Călăuza ateistului

calauza-ateistului

Călăuza ateistului, Editura Politică, București, 1961, 720 pag. (traducere din limba rusă, Moscova, 1961)

1

“Oamenii de știință au încercat încercat în repetate rînduri să definească religia. Altfel, filozoful german Kant considera că religia este înțelegerea de către oameni a îndatoririlor lor morale. Filozoful idealist german Hegel a substituit noțiunii de dumnezeu noțiunea de idee absolută, atribuind o importanță hotărîtoare în religie elementului intelectual; pornind de la sensul etimologic al termenului ‘religie’, filozoful materialist german Ludwig Feuerbach a definit acest fenomen drept o legătură între oameni.

Mulți reprezentanți ai sociologiei burgheze s-au străduit și ei să definească religia. Etnograful englez Edward Tylor socotea că cea mai importantă caracteristică a religiei (‘minimul religiei’) este credința în ființe supranaturale. Emile Durkheim, șeful școlii franceze de sociologie, identifica religia cu noțiunea de ‘sacru’, considerînd că ‘sacre’ pot fi atît ideile cît și obiectele și oamenii. El opunea noțiunea de ‘sacru’ noțiunii de laic, lumesc. După părerea lui, ideea de ‘sacru’ deosebește fenomenele religioase de toate celelalte fenomene. Salomon Reinach, istoric francez al religiei, considera că religa este un sistem de interdicții (tabu). El includea în sfera fenomenelor religioase tot ceea ce este interzis, tot ce a devenit tabu.

Mulți reprezentanți ai științei burgheze contemporane sînt de părere că în religie rolul hotărîtor îl dețin sentimentele și emoțiile. Astfel, pragmatiștii americani văd esența religiei în existența unor sentimente, stări sufletești și trăiri religioase la fiecare individ. Precursorii lor în această au fost reprezentanții curentului preanimist, care susțineau că în religie nu predomină intelectul, ci latura afectiv-volițională. Există și tendința de a se considera că factorul principal în religie l-ar constitui ritualul, cultul; această tendință are la bază concepția etnografului englez James Frazer, care definea religia drept ‘îmbunare sau atragerea de partea omului a unor forțe aflate mai presus de el’.

Definițiile de mai sus nu reflectă însă adevărata esență a religiei. Unele dintre ele sînt prea înguste și nu cuprind toate fenomenele care se încadrează în sfera religiei (de pildă definiția lui Tylor exclude din religie întreaga magie); altele sînt prea cuprinzătoare și includ fenomene care nu țin numai de religie (interdicțiile, de pildă, nu sînt numai de natură religioasă); în sfîrșit, alte definiții sînt unilaterale. Astfel, emoțiile, sentimentele (teama, dragostea, venerația) joacă, firește, un rol însemnat în religie, dar pot fi un anumit ritual, un cult, dar nu aceasta este esențialul: unele secte din zilele noastre au redus la minimum latura ritualică a religiei. Neînțelegînd adevăratele rădăcini sociale ale religiei, oamenii de știință burghezi n-au putut formula o definiție exactă a acestui fenomen.

Știința marxist-leninistă a dat o definiție justă esenței religiei: ‘…Orice religie nu este altceva decît oglindirea fantastică în mințile oamenilor a forțelor exterioare care domină viața lor de toate zilele, o oglindire în care forțele pămîntești iau forma unor forțe suprapămîntești.’ (Fr. Engels, Anti-Dühring, E.S.P.L.P., 1955, ediția a III-a, pag. 350)

Clasicii marxismului considerau că religia reprezintă credința în supranatural.” (7-8)

2

“Mozaismul – armă a imperialiștilor din Izrael

Mozaismul este religia oficială a statului capitalist Izrael. Legătura mozaismului și a instituțiilor sale cu capitalul își găsește expresia, înainte de toate, în faptul că în organele de conducere ale sinagogilor rolul hotărîtor îl are burghezia. Din punct de vedere material, sinagoga depinde de enoriașii bogați. Rabinii se bucură în Izrael de mare influență; ei propovăduiesc poporului supunere față de cercurile imperialiste guvernante. Partidele clericale extremiste ‘Agut Izrael’ și ‘Paolei Agudat Izrael’, partidele sioniste burgheze și clericale ‘Mizrahi’ și ‘Halot Hamizrahi’ ajută pe toate căile guvernul Izraelului. Clerul mozaic sprijină politica agresivă și acțiunile agresive ale guvernanților militariști ai Izraelului împotriva țărilor arabe, acțiuni care sînt cu totul contrare intereselor naționale ale Izraelului și nu servesc decît imperialiștilor anglo-americani în politica lor de înrobire a țărilor Orientului Mijlociu.” (87)

3

“În țările burgheze, Vaticanul și biserica catolică sînt promotorii propagandei anticomuniste a burgheziei. Prelații catolici încearcă să-i convingă pe oamenii muncii catolici să nu-i sprijine pe comuniști. Spre a-i instiga pe credincioși împotriva comuniștilor, papa Pius al XII-lea a emis în 1949 un decret de excomunicare a tuturor acelora care-i sprijină pe comuniști, citesc ziare și votează la alegeri pentru candidații comuniști.

Actualul papă, Ioan al XXIII-lea (ales în octombrie 1958), a aprobat la 2 aprilie 1959 un nou decret anticomunist cu privire la excomunicarea acelora care, deși nu resping bazele religiei catolice și chiar se intitulează creștini, colaborează de fapt cu comuniștii și-i sprijină prin acțiunile lor. Prin aceasta, ca și prin atacurile sale împotriva comunismului și țărilor socialiste, el a demonstrat că anticomunismul rămîne principal orientare a politicii papale.

Biserica catolică nu se limitează la propagandă și la predici anticomuniste. Pentru a-i abate pe muncitori de la lupta de clasă, ea a căutat cu deosebită tenacitate, chiar de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, să provoace o sciziune a mișcării muncitorești pe criterii religioase și, în acest scop, a început să înființeze organizații muncitorești catolice și sindicate creștine, avînd la bază principiul colaborării dintre muncă și capital. Dar, cu tot sprijinul acordat de biserică și de patroni, sindicatele creștine au atras în rîndurile lor numai o parte relativ neînsemnată a muncitorilor.” (164-165)

4

“În urma victoriei socialismului în țara noastră, rădăcinile religiei au fost zdruncinate din temelii și oamenii muncii au început să părăsească în masă sectele. Pentru a-și menține resturile comunităților, baptiștii s-au hotărît în 1944 să se unifice cu evangheliștii, care se adaptaseră mai bine la noile condiții social-politice. În 1945 li s-au alăturat penticostalii. După unificare, sectele și-au intensificat activitatea. Crearea unei organizații unice a întărit simțitor influența sectelor asupra credincioșilor, metodele lor de propagandă devenind mai variate și mai abile. Unele comunități penticostale și evangheliste nu s-au unit nici pînă acum cu comunitățile locale ale baptiștilor, iar în ultima vreme tot mai mulți penticostali renunță la unire.

Asemenea tuturor celorlalte secte, baptismul nu este unitar, deși baptiștii înșiși ascund contradicțiile dintre diferitele curente din sînul lor. În S.U.A., bunăoară, există în baptism aproximativ vreo zece curente diferite.

În U.R.S.S., baptismul are de asemenea o serie de curente. Alături de creștinii după evanghelie-baptiști există în regiunile vestice ale Ucrainei baptiști-reformatori, iar într-o serie de regiuni ale țării există în mod separat creștini după evanghelie și ‘adevărați baptiști’, care nu recunosc unirea cu penticostalii. […]

Baptiștii fac mult caz de democratismul lor, care, de fapt, are un caracter formal, de paradă. Alegerea prezbiterilor și conducerea comunităților nu sînt cîtuși de puțin democratice. În fond, întreaga sectă este condusă de predicatori profesioniști, care sînt numiți pe scară ierarhică.” (199-200, 204)

5

“Doctrina sectei penticostale nu se deosebește esențial de cea a baptismului. Fiecare dintre sectele penticostale are dogma sa, constînd din fragmente din evanghelie și epistolele apostolilor, interpretate într-un spirit deosebit de mistic și răspîndite sub forma unor scrieri tainice. Penticostalii folosesc mai puțin decît baptiștii și evangheliștii masca predicării dragostei de oameni. Toate predicile lor sînt pătrunse de disprețul față de om. Ei neagă existența lui dumenzeu-treime, considerînd că în Hristos a apărut atît tatăl, cît și fiul și sfîntul duh. Ei resping credința că Hristos s-a jertfit pentru ispășirea păcatelor oamenilor. Ei cred în reincarnarea sfîntului duh, care poate sălășlui în orice om (la fel cum a sălășluit pe vremuri în Hristos și s-a pogorît asupra apostolilot lui în a cincizecea zi după paști), revelîndu-se prin el. […]

Penticostalii, care consideră că sfîntul duh este dizolvat în aer sub forma unui gaz răspîndit pretutindeni și pătrunzînd peste tot, au adesea halucinații olfactive, părîndu-li-se că simt un anumit ‘miros al sfîntului duh’. De aceea se străduiesc să-l prindă cu gura larg deschisă, aspirînd cu lăcomie aerul, sau își suflă unul altuia în gură.” (207, 208)

6

“Creștinismul s-a dovedit a fi cea mai generală formă de concepție religioasă a societății bazate pe exploatare, ‘temeiul ei general de consolare și de justificare’ (Karl Marx și F. Engels, Despre religie, Editura politică, 1960), potrivită pentru diferite țări și perioade, capabilă să consfințească dominația exploatatorilor și în același timp să-i consoleze pe exploatați. În condițiile de azi, încercările de a uni creștinismul cu comunismul reflectă fie lipsa de maturitate a conștiinței maselor, care trec de la smerenia creștină la lupta activă pentru intereselor lor, fie înșelarea conștientă a maselor de către ideologii reacțiunii, care caută să reducă revolta provocată de orînduirea bazată pe exploatare la un protest religios împotriva lumii reale. […]

Doctrina socială a evangheliilor reprezintă un protest religios pasiv împotriva nedreptății, o revoltă în genunchi, care de fapt însemna justificarea asupririi, în primul rînd justificarea principalei racile sociale a antichității: sclavia. Creștinismul nu a fost ideologia unor oameni asupriți care se ridică la luptă revoluționară, ci ideologia unor oprimați care și-au pierdut orice speranță în luptă și caută ieșirea în rugăciuni, în nădejdea unei mîntuiri miraculoase.” (220, 221)

7

“Din mediul clerului musulman orășenesc, strîns legat de burghezia națională, precum și dintre intelectualii musulmani burghezi s-au ridicat ideologi care încearcă să dea islamismului o coloratură comunistă. Ei afirmă că apariția islamismului n-ar fi fost altceva decît o măreață revoluție socială, ia Mahomed un mare reformator. În consecință, masele musulmane nu mai au nevoie de nici o altă revoluție. Coranul și suna preconizează, pretind ei, cea mai desăvîrșită orînduire social-economică. Datorită impozitului pe venit instituit de Coran, la musulmani n-ar exista și nici n-ar putea exista o pronunțată inegalitate de avere. Dar aceste considerente sînt în vădită contradicție cu realitatea. De aceea se folosește un alt argument, la fel de neîntemeiat, și anume că în islam, adică în țările musulmane, întreaga avuție ar aparține lui dumnezeu. De aici se trage concluzia că, în fața lui dumnezeu, capitalistul bogat, pe de o parte, și muncitorii și țăranii săraci, pe de altă parte, sînt egali, deoarece proprietarul nu e decît un posesor temporar. Această propagandă se face, bineînțeles, cu scopul de a apăra orînduirea exploatatoare și puterea proprietarilor.” (267)

8

“Biblia poate fi înțeleasă just numai dacă este considerată în chip marxist, științific. Aceasta implică analizarea Bibliei, ca și a oricărui produs al conștiinței sociale, sub raport istoric. Numai dezvăluind condițiile social-istorice ale perioadei în care au apărut diferitele texte biblice, stabilind ale cui interese și ideologia căror clase și grupuri sociale s-au oglindit în conținutul cărților biblice, vom putea determina însemnătatea Bibliei ca monument cultural-istoric, ca izvor istoric, ca culegere de opere ale creației populare. Dar, pentru ca o asemenea analiză să fie posibilă, trebuie să se renunțe categoric la considerarea Bibliei ca o carte sfîntă, ‘de inspirație divină’. Nu există nici un fel de cărți ‘de inspirație divină’, după cum nu există, în genere, nimic supranatural.” (302)

9

“Propovăduitorii religiei, care au dezlănțuit cu o mie de ani în urmă lupta împotriva științei, au continuat și continuă cu încăpățînare această acțiune lipsită de perspectivă. Faptele atestă că biserica a fost întotdeauna și rămîne un dușman al științei, o frînă a progresului științific. Și dacă în zilele noastre oamenii de știință nu mai sînt arși pe rug, aceasta se explică nu prin faptul că propovăduitorii religiei și-au schimbat poziția, ci prin faptul că forța științei, autoritatea și necesitatea ei (chiar și pentru exploatatori) au crescut enorm. Lupta clericilor împotriva gîndirii științifice înaintate se desfășoară cu și mai multă înverșunare, deși în multe privințe îmbracă alte forme decît în trecut.” (377)

10

“Atitudinea lui Einstein față de idealism și de religie este caracteristică pentru o serie de oameni de știință din lumea capitalistă. Tragedia unor savanți burghezi remarcabili rezidă tocmai din faptul că ei caută cu perseverență o concepție cu adevărat științifică despre lume, dar nu o găsesc din cauza caracterului mărginit al convingerilor lor sociale, determinat de existența rînduielilor capitaliste. Oamenii de știință burghezi, a arătat V.I. Lenin, nu cunosc filozofia cu adevărat științifică a materialismului dialectic. Tocmai de aici rezultă criza științelor naturii în lumea capitalistă, precum și tendințele subiectiv-idealiste și etice-religioase din concepțiile savanților burghezi, iar nu din datele științifice.” (392)

11

“Orice om care se călăuzește neabătut după principiile cunoașterii științifice și le aplică în studierea realității nu poate fi de acord cu încercările de a strecura idei religioase în domeniul științei. Și orice compromisuri cu știința ar accepta teologii contemporani, oricît ar folosi ei elocvența lor, incompatibilitatea credinței cu știința rămîne un fapt evident.” (395)

12

“Concepția materialistă afirmă că în lume nu există nimic în afară de materia în mișcare, eternă și infinită. Realitatea materială există independent de conștiință, care este derivată, secundară față de materie. Toate aceste teze sînt formulate și dezvoltate în modul cel mai deplin și mai consecvent de materialismul dialectic, forma cea mai înaltă a concepției materialiste despre lume.” (396)

13

“Toate succesele științei și tehnicii, toate realizările oamenilor în domeniul transformării lumii duc la următoarea concluzie fundamentală: ideea existenței lui dumnezeu, precum și întregul sistem al concepțiilor religioase, și-a trăit traiul. Oamenii care în prezent iau cu asalt cosmosul nu au nevoie să se închine ‘celui de sus’. Ei înșiși săvîrșesc fapte pe care ar putea să le invidieze orice ființă supranaturală. Și aceste fapte infirmă cu desăvîrșire dogmele religioase.” (488)

14

“O cauză serioasă care contribuie la menținerea dogmelor religioase o constituie marea influență emoțională a sărbătorilor și ritualurilor religioase. Fastul calculat și teatralismul slujbelor religioase ortodoxe și catolice, ca și simplitatea căutată a ceremonialului baptist, frapează imaginația credincioșilor, îi emoționează, susținînd astfel spiritul religios. Conducerile tuturor organizațiilor religioase acordă o foarte mare atenție acestui aspect al cultului. În instituțiile de învățămînt teologic se studiază discipline speciale cu privire la oficierea ritualurilor religioase. În literatura religioasă (de pildă în cea ortodoxă) se acordă o mare atenție regizării slujbelor religioase: luminarea interiorului bisericii, stilul cîntecelor bisericești etc. Fiecare curent religios caută căi pentru a intensifica influența emoțională asupra credincioșilor.” (515)

15

“Democrația sovietică socialistă, fiind forma cea mai înaltă a democrației, asigură o libertate a conștiinței care este de neconceput în vreo țară capitalistă. Concepția burgheză despre libertatea conștiinței, neînfăptuită pe deplin în nici o țară capitalistă, se reduce la a recunoaște unui om dreptul de a alege o formă de religie sau alta. Spre deosebire de concepția burgheză despre libertatea conștiiţnei, care înseamnă libertatea conștiinței numai pentru credincioși, concepția socialistă despre libertatea conștiinței, realizată în U.R.S.S., constă nu numai în dreptul fiecărui cetățean de a alege și a profesa o anumită formă de religie, ci și în dreptul de a nu împărtăși nici o religie, de a fi ateu. Constituția U.R.S.S. garantează nu numai dreptul exercitării libere a cultelor, cu și dreptul desfășurării propagandei antireligioase.” (523)

16

“Cea mai importantă transformare din viața societății este construirea comunismului. Înfăptuirea acestui țel măreț necesită o armată de milioane de luptători activi și conștienți.

Educîndu-i pe oameni în spiritul supunerii, al pasivității, împiedicîndu-i să cunoască adevăratele legi ale dezvoltării societății, religia frînează opera de construire a comunismului.” (525)

17

“Religia este dăunătoare și prin faptul că insuflă credincioșilor speranța într-o așa-zisă viață mai bună ‘după moarte’, într-o lume inexistentă dincolo de mormînt. Ținta principală a oamenilor, susține religia, este de a se pregăti pentru viața viitoare de după moarte. În viața pămîntească nu există bucurie, afirmă slujitorii cultului; oamenii sînt pe pămînt doar locuitori vremelnici, oaspeți. Făgăduind fericirea veșnică într-o lume de apoi, imaginară, religia îi abate pe oamenii muncii de la construirea societății comuniste. Din această cauză, lupta ideologică împotriva religiei este o sarcină permanentă a partidului comunist, o sarcină care va rămîne actuală atîta vreme cît vor mai exista rămășițe religioase.” (537)

18

“Atitudinea față de muncă este problema centrală a moralei. Milioane de oameni sovietici s-au convins din proprie experiență că dobîndirea unei vieți fericite și pline de bucurii ese opera brațelor lor, rezultatul muncii lor libere, creatoare. Tocmai de aceea clericii din Uniunea Sovietică se străduiesc cu multă ingeniozitate să demonstreze că religia și morala religioasă îi ajută pe credincioși să muncească. Ascultînd raționamentele lor, mulți credincioși socotesc că religia te ajută să muncești. Lor li se pare că morala comunistă și morala religioasă ocupă poziții identice în problema atitudinii față de muncă. De fapt însă morala comunistă și morala religioasă au o atitudine de-a dreptul opusă față de muncă. Etica comunistă declară ca morală numai acea comportare prin care oamenii își dau toate forțele și capacitățile muncii creatoare, productive, care contribuie la construirea cît mai grabnică a comunismului. Și, dimpotrivă, etica comunistă consideră refuzul de a munci, atitudinea disprețuitoare, indiferentă sau dușmănoasă față de munca pe care trebuie s-o îndeplinești drept indicii de imoralitate și sursa principală a tuturo faptelor imorale.

Cu totul altă atitudine are morala religioasă față de muncă. Majoritatea religiilor contemporane s-au format definitiv în societatea bazată pe exploatare, în care munca era forțată, grea, lipsită de bucurie. Fiind în slujba exploatatorilor și consfințind temeliile societății înpărțite în clase, morala religioasă declară că munca este o pedeapsă dată de dumnezeu oamenilor pentru păcatul originar pe care l-ar fi săvîrșit Adam și Eva. Omul trebuie să-și agonisească pîinea în sudoarea frunții, aceasta este pedeapsa rostită de dumnezeu.

Creștinismul se caracterizează printr-o atitudine deosebit de ostilă muncii. Această religie afirmă că apropierea de dumnezeu (și tocmai în aceasta văd creștinii sensul vieții) se dobîndește în primul rînd prin rugăciuni. Respectarea cu strictețe a ritualurilor religioase este pusă infinit mai presus de muncă. Totodată însă teologii creștini afirmă că cu cît munca este mai grea, cu atît este mai mult pe placul lui dumnezeu. Această contradicție a moralei creștine a fost folosită de biserică, pe de o parte, pentru a justifica viața trîndavă a reprezentanților claselor exploatatoare, iar pe de altă parte pentru a-i convinge pe oamenii muncii să îndure fără murmur munca forțată istovitoare. Poate fi oare împăcată o asemenea atitudin față de muncă cu normele și principiile eticii comuniste, cu elanul și entuziasmul manifestat în muncă de milioanele de oameni sovietici?

Teologii creștini contemporani răspund afirmativ la această întrebare.

Încercînd să-i convingă pe oamenii sovietici credincioși că morala religioasă are o atitudine pozitivă față de muncă, prezbiterul-șef al comunității baptiștilor din Leningrad scrie în articolul ‘Hristos și munca’: ‘Hristos a fost un om al muncii. Evanghelia lui este evanghelia muncii. Ea vorbește mult despre muncă.’ (Bratski vestnik nr. 3-4, 1955, pag. 64) Dar numai oamenii care au încredere oarbă în predicatorii creștini și care nu știu să privească critic morala creștină pot să creadă asemenea raționamente. În realitate, evanghelia și celelalte cărți creștine îndeamnă fățiș la refuzul de a munci, la o atitudine disprețuitoare față de muncă. Dumnezeu, afirmă Hristos din evanghelie, poate să-i hrănească și să-i îmbrace fără trudă pe credincioși.” (558-560)

19

“Rezervînd femeii locul de roabă casnică, creștinismul, islamismul și mozaismul se ridică unanim împotriva oricăror încercări făcute de femei de a participa la viața socială. Și acest lucru este de înțeles, căci femeia, ocupată cu o muncă productivă, cu muncă obștească, nu poate închina bisericii tot timpul său. Participînd deopotrivă cu bărbații la rezolvarea problemelor importante sociale și de stat, așa cum se întîmplă în socialism, femeile se eliberează de sub influența prejudecăților religioase și încetează să mai fie niște ‘oițe sfioase’ pe care le tund preoții. De aceea teologii moraliști se străduiesc din răsputeri să demonstreze că femeile, prin însăși firea lor, nu se pot îndeletnici cu o activitate științifică sau social-politică. Nu este greu de priceput cît rău pricinuiește propagarea ideii că femeia este inferioară din punctd e vedere social și moral. De entuziasmul în muncă și de activitatea obștească a femeilor depinde în mare măsură rezolvarea cu succes a mărețelor sarcini istorice care stau în fața poporului sovietic.” (568-569)

20

“O însușire deosebit de importantă care caracterizează lumea lăuntrică morală a oamenilor muncii în socialism o constituie năzuința permanentă spre cunoștințe, spre cultură, năzuința de a rezolva creator sarcinile pe care le ridică viața. Religia, dimpotrivă, consideră ignoranța, incultura și mizeria spirituală drept indicii ale credinței adevărate.” (570)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: