Apologetica în jurul mesei

Apologetica în jurul mesei – Vlad Crîznic (ed.), Arad: Neword Press, 2016, 267 p.

1

CUPRINS

1. Vlad Crîznic – De unde știu că există Dumnezeu?
2. Simona Sabou – Unde locuiește și cum arată Dumnezeu?
3. Daniel Fășie – Cu cine vorbim când ne rugăm?
4. Adrian și Ema Ban – Ce este harul și cum să îl înțeleg?
5. Daniel Bruda – De ce să merg atât de des la biserică?
6. Anne Barbosu – Cum decide Dumnezeu cine ajunge în Rai sau în Iad?
7. Radu Gheorghiță – Care este deosebirea dintre basme și povestirile din Biblie?
8. Emil Bartoș – Despre rău și suferință din perspectivă creștină
9. Octavian Baban – Ce să cred: omul se trage din maimuță sau e creat de Dumnezeu?
10. Mihai Dumitrașcu – Ce este pocăința?

Vlad Crîznic: „Argumentul moral este cel mai eficient argument pentru existența lui Dumnezeu, pentru că nu poate fi dat la o parte cu ușurință. În fiecare zi suntem confruntați cu răspunsul la întrebarea dacă există valori morale obiective după care ar trebui să ne trăim viața. Este inevitabil.

Argumentul moral este cel mai atrăgător și poate fi folosit în orice situație, pentru că nu este nevoie ca ascultătorul să aibă o înțelegere bună a unui anumit subiect. Acest argument leagă inima de minte. În timp ce argumentle bazate pe știință pot fi considerate mai mult curiozități științifice, argumentul moral atinge trăirile și dorințele inimii omului.” (p. 42-43)

2

Simona Sabou: „Conceptele de bază în discuția despre aspectul moral al sfințeniei sunt adevărul și dreptatea. Dumnezeu este adevărat (vezi, de exemplu, discuția din Ieremia 10, cuvintele lui Isus din Ioan 17:3 – „Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat”) și spune adevărul („Dumnezeu nu poate să mintă” – Tit 1:2). […]

Dumnezeu este drept – legile Lui sunt drepte şi El judecă după dreptate şi nu st părtinitor (vezi, de exemplu, Psalmul 119 şi discuţia din Romani 3). Copiii vor învăța că există bine și rău, că există „legi” pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor, astfel încât ei să cunoască și să urmeze binele și dreptatea. (p. 55-56)

3

Daniel Fășie: „Unde este cel mai potrivit loc în care mă pot ruga? Trebuie să stai în genunchi sau în picioare? Trebuie să fii la biserică sau acasă? Domnul Isus Cristos s-a rugat în picioare, S-a rugat pe munte, S-a rugat pe mare, S-a rugat într-o grădină, S-a rugat împreună cu alții, S-a rugat când a fost singur etc. Orice loc poate fi un loc de rugăciune. Primii urmași ai lui Cristos se întâlneau chiar și prin peșteri pentru a se ruga. Orice loc în care este nevoie de prezența lui Dumnezeu poate fi un loc de rugăciune. Cu alte cuvinte, un răspuns la această întrebare este că ne putem ruga Lui „oriunde”.” (p. 71)

4

Adrian și Ema Ban: „În calitate de părinți, avem o oportunitate unică de a trăi o viață plină de har în fața copiilor noștri, oferindu-le nu doar vorbe, ci și fapte. Mai mult, avem privilegiul de a le arăta că înțelegem și recunoaștem că tot ceea ce suntem și avem ca și credincioși se datorează harului lui Dumnezeu. Prin lucrarea Duhului Sfânt, viața noastră a trecut printr-un proces de transformare lăuntrică și, datorită harului, putem „trăi o viață care ar fi de altfel imposibil de trăit prin puterile noastre. Dragostea, bucuria și pacea nu trebuie înțelese doar ca concept scripturale care sună frumos, ci mai degrabă experiența de zi cu zi și revărsarea lor dintr-o viață creștină trăită frumos.” (Allen B. Wolfe)” (p.93-94)

5

Daniel Bruda: Zece motive pentru care copiii nu merg cu drag la biserică

1. La biserică e plictisitor.
2. Nu înțeleg ce se predică.
3. Mă simt ca la școală.
4. Nu pot sta într-un loc.
5. Pentru că nu vreau.
6. Presiunea anturajului.
7. Nu mă simt acceptat.
8. Mai bine stau acasă.
9. Lipsa de preocupare spirituală a părinților.
10. Ipocrizia unor credincioși.

(p. 122-124)

6

Anne Barbosu: „În Rai vom avea un trup nou, asemenea trupului lui Isus Cristos, un trup glorios şi nemuritor. (Filipeni 3:20-21, 1 Corinteni 15:35-55) Trupul nostru nu va mai cunoaște boala, bătrânețea, foamea, durerea, oboseala, moartea sau putrezirea. (1 Corinteni 15:53; Apocalipsa 7:16; 21:4; Fapte 2:27) Vor fi un cer nou și un pământ nou, iar acest pământ nou nu va mai cunoaște stricăciunea. (Romani 8:18-22; Apocalipsa 21:1)” (p. 151)

7

Radu Gheorghiţă: „Consider şi acum drept unul dintre marile haruri îngăduite de Dumnezeu pentru viața mea faptul că, în acea perioadă de frământări intense, am găsit oameni care m-au direcționat spre Scripturi și spre o înțelegere corectă a Evangheliei. În mod providențial, aceste lucruri aveau loc în chiar anii în care activitatea misionară din România a cunoscut o intensificare. Astfel, atât întâlnirile cu misionarii de la Campus Crusade și mai târziu cu cei ai Navigatorilor, cât și cărțile din biblioteca teologică tot mai voluminoasă a tatălui meu, și poate, p deasupra lor, predicile pastorului Iosif Țon din serile de miercuri de la Biserica Baptistă Iris, din Cluj, m-au ajutat să înțeleg esența Evangheliei și a vieții de credință.” (p. 189)

8

Emil Bartoș: „Problema răului are de-a face direct cu cine este și ce face Dumnezeu. Pentru un creștin care crede într-un Dumnezeu absolut și personal, prezența răului nu amenință în vreun fel existența Lui. Înclinația este să-L punem pe Dumnezeu în tiparele noastre. Unii vorbesc despre Dumnezeu ca despre o proiecție în imaginația lor, iar alții vorbesc prea mult despre om, căutând să-L înțeleagă pe Dumnezeu. Cel mai adesea greșim însă atunci când rămânem în teorie și uităm de practică. Vrem explicații raționale pentru definirea răului, dar uităm de confruntarea directă a răului.” (p. 209)

9

Octavian Baban: „Afirmaţia că omul se trage din maimuţă nu este o afirmaţie exactă pentru evoluţionism, nici în formele sal clasice, nici în cele moderne, ci cel mult o aproximaţie în cărţi sau conferinţe de popularizare. Evoluționismul afirmă mai degrabă că omul și maimuțele au un strămoș comun, cu multe milioane de ani în urmă. Problema este alta: s-a dezvoltat omul din animale inferioare, de tip mamifere, și asemănările cu maimuțele mari dovedesc acest lucru?

Oamenii de știință creștini nu au nici un fel de problemă în a recunoaște și a studia asemănările dintre om și animal, deoarece acestea dovedesc un model biologic comun folosit de Dumnezeu în crearea lumii. Dacă pentru evoluționism asemănarea înseamnă înrudire și derivare, pentru omul de știință creștin asemănarea înseamnă înrudire de model genetic și biotic, dovezile unui proiect comun, cu diverse implicații de fiziologie, psihologie, știința comportamentului și instincte.” (p. 240)

10

Mihai Dumitrașcu: „Cuvântul cel mai frecvent folosit în Noul Testament pentru pocăință este metanoeo, care înseamnă schimbarea gândirii. Dacă ți-ai trăit viața până acum într-un anume fel, ai avut o anumită atitudine față de Dumnezeu și față de lume, în prezent este necesar să îți schimbi felul de a vedea lucrurile, modul în care gândești despre viață și despre Dumnezeu. Cuvântul are, de asemenea, și sensul de regret, impulsul de a renunța la păcat. Metanoia se referă, vorbind în general, la transformarea minții unei persoane cu privire la comportamentul ei. Acest cuvânt mai poartă ideea de regret pentru felul în care a trăit în trecut.

Un alt termen folosit în Noul Testament pentru pocăință este epistrepho, și cuprinde întregul proces de convertire, care este legat de credință. În cuvintele lui Lubach, înseamnă „o întoarcere fundamentală a voinței umane înspre Dumnezeu, o întoarcere acasă din orbire și eroare la Mântuitorul tuturor”.

Ambele cuvinte din limba greacă, folosite în Noul Testament, metanoeo și epistrepho, subliniază faptul că pocăința trebuie să transforme întreaga ființă umană, fiind o acțiune radicală, care duce la schimbarea inimii.” (p. 257-258)

 

Publicitate