Din istoria blogosferei evanghelice – 14 iulie

2007 – Marius Cruceru: Înmormîntarea

„Un moment deosebit a fost acela în care fratele Tudose, prieten vechi şi camarad de puşcărie, l-a văzut pe fratele Moldoveanu în sicriu. În tăcere i-a cuprins mîinile şi l-a binecuvîntat pe Dumnezeu pentru darurile pe care le-a lăsat prin fratele Moldoveanu: 8000 de cîntări, 50 de cărţi scrise şi alte 50 pentru tipar.

Fratele Niculiţă a fost înmormîntat aproape de locul în care îşi doarme somnul de o vreme fratele Trifa, la numai 50 de metri depărtare.”

2013 – Teofil Stanciu: Cum „citim” realitatea

„Pe măsură ce trec anii, îmi pare că lucrurile clare sunt tot mai puține, iar nuanțele necesare tot mai multe. Realitatea are nesuferitul cusur de a fi schimbătoare. Ceea ce azi e într-un fel, mâine poate să nu mai fie fix la fel sau să fie pe dos. Or, am văzut o aplecare bolnăvicioasă spre un soi de stabilitate îmbâcsită, spre „băltire”.

Mai dau un exemplu înainte să fiu acuzat de „relativism moral” sau cine știe ce altă bazaconie. Crima va rămâne crimă, nu e cazul s-o numim mai blând, dar e posibil ca circumstanțele crimei să dovedească, de pildă, că victima a fost agresorul și că a fost ucisă accidental. Iar acest „amănunt” este fundamental.”

2015 – Alin Cristea: Doi pătrăţoşi și nici un ziar. O analiză a emisiunii Credo TV realizate de Marius Cruceru avîndu-l ca invitat pe Cristian Ionescu

„Nu au fost date exemple relevante din ziare, reviste, Internet care să susțină discursul celor doi. Emisiunea nu pare a fi fost pregătită într-un mod nonmediocru, ci alcătuită doar din interogații și comentarii generale, neavînd direcții clare de reflecție și propuneri de soluții

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: