Știri de ULTIMĂ oră (09.07.2016)

Samy Tuțac face baie în Marea Neagră. Iese la fel de colorat precum a intrat. Reflexiile tuțaciene sînt oricum imprimate într-un număr suficient de pastori timișeni încît să (de)coloreze viitorul confesional baptist din Banat pentru ani buni. Animal (politic), precum îl știm, Samy Tuțac intră în ARKA. Cam mică pentru personalitatea lui, care e obișnuită cu spații mai mari, (mega)conferințe, biserici babane, congrese etc.

În Timiș, Marius Cimpoae rămîne la fel de negru (de supărare). Canalul Bega nu oferă băi de albire. Pe Facebook încep cîțiva (meta)baptiști să silabisească în germană: Ich bin ein berliner… De fapt, e vorba de Biserica Germană din Timișoara, care are toate șansele să fie despărțită între Est și Vest. La răsărit de Eden… Frate, frate, dar biserica e pe bani!

S-a încheiat turneul corului bărbătesc „Lada Domnului” – așa l-a botezat, anii trecuți, Daniel Brânzei, care a sărit peste primul u. Tot Daniel Brânzei, văzînd zecile de locuri goale din Biserica Golgota din București, pune azi întrebări întrebăcioase: „De ce au fost așa de puțini în sală? S-a meritat atâta osteneală? Până și cei de la amvon n-au stat până la capăt.”

Viorel Iuga o întoarce ca la Ploieşti, pardon, ca la Bucureşti: „Frate Daniel, este adevărat că sala nu a fost chiar plină, dar nu au fost puţini. Pentru marţi seara în Bucureşti a fost foarte bine. Dar, sigur, se mai poate lucra la mediatizare…”

Şi: „Dacă a meritat? Absolut! Au fost prezenţi cei care au apreciat cântarea şi s-au bucurat. Să nu uităm că mulţi din cei care iubesc corul bărbătesc s-au bucurat urmărind pe internet… Unii au fost nevoiţi să plece mai repede de la amvon deoarece avioanele nu prea aşteaptă…”

Nu putem să nu remarcăm că ar fi de folos un protocol între amvoane şi avioane…

La Oradea, Alin Cristea nu şi-a revenit după ratarea, de acum 10 zile, de a urca în autobuzul coriștilor pentru a merge să facă poze la concertul de la Ineu. Iar și-a băgat dracu coada… Pardon, emanueliștii… Dezamăgirea experimentată de arhivarul evanghelicilor români i-a redus substanțial energia psihică necesară pentru a scrie articolul amplu pe care l-a promis despre ultima sa incursiune în cazemata emanuelistă (din 26 iunie)…

Dar și-a revenit în ultimele zile, o dată cu 6 iulie, cînd a împlinit aproape 50 de ani, cu 7 iulie, cînd a reapărut în spațiul public Cazul Samy Tuțac și a scris cîteva articole (riscînd să rateze semifinala Germania-Franța), cu 8 iulie, cînd a mai pus 30 de postări pe blogul România evanghelică, și cu 9 iulie, cînd anunță, ca în fiecare sîmbătă, botezuri în diverse localități.

La Jimbolia, concert de flaut și fanfară… În 10! Cum care 10? Iulie. Sau iunie. Evenimentul e anunțat în 5 iulie pe site-ul instituției conduse de voivodul baptist de Banat (aflat în deplasare la Constanța), dar pe afiș scrie… 10 iunie!

Florin Ianovici, mereu în deplasări (uneori e deplasat…), scrie pe Facebook: „Prietenii nu îți vor oferi zăhărel ca atunci când dresezi animăluțele de companie, ci îți vor spune deseori adevăruri care te dor. Dar durerea aceasta te impinge înainte spre desvărșirea pe care o așteaptă Dumnezeu.”

Şi hop, peste 1.500 de Like-uri din partea roboțeilor penticostaloizi, cei cu „Amin” şi „Domnul să te binecuvinteze”… Mai ceva ca la Zidul Plîngerii din Ierusalim, unde se clatină și se tot clatină evreii…

Replica lui Alin Cristea: „Dar cind ramii credincios adevarului, iti pierzi prietenii, nu? Cind esti ciudat precum Ioan Botezatorul, nu prietenia cuiva te asteapta, ci taierea capului! Cind traiesti in spirit eshatologic, cit mai conteaza prietenii? BISERICA e cu totul altceva decit o gasca de prieteni…”

Flux penibil de ştiri pe Dâmboviţa Evanghelică… Doar 6 postări anul ăsta…

Tabloidul NewsNet Creştin se opinteşte, dar continuă prostul obicei de a nu indica sursa afişelor pe care le prezintă…

Pe grupul (închis) Baptiști din România și diaspora, cei peste 1.600 de membri așteaptă, mutălăi, punerea în aplicare a sancțiunii anunțate de administratorul grupului, Alin Cristea, care e nemulțumit de dinamica slabă a grupului. Asta nu înseamnă că nu sînt numeroase informații interesante în fiecare zi, dar puse de Alin Cristea.

Avînd în vedere aceasta dar și faptul că nu au fost 2-3 postări interesante pe lună, din partea membrilor, despre cărți din Vechiul și Noul Testament, Alin Cristea a anunțat că, și de va face baie în suc propriu, dar tot o să excludă, unul cîte unul, încă 100 sau 150 de membri. Printre care pastorii, membrii pe care îi cunoaște că sînt pastori.

Dacă nici pastorii nu folosesc spațiul public pentru a-și declara, în mod creativ, interesant, loialitatea față de adevărul Scripturii, ce să mai așteptăm de la enoriași?

A trecut un an de la alegerea noii conduceri a Cultului Baptist din România.

(Și aproape 2 ani de la alegerea noii conduceri a Cultului Penticostal. Și ce dacă?)

N-ar trebui să se facă o analiză a acestui an? Mahării regionali și naționali par mai interesați de chestiuni conexe decît de ceea ce trebuie…

Sau mai bine să facă baie fiecare după cum poate… Pardon, după cum pute!…

Din seria Știri de ULTIMĂ oră

Știri de ULTIMĂ oră (19.06.2016)
Tabletă escato-logică: Știri de ULTIMĂ oră (23.01.2014)
Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii (22.05.2011)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: