Baptistii si Marea Unire din 1918
1
“De la false acuzații care vizau slăbirea identității române și a unității Bisericii Ortodoxe Române, acuzațiile împotriva baptiștilor români din Transilvania au primit și o tentă profund naționalistă. Baptiștii erau acuzați, în mod fals, de maghiarizarea românilor.
Această acuză este susținută și după anul 1918. Ea este invocată mereu, în special atunci când se lua în discuție posibilitatea recunoașterii oficiale a baptiștilor.
În articolul “Combaterea sectelor”, episcopul Grigore al Aradului spune, printre altele: “Dacă Marea Unire ar fi întârziat, deznaționalizarea elementului românesc ar fi început.” [1927]
Este regretabil că, în ciuda faptului că baptiștii români aveau Biblia în limba română, o carte de cântări bisericești tot în limba română, editau o revistă, publicau cărți în limba română și țineau serviciile religioase tot în limba română, oficialitățile bisericii ortodoxe și cele seculare îi acuzau de maghiarizarea acelora cu care intrau în legătură. (p. 29)
2
“În această secțiune a cărții prezentăm numele a opt frați lucrători care a participat la Marea Unire, având confirmarea acestui fapt de la urmașii lor de astăzi. Se poate, totuși, ca numărul baptiștilor să fie mult mai mare decât cel pe care îl menționează fratele Paul Bărbătei [Farul creştin, nr. 1, ianuarie 1991, p. 9], de aproape 150 de participanţi baptişti. Fraţii lucrători s-au organizat împreună cu membrii bisericii și de acolo au pornit cu căruțe, având cu ei steagul tricolor.” (p. 44)
3
“În anul 1918, vine din America un verișor al fratelui [Petru Chiu], pe nume Ioan Lungu, care îi spune că va fi o mare adunare la Alba Iulia, unde va avea loc Unirea Transilvaniei cu România. Fratele Petru s-a informat și a aflat că și alți baptiști vor pleca într-acolo. Împreună cu fratele Petru Chiu, a plecare și vărul său, Ioan Lungu, precum și alți baptiști, ale căror nume nu și le mai amintește sora Maria. Din satul Crocna au mers pe jos până la Arad, unde s-au întâlnit cu alți frați baptiști și au luat împreună trenul spre Alba Iulia. Au ajuns acolo în 30 noiembrie și au înnoptat la o familie, care le-a permis să doarmă în șura grajdului.” (p. 54)
4
“Pe lângă faptul că baptiștii au fost prezenți la înfăptuirea Marii Uniri se la 1918, putem să amintim și câteva dintre evenimentele ulterioare prin care s-a prelungit în timp “atmosfera Unirii”. Baptiștii și-au amintit de 1 Decembrie 1918 în câteva împrejurări importante, imediat după nașterea României Mari.” (p. 58)
5
“Încă din anul 1919 se semnalează că au fost tulburate adunările baptiștilor de către jandarmii incitați de preoți. Cei din conducerea cultului acționează și ei în consecință, prin plângeri către autoritățile locale, dar și centrale.” (p. 70)
“Cu fiecare an ce trecea, tot mai mult se înmulțeau abuzurile împotriva baptiștilor. În fiecare an situația scăpa de sub control. Autoritățile făceau promisiuni, însă pe teren se petreceau lucruri îngrozitoare. Văzând situația, conducerea Uniunii emite un apel ce exprimă starea de fapt a baptiștilor din România Mare și este făcut public în ianuarie 1927.” (p. 73)
6
“Faptul că baptiștii au fost cetățeni loiali țării nu este susținut doar de vorbe. Spre exemplu, Samuil Turdeșanu este preocupat de subiectul acesta și pune la dispoziția celor interesați mai multe documente din care reiese loialitatea baptiștilor față de neamul românesc. [Farul Mântuirii, Anul VIII, nr. 1 și 2 ianuarie 1927]” (p. 78)
7
Din articolul “Ticăloșia baptiștilor”, în Tribuna Poporului, anul III, nr. 132, 10 (22 iulie), 1899
“Pocăiții trimit copiii lor la școala de stat. Pentru ce? Pocăiții sunt dușmani declarați bisericii noastre. Învățătorii ortodocși nu toți pot iubi și pe dușman, deci și pe pocăiți cu copiii lor și prin urmare nu pot tracta cu ei în același mod ca și cu fiii credincioșilor noștri. De altă parte pocăiților, în fanatismul lor orbitor, nimic nu e bun, ce e al nostru, deci nici școala noastră. Întreb acum: copiii crescuți în școala statului vor fi români? Poate că învățătorii lor, care adunându-se la conferința învățătorilor de sat, ținută în Lipova, nu s-au rușinat a se împodobi cu tricolor străin și a vorbi chiar și între ei o limbă asiatică. Aceștia nu-s vița lui Traian, care pentru nutrirea pântecelor stau în serviciul contrarilor noștri. Aceștia nu vor crește fiii noștri după dorința noastră română.” (p. 110)
8
Din articolul “Loialitate către Stat”, în Farul Mântuirii, anul IX, nr. 7, aprilie 1928
D.H. Rushbrooke: “Baptiștii, când au redactat mărturisirile lor de credință, s-au deosebit de o seamă de credincioși, prin faptul că s-au declarat în mod precis pentru legalitatea purtării armelor și apărării țării. – Ei nu impun legi bisericești pe individ: aceasta ar fi contra spiritului lor, dar fără îndoială un punct ce-i deosebește de alți credincioși este adevărul istoric că dânșii ca o confesiune au recunoscut dreptul statului să ceară serviciul militar de la supușii săi și aici a respins dogma, care condamnă purtarea armelor sub orice condiție. Noi ca baptiști, n-am zis niciodată: “Un creștin nu poate fi soldat”, deși lucrăm și ne rugăm Domnul pentru astfel de relații între oameni, care vor pune capăt războiului, și vor face ca să nu trebuiască nici un soldat. – ” (p. 149)
9
Din Renașterea, Organul oficial al Eparhiei ortodoxe Române a Vadului, Feleacului, Geoagiului și Clujului, anul VI, nr. 7, 12 februarie 1928
“…dacă se dovedește că între cultele recunoscute va fi pus și cel baptist acest fapt va forma un adevărat act de subminare a bisericii noastre ca și a celorlalte confesiuni creștine. Oare nu văd legiuitorii noștri că membrii comunităților baptiste și sectare, în afară de câteva, toți sunt recrutați prin ademeniri mincinoase, prin calomnii la adresa bisericii și slujitorilor ei, prin bolșevizarea simțului cetățenesc și de ordine, dintre credincioșii celorlalte confesiuni și că nici unul n-a ajuns sectar din îndemn propriu și convingere, ci numai prin proselitismul călcător de lege? Pe membrii comunităților sectare recrutați prin astfel de mijloace ilegale și de demagogism religios, biserica noastră îi consideră și astăzi de membrii ei, rătăciți temporal și pe care să luptă să-i întoarcă la calea cea adevărată. Recunoașterea cultului baptist va însemna sancționarea mijloacelor ilegale folosite de secte la recrutarea proseliților, oprite până acum prin ordine ministeriale.” (p. 182)
10
Din răspunsul Uniunii Comunităților Baptiste din România la acuzațiile aduse acestei confesiuni cu prilejul discuției generale asupra proiectului de lege al cultelor în Senat, în sesiunea parlamentară din luna Martie 1928:
“Bisericile baptiste din România nu au nici o legătură administrativă, organică sau patronală cu alte biserici sau instituțiuni din străinătate; toate legăturile ce le avem cu acestea se reduc la o simplă curtuoazie și legăturile doctrinale.
Dolarii americani, puși în socoteala noastră în sume de milioane de către adversarii noștri, sunt o fantomă ce apare tot mereu în literatura religioasă din ultimii ani ai unor biserici. Baptiști nu dispun de fonduri și pentru câștigarea noilor adepți nu dau bani.
Baptiștii își construiesc bisericile lor din donațiunile comune ale credincioșilor. Cum mulți dintre rudele membrilor bisericilor baptiste – în special din Transilvania – trăiesc în străinătate încă de pe timpul regimului Austro-Ungar – în special în Statele Unite – este natural că în urma apelului făcut de cei rămași în țară, aceștia au contribuit din câștigul lor cu toată dragostea la zidirea caselor de rugăciune. De altfel acest procedeu nu ne este original, el fiind întrebuințat și de celelalte biserici Transilvănene, ca de exemplu: ortodoxă, greco-catolică, etc.” (p. 189)
“Serviciul militar îl facem acolo unde ne așează interesul Patriei și în condițiunile pe care Ea ni le stabilește fără nici o restricțiune de ordin religios (depunem jurământ, ridicăm arma). Baptiștii se consideră prieteni ai prietenilor Țării lor și dușmani ai dușmanilor Țării lor, dovadă este bărbatul de stat al Angliei de confesiune baptistă Loyd George care în timpul războiului a stat în fruntea Țării sale și i-a condus destinele cu onoarea cunoscută de toată lumea, precum și fostul președinte al Statelor Unite, Harding de confesiunea baptistă.
Baptiștii serbează sărbătorile naționale, arborează drapelul național, căci și lor le este în aceeași măsură scump ca și oricărui alt român cinstit. Baptiștii au luat parte la marea adunare dela Alba-Iulia și au întâmpinat cu bucurie armata română în care erau înrolați ca voluntari un număr de baptiști. În toate localitățile baptiștii alături de confrații lor ortodocși s’au jertfit pentru armata Română. […]
Baptiştii nu cer de la statul Român nici un privilegiu special, dar cer să fie trataţi ca ceilalţi cetăţeni.” (p. 191)
Romania Evanghelica 