Atenție la MINCIUNILE de pe blogul nesimțitului Nicolae Rădoi – 24 octombrie 2015

1.

Pe blogul nesimțitului Nicolae Rădoi a fost afișat articolul „Cetățeanul turmentat are o problemă cu disciplina bisericească” în data de 23 octombrie 2015.

Din cele 7 postări din ultimele 3 luni, acesta este al 3-lea „dedicat” în întregime lui… Alin Cristea.

Obsesia pentru o persoană / un personaj, care apare nu de puține ori în blogosfera evanghelică, este oarecum de înțeles, dar nu de acceptat, ci trebuie sancționate astfel de manifestări publice care au în centrul lor nu preocuparea pentru IDEI creștine sau FENOMENE din mediul confesional, ci apetitul pentru atacul la PERSOANĂ.

2.

Cel care scrie pe blogul nesimțitului Nicolae Rădoi MINTE de trei ori în următorul paragraf:

„…mizilicul pledează pentru ideea că disciplina bisericească cu forma ei riguroasă a excluderii sau excomunicării, cum îi place să spună, evident sub influența teologiei catolice, este justificată numai în caz de erezie. Pentru el cei excluși în mod justificat sunt doar ereticii. Când vine vorba de întrebarea dacă trebuie să avem legături cu cei excluși, el debitează contrazicând teza pentru care a pledat:

„Să nu avem nici o legătură cu ereticii, da! …Dar cu exclușii să avem legături…””

Prima minciună este că aş fi afirmat că excomunicarea este justificată numai în caz de erezi.

Nu am făcut o asemenea afirmație.

A doua minciună este că ar fi vorba de o influență a teologiei catolice.

Nu am fost și nu sînt sub influențe catolice, nici ortodoxe.

A treia minciună este că eu aș contrazice teza pentru care am pledat.

Cum să contrazic o teză care nu există?

Eu am pledat pentru o cu totul altă „teză” decît gogomanul nemernic crede că ar fi vorba.

3.

Forma de construcție a „articolului” în care se încearcă defăimarea mea – au încercat și alții de-a lungul anilor, dar nu au reușit deloc să fie convingători, dimpotrivă, poziția mea a devenit tot mai puternică în spațiul liber de neotiranism bisericesc, întrucît eu am demascat sistematic MINCIUNILE, dezinformările și bădărăniile la adresa mea și a altora – este de tip mahala. Adică: „știm noi despre cine e vorba, nu are rost să pomenim numele celui la care ne rferim” și „nu are rost să facem efortul să indicăm la ce ARTICOL ne referim, contează ce zicem noi despre realitate, nu… realitatea”.

Astfel, nu oricine citeşte „RENUMITUL” (ha! ha! ha!) blog al nesimțitului Nicolae Rădoi știe la cine se referă expresia „Mizilicul de la românia ne-evanghelică”…

De asemenea, pînă şi cei care, din informaţii cît de cît coerente, ştiu cine e Mizilicul… nu pot ști la care articol al Mizilicului… se referă nemernicul care scrie pe blogul nesimțitului Nicolae Rădoi.

În ultimele zile am scris mai multe articole (ca să nu mai vorbesc de cele 600 de postări din luna octombrie de pe blogul România Evanghelică).

Nu doar că nu se oferă date minime de informație despre CHESTIUNEA în „discuție”, dar se emit şi opinii despre întreaga prezență publică a Mizilicului… FĂRĂ a se oferi exemple care să susțină opiniile respective.

Gogomanul nemernic care scrie pe blogul nesimțitului Micolae Rădoi apelează doar la un blogger aproape la fel de mahalagiu: Barthimeu.

4.

Articolul meu la care se referă gogomanul nemernic care scrie pe blogul nesimțitului Nicolae Rădoi este acesta:

Despre practica excomunicării – Replică lui Vasile Filat

„TEZA” mea nu era despre ÎNVĂŢĂTURA despre excomunicare, ci despre PRACTICA excomunicării, mai exact despre DISTANŢA dintre învăţătura şi practica despre excomunicare.

Mai concret, eu atrăgeam atenţie asupra unui mod de comunicare în public.

Oare ce înţelege gogomanul nemernic prin expresia „ÎN CONCLUZIE”?

Eu am scris clar: ÎN CONCLUZIE, mare atenție cînd scrieți texte pentru spațiul public.

Gogomanul nemernic poate că nici nu a citit pînă la capăt articolul meu consistent. :)

El nu abordează ACEASTĂ chestiune. Nu pune în antiteză „teza” mea cu ceva. Nu face apel la articolul lui Vasile Filat pentru a contrazice „teza” mea.

Precum un reprezentant de soi al mahalalei (evanghelice), gogomanul nemernic (și anonim, care nu se semnează, ca de obicei) nu abordează un SUBIECT, ci o PERSOANĂ. Nu o IDEE, ci… Mizilicul.

Tot la concluzie am mai scris: Spațiul public nu e la îndemîna voastră, precum amvoanele, comitetele și ștampilele.

ACEASTA e teza mea.

Evanghelicii nu sînt pregătiți pentru spațiul public, afirmație pe care am făcut-o în NENUMĂRATE rînduri, cu analize și exemple care susțin această teză.

O observaţie care trebuie făcută este că gogomanul nemernic care scrie pe blogul nesimțitului Nicolae Rădoi a citit destul din articolul meu. Așadar, Alin Cristea e citit. :)

Unii au încercat să zică că Alin Cristea de fapt nici nu e prea citit. :))))

Alții au zis că nu mă mai citesc, dar am demonstrat că fie că mă citesc și MINT, fie că nu mă citesc și scriu lucruri neadevărate despre mine, auzite de la alții, ceee ce, iarăși, e caz de MINCIUNĂ.

Cineva, oripilat de așa-zisul limbaj vulgar al meu, a scris, cu cîțiva ani în urmă, că pentru el Alin Cristea nu mai există. :)))

Cui folosesc asemenea atitudini tembele?

5.

O altă MINCIUNĂ se află în următorul paragraf despre mine:

„Incapacitatea de a gândi și de a se exprima logic este supralicitată de inaptitudinea de a judeca corect din punct de vedere teologic informațiile Scripturii. Ca mai tot timpul când elaborează, o face fără să își folosească neuronii.

Orice s-ar zice despre Alin Cristea, tocmai ASTA nu se poate zice, că nu și folosește neuronii. :)

Gogomanul nemernic își dă singur cu dreptul în stîngul. :)

A ratat să folosească CEALALTĂ tactică de mizilicire a cuiva – să zică că acolo unde e multă minte e și multă prostie!

Pînă și unii dintre detractorii mei mi-au recunoscut public talente, abilități și performanțe, care nu ar fi putut avea loc fără ACEA folosire a neuronilor la care face referință gogomanul nemernic.

Vindecătoru, din aceeași tagmă de guguștiuci precum Barthimeu și Marinel Blaj, a scris fraze MEMORABILE despre Alin Cristea.

În 2010: “Analizele le face destul de tăios, rece şi calculat, extrem de concentrat şi cu simţ de răspundere în faţa posterităţii, meticulos şi corect, pînă la virgulă, încît te stafideşti citind stilul lui uscat.”

Sau: “Mie îmi place cum scrie Alin Cristea. Cred că am mai spus-o. Scrie alert, nu bate apa în piuă, este agresiv într-o lume cenuşie. Este colorat agresiv. M-aş plictisi fără el pe internet. Citesc pagina sa aproape în fiecare zi şi cred că poate să confirme că nu exagerez.”

Iar în 2013: “Volumul de muncă la care s-a angajat este enorm. De rezultatele lui ne folosim destui. Eu sunt unul dintre cei care-i accesează foarte des blogul şi multe din trimiterile sale mi-au fost de folos. Mi-a sezizat lucruri interesante, nu neapărat din lumea evanghelică. Un amănunt esenţial pe care nu vreau să-l uit este că nu am observat să fi cenzurat informaţia, indiferent dacă ea a provenit din medii ce-i sunt, presupus, ostile. El nu gîndeşte blogosfera ca un diletant cum sunt eu, ci ca un profesionist…”

Marius Cruceru (pe care nu îl încadrez în rîndul detractorilor mei, dar îl acuz în continuare de a fi Cap Pătrat nu de puține ori și de degradare a personalității lui, interesante, în slujba de mercenar al lui Paul Negruț) a scris:

„Am descoperit că sînt multe lucruri care se pot bine-cuvînta despre Alin, dar voi enumera doar cîteva pe care le-am descoperit în timp.

Alin are o inimă mare, dacă este nevoie să ajute, merge unde este nevoie, nu se dă în lături să sară în ajutor, fie că asta înseamnă să doneze sînge, fie că trebuie echipă de lucru la vreo ajutorare.

Are o sensibilitate deosebită pentru muzică și vers și uneori pune versuri pe muzică sau muzică pe versuri. Cîntă la chitară peste medie, trecînd dincolo de eternul joc pe care îl fac chitariștii noștri între dominantă, subdominantă, tonică.

Este un tată bun. […]

Alin poate fi un partener de discuție excelent. Are curiozități, întrebări și o neliniște a spiritului continuă, o sete de cunoaștere nestăvilită. Poate improviza pe moment în dialog, ceea ce ajută la dinamica discuției.” (Mai 2010)

Ceea ce a scris Marius Cruceru e în totală contradicţie cu opiniile mincinoase ale unora care încearcă, periodic, să reducă notorietatea mea şi amplitudinea persoanei publice Alin Cristea.

Unii zic că nu se poate discuta cu Alin Cristea. MINCIUNĂ!

Alin Cristea NU VREA să discute cu nesimțiți și cu gogomani nemernici. Îi disciplinează prin ironizări polemice și sancțiuni publice.

Pastorul penticostal Laurențiu Balcan a scris:

„Alin Cristea are un stil aparte de a spune lucrurile, șocant pentru mintea noastră de evanghelici, neevlavios de multe ori, dar este unul dintre puținii oameni care au imaginea de ansamblu asupra mediului evanghelic online…”

Păi da, că îmi folosesc neuronii!…

Folosesc eficient TIMPUL și folosesc eficient diverse resurse pe care Dumnezeu mi le pune la dispoziție.

6.

O altă MINCIUNĂ, care contează mai puțin atunci cînd e punsă alături de MARILE minciuni demascate mai sus, se găsește în alte formulări

„Barthimeu ne-a demonstrat extensiv că are probleme majore și cu exprimarea corectă; sunt prea multe să le semanlizăm pe toate…”

Nu este adevărat că Barthimeu ar fi demonstrat aşa ceva, babacul doar a dat nişte exemple. Şi el şi gogomanul nemernic fac greşeli de scriere atunci cînd se leagă de greşelile mele de scriere. :)))

Unii au zis că eu aș pretinde că nu fac greșeli de scriere. MINCIUNĂ!

Dimpotrivă, am precizat că fac MULTE, dar că le corectez pe măsură ce le observ, uneori și după un an, sau cînd îmi sînt semnalate.

Am precizat însă că eu abordez FENOMENE din mediul confesional evanghelic românesc, iar a scrie cu greșeli este un astfel de fenomen (rubrica „Bă, pocăiților, scrieți corect românește” a trecut de 500 de episoade), precum a menționat și Marius Cruceru:

„Sîntem extrem de neglijenţi ca evanghelici la ce se întîmplă în gramatica textelor noastre, ce să mai spun în teologia textelor noastre.”

„Eu cred că parte din pocăinţa noastră a tuturor românilor este să învăţăm să folosim corect limba română.”

Mult mai important, am precizat în mai multe rînduri că pe mine nu mă interesează în primul rînd chestiunea gramaticală, ci cum REACȚIONEAZĂ pocăiții atunci cînd sînt dovediți că au greșit în public.

7.

„Nu este greu să concluzionăm că dacă mizilicul își permite să terfelească numele oamenilor după inima lui Dumnezeu din Scriptură, cu atât mai mult își permite să terfelească numele sfinților care trăiesc și activează astăzi.”

FENOMENAL! Aici gogomanul nemernic are, în sfîrșit, dreptate – LUI (și nici ciobanului Nicolae Rădoi) nu îi este greu să tragă minciună după minciună, așa că încă una ce mai contează?

Nu este adevărat că am terfelit numele cuiva.

Dimpotrivă, numele meu a fost terfelit în fel și chip în spațiul public, alături de cele ale lui Iosif Țon, Dănuț Mănăstireanu, Cristi Barbosu.

Gogomanul nemernic pare a fi cel care nu își folosește neuronii.

Se pare că ar avea de comentat ceva și la titlul articolului de acum două zile de pe site-ul Christianity Today:

David Was a Rapist, Abraham Was a Sex Trafficker

Un răspuns to “Atenție la MINCIUNILE de pe blogul nesimțitului Nicolae Rădoi – 24 octombrie 2015”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: