„Dorința de a pregăti lideri ai Bisericii nu are nimic rău în sine. Rău e când modelul acesta conjunctural este considerat singurul biblic și rău e când persoana liderului devine atât de importantă încât să spui că „Biserica stă în picioare sau cade prin liderii ei”. Fugi d-aici! Țin cu dinții (și cu argumente) de speranța că nu așa stau lucrurile! (Sper că articolul de aici are în vedere și liderii informali, nu doar pe cei oficiali, că atunci stăm rău.)
Contraexemple sunt cu duiumul. Biserica Catolică furnizează o galerie întreagă de lideri odioși, corupți, perverși, cruzi, dar mereu au existat în această biserică și figuri de o copleșitoare anvergură spirituală, fără să fie însă „mari lideri” la vremea lor. Cel mai adesea, răii și bunii ăștia conviețuiau în aceeași epocă. China are o biserică subterană ce proliferează fără sprijinul unor lideri educați după norme occidentale și care poate nici nu știu ce înseamnă acest termen.
Mi se pare o periculoasă amăgire să crezi că stă în puterea liderilor să zidească sau să dărâme Biserica despre care Cristos a spus că „porțile locuinței morților n-o vor birui”. Rolul lor este deosebit de important (iarăși avem istoria ca argument), uneori crucial pentru turnura evenimentelor la un moment dat, dar nu decisiv pentru existența sau eventuala „moarte” a Bisericii.”
http://drezina.wordpress.com/2015/11/23/managerii-spiritualitatii
Romania Evanghelica 
30 noiembrie 2018 la 20:11
A republicat asta pe RoEvanghelica.