Așadar, care-i diferența?

asadar-care-i-diferenta

Aşadar, care-i diferenţa? O analiză a celor mai importante 20 de viziuni ale lumii, credințe și religii și relația lor cu religia creștină – Fritz Ridenour, Editura Metanoia, Oradea, 2016, 307 p.

1

“Până în secolul al II-lea, Biserica întemeiată de apostoli s-a transformat în Biserica Catolică (universală), iar la începutul secolului al IV-lea, persecuția creștinilor a luat sfârșit datorită lui Constantin, care a devenit împăratul Imperiului Roman de Apus după ce a câștigat o bătălie în care le credea că Isus Cristos i-a oferit un ajutor special. Creștinismul a devenit curând religia dominantă a Imperiului Roman, și ulterior Biserica a avut cinci patriarhii – patru la est (Constantinopol, Ierusalim, Alexandria și Cezarea) și Roma la vest. Distanța, limbile și culturile diferite și opiniile teologice în conflict, toate au constituit motive pentru certuri serioase între est și vest; dar cauza principală a divizării a fost insistența continuă a Bisericii de la Roma de a avea putere și autoritate absolute peste întreaga lume creștină. Ruptura s-a agravat în 1054, când o neînțelegere importantă a dus la nașterea Bisericii Romano-Catolice în vest și a Bisericii Ortodoxe în est.” (p. 41)

2

“Astăzi Biserica Catolică învață ceea ce s-a accentuat din nou în Consiliul de la Trent: pentru teologii catolici, a “îndreptăți” înseamnă a face neprihănit și sfânt; așadar, îndreptățirea și sfințirea sunt considerate a fi același proces. Pentru catolici, credința în Cristos este începutul mântuirii și temelia îndreptățirii. Apoi catolicul zidește pe ea fapte bune, pentru că omul trebui să merite harul lui Dumnezeu de îndreptățire și mântuire veșnică. Catolicii cred că, atunci când fac fapte bune, neprihănirea le este insuflată, păcatul este eradicat și sufletul merită raiul.

Protestanții nu văd îndreptățirea în acest fel. A fi îndreptățit nu înseamnă că trebuie să fii făcut neprihănit și sfânt, ci, mai degrabă, tu ești declarat deja neprihănit și sfânt, chiar dacă încă ai o natură păcătoasă. Protestanții evanghelici învață că oamenii sunt declarați neprihăniți în ochii lui Dumnezeu dintr-un singur motiv – credința lor în ceea ce a făcut Cristos pentru ei la cruce (vezi Rom. 3:21-5:21, 10:4, 1 Cor. 1:30; Flp. 3:9). Cercetătorii evanghelici cred cu privire la neprihănirea lui Dumnezeu că aceasta este imputată creștinilor: Lucrarea neprihănită a lui Cristos, arătată în moartea Lui pe cruce, este socotită în seama credinciosului, ca un dar de neprihănire fără nicio legătură cu meritul sau faptele umane. (Everet F. Harrison, Geoffrey Harrison, Geoffrey Bromiley și Carl F. H. Henry, editori, Biblical Dictionary of Theology, Grand Rapids, MI: Baker Book House, 1960, p. 282)” (p. 54-55)

3

“Ortodocşii nu au nici un criteriu al adevărului, care să fi obiectiv, clar și formulat precis, precum “autoritate papală” (romano-catolicii) sau sola scriptura (protestanții). În schimb, ortodocșii vorbesc despre o normă internă de determinare a autorității – Duhul lui Dumnezeu care locuiește în Biserică. O atestare a lucrării Duhului Sfânt în Biserică poate fi găsită în tradiția creștină, despre care ortodoxia crede că include cărțile Bibliei, Crezul de la Niceea / Constantinopol, decretele celor șapte Consilii Ecumenice, scrierile Părinților, canoanele Bisericii, cărțile de slujbe (liturghii) și icoanele sfinte.” (p. 69)

4

“Religia evreiască există și azi în patru forme diferite: ortodoxă, conservatoare, reformată și mesianică. […]

Evreii ortodocşi încearcă să urmeze litera legii. Ei studiază cu atenție Tora (Legea sau învățăturile) scrisă de Moise. Tora, care înseamnă “învățământ și direcție”, denotă corpul de doctrine, scrise și orale, care s-a transmis în comunitatea evreiască.

Evreii ortodocși nu doar că se străduiesc să asculte Biblia ebraică (ceea ce creștinii numesc Vechiul Testament), dar ei respectă totodată învățăturile unor rabini celebri, învățături care au fost adăugate de-a lungul secolelor. Unele dintre aceste învățături au fost scrise în jurul anului 200 d. Cr. într-o carte numită Mișna. Are aproximativ 1.000 de pagini și cuprind în special instrucțiuni pentru viața de zi cu zi, numite Halahá sau “calea de urmat”.

În jurul anului 500 d. Cr., o altă carte despre învățătura ebraică a fost redactată, numită Talmud. Talmudul cuprinde aproximativ 36 de volume. Are la bază cartea Mișna, dar conține mult mai mult material, în special anumite povești celebre numite Haggadah.

Aceste cărți – Tora, Mișna și Talmudul – stăpânesc peste fiecare aspect al vieții evreului ortodox.” (p. 81-82)

5

“Qur’an este sfânta scriptură a islamului. Este aproximativ de aceeași lungim cu Noul Testament și cuprinde 114 surate sau capitole. Deși ideile îi sunt atribuite toate lui Dumnezeu, Mahomed a dictat părți din Qur’an, în timp ce altele sunt scrieri al ucenicilor săi care, după moartea lui, și-au amintit de învățăturile sale orale. În mare parte, Qur’an sare de la un timp și un loc la un altul, neavând o unitate narativă. Cu toate acestea, musulmanii pretind că Qur’an este copiat dintr-un original în limba arabă, care se află în ceruri.

Pe lângă Qur’an, Mahomed a formulat învățături și proverbe importante numite Sunnah (literal “calea”). Sunnah a devenit o bază pentru tradițiile zidite pe comportamentul lui Mahomed ca profet și pe felul în care a gestionat el lucrurile când a fost călăuză, judecător și conducător al adepților lui musulmani. Învățăturile din Sunnah au fost adunate într-o lucrare numită Hadith, care completează Qur’an în același fel în care talmudul completează Biblia ebraică în iudaism.

Un alt set important de învățături în islam este Șaria, o combinație de interpretări legale cu privire la Qur’an și Sunnah. Șaria înseamnă “lege” și conțin un ghid strict și comprehensiv de viață și de comportament pentru musulmani. Include interdicții împotriva consumării cărnii de porc și a băuturilor alcoolice, precum și pedepse pentru furt, adulter, apostazie (negarea islamului) şi blasfemie (afirmarea oricărui lucru denigrator despre islam sau Mahomed).” (p. 94-95)

6

“Budismul îmbracă o varietate largă de forme, dar cele trei forme principale ale sale sunt Hinayana, Mahayana şi Tantrismul. Hinayana înseamnă “doctrina căii strâmte”, referindu-se la credința că, în ciuda tuturor intențiilor și scopurilor, doar câțiva norocoși care au fost călugări toată viața pot găsi nirvana urmând întru totul calea spr Buddha. […

Budismul Mahayana, doctrina “căii largi”, spune că Buddha a crezut că nirvana este accesibilă tuturor oamenilor. […]

O formă populară a budismului Mahayana în vest este Zen, o disciplină al cărei scop principal este experimentarea iluminării prin meditație (accederea la satori). Învățătorii Zen pun accentul pe zicala lui Buddha: “Privește în interiorul tău, tu ești Buddha”

După cel de-al Doilea Război Mondial, Zen a făcut incursiuni semnificative în vest prin influența savantului nipon D. T. Suzuki (1870-1966), cât și prin artiști, filosofi și psihologi importanți. Sute de mii de americani s-au convertit la budism, inclusiv artiști remarcabili și staruri de cinema precum Joan Baez, Tina Turner, Richard Gere, Larry Hagman și Harrison Ford.

A treia ramură a budismului este numită Tantrism, o combinație între budismul Mahayana și practicile oculte străvechi din Tibet. Budismul Tantric folosește incantații și semne oculte. El conține elemente puternice de animism (atribuirea de viață conștientă obiectelor fără viață sau din natură) și este un una dintre numeroasele religii false care îi poate lăsa pe adepții ei expuși în fața activității demonice. Budismul Tantric este considerat religia oficială a Tibetului și este practicat la scară largă în Nepal.” (p. 121-122)

7

“Mormonii au practicat în mod oficial poligamia până în 1890. Din cauza constrângerii tot mai mare venite din partea unei legi federal împotriva poligamiei, care prevedea amenzi și închisoare, Wilford Woodruff, al patrulea președinte / profet, a anulat poligamia ca practică (dar nu și ca doctrină) în afara necesităților practice. Presiunea guvernamentală amenința însăși existența tuturor templelor mormone, iar un motiv principal pentru care statului Utah i s-a refuzat de cel puțin șase ori suveranitatea statală a fost poligamia.” (p. 156)

8

“Unul dintre conceptele cheie al gândirii New Age este sincretismul, ideea că toate religiile sunt una și duc în același loc. Cu alte cuvinte, există multe căi spre Dumnezeu și cer – sau ce crezi tu că sunt acestea. Sincretismul este un pas normal dincolo de monism și panteism. Dacă totul este una și totul este Dumnezeu, și noi suntem Dumnezeu, atunci nu este surprinzător că adepții New Age cred că toate religiile au același scop final.” (p. 180)

9

“Umanismul secular nu are nici un set de absoluturi morale precum Cele Zece Porunci. În cel mai bun caz, vine cu numeroase sugestii referitoare la ce ar trebui să facă oamenii, pe baza experienței lor în societatea în care trăiesc și a singurei lor curți supreme de judecată, care este dreptul individului. Dar fără o bază obiectivă și decisivă pentru determinarea motivului pentru care omul ar trebui să aibă drepturi individuale, chiar nu există nicio modalitate de a numi ceva bun sau rău.” (p. 225-226)

10

“Ideile complexe și jargonul postmodernismului nu sunt ușor de înțeles, dar creștinii trebuie să încerce să facă asta dacă vor să facă față unui dușman chiar mai periculos decât umanismul secular. Mulți analiști și observatori creștini cred că Biserica se află în mijlocul unei transformări culturale care pătrunde în întreaga societate și că “noi devenim rapid o cultură postmodernă”. […]

Postmoderniștii cred că întregul adevăr se află într-o schimbare continuă, fie el spiritual, moral, politic – chiar și adevărul științific este suspect. Postmoderniștii cred că tot adevărul este “fabricat”, un produs al culturii în care trăim și al limbii pe care o folosim.” (p. 227-228)

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: