Cazul familiei Bodnariu – Observații și comentarii (3)

11. Cazul familiei Bodnariu se remarcă prin cîteva caracteristici. Una dintre ele o reprezintă lipsa informațiilor oficiale, aspect menționat în multe articole din presă și de pe Internet. Pe de o parte o parte, un astfel de caz implică, desigur, confidențialitate, pe de altă parte, însă, suspiciunile întemeiate la adresa abuzurilor săvîrșite împotriva familiei Bodnariu nu pot fi stinse doar în virtutea principiului că nu ar trebui să discutăm și să fim agitați dacă nu avem informații suficiente.

Păi tocmai faptul că nu avem informații suficiente din partea unor instituții duce la discuții și agitație.

Chestiunea îmi aduce aminte de o discuție (publică) de acum cîțiva ani cu Marius Cruceru, care susținea că nu ar trebui să abordăm anumite subiecte despre Universitatea Emanuel / lideri precum Paul Negruț în lipsa unor informații. Replica mea era tocmai aceasta: lipsa informațiilor este un indiciu al corupției și necesită o abordare publică, chiar și în lipsa informațiilor, pentru a preveni abuzurile.

12. O altă caracteristică a cazului familiei Bodnariu este mobilizarea care a avut loc pentru protestele din multe orașe din România și diaspora. Nu doar că au fost proteste, dar prezența subiectului în ziare, la televiziuni și pe Internet a generat un fenomen transdenominaţional, cu vădite accente civice.

În acest sens, pastorul baptist Remus Runcan (Timișoara) scria: „Mă pocăiesc astăzi în fața Domnului și a românilor pentru că nu am crezut că Societatea Civilă poate ieși din muțenia de care suferea de la instaurarea democrației, această formă de structură politică cam anemică, și acum după 26 de ani.”

Indiferent de finalitatea Cazului familiei Bodnariu, memoria publică a reţinut amploarea fenomenului şi dimensiunea ei civică.

Aspectul acesta devine cu atît mai important cu cît în ultimele zile au apărut informații despre alte cazuri asemănătoare cu familii de români din Norvegia și societatea românească ar trebui să aibă proceduri de reacție.

13. Cazul familiei Bodnariu readuce în discuție în spațiul public o chestiune extrem de importantă (pentru secolul XXI, care, precum se poate vedea, e… religios): Relația dintre Stat și Religie.

Chiar dacă în Cazul familiei Bodnariu va prevala chestiunea civilă a pedepsei corporale, aspectul „îndoctrinării religioase” rămîne în conștiința publică, în legătură cu acest caz și cu ASTFEL de cazuri.

Reconfigurarea politic-juridică a Europei atrage după sine astfel de chestiuni sensibile, dar VITALE pentru identitatea individului cetățean și a comunităților minoritare sau majoritate.

Din păcate, mediul confesional evanghelic românesc nu prea are eseiști și polemiști ‘involvați’ care să ia parte la dezbaterea publică şi să producă concepte care să aibă IMPACT în societatea românească.

Cum am amintit cu alte ocazii, nu-mi aduc aminte, din ultimii ani, de articole ale evanghelicilor în presa națională, în presa culturală, decît de articolul lui Iosif Țon despre Catedrala Mîntuirii Neamului, în România liberă din 13 iunie 2013, sau de articolul lui Natan Mladin despre vizita lui Os Guinness în România, pe Contributors.ro, în 5 decembrie 2014.

Cu riscul de a exagera, voi afirma că implicarea lui Alin Cristea în spațiul public în ultimii 13-14 ani pentru propagarea IDEILOR creștine și a informațiilor din spațiul confesional evanghelic românesc e mai mare decît a TUTUROR pastorilor evanghelici români din țară și din străinătate la un loc, (pre)ocupați cu administrația eclesială și conferințe pre limba pocăiților ghetoizați.

14. Nu doar lipsa culturii dialogului este îngrijorătoare pentru mediul confesional evanghelic, ci și reflexul segregaționist, se cunoaște bine faptul că pocăiții practică separarea, dar asta nu înseamnă că cei care se separă sînt mai buni decît cei de care se separă, ci e vorba de lipsa exercițiului negocierii spațiului public interpersonal și confesional-eclesial.

Din această pricină, mobilizarea evanghelicilor români e un deziderat greu de atins.

Nu e nici o mirare că „ioneștii”, pătrunși de conceptul albului-alb, fac declarații mari și late, adică pătrățoase: „… nu vom permite infiltrarea demersurilor noastre și confiscarea lor în favoarea unor cauze sau partide politice, nici măcar sub formă de nuanță”.

În Cazul familiei Bodnariu, mai degrabă prin reacțiune decît prin acțiune, a luat ființă, pentru o vreme, o supă penticostală cu tăiţei baptişi, iar pe post de pătrunjel cîţiva creştini după Evanghelie. Mă tem că mai nimeni nu se satură din ea.

15. Apariția și altor cazuri de familii de români din Norvegia, de altă religie decît penticostală, complică ceea ce numim Cazul familiei Bodnariu – un conglomerat de principii și acțiuni administrate (isteric) de evanghelicii penticostali.

Pe de altă parte, dacă vor fi proteste de aceeași amploare și pentru celelalte familii, ORGANIZATE DE PENTICOSTALI, voi ajunge și eu în situația lui Remus Runcan, să mă pocăiesc de scepticismul (sănătos) pe care îl am la adresa penticostalilor, că ar vedea mai departe de vîrful nasului lor.

Reclame

Un răspuns to “Cazul familiei Bodnariu – Observații și comentarii (3)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: