăbuşit şi au început să facă glume despre ele şi, în general, despre orice. Cinicul şi faimosul umor britanic nu este doar consecinţa insularismului subtil şi rafinat, cât mai ales consecinţa directă şi vădită a… pierderii imperiului.” (Adevărul, 11 septembrie 2011)

Câinele nu a lătrat (Privire din stânga) – Ronald G. Young

„Începând cu septembrie 2001, „războiul împotriva terorismului“ a devenit sloganul în spatele căruia multe state şi-au intensificat măsurile de supraveghere şi control asupra propriilor cetăţeni. Bugetele şi măsurile „pentru apărare“ au explodat; numărul arestărilor fără un temei legal a crescut; o întreagă generaţie de tineri musulmani a fost radicalizată; iar tensiunile culturale s-au amplificat şi ele.

Dar atacurile din 2001 nu au fost, în niciun caz, singurul eveniment semnificativ al deceniului. Putem spune că guvernele şi media s-au folosit de ameninţarea terorismului pentru a ne distrage tuturor atenţia de la alte ameninţări, mult mai importante, la adresa securităţii şi a armoniei noastre sociale, de la o doctrină ideologică care nu doar a redus capacitatea statului de a acţiona, ci ameninţă să distrugă însuşi modelul democratic, construit cu atâta efort, în secolul XX.” (22, 6 septembrie 2011)

Preţul lui 11 septembrie – Joseph Stiglitz

„Începând cu septembrie 2001, „războiul împotriva terorismului“ a devenit sloganul în spatele căruia multe state şi-au intensificat măsurile de supraveghere şi control asupra propriilor cetăţeni. Bugetele şi măsurile „pentru apărare“ au explodat; numărul arestărilor fără un temei legal a crescut; o întreagă generaţie de tineri musulmani a fost radicalizată; iar tensiunile culturale s-au amplificat şi ele. […]

Dar atacurile din 2001 nu au fost, în niciun caz, singurul eveniment semnificativ al deceniului. Putem spune că guvernele şi media s-au folosit de ameninţarea terorismului pentru a ne distrage tuturor atenţia de la alte ameninţări, mult mai importante, la adresa securităţii şi a armoniei noastre sociale, de la o doctrină ideologică care nu doar a redus capacitatea statului de a acţiona, ci ameninţă să distrugă însuşi modelul democratic, construit cu atâta efort, în secolul XX.” (România liberă, 9 septembrie 2011)

Toți suntem puțin teroriști – Teofil Stanciu

„se pare că pentru cetățenii din Occident e mai important confortul sau siguranța – iluzorie – pe care o dobândesc, sacrificând din libertăți, permițând statului să le încalce intimitatea. Lipsiți de un reazem transcendent solid, n-au altă soluție decât să recurgă la mijloacele de protecție furnizate de puterea politică. Dar această putere nu poate acționa eficient în favoarea tuturor decât subordonându-și individul și diminuându-i libertatea de mișcare. Dar ce mai contează asta atâta vreme cât anxietățile existențiale sunt bine priponite… până la un atac de tip Breivik, când se descătușează iarăși.

Între timp, faptul că toți suntem suspectați de terorism e un preț acceptabil pe care suntem gata să-l plătim pentru a ne feri de confruntarea cu iminența morții. Nu moartea în sine e cea care deranjează – căci poate fi plasată într-un viitor incert și îndepărtat –, ci permanentizarea amenințării ei.”

Chipurile Răului – Alexandru Budac

„Arta a pierdut cu realitatea: 11 Septembrie a fost ultima tragedie în faţa căreia omenirea a trăit un moment de catharsis global (vezi şi părerea lui Stockhausen, care o considera – pervers-cinic poate, dar şi fertil-provocator – o mare ‘operă de artă’…). Dar asta nu înseamnă altceva decît că nici o operă de artă nu a putut, şi nu ar mai putea, să se măsoare – ca forţă de impact emoţional – cu o tragedie reală! Pe de altă parte, resemnarea vine şi din altceva: astăzi trăim cumva la suprafaţa lucrurilor, branşaţi la o realitate pe care o percepem – cel mai adesea – prin procură. Televiziunea a banalizat tragedia individuală, a transformat-o în ‘catharsis’ de consum (vezi moartea prinţesei Diana). Şi totuşi, moartea (percepută ca ‘nedreaptă’ – desigur, din alte motive ca la vechii greci) a unui personaj emblematic, cum a fost prinţesa de Wales, încă mai avea ceva din datele de la Aristotel. Numai că s-a întîmplat ceea ce spuneam că s-a întîmplat: o dată primul moment, al şocului planetar, trecut, tragedia a devenit o marfă ca oricare alta – inseriabilă, cuantificabilă. Terenul era pregătit pentru ‘the next level’: tragedia colectivă… Şi a fost 11 Septembrie!” (Idei În dialog, Nr. 10 (49), octombrie 2008)

Strategia noului război cu terorismul e scrisă la 1789 – Teodor Baconsky

„Secolul XXI a început la 11 septembrie 2001. Adică atunci cînd confruntarea dintre Occidentul secularizat şi religiile vii s-a mutat din Orientul Apropiat în inima Americii. Strategia noului război cu terorismul e scrisă în 1789. De atunci, omul occidental şi-a inventat o lume anticlericală, non-teologică, nespirituală sau ‘spiritualizată’ în laboratoarele pseudo-mesianice ale gîndirii utopice. Omul acesta a crezut că se poate ‘pocăi’ printr-un discurs autocritic la adresa colonialismului, dar nu e încă pătruns de sentimentul că noul său păcat, ‘originar’ a fost de fapt deicidul revoluţionar. Or, ce vedem? Lumea din afara micului perimetru euro-atlantic e religioasă şi încă intens, revendicativ religioasă. Religia continuă să fasoneze identităţi, aşa cum inspiră acţiuni politice, proiecte sociale, alternative personale, formule de adaptare la şocurile tehnologice şi de gestionare psihologică a crizelor economice. Această lume – frustrată material, explodată demografic şi resentimentară – ne obligă să ne regăsim creştinismul, pentru că vede în creştinism atît răul absolut, cît şi singurul partener acceptabil.” (Adevărul literar și artistic, Nr. 805, 11 februarie 2006)

11 septembrie: comemorare şi politică – Dragoş Paul Aligică

„Atmosfera politică americană privind atentatele este dominată de două curente contradictorii. Pe de o parte stau durerea, inconfortul psihologic, teama şi revolta stîrnite de amintirile legate de experienţa din 2001. Pe de altă parte stă impulsul natural de a utiliza semnificaţiile şi implicaţiile acestei experienţe în scopuri politice. Şi anul acesta, ca întotdeauna, 11 septembrie se află deci sub semnul politizării. La dreapta, sînt conservator-republicanii, pentru care rememorarea publică a evenimentului este întotdeauna un motiv de afirmare a identităţii politice şi de revigorare electorală. Politic vorbind, comemorarea atentatelor îi ajută întotdeauna pe republicani, consideraţi partidul războiului intransigent împotriva terorismului. La stînga, sînt liberal-democraţii, ce par a dori ca aniversarea să se desfăşoare cît mai în surdină şi să treacă cît mai repede. Politic vorbind, nu au prea mult de cîştigat din ea, căci lupta contra terorismului nu este în ochii electoratului punctul lor forte.” (22, Nr. 862, 12-18 septembrie 2006)

Dezechilibru pe trei reazeme – Norman Manea

„Cea mai mare cucerire a Americii – incoerenţa –, expresia diversităţii pe care o întruchipează libertatea, se află sub asaltul unei administraţii obsedate de soluţii simpliste şi belicoase la tensiunile mult crescute ale actualităţii. Atacul de la 11 septembrie 2001 a semnalat mai mult decît oroarea conspirativă a fanatismului islamic. Avertismentele brutale veniseră deja atît de departe, cît şi din imediata apropiere. Regăsirea unor principii fundamentale în apărarea civilizaţiei şi a unui echilibru al viziunii globale pare mai urgentă decît oricînd, nu doar în America exilaţilor, ci şi în întreg satul global, tot mai exilat din normalitate şi speranţă.” (Observator cultural, Nr. 339, 21-27 septembrie 2006)

Iluminism, modernism, postmodernism şi 11 septembrie – Alexandru Bogdan Duca

„În opinia lui Derrida, de vină pentru 11 septembrie sînt… americanii. Conflictul dintre Statele Unite şi terorismul islamic este, potrivit filosofului francez, un conflict între două teologii politice, Asemenea Islamului, crede Derrida, Statele Unite au un discurs marcat de amprenta religiozităţii, a Bibliei.

Soluţia propusă de Jacques Derrida este Uniunea Europeană, singurul actor secular al lumii. Modelul politic al Uniunii, dar şi forţa culturală a Europei, care o face veritabilă capitală a lumii, sînt căile de rezolvare a conflictelor şi de stabilizare a lumii.

Dar euro-optimismul global al lui Derrida a fost contrazis de atentatele de la Madrid şi Londra, precum şi de jihadul purtat de musulmani fanatizaţi împotriva libertăţii de expresie a unor jurnalişti europeni.” (Cultura, Nr. 46 (98), 2 noiembrie 2006)

De ce ne apărăm (din 11 septembrie) – Traian Ungureanu

„Islamul şi plebea globală a popoarelor umbrite de Occident s-au răsculat cu noaptea în cap şi au lovit cu o lipsă de măsură adolescentină acolo unde trebuia. New York, America, terasa lumii au pierdut 3.000 de trupuri, cîteva sute de etaje de aroganţă şi dreptul de a se numi realitatea determinantă a viitorului. Această analiză sumară şi nechibzuită e profund greşită. Ea se bazează pe estetica incantaţiei negative, ridicată, academic, la un rafinament scolastic şi pueril. Ratăm astfel una din cele mai interesante şi neaşteptate surprize ale istoriei: Declinul Islamului. În loc de al Occidentului. […]

11 septembrie poate deveni necrologul civilizaţiei occidentale doar în interpretarea autistă a elitelor intelectuale. Ca toate naţionalismele şi totalitarismele cunoscute de istorie, fundamentalismul terorist islamic nu e o creaţie internă, ci o reacţie la presiuni externe, mai bine zis reacţia greşită şi inadecvată la iminenţa schimbării. Doar gîndul întors spre iraţional al Occidentului e o creaţie cu adevărat internă, gena cangrenată a spiritului european, tendinţa care ne ispiteşte, şi de astă dată, cu o înţelegere greşită a lumii şi mai ales cu abandonul. Şi de asta ne apărăm.” (22, Nr. 810, 13-19 septembrie 2005)

Patru ani de atunci – Sever Voinescu

„A doua zi toată lumea spunea că ‘de acum înainte nimic nu va mai fi la fel’. Devenise un clişeu care se repeta continuu la ştiri, pe stradă, în case. Se trăia acut sentimentul că s-a schimbat ceva fundamental, că istoria a făcut o cotitură. Acum, privind în urmă, înţeleg că aşa a şi fost, oamenii intuiau corect. Se încheia o epocă roz, cea a anilor ’90, un fel de ‘ani nebuni’ de la finele secolului XX, în care omenirea şi-a tras răsuflarea după încheierea fericită a războiului rece. Fusese epoca fantastică a Internetului şi a dotcom-urilor, epoca în care nu mai existau duşmani şi nici frontiere de sîrmă ghimpată, a călătoriilor şi a utopiilor fukuyamice, a banilor relativ uşor cîştigaţi, a marilor lovituri la bursă, a frivolităţii boeme. Epoca Bill Clinton. Farmec, liberalism (în sens american), sunet de saxofon şi respirări erotizate – un fel de uşurătate a lumii. Pe 11 septembrie 2001, această vîrstă a lumii s-a terminat.” (Dilema veche, Nr. 87, 16-22 septembrie 2005)

O profeţie mereu actuală – Andrei Simuţ

„Lumea după atacurile din 11 septembrie pare să recapete multe din mecanismele vizibile în anii primului Război Rece; reapariţia maniheismului discursurilor prezidenţiale americane (Bush anunţa în 2001 o ‘axă a răului’, echivalentă cu non-democraţia, non-americanismul) şi a tensiunii specifice reintrării în zodia iminenţei (oricînd teroriştii pot lovi din nou, dezastrul mondial se poate declanşa). Dacă în anii ’50 simbolul apocalipsei mondiale era bomba atonică, acum terorismul îndeplineşte această funcţie (imaginea celor două turnuri WTC prăbuşindu-se este un caz rar de reconversie simbolică a uni fapt real, la fel ca în cazul dezastrului nuclear de la Hiroshima). Apare din nou, mai acută ca oricînd, conştiinţa că sîntem manipulaţi prin mijloacele cele mai subtile, cu un instrumentar din ce în ce mai sofisticat. 1984 este un roman despre manipulare şi suspiciunea faţă de celălalt. […]

Diferenţa faţă de omul orwellian este că omul actual este mai circumspect faţă de politică şi obsesia manipulării îl poate proteja mai bine. Discursurile lui Bush pot fi ridiculizate de oricine (ironia spumoasă a filmului documentar Fahrenheit 9/11 poate da rezultate). Mai greu îi este cetăţeanului american să se apere de mijloace mai sofisticate de supraveghere, cum este acel Homeland Security Act, lege care pune bazele unei încălcări fără precedent a vieţii private a cetăţeanului. Alte măsuri de acest fel sînt construirea unor imense baze de date (Total Information Awareness Database), aprobarea de către guvern a spionajului efectuat de marile corporaţii asupra clienţilor, cutiile negre instalate pe automobil. Toate acestea sînt legitimate de întărirea ideologiei americanismului pur sînge, dar e şi gestionarea eficientă a spaimei faţă de orice e non-american.” (Familia, Nr. 7-8, iulie-august 2005)

La vita in diretta – Marina Dumitrescu

„Se poate spune că 11 septembrie 2001 a reprezentat o cotitură nu doar în ceea ce priveşte ordinea mondială, dar şi funcţia mass media. Vizionarea live a prăbuşirii celor doi zgîrie-nori marca simbolic trecerea de la şablonul modest al vieţii, la cel al istoriei în direct. De fapt, primul conflict din Golf, la începutul anilor ’90, făcuse deja pasul către reality show-ul total (în direct şi în timp real) al războiului. Urmat, la scut timp, de cel din Bosnia. Cu respectivele ocazii, poporul mondial de dincoace de ecran învăţa să aprecieze posibilitatea de a fi simultan aproape şi departe; de a fi, totodată, informat, implicat şi ferit de realitatea crudă a întîmplărilor. După atentatul de la New York însă, o dată cu declanşarea agresiunii teroriste globale şi, ulterior, a noului război din Irak, s-a produs o mutaţie în plus: pe lîngă furnizarea video a istoriei în desfăşurare, a devenit preponderentă… moartea în direct. Martirizarea ostaticilor de către islamiştii fanatici, filmată cu sînge rece, punerea secvenţelor în circuit pe Internet, iar apoi difuzarea lor la scară mondială, de către un post de televiziune sau altul, reprezintă echivalentul unei mutaţii genetice în organismul lumii contemporane. În mod similar, asediul şcolii de la Beslan, masacrul inocenţilor transmis în direct, precum şi vizionarea post-mortem a benzilor video cu viitoarele victime, înregistrate de terorişti înaintea asaltului final, constituie o altă piatră de hotar în ceea ce priveşte rocada fără precedent: ficţiune – realitate.” (Dilema veche, Nr. 42, 29 octombrie – 4 noiembrie 2004)

Secolul Credințelor – Traian Ungureanu

„Politețea și buna creștere intelectuală cer celor ce vorbesc de ciocnirea pe care o urmărim din 11 septembrie încoace să declare de la bun început că ea nu are nici în clin nici în mânecă cu religia. Ba are foarte mult! Militantismul violent al lumii islamice e, totuși, tutelat de un „vizionar” religios. De altfel, după Khomeini, Osama Bin Laden e al doilea Lider de inspirație religioasă în ultimii 20 de ani care trasează mesajul spiritual al insurgentei islamice. Iar acest mesaj nu e un punct de ruptura ci amplificarea unor teme centrale ale filozofiei religioase islamice clasice. Jihad-ul (lupta, războiul sacru), considerat în mod curent o expresie, e în această mare tradiție religioasă o instituție cheie. […]

Oricât ar părea de ciudat, funcția conceptelor moral-religioase folosite de administrația americană (Bine/Rau) e, în primul rând, rațională. Statele Unite au înțeles rapid noutatea derutantă a conflictului de după 11 septembrie și încearcă să o definească. Într-un fel problema cea mai urgentă a acestui conflict e raționalizarea, descrierea combatanților, a mizei și a regulilor înainte ca scena de joc să se scufunde în necunoscut și anarhie. Menținerea unei stări permanente de dezordine irațională ar fi practic prima victorie a adversarului.” (22, Nr. 673, 28 ianuarie – 3 februarie 2003)

După un an – Andrei Cornea

„Probabil că unul dintre lucrurile care au dat cel mai mult de gândit în ultimul an a fost această ură enormă a fanatismului islamic pentru civilizația modernă căreia, într-un fel, cum spuneam, îi aparține totuși. Indiferent cum ar fi explicate, se pare că ura și resentimentele nu au leac: epoca computerelor și a Internetului este la fel de incapabilă să le stăpânească ca oricare epocă din trecut. Mai mult, scindată de modernizare și secularism între o practică cultuală convențională și tolerantă până la scepticism, și un fundamentalism intratabil, religia ca atare își pierde tot mai mult în vremea noastră centrul și pozitivitatea de odinioară. E ori un animal domestic, docil și aproape inutil, ori o fiară teribilă.” (22, Nr. 37, 10-16 septembrie 2002)

Un an de la o cotitură a istoriei – Andrei Brezianu

„Terorismul nu este un adversar concret. Un război se poartă în așa fel încât partea cea mai puternică să forțeze capitularea celeilalte – un armistițiu, un steag alb, o încetare a focului și, în final, un tratat de pace. Or, în final, așa cum s-au manifestat toate angrenajele ei, campania contra terorismului n-are cum sa fie previzibil încheiată cu un armistițiu, care la rândul lui să fie urmat de un tratat de pace și, înainte de toate acestea, de o încetare a focului. Conștiința caracterului deschis și cu finalitate neclară în acest conflict este cea care explică faptul că în sondajele de opinie americanii de astăzi sunt mai puțin entuziasmați de ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în Afganistan decât au fost în primele momente, când pe plan militar au fost limpezi desfășurări de victorie contra unui adversar palpabil, care a și fost scos din luptă – schimbarea de la Kabul ș.a.m.d. Această importantă distincție între un conflict în care adversarul este clar și un conflict în care adversarul este o tactică, o idee sau o rețea de legături bine camuflate și agresive, este esențială pentru a înțelege cât de adânc este misterul mișcării inițiate de fanaticii islamici la 11 septembrie 2001. Este pentru prima oară în istoria umanității când aceste lucruri se petrec în ochii lumii întregi, nu la scara unui conflict regional. Făptașul nu a putut și nu va putea fi prins – mă refer la cei 19 sinucigași; niciodată în istorie nu s-a întâmplat ca instrumente clasice ale războiului – de la săgeată, suliță și glonț la rachetă și bombă – să fie înlocuite cu un vector pașnic al tehnologiei zborului – avioanele de pasageri – și acestea să fie transformate în purtătoare de moarte. Este pentru prima oară în istorie când un atac este justificat prin prisma strict ideologică: un atac ce se vrea pedepsitor și imediata consecință a atacului lasă o seamă de lucruri în coadă de pește. Dispariția fizică a făptașilor este doar un aspect, celelalte sunt legate de felul în care ar putea să fie urmăriți și pedepsiți, prin replică pe măsură, cei care, de bună seamă, au orchestrat ceea ce s-a întâmplat. Faptul că, la un an după evenimente, consecințele preocupă întreaga lume este iarăși un episod care nu are termen de comparație și precedent în istoria conflictelor. Prin urmare, cred că dimensiunea acestui eveniment este tulburător de unică și invită la foarte multă reflecție.” (22, Nr. 37, 10-16 septembrie 2002)

11 Septembrie. Instrucţiuni de întrebuinţare – Mircea Mihăieș

„Un efect pervers al lui 11 septembrie este că în loc să domolească antiamericanismul, i-a dat un nou impuls. Deşi victimă a terorismului, America e percepută ca marele asupritor planetar, ca hipervampirul care suge sângele petrolizat al popoarelor. Tot ce e rău pe lume vine, desigur, din America: de la Coca-Cola şi pantofii de atletism Reebok, la AIDS şi internet, de la Hollywood la muzica rap. Or fi venind şi rele din America, dar vigilenţii apărători ai apei de izvor, ai opincilor şi ai imaculatelor privelişti mioritice (pe care, de altfel, nu ezită să le vândă pe bani buni aceluiaşi hulit Hollywood!) uită că Statele Unite au rămas marele, dacă nu singurul exportator de securitate din lume. De securitate şi democraţie.

Ura contra Americii se dezvoltă mână în mână cu incredibila renaştere a stângii şi extremei stângi internaţionale. Jean-François Revel analiza, în Marea paradă, cauzele revenirii la utopiile socialist-comuniste, într-o lume incapabilă să facă saltul în noul ev istoric. (Notând prezenţa senină la Geneva a lui Fidel Castro, la o importantă reuniune economică, Revel scria cu sarcasm: „Asasinii comunişti sunt în general bine veniţi în democraţii”!) Teama de liberalism, scadenţa politicilor „cleptomane” întinse pe-o mare suprafaţă a planetei cu acordul vinovat al populaţiilor, redescoperirea naţionalismului primar ca sursă a fericirii, lenea sau, vai!, chiar incapacitatea de gândire par să reocupe prim-planul scenei mondiale.” (România literară, Nr. 36, 11 – 17 septembrie 2002)

Ce s-a schimbat după 11 septembrie – Ion Bogdan Lefter

„Dincolo de tragedia propriu-zisă și de consecințele ei cele mai vizibile, cele mai spectaculoase, care au implicat anchete în mai multe țări, pe mai multe continente, operațiuni militare, o schimbare de regim politic în Afganistan și toate celelalte, poate că cea mai importantă tema post-11 septembrie e – de fapt – aceea a evoluției relațiilor internaționale. […] 11 septembrie a pus și mai limpede în evidență faptul că lumea de azi nu mai este cea de dinainte de 1991, a „bipolarismului“ și a „neamestecului în treburile interne“…” (Observator cultural, nr. 134, 17-23 septembrie 2002)

11 Septembrie – Mircea Mihăieș

„Uluitoarea capacitate de metamorfză a răului, rapiditatea cu care ia culoarea mediului sănătos e lucrul cel mai înspăimîntător trăit de omenire după 11 Septembrie. Fără excepţie, teroriştii sinucigaşi erau înfăţişaţi, de către americanii care-i cunoscuseră, ba chiar îi antrenaseră pentru pilotarea complicatelor superavioane, drept fiinţe pline de cumsecădenie, prevenitoare, grijulii cu legile ţării care-i adăpostea, atenţi să nu încalce regulile de bună convieţuire. Evident, ei ştiau de ce veniseră în America şi ştiau ce rău urma să producă acestei ţări. Ceea ce dovedeşte că sălbăticia e întotdeauna perversă. Teroriştii au distrus turnurile gemene nu pentru a construi altele, ci pentru că mintea lor întunecată nu acceptă că omenirea poate să înainteze şi altfel decît în genunchi şi în alte direcţii decît Mekka.

O condamnabilă timiditate ne împiedică să spunem un lucru răspicat: 11 Septembrie înseamnă, mai întîi şi mai presus de orice, sfîrşitul iluziei privind consensul lumii asupra valorilor umane fundamentale. […] Deşi greu de acceptat, una din lecţiile lui 11 Septembrie este că diversele părţi ale omenirii sînt despărţite de mult mai multe lucruri decît ne apropie. Şi că efortul de a ajunge la un echilibru e infinit mai dificil decît o spun filozofii, idealiştii, politicienii şi băgătorii de seamă îndoctrinaţi cu fariseismul corectitudinii politice.” (Orizont, Nr 9/2002)

De la teroare la apocalipsă – Paul Virilio

„Până acum existau două tipuri de război: cel național-internațional și războiul civil. Iar războiul național-internațional era un război substanțial, un război care reprezenta continuarea politicii prin alte mijloace, prin organizarea unui câmp de bătălie cu trupe, steaguri, fronturi, declarații de război, armistiții etc. Asistăm acum la depășirea micului terorism pentru a intra în era războiului accidental; război care se poate transforma într-un război civil internațional cu dimensiunea sa religioasă. 11 septembrie este, deci, un eveniment de maximă semnificație; toți experții în conflicte militare sunt de acord în această privință. Atentatul de la New York este la fel de grav pentru pacea lumii cum a fost atentatul de la Sarajevo pentru Europa în 1914. Acela a provocat Primul Război Mondial în Europa, iar acesta este la fel de grav pentru că este vorba despre debutul primului război al mondializării. Cu riscurile pe care le implică rupturile dintre Nord și Sud, între facțiunile religioase etc. Este un eveniment fără precedent care, în ce privește SUA, întrece de departe nu numai Kosovo sau Războiul din Golf, cât, mai ales, războiul din Vietnam. […]

Ceea ce mă îngrijorează cel mai tare este aspectul ultra-polițienesc al orașului de mâine. Pentru că este de la sine înțeles că în fața acestei strategii pe care nici nu ni le putem încă imagina prea bine. Și care nu se va mai efectua doar prin înregistrări filmate, detectoare, radare etc. Riscăm, deci, să ne întoarcem la un stat polițienesc în cadrul unei societăți democratice larg deschise, și asta nu numai în Statele Unite.” (Lettre Internationale, ediția română, iarna 2001-2002)

Viața de zi cu zi sub amenințarea teroristă – David Grossman

„Un cetățean înfricoșat, terorizat, își va fabrica foarte rapid un mecanism intern propriu prin care să-i identifice și să-i catalogheze pe străini pe baza caracteristicilor rasiale, naționale, etnice ale acestora. Fie că vrea sau nu, el va deveni mai receptiv la stereotipuri și prejudecăți. În aceste condiții, nimic mai firesc decât ca partidele politice care se nutresc din ura față de străini și din rasism să prospere. […]

Teroarea este umilitoare. Ea împinge ființele umane îndărăt la o existență preculturală, violentă și haotică. Fixează punctele de ruptură, pune în evidență verigile slabe ale unei societăți. Incită anumite grupuri, chiar și din cele mari, spre o cauză comună pentru a distruge și strivi tot ceea ce ele urăsc. Teroarea are în ea ceva ce acționează ca o enzimă a descompunerii – a descompunerii corpului uman individual ca și a corpului public. Teroarea ne face de asemenea să fim cu mult mai conștienți de faptul că viața într-un regim democratic cere multă râvnă și bunăvoință, o autentică bunăvoință a cetățenilor unei țări. Tocmai aceasta e secretul democrației, dar totodată și punctul ei vulnerabil. În fapt, când ajungem să trăim într-o astfel de stare de spaimă, am și devenit de-acum cu toții niște ostateci. Pe asta se bizuie teroriștii, reușind astfel să destrame întreaga țesătură a vieții. […]

O țară ce luptă împotriva terorii nu luptă doar pentru a asigura securitatea fizică a cetățenilor săi. Ea luptă totodată pentru însăși rațiunea lor de a trăi, pentru umanitatea lor, pentru tot ceea ce-i face umani și civilizați.” (Lettre Internationale, ediția română, iarna 2001-2002)

Marți, 11 septembrie – Mihnea Măruță

„Atacul de la World Trade Center aruncă în aer ordinea planetei. Nici măcar nimicul nu va mai fi acelaşi. Odată cu turnurile gemene, se prăbuşeşte definitiv sistemul bipolar bine-rău, est-vest, nord-sud, sus-jos, interior-exterior, stânga-dreapta, aliat-duşman ş.a.m.d. Intrăm într-o nouă eră, a reţelei. Oamenii, ţările, armatele devin noduri. Oricine are legătură cu orice.” (Clujeanul, 18 septembrie 2001)

Anunțuri

Un răspuns to “11 septembrie / nine eleven – 9/11”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: