Postmodernism – Replică lui Iosif Țon

La finalul articolului Istoria culturii europene în era creştină, Iosif Ţon afirmă:

„Epoca modernă s-a terminat cândva pe la anul 1,980. De atunci a început epoca postmodernă.”

Afirmaţia este neinspirată.

Dacă citim articolul Postmodernism din Dicţionar evanghelic de teologie (Editura Cartea Creștină), observăm că Nietzsche este numit „primul postmodern”, iar despre Heidegger se spune că „face pasul distinct postmodern de a pune sub semnul întrebării însuși proiectul metafizicii”.

De asemenea, sînt menţionaţi Gadamer, Derrida, Levinas, Foucault, Rorty.

Iar Jean-Luc Marion este numit „probabil cel mai proeminent filozof postmodern creștin”.

Să vedem în ce perioadă au trăit cei menționați:

Friedrich Nietzsche (1844-1900)
Martin Heidegger (1889-1976)
Hans-Georg Gadamer (1900–2002)
Jacques Derrida (1930–2004)
Emmanuel Levinas (1906-1995)
Michel Foucault (1926–1984)
Richard Rorty (1931–2007)
Jean-Luc Marion (1946-

Așadar, în 1980, Nietzsche era mort de 80 de ani, iar Heidegger de 4 ani.

Gadamer avea 80 de ani, Derrida 50, Levinas 74, Foucault 54, Rorty 49, Marion 34.

Fie și numai din această retrospectivă, ar trebui să fim reticenți față de datarea tîrzie a epocii postmoderne în anul 1980.

Din articolul din Wikipedia (lb. română) aflăm următoarele:

„În eseul său From Postmodernism to Postmodernity: the Local/Global Context, [1] criticul american Ihab Hassan listează câteva ocurențe și contexte în care termenul a fost folosit, încă înainte să devină atât de popular:

Alți specialiști indică studiul lui Charles Jencks, The Language of Postmodern Architecture (1977), ca figurînd printre primele opere care au dat termenului sensul folosit în ziua de azi. În Statele Unite ale Americii, dezbaterea în jurul termenului „postmodernism” începe în anii 70 ai secolului XX, dacă luăm doar în considerare faptul că Ihab Hassan își publică eseul, The Dismemberment of Orphaeus, în 1974. Studiul esențial al lui Fredric Jameson Postmodernism or the Cultural Logic of Late Capitalism, a apărut zece ani mai tîrziu, în 1984.”

Din articolul din Wikipedia (lb. engleză), aflm opinia lui Peter Drucker:

„Peter Drucker suggested the transformation into a post modern world happened between 1937 and 1957 (when he was writing). He described an as yet „nameless era” which he characterised as a shift to conceptual world based on pattern purpose and process rather than mechanical cause, outlined by four new realities: the emergence of Educated Society, the importance of international development, the decline of the nation state, and the collapse of the viability of non-Western cultures.”

Mihaela Constantinescu, în Forme în mișcare: postmodernismul (1999), îl citează pe David Harvey: „Undeva între 1968 și 1972 vedem postmodernismul apărând…”

Așadar, a spune că epoca modernă s-a încheiat în anul 1980 este o afirmație exagerată, iar a spune că ATUNCI, hop țop, a început epoca postmodernă e, iarăși, o datare simplistă.

Mai mult, chestiunea separării pedagogice între modernitate şi postmodernitate este şi mai complicată decît datarea lor, întrucît, din acelaşi reflex pedagogic (dar și agresiv-ideologic), nu puțini comentatori laici sau religioși trec cu vederea faptul că postmodernitatea este văzută în suficientă legătură cu modernitatea încît să fie numită: modernitate tîrzie, hipermodernitate, a doua modernitate, supramodernitate etc.

În articolul Modernism – Wikipedia (lb. română), citim:

„Unii istorici ai artei împart secolul al XX-lea în perioada modernă și cea postmodernă, pe când alții le văd ca două perioade ale aceleiași ere artistice.”

Și ca să vedem cît de complexă este chestiunea cu definirea și datarea postmodernismului, să luăm aminte și la următoarele chestiuni din cartea Post / postmodernismul: cultura divertismentului (2001):

„Cultura americană ne-a adus şi produsul său cel mai de preţ: divertismentul. Dacă lumea postmodernă este una a realităţilor multiple, a micilor naraţiuni, a nonliniarităţii, lumea post / postmodernă este lumea divertismentului generalizat. Nimic nu are trecere dacă nu ne amuză, iar ludicul a devenit valoarea fundamentală a culturii începutului de secol.”

Din seria REPLICI

Atenție la lipsa de mînie – Replică unui articol apărut pe blogul lui Daniel Brânzei
Behăitul evanghelicilor români – Replică lui Samy Tuțac
Despre conflict – Replică lui Andrei Jurescu
Amabilitatea, un concept ambiguu – Replică lui Mihai Huşanu
Tolba cu tîmpenii (000088) – Replică lui Chris
Zeciuiala – Replică lui Vladimir Pustan
Templul Duhului Sfînt – Replică lui Marius Cruceru
Patologie baptistă – Replică la articolul lui Marius Cruceru despre provocările baptiștilor din acești ani
Alin Cristea (iunie 2007): Despre Biserica Providența Oradea – Replică lui Iosif Țon

Un răspuns to “Postmodernism – Replică lui Iosif Țon”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: