Predicarea predicilor expozitive – Ramesh Richard, Editura T, București, 2014, 215 p
“Dacă metodele corecte de interpretare au de-a face cu înțelegerea textului de către autor și de către destinatarii lui inițiali, mijloacele eficiente de comunicare au de-a face cu legătura dintre predicator și înțelegerea audienței contemporane asupra textului.
De exemplu, am organizat împreună cu un prieten un seminar despre planificare, pentru bisericile locale din Orientul Îndepărtat. Prietenul meu a predat prima sesiune, despre motivul pentru care planificarea este importantă. Ideea lui principală a fost că trebuie să planificăm deoarece și Dumnezeu planifică. Dumnezeu a planificat Creația, Răscumpărarea și Împărăția. Concluzia: și noi trebuie să planificăm.
Problema cu această prezentare este că nu a luat în considerare felul în care înțelege audiența acest subiect. Perspectiva ascultătorilor despre lume și viață, premizele, valorile și credințele lor, toate le influențează înțelegerea asupra ideii prietenului meu. Din păcate, concluzia la care au ajuns, după meditarea la planificarea divină, a fost exact contrară intenției prietenului meu. Ei au concluzionat că, din moment ce Dumnezeu planifică totul, noi nu mai trebuie să planificăm nimic!
Pentru a avea o comunicare eficientă, trebuie să înțelegem perspectiva despre lume și viață, procesul rațional și cultura ascultătorilor noștri. Abia apoi, folosind antologii și ilustrații, un stil potrivit de transmitere și aplicații relevante, putem spera să-i îndreptăm spre ascultare.” (p. 26)
4 februarie 2018 la 21:22
A republicat asta pe RoEvanghelica.