Buni Cocar: Amintiri (11)

Era prin anii 77-78, ultimul an de Seminar pentru mine. „Simteam” ca la finele anului scolar voi pleca in provincie si voi duce dorul dupa Adunarile din Bucuresti. Speriat de gand, am inceput sa particip la mai toate slujbele care se tineau in urbe. Mergeam la serviciile de inchinare, la evanghelizari, la orele de studiu ale tinerilor…

Intr-una din aceste seri, Aurel Popescu mi-a soptit ca vine de la o intalnire „speciala”: „Nu-ti pot spune decat ca atenienii au fost blanzi cu Pavel, pe cand ai nostri l-au „facut praf” pe Vasilica Moisescu …”. Intalnirea „speciala” se pare c-avusese loc la Ateneu, unde Moisescu ar fi fost combatut de oamenii de stiinta ai vremii… N-am indraznit sa pun intrebari fiindca nu stiam practic nimic despre Moisescu … Bine, auzisem si eu de studiul lui despre Piramide, de un oarecare numar, dar nu mai mult. Pentru mine era o noutate faptul ca Moisescu inca traia.

Am ajuns acasa mai nedumerit in privinta lui Moisescu de cum fusesem la plecare. De ce nu l-am intrebat totusi pe Aurel Popescu? Eram mult prea mic pentru o conversatie cu Aurel Popescu, aveam inca proaspete in suflet starile pe care le-am trait cu cateva saptamani mai devreme la Adunarea de pe Titulescu, unde Aurel Popescu vorbise desptre „constanta lui Planck”. Ma pierduse cu totul… Daca ma invita sa facem „turul” pramidelor? Eram eu pregatit?

Nu si nu mica mi-a fost uimirea si, bineinteles, bucuria cand in ziua urmatoare, pastorul Branzei Vasile m-a invitat sa merg cu dansul la o Adunare unde „va vorbi Moisescu”. Am zburat. Nu-mi imaginam ca voi pricepe mare lucru din ce urma sa aud, dar macar urma sa vad omul pe care mi-l imaginam acum ba un fel de „tutankamon”, ba un „nefilim”… Nimic nu s-a adeverit din ce-am crezut eu despre el, dar dezamagirea cea mare a fost ca pastorul care-l invitase s-a „razgandit” (cine citeste sa inteleaga) si nu l-a mai chemat la amvon.

O seara-ntreaga mi-am purtat ochii de la pastor la Moisescu, stiam ca, dac-ar fi fost dupa pastor, Moisescu ar fi avut tot timpul la dispozitie, totusi, cand n-au mai fost decat cateva minute pana la ora inchiderii (!), pastorul l-a invitat pe Moisescu sa „salute tineretul Adunarii”. Visul prindea contur…

In vreo doua-trei minute fratele Vasilica si-a pus amprenta pe mintea si pe sufletul meu… A-nceput ca la scoala. Ne-a intrebat daca stim si apoi, dezamagit, ne-a „amintit” el ca sfesnicul din Cortul Intalnirii era facut din aur batut…, uitasem. Apoi, ca un sol regal, ne-a explicat „mesajul sfesnicului”: pastorul, inainte de predica, trebuie sa-si bata capul acasa, nu sa vina in Adunare si sa bata apa in piua. Dupa aceste vorbe, s-a asezat. Maurul si-a facut datoria…

Am simtit un gol in stomac. La pastor nici nu m-am mai uitat, banuiam ca nu se simte nici el prea bine…

A fost singura mea intersectare cu Moisescu…, dar „sfesnicul batut” refuza sa se mistuie…

Publicitate