Am scris de pe cruce

Am scris de pe cruce – Daniel Chereji, Editura Risoprint, Cluj, 2017, 168 p.

1

Am scris de pe cruce

Masa mea de scris este un loc de răstignire
Spre care merg aproape-n fiecare dimineață
Și după ce bat bine cuiele în mine
Așteaptă toți să vadă scurgându-se cuvintele din viață.

E locul răstignirii și mă doare,
De-aceea încerc să mă alin cu scrisul,
Eu sunt legat de El, cu răni ca ale Sale
Și vreau cu Dumnezeu să-mpletesc visul.

Măcar nu sufăr pentru alții
Și numai trupul mi-e străpuns,
Pe când Cristos își ierta frații
Când rănile nu-i conteneau din curs.

Ce loc frumos de răstignire
Să storci din cruce doar credința,
Ca fiu născut spre miluire
Îmi scriu în versuri biruința.

Condeiul meu este un cui
Și scrijelesc cu el iubirea,
Că pot trăi prin harul Lui
Și scriu în timp ce-i răstignirea.

Dar nu rămân om neschimbat
Căci răstignirea nu-i de șagă,
Și-n timp ce stau agonizant
Cuvinte vii în mine se dezleagă.

Și cresc cuvintele în suflet
Cu har nespus și într-o pace dulce,
Sunt liniștit în viață și în cuget
C-am scris cuvinte de pe cruce.

2

Câştiguri

Căci pentru mine a trăi este Hristos
şi a muri este un câştig (Filipeni 1:21)

Până și moartea e câștig
Când ai trăit pentru Cristos;
O lumânare ce a ars în frig
Și-a luminat spre-a cerului folos.

E prea târziu să știi muri
Când stă în praguri vețnicia;
Întăi să-nveți a ști trăi
Să nu te bântuie urgia.

Degeaba vei striga când mori
Că vrei cu El un loc în rai,
De n-ai știut să te cobori
Să-i ceri prin milă noul trai.

Căci a trăi cum Domnul cere
Din răsărit și până la apus,
E să te naști spre înviere
Prin jertfa crucii lui Isus.

Un om ce și-a înțeles menirea
Ca scop al vieții pentru veci,
Și-a ancorat în El trăirea
Cu nici un chip să-l mai dezlegi.

În sfinții înnoiți prin cruce
Nu stăpânesc gândiri deșarte;
Aprinși mereu în părtăție dulce
A lor vieți sunt zilnic transformate.

Și-n orice zi din mersul lor
Purtați de gândul maiestos
Privesc spre cer cuprinși de dor
Trăind spre slava lui Cristos.

Căci au murit și știu prea bine
Că azi Isus e Domn în ei,
Și orice fac e pentru Mire
Ca Rege sfânt – ei arhierei.

3

Dorință ascunsă

Din lume nu-mi doresc vreun lucru
Cu formă tristă de pământ,
Și totuşi am un gând ilustru:
Să fiu la stare om mai sfânt.

Nu vreau să strâng argint şi aur
Ca mâinile să-mi fie grele;
Mai bine s-am în cer tezaur
Să pot privi mereu spre stele.

De mi-aș dori ceva de jos
Ar fi să-mi crească aripi mari,
Să pot zbura înspre Cristos
Ajuns în țara celor tari.

Deși n-aș vrea să-mi amintesc
Nici un necaz sau timp de plâns,
Ce mi-aș dori ca să cinstesc
E cum în rai voi fi ajuns.

Să îmi rămână veșnic gândul
Că eu sunt rod născut din cruce,
Ales din dragoste de Sfântul
Să am în dar odihna-i dulce.

4

În iesle

În ieslea umilinței la vremea de hotar
S-a așezat cu har Cuvântul vieții,
Și candela speranței era aprinsă iar
Să lumineze calea în zorii dimineții.

Venit din cer sta Prunc pe paie
Gătit să fie ardere de tot,
Căci Dumnezeu spre-a da iertare
Avea să-și treacă Fiul Său prin foc.

Așa cerea dreptatea-I neclintită
Să fie jertfă pe altar;
Mânia Lui aprinsă în grabă potolită
Și fiii rătăcirii gustând din milă iar.

Își lasă Fiul tronul înălțării
Spre îmbrăcarea straiului de lut,
Și dezleagă-n cruce izvorul îndurării
Iar cei setoși să afle iertarea de băut.

Să crești măreț Copile sfânt
Spre a purta în har osânda,
Ca și pierduții care plâng
Să murmure prin timp colinda.

Să nu uităm că pentru noi
Ai renunțat la tron de aur,
Și să culegi căzuții în noroi
Spre-a-i face Tatălui etern tezaur.

5

Înțelegerea voii Domnului

Mă lupt cu mine să pricep
De ce Îi curge astfel voia,
Și nu găsesc vreun înțelept
S-astâmpere la gând nevoia.

Îi sunt copil plătit cu sânge
Și scos din moarte doar prin har,
Dar totuși inima mea plânge
Când strig spre cer, dar în zadar.

Sunt bântuit de frământări ciudate
Ce zdruncină din temelii credința:
„Nu vrea s-audă sau nu poate,
De ce nu-mi trece suferința?”

Doar Duhul Sfânt îmi poate spune
Că aspra vreme de-ncercare,
Nu este semn că dragostea-l apune,
Ci numai timp de-a pregăti un har mai mare.

Chiar din necazul cel mai crunt
Când sunt convins că n-am scăpare,
Cristos rostește un cuvânt
Iar greul nopții și dispare.

De ce să murmur când nu știu
Ce planuri are în vedere?
Eu Îl cunosc pe Domnul Viu
Ce mă conduce sigur spre-nviere.

6

Lucrarea crucii

Împărăția întunecată a răului
A fost invadată din cer cu Lumina,
Astfel încât peste imensitatea hăului
S-a tras îndărăt și inevitabil cortina.

Demonii triști, dezbrăcați de tărie
Își arătau murmurând în zadar neputința,
Căci Domnul Isus ca Stăpân din vecie
Pe moarte călcând proclama biruința.

E atâta putere în moartea pe cruce
Și dragostea mare profund ne uimește,
Când Fiul ca jertfă pe El se aduce
Iar speranța de sus în om strălucește.

Pe altarul preasfânt se săvârșește iertarea
Și vina străbună e acum absolvită,
Căci Mielul eter prin rănile Sale
Mânia de Tată o făcu pe deplin potolită.

Crucea frumoasă îmbie prin veacuri
Pe oamenii triști să vină să creadă,
Din rai va privi norul de martori
Ce mândri sunt sfinții care spre ceruri aleargă.

7

Lucrarea harului

Prin truda cruntă din noapte
Ce stoarce-n voie doar suspin,
S-a ridicat biruitor Cristos din moarte
Să-ți dăruiască ție zborul lin.

Să nu mai suferi prin tenebre
Plângând neputincios că este greu,
A coborât aici printre bătrâne stele
Să te ajute – Însuși Dumnezeu.

La cât de mult te apăsa păcatul
Povara lui curând te-ar fi răpus,
Dar a venit Cristos lăsând înaltul
Spre a muri ca tu să scapi de plâns.

E harul necuprins al îndurării
Și focul dragostei ce către cruce-L mână,
Căci pe când noi zăceam sub vraja nepăsării
El suferea purtând pe cap a spinilor cunună.

Va fi o zi și nu-i departe
Când Împăratul va veni cu slavă,
Spre-a dărui la credincioși în parte
A vieții noi râvnita mult coroană.

8

Pâinea vieții

S-a răspândit miros de pâine caldă
Din jertfa crucii lui Cristos,
Și cel ce va voi să creadă
E liber să mănânce bucuros.

E Pâinea vieții ce se dă din ceruri
Să-astâmpere la lume foamea,
Căci scormonind sălbaticele ierburi
Am flămânzit de ne cuprinde jalea.

O Pâine ce se frânge pentru om
Drept preț că am umblat prin amăgire,
Și-acum rodind asemeni unui pom,
Mâncăm din ea cu scop de întregire.

E voia Lui decisă dinainte
Din trupul sfânt să curgă har,
Și oile ce vor lua aminte
Să pască pe a cerului pășune iar.

O, Pâinea vieții binecuvântată
Cum ne hrănești cu fericire pentru veci;
Ești necuprins în dragostea-Ți bogată
Ascunși în Tine n-ai de gând să pleci.

9

„Crucea şi spinii nu sunt destine
Scrise să fie soartă pe veci,
Sunt doar tipare ce toarnă mai bine
Chipul cel nou născut să petreci.”

Din Răstignirile nu sunt veşnice (p. 132)

10

„Viaţa noastră este dar
Şi nu contează-a ei lungime;
Când ne lăsăm cuprinși de har
Trăim prea sfânta împlinire.”

Din Urzeala vieţii (p. 160)

Publicitate