Comentarii Radu Gheorghiță și Alin Cristea pe pagina Facebook „Baptiști din România și diaspora”

21 mai 2016

http://www.facebook.com/groups/1622331781350655

Alin Cristea: God does not begin to save us because we repent. We repent because he’s begun his saving work in us. – Timothy Keller

Asta e taman buna pentru tantalaii de pocaiti care accentueaza atita conceptul de pocainta, cind de fapt e vorba de conceptul de SFINTIRE.

Pocainta (schimbarea mintii) are loc o data, sfintirea e procesul de schimbare a comportamentului, care implica, desigur, cainta.

Dar nu ne-ar pasa atita daca nu am avea DEJA mintea schimbata.

Asadar, nu pocaitii (care nu beau si nu fumeaza, oare de ce nu?) o sa intre in Imparatia lui Dumnezeu, ci CRESTINII care raspund, prin pocainta si cainta in sfintire, ofertei de pace a Cerului.

Radu Gheorghiţă: Dragă Alin, Foarte rar comentez pe astfel de bloguri pentru că ajung prea rar aici. Se întâmplă că acest post a apărut pe ecranul meu și de data aceasta nu mă pot abține de la unul sau două comentarii. Înainte de a trece la subiect, însă, trebuie să menționez că găsesc complet contraproductiv obiceiul tău de a ne face tăntălăi pe noi, pocăiții. La fel cum este, de fapt, și jongleria ta lexicală prin care atribui în același post diferite conotații cuvântului pocăit. Ambele merită discutate mai pe larg, dar nu acesta este scopul meu acum. Trec, deci, la miez.

Alin Cristea: 1). Intentia mea a fost, an de an, sa fiu mult mai dur. An de an, mi-am cerut scuze cititorilor ca nu am fost suficient de sever. 2). Resping afirmatia ca as avea un obicei de a-i face tantalai pe pocaiti. La rubrica Pocaitii, care e probabil cea mai incisiva in acest sens, de pe blogul Romania Evanghelica, nu am mai scris din februarie. 3). Si eu zic ca ar merita discutate cele doua chestiuni, mai degraba decit… miezul. Si ce-ar fi sa pornim de la modul in care e perceput, utilizat si abuzat conceptul de pocait? Pentru asta ar trebui sa fim putin mai deschisi la minte, nu?

Radu Gheorghita: Tim Keller este un teolog mult prea înțelept și nuanțat ca să-și rezume teologia pocăinței doar la aspectul pe care îl surprinde citatul redat de tine. Se prea poate ca acesta să fie luat dintr-o predică pe marginea unui text biblic în care așa se înțelege pasajul, anume, pocăința este un rezultat al lucrării Duhului Sfânt. Dar pocăința despre care citim în NT nu se reduce doar la atât. Și sunt convins că dacă ai căuta evidențe în scrierile lui TK vei găsi negreșit partea cealaltă a adevărului în comentariile sale pe textele în care pocăința este dată ca poruncă! Dacă pocăința ar fi doar rezultatul lucrării DS, imperativele NT – cel puțin cele legate de pocăință – ar avea prea puțin sens. Deci înainte de a-l face pe TK aliat la o singură tabără teologică în privința pocăinței merită făcută o investigație și a poziției sale față de acele texte în care pocăința și credința duc la nașterea din nou, și prin urmare la primirea DS. Ev. Sinoptice sunt pline de astfel de texte, la fel cum este și cartea FA. Fără păstrarea unui echilibru între cele două poziții teologice opuse – iată un alt paradox teologic – teologia NT a pocăinței ar fi foarte săracă, la fel cum ar fi și înțelegerea noastră cu privire la natura pocăinței, deopotrivă tainică dar și cognoscibilă.

Alin Cristea: A. Citatul e de pe Twitter, de unde am dat NUMEROASE citate ale lui Timothy Keller. Nu era nici o intentie de a-l implica in ceva. A fost DOAR un punct de pornire. Sau: inca un punct de pornire. Dar daca asa-zisa jonglerie a mea a generat interventia publica a lui Radu Gheorghita, nu pot decit sa ma bucur si sa fiu mai motivat sa fac eforturi de felul acesta in viitor.

B. Radu, deocamdata nu-mi dau seama ce legatura are comentariul tau cu comentariul meu. Deoarece ai folosit expresia „obiceiul tău de a ne face tăntălăi pe noi, pocăiții” (ceea ce ma face sa presupun ca ai reactionat, daca nu resentimentar, atunci oarecum cu vanitate), precizez ca, din punct de vedere categorial, nu ma detasez de ceea ce numim POCAITI. Daca ma intreaba, pe tren de exemplu, o persoana din afara ghetoului pocaiesc daca sint pocait, raspunsul meu este da. Daca ma intreaba insa o persoana din ghetoul pocaiesc la ce biserica merg, raspunsul meu este ca nu merg la o anumita biserica (si ca important nu e sa MERGEM la biserica, ci sa FIM biserica, urmatorul pas fiind sa amintesc cartea Stop mersului la biserica). Un alt pas e sa intreb: Mai exista in vreo alta tara pocaiti? Eu nu am auzit de o astfel de categorie decit in Romania. OBICEIUL meu pe Internet e sa precizez ca nu vreau sa fiu pocait, ci vreau sa fiu CRESTIN. Cu alte cuvinte, ca sa ajung la… miez, de vreo 10 ani incerc sa impun in spatiul public conceptul EVANGHELIC, inclusiv pin denumiri de felul Romania Evanghelica, Oradea Evanghelica, Italia Evanghelica, America Evanghelica (ceea ce duce la o alta jonglerie, ca evanghelici sint denumiti si protestestantii precum Klaus Iohannis sau la o alta, in legatura cu Evanghelia, pe care Patapievici a crezut ca a depistat-o, in 1998, intr-un eseu al meu despre… relativismul antropologic postmodern). Ca sa nu ma lungesc, discutia impica trei termeni: pocait, crestin, evanghelic. Primul e perimat, din diverse motive (unul ca pocaitii si-au ratat vocatia in perioada post-decembrista), al doilea este universal acceptat (nu si de catre pocaiti, aici discutia ar fi foarte interesanta), al treilea e, oarecum, mai specific. Desigur, unii vor specifica ca sint evanghelici CONSERVATORI. :)

C. Demersul meu nu a fost pe palierul teologic academic – nu am dat citate, nu am facut distinctii, nu pot fi identificat (deocamdata) ca fiind influentat de vreo scoala de interpretare etc. Demersul meu este, ca de OBICEI, la nivelul mediu de comunicare si dezbatere, cu speranta sa ii fac pe cit mai multi sa gindeasca si sa se consume (orisicit!) cu subiectul. Oricind se complica discutia despre convertire daca dau un scurt citat din Boice (Fundamentele ale credintei crestine…),pe care l-am mai dat in multe situatii de acest fel. Apelul meu nu a fost atit la conceptul teologic de POCAINTA (exista un astfel de concept? in felul in care il folosesc pocaitii romani?), cit la modul in care e folosit conceptul in spatiul public, pe care eu l-am detetctat ca fiind o confuzie cu conceptul de SFINTIRE – si asta, da, este un concept teologic. Dar pocaitii romani vorbesc mai degraba de o moralitate decit de o spiritualitate in acest sens. Adica un anumit set de reguli ii definesc pe pocaiti mai degraba decit un anumit POTENTIAL spiritual. (In paranteza fie vorba, nu e de mirare ca se pune accentul pe pozitia cuiva, care are cumva datoria de a-si pastra bunul nume si de a fi eficient prin rezultate, in loc sa se puna accent pe lucrarea PERSOANEI trinitariene care poate face mari izbaviri, precum prin Iosif in Egipt, prin oricine, oricind, in ORICE situatie. Mai exact, vreau sa subliniez faptul ca accentul pe autoritate, care se vede, este mult mai mare decit pe potentialul Comunitatii Duhului, care nu se vede.)

D. Punctul cel mai insemnat al celor spune pina acum ar fi ca daca am spune ca trebuie sa ne caim ar fi mai putin contraproductiv decit daca am spune ca trebuie sa ne pocaim. POCAIT si POCAINTA au ajuns termeni… contraproductivi. Cindva, daca e sa ne luam dupa legendele rurale si urbane, intr-un anumit sens era glorios sa fii… pocait. Daca nu ma insel, e vorba de un sens intr-un perimetru pe care il numesc ghetou confesional sau cotet pocaiesc. Ca sa rasucesc cutitul in rana, la ce folos sa ne pierdem vremea cu concepte teologice, daca nu intentionam, ca BISERICA, sa comunicam cu cei din afara ghetoului astfel ca ar trebui sa generam SI discurs care sa fie pe intelesul ALTORA, nu doar pe intelesul nostru. Dar, precum se vede, nici macar NOI, pocaitii, nu reusim sa ne intelegem intre noi, fie cu vorba, fie cu fapta. Eu zic sa depunem mai multe eforturi. :)

UPDATE 24 august 2017

„Întrucît primele generații de traducători ai Scripturilor au avut grijă pentru proprietatea termenilor, nu au tradus metanoia prin căință, ci prin pocăință, fixînd astfel distincția celor doi termeni. Circumstanțele uitării sau ratării sensului special al pocăinței-metanoia le-am discutat în textele anterioare. Este, astfel, evident că metanoia evanghelică nu poate fi nicidecum regret, și nici măcar remușcare. Chiar dacă metanoia, citită semantic la nivelul unei răzgîndiri privitoare la o anumită linie de acțiune, eronată spiritual, poate avea ca punct de plecare aprehensiunea unei pedepse, ea nu privește șocul psihotic al realizării greșelii, ci beneficiile schimbării de perspectivă noetică: cunoașterea adevărului, accesul în Împărăția lui Dumnezeu.”

http://dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/cainta-si-pocainta

Un răspuns to “Comentarii Radu Gheorghiță și Alin Cristea pe pagina Facebook „Baptiști din România și diaspora””

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: