Archive for 3 februarie 2016

Petre M. Iancu: Campania americană şi dispariţia centrului politic

3 februarie 2016

„Asistăm în zone vaste din lumea liberă la o revoluţie anti-sistem. Ce-a generat această imensă revoltă împotriva establishmentelor politice? Fondurile uriaşe plasate în agresivă propagandă antidemocratică, naţionalistă, colectivistă şi în partide extremiste de Kremlin? Desigur. Dar nu e totul. Economia? Mai puţin şi mai ales în sudul Europei.

La mijloc e dezastrul celor opt ani de falimentară politică americană, girată de stângismul descătuşat al lui Barack Obama. E izolaţionismul căruia tocmai i se pune capăt, eventual tardiv, prin hotărârea cvadruplării implicării militare americane în Europa. E vorba de o iluzie şi de un feeling încă, parţial, difuz, dar tot mai extins.

E sentimentul că lumea liberă e asediată. Că e periclitată mai mult decât oricând. Că se restrânge pe zi ce trece şi stă, chiar, să dea ortul popii. Dar nu pentru că vestul încearcă, responsabil, să tempereze, prin dialog, expansionismul şi elanurile totalitare ale vrăjmaşilor săi, ci pentru că, sub imperiul unor elite corecte politic, pacifiste şi globaliste, pare a-şi fi pierdut busola, valorile, voinţa.”

http://www.dw.com/ro/campania-american%C4%83-%C5%9Fi-dispari%C5%A3ia-centrului-politic/a-19022228

Reclame

Nelu Poenar în Italia

3 februarie 2016

6feb-italia

http://www.facebook.com/ioan.poenar

Bă, pocăiţilor, scrieţi corect numele (110) – Marea Britanie Evanghelică

3 februarie 2016

nume-3feb2016

Jean Chiforeanu La Londra pe 12,13 si 14 Februarie 2016

Teodor Tiță: Patriotismul ca tactică de evaziune

3 februarie 2016

http://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-opinii/articol/patriotismul-tactica-evaziune

Kairos (5)

3 februarie 2016

după cum cuvintele nu pot exprima totul
nici cifrele nu sînt mai breze
inorogii năzdrăvani ai Kairosului
comprimă temporalitatea cotidiană

devenim ceea ce nu știam că vom fi
străbatem străzi cu plopi fără soț
dintr-un horn cenușiu se-mprăștie fumul
iar se irosește Viața dintre noi

Farul Mântuirei – Februarie 1923

3 februarie 2016

fm-1923-2

Acum 6 ani (09.01.2010) – Compoziție Alin Cristea: De tronare

3 februarie 2016

Muzică: Alin Cristea
Versuri: Ruben Bucoiu

nu tulburaţi cu veşti a lumii vatră,
nu răscoliţi căldura ce mocneşte
cuvântul care bate mă îngheaţă
şi vestea detronării mă mâhneşte

de ce pe jilţul construit de mine?
alt loc nu şi-a găsit în lumea mare?
eu unde să domnesc şi peste cine?
în coaja unui semn de întrebare?

parcă e bucurie-n sărbătoare…
şi când se naşte-un prunc, fie chiar rege
se construieşte-un tron dintr-o splendoare,
se pregăteşte loc-unde domneşte

căzut e punctul cozii de la urmă
până-n cenuşa detronării caldă
o scriu cu degetele iluzoriu
şi-o port la gât aşa ca pe o salbă

Baptist News Global – Trump ‘just a symbol’ of America’s declining religious literacy, minister says

3 februarie 2016

http://baptistnews.com/faith/item/30893-trump-just-a-symbol-of-america-s-declining-religious-literacy-minister-says

Evanghelizare – Biserica Penticostală Betel DUMBRĂVENI, jud. Suceava

3 februarie 2016

11feb-dumbraveni

http://beteldumbraveni.com

Atenție la neatenție (69)

3 februarie 2016

atentie-3feb2016

http://mareabritanieevanghelica.org

Pregătirea predicilor expozitive (2)

3 februarie 2016

pregatirea-predicilor-180

Predicarea predicilor expozitive – Ramesh Richard, Editura T, București, 2014, 215 p.

“Întreaga Biblie este o istorie măreaţă şi unitară. Este perspectiva lui Dumnezeu asupra istoriei – povestea Lui (joc de cuvinte intraductibil între termenii history și his story; n. tr.) Originea universului și a omului, crearea poporului ales al lui Dumnezeu în Vechiul Testament, descoperirea tainei conform căreia toate popoarele pot fi moștenitoare ale mântuirii lui Dumnezeu, în Isus Hristos, precum și evenimentele finale ale universului nostru spațio-temporal, toate gravitează în jurul lui Hristos Isus, ca Răscumpărător divin al omenirii. Întreg conținutul Bibliei se potrivește în această istorie, de la crearea pământului actual până la crearea noului pământ.

Mulți dintre slujitorii lui Dumnezeu, fără să vadă imaginea de ansamblu, aleg un verset din Geneza, Isaia sau Matei și exprimă idei pozitive cu privire la el. Probabil în demersul acesta nu sunt nebiblici, dar este important să ne întrebăm dacă ei afirmă ceea ce afirmă textul. Ar trebui să ia în considerare întregul context al Scripturii: contextul istoric, în progresia biblică a istoriei, contextul biblic, contextul cultural și contextul teologic.” (p. 43-44)

Andrei Pleșu: Greşeală, vină, justiţie

3 februarie 2016

„Orice act juridic care se respectă ştie că vinovăţia, ca şi greşeala, sunt mărimi variabile. Una e găinarul care-ţi fură portofelul, alta e tîlharul care îţi ia gîtul. Una e tînărul bezmetic şi idealist, uşor de sedus către ideologia „revoluţiei” salvatoare, gata să teoretizeze euforic despre „orînduiala cea crudă şi nedreaptă”, alta e teroristul care îşi face o profesiune din execuţia sîngeroasă a „adversarilor”. De greşit, greşesc şi unii şi ceilalţi. Dar a nu deosebi între gradele lor de vinovăţie e a practica o „justiţie de lemn”, dreptatea în alb-negru a bîtei.”

http://adevarul.ro/news/eveniment/greseala-vina-justitie-1_56af110d5ab6550cb8559994/index.html

Cătălin şi Ramona Lup: Viața lângă Domnul – 500.000

3 februarie 2016

Twitter evanghelic – 3 februarie 2016

3 februarie 2016

Timothy Keller: „God loves all, therefore we must love everyone; God is love, therefore we must „be” love – benevolent, beneficent, actively caring love.”

Perry Noble: Why I Would Absolutely Vote for a Non-Christian President

3 februarie 2016

http://www.christianpost.com/news/vote-non-christian-president-perry-noble-156570

Grupul Facebook „Penticostali din România și diaspora” – 400 membri

3 februarie 2016

grup-facebook-p-3feb2016

http://www.facebook.com/groups/1522492378041925

Cazul familiei Bodnariu – Blesteme

3 februarie 2016

Iudita Claudia Campian: Nimiceascava Dumnezeu Barnevernet institutia demonica si pe toti cei ce au contribuit la distrugerea familiei Nan si Bodnariu si altor Familii ! Groaza si frica sa ii pasca pe toti cei implicati in distrugerea familiilor.. pina se vor prosterne in sac si cenusa inaintea lui Dumnezeu ! (3 februarie 2016)

Iudita Claudia Campian: Dumnezeu sa nu iti de-a liniste si pace Mircea Dolha in Familia ta , pina nu se reintregeste Familia Bodnariu . (25 ianuarie 2016)

http://www.facebook.com/Norway-Return-the-children-to-Bodnariu-Family-744234959015965

Zalău – Protest pentru susținerea familiei Bodnariu

3 februarie 2016

6feb-zalau

http://www.facebook.com/events/1694129470856255

Un comentariu pe contul Facebook „Norway Return the children to Bodnariu Family” – 3 februarie 2016 (2)

3 februarie 2016

comentariu-3feb2016-2

http://www.facebook.com/Norway-Return-the-children-to-Bodnariu-Family-744234959015965

Un comentariu pe contul Facebook „Norway Return the children to Bodnariu Family” – 3 februarie 2016

3 februarie 2016

comentariu-3feb2016

http://www.facebook.com/Norway-Return-the-children-to-Bodnariu-Family-744234959015965

Thom S. Rainer: 7 Ways NOT to Follow Up With Church Guests

3 februarie 2016

http://www.christianpost.com/news/7-ways-not-follow-up-church-guests-155949

Bă, pocăiților, NU SE PUNE VIRGULĂ ÎNTRE SUBIECT ȘI PREDICAT (356) – Samy Tuţac

3 februarie 2016

„…singura diferență remarcabilă între dumneavoastră și Gâdea, este…”

newsnetcrestin.blogspot.ro/2016/02/pastor-samy-tutac-alina-mungiu-pipidi.html

Postări cu subiect asemănător

Bă, pocăiților, NU SE PUNE VIRGULĂ ÎNTRE SUBIECT ȘI PREDICAT (355) – Mike Olari
Bă, pocăiților, NU SE PUNE VIRGULĂ ÎNTRE SUBIECT ȘI PREDICAT (354) – Samy Tuțac
Bă, pocăiților, NU SE PUNE VIRGULĂ ÎNTRE SUBIECT ȘI PREDICAT (353) – Samy Tuțac
Bă, pocăiților, NU SE PUNE VIRGULĂ ÎNTRE SUBIECT ȘI PREDICAT (352) – Samy Tuțac
Bă, pocăiților, NU SE PUNE VIRGULĂ ÎNTRE SUBIECT ȘI PREDICAT (351) – Petru Lascău

Evanghelici în Top 100 WP (03.02.2016)

3 februarie 2016

3 februarie 2016, 13.30

În paranteză: poziţia în Top ZeList (89.532 bloguri româneşti)

Topul blogurilor

14. dininimapentrutine (631)
69. drezina (321)

Topul creşterilor

26. drezina (321)
47. istorieevanghelica.ro (1278)
95. dininimapentrutine (631)

Topul postărilor

14. Baiat de 14 ani executat in fata parintilor de Statul Islamic pe motiv ca a lipsit de la rugaciunea din ziua de vineri (dininimapentrutine)
40. Nuiaua – între tradiție și modernitate (drezina)

NOTĂ

În statisticile prezentate pe blogul România Evanghelică nu mai apar bloguri sancționate pe viață de Alin Cristea:

crestintotal.ro / blogurile lui Emanuel Iacob
peginduri.ro
rasvancristian.wordpress.com
cetateadepiatra.wordpress.com
barthimeu.wordpress.com
albfaragri.wordpress.com
popaspentrusuflet.wordpress.com
lascaupetru.wordpress.com
rodiagnusdei
barzilaiendan / blogurile lui Daniel Brânzei

HotNews – Avocatul Poporului s-a autosesizat în privința preoților care nu au permis înhumarea a două persoane ce nu erau de religie ortodoxă

3 februarie 2016

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20770130-avocatul-poporului-autosesizat-privinta-preotilor-care-nu-permis-inhumarea-doua-persoane-nu-erau-religie-ortodoxa.htm

Gândul – Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, încrederea românilor în Biserică a scăzut sub 60 de procente

3 februarie 2016

http://www.gandul.info/stiri/sondaj-ires-cum-s-a-prabusit-increderea-romanilor-in-biserica-15025517

Tolba cu tîmpenii (000096) – Samy Tuţac

3 februarie 2016

Samy Tuţac despre Norvegia: „Un asemenea focar de infecție morală trebuie extirpat rapid, sunteți mai periculoși decât Statul Islamic.”

http://www.baptist-tm.ro/excelentei-sale-tove-bruvick-westberg-ambasadorul-norvegiei-in-romania-de-ce-ne-rapiti-copiii

Bă, pocăiților, scrieți corect românește (582) – Daniel Brânzei

3 februarie 2016

ba-3feb2016

barzilaiendan.com/2016/02/02/simple-coincidente

Miercuri la amiază (03.02.2016) – Ce nume apar în Top Posts pe blogul România Evanghelică

3 februarie 2016

Alin Cristea, Cornel Pavel Dărvăşan, Donald Trump

Poartă-ți lumina

3 februarie 2016

Biserica Penticostală Betel din București, 31 ianuarie 2016

B1 TV – Alina Mungiu Pippidi: Cei care susțin familia Bodnariu fac propagandă rusească. Serviciile noastre secrete nu fac destul să protejeze ţara

3 februarie 2016

„Acuzații dure făcute la adresa familiei Bodnariu. Alina Mungiu Pippidi susține că aceștia fac jocul serviciilor secrete rusești și cere intervenția serviciilor secrete românești care ar trebui în opinia sa să controleze dezbaterile din spațiul public. Analistul politisc mai precizează că a cercetat acest caz și a găsit situații similare în alte țări în care rușii încearcă să atragă atenția cu ajutorul presei.”

http://www.b1.ro/stiri/eveniment/alina-mungiu-pippidi-cei-care-sustin-familia-bodnariu-fac-propaganda-ruseasca-serviciile-noastre-secrete-nu-fac-destul-sa-protejeze-tara-139317.html

Vezi:

Alina Mungiu-Pippidi: SIE, trezește-te! Rușii sunt în spatele campaniilor antioccidentale sub pretextul protecției copiilor