Constantin Adorian

constantin-adorian

Constantin Adorian: un lider baptist român vizionar – Daniel Marius Mariș, Teodor-Ioan Colda, Carmel Print, Arad, 2015, 192 p.

1

Constantin Adorian

Pastorul fondator al primei biserici baptiste române din București, Biserica Baptistă Golgota” (1912-1954)

Primul președinte al Uniunii Baptiste (1920-1925)

Primul director al Seminarului mutat la București (1921-1925)

Vicepreședintele Uniunii (1925-1927)

Președintele Cercului Baptist România Veche (1928-1931)

Președintele Uniunii Noi (1932-1933)

Vicepreședintele Uniunii (1937-1945, 1948-1954)

Directorul Seminarului (1940-1942)

Delegatul Bisericii Baptiste Germane din București la Congresul Baptist European (Berlin, 1908)

Delegatul Uniunii la congresele Alianței Mondiale Baptiste (Londra, 1920; Stockholm, 1923; Berlin, 1934)

Reprezentantul Uniunii la funeraliile Reginei Maria (1938)

“Deşi, ca baptişti, ne-am aştepta ca pastorul Adorian să fie mult mai bine cunoscut în mediul evanghelic românesc, realizăm că nu i s-a acordat suficientă atenție în puținele lucrări care tratează istoria baptiștilor din România (5). Relativ puțini credincioși baptiști știu că el a jucat un rol deosebit de important în răspândirea credinței baptiste în Vechiul regat (6), în formarea Uniunii Baptiste din România după Marea Unire de la 1 decembrie 1918, în organizarea Seminarului Teologic Baptist în anul 1921 la Buteni și mutarea lui la București în același an, iar apoi în construirea campusului din Strada Berzei Nr. 29, devenind în urma multiplelor sale eforturi “o figură remarcabilă pentru baptiştii din România în prima jumătate a secolului 20” (7) Însă și mai puțini cunosc contribuția lui în lupta pentru libertatea religioasă a baptiștilor din România în anii ’20, într-o perioadă de grele persecuții din partea autorităților de stat, cât și din partea oficialilor bisericii majoritare. Totuși, el este apreciat inclusiv de istoricii baptiști străini (8) și considerat “cel mai celebru convertit român” (9), “unul dintre cei mai capabili lideri baptiști români” (10) și “o figură pivotală în dezvoltarea vieții baptiste românești” (11).” (p. 29)

(5) De exemplu, în cuprinsul articolului “Baptist” într-o lucrare realizată de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, sub patronajul Academiei Române, coordonată de Octavian ROSKE, România 1945-1989. Enciclopedia Regimului Comunist – Represiunea, Vol. I, A-E (București: Institutul Național pentru Stuiul Totalitarismului, 2011), 159-61, singura personalitate capătă atenție deosebită este Iosif Țon, deși Constantin Adorian era încă o personalitate influentă în viața baptistă din România la momentul tranziției de la monarhie la republică în perioada 1947…1953 (de la abdicarea forțată a Majestății Sale Regelui Mihai până la moartea lui Stalin.

(6) “Slujirile față de populațiile etnice românești își au rădăcinile la începutul secolului al douăzecilea cu eforturile lui… Adorian.” Robert E. JOHNSON, A Global Introduction to Baptist Churches (Cambridge: Cambridge Universty Press, 2010), 316.

(7) Neculai IONESCU-GHINEA & Luicia STOICA, Enciclopedia lăcașurilor de cult din București, (București: Universalia, 2005), II:171.

(8) De exemplu Bill J. LEONARD, Baptist Ways. A History (Valley Forge, Penn.: Judson Press, 2003), 321.

(9) Keit Eugene EITEL, Mission in Contexts of Violence (Pasadena, California: William Carey Library, 2008), 2:317.

(10) H. Leon MCBETH, The Baptist Heritage. Four Centuries of Baptist Witness (Nashville, TN: Broadman Press, 1987), 490.

(11) C. Douglas WEAVER, In Search of the New Testament Church: The Baptist Story (Malcon: Mercer University Press, 2008), 234.

2

“În biserica baptistă, aşa cum istoriseşte în biografia-manuscris, Constantin Adorian a fost atras de muzică. Își cumpărase un harmoniu și căuta un profesor de muzică. Otto Strobel, un baptist german, se oferă să-i dea lecții de harmoniu la orga Bisericii Baptiste Germane din București. După ce aude mesajul Evangheliei într-un mod nou, diferit de cel pe care l-a auzit de la bunicul său, în Școala Luterană sau în Liceul catolic, se convertește în biserica baptistă germană în același an 1902. “Comunitatea de credincioși a privit acest lucru ca pe un semn din partea Domnului.” În anul 1903, la Paște, Adorian primește botezul nou-testamental în aceeași biserică. Prima activitate pe care a avut-o în cadrul bisericii a fost cea de cântăreț sau corist. Apoi a început să împartă tractate clienților vorbitori de limbă germană care trecea pragul spițeriei unde muncea. De asemenea învăța poezii din revista germană Wahrheitszeuge (Martorul adevărului) și adesea vorbea la întâlnirile de tineret ale bisericii, dar, după spusele lui, cu dificultate. Constantin Adorian se simțea tot mai legat de o tânără credincioasă din biserică. Este vorba de Luize Hohn, fiica unui colportor de Biblii, un om care a colindat țara distribuind Cuvântul lui Dumnezeu pe la toate târgurile și prin toate orașele de provincie. După o vreme în care stau logodiți în secret, fac oficială logodna, dar se căsătoresc abia după 4 ani, la 21 mai 1907. Vor avea o căsnicie de 47 de ani în care Dumnezeu i-a binecuvântat cu copii (Claudiu, Tudor, Titu, Elisabeta și Lidia).” (p. 35)

3

“Lucrarea nu ar fi putut începe fără ajutorul atât de preţios al comunităţii baptiste germane, care a investit mult în tânărul Adorian. […]

Fraţii germani au dorit să susţină prin orice mijloace lucrarea printre români şi să încurajeze consolidarea unei identităţi baptiste româneşti. De aceea Comunitatea baptistă germană din București nu a ordinat slujitorii din comunitatea română, ci l-au sfătuit pe Adorian să ia legătura cu frații baptiști români din Ardeal. Imediat, Constantin Adorian a scris Uniunii de la Budapesta, deoarece baptiștii români din Ardeal aparțineau de Uniunea Baptistă de la Budapesta. În urma acestei scrisori au venit la Bucureşti, de Sărbătorile Crăciunului ale anului 1913, doi bărbaţi: Teodor Sid din Buteni şi învăţătorul Gheorghe Slăv din Aciuţa. Acesta a fost primul contact dintre baptiştii din Vechiul Regat cu cei din Ardeal.” (p. 39-40)

4

“Imediat după Unirea de la 1 decembrie 1918, în primăvara anului 1919, Constantin Adorian a făcut un turneu prin Transilvania cu scopul de a-i mobiliza pe frați în vederea înființării unei Uniuni a tuturor baptiștilor din România Mare. Astfel:

Printr-un lung schimb de scrisori între Constantin Adorian, Radu Tașcă, Vasile Berbecar și Teodor Sida, s-a căzut de acord asupra faptului că era mai potrivit să se deplaseze Constantin Adorian în Buteni decât să vină ardelenii la București. […] Adorian urma să plece pentru a vizita toate comunitățile baptiste din întreaga Țară Românească, Transilvania, Bucovina, Banat și Basarabia, cu scopul de a discuta și ajunge la o înțelegere cu frații noștri conducători asupra modalităților în care se vor putea organiza și strânge relațiile dintre comunitățile noastre. (Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989)

El a fost primul președinte al Uniunii Baptiste din România, ales la Congresul întrunit la Buteni în 1920 (funcție pe care a avut-o până în anul 1925), înainte chiar de ridicarea Mitropoliei Ungrovlahiei la rang de Patriarhie, când Biserica Ortodoxă Română devine autocefală (1925).” (p. 53-54)

5

“În funcţia de preşedinte al Uniunii Baptiste din România, Constantin Adorian s-a aflat într-o situație fără precedent pentru credincioșii baptiști din întreaga țară, indiferent în ce provincii istorice și-ar fi dus aceștia traiul. În contextul revenirii la normalitate după Primul Război Mondial și adaptarea la noua situație după Unirea de la 1918 s-a creat posibilitatea declanșării unor mașinațiuni politico-religioase, care să favorizeze poziția Bisericii Ortodoxe din România în detrimentul cultelor minoritare, numite străine. Cătălin Avramescu descrie general și succint, dar corect, acea perioadă și rezultatele ei: “ortodoxia românească se organizează ca biserică de stat, ascunzându-se sub pulpana puterii politice, o poveste tristă, al cărei final îl găsi în dosarele de colaboratori de la CNSAS” (Cătălin Avramescu, “România reformată”, Revista 22, Nr. 859, Anul XVII (22-28 august 2006), 12).” (p. 67)

6

“În cea de-a treia decadă a secolului al XX-lea, Alexa Popovici amintește de existența a 3 perioade de persecuție: prima, între 1920-1921; a doua, între 1923-1924; a treia 1925-1927. Constantin Adorian a fost expus în calitate de preşedinte al Uniunii Baptiste a toate complicaţiile survenite din pricina ostilităţilor manifestate faţă de credincioşii baptişti. […]

Viziunea administraţiei Statului Român în privinţa libertăţii religioase era una anacronică. Pe de+o parte se garanta libertatea de exerciţiu a cultului baptist, dar, pe de alta, s-a impus ca anumiți vorbitori, îndeosebi cei de peste hotare, să primească aprobarea ministerului pentru a putea predica în biserici. Bazat pe informații minimale, se poate totuși deduce că România, în marea ei majoritate, nu era pregătită să îmbrățișeze o viziune modernă și transparentă în domeniul libertății religioase. Din acest punct de vedere mișcarea baptistă din România a fost una avangardistă, provocând intelectualitatea românească să reflecteze la realitatea multicoloră a creștinismului în lume, în Europa, dar și în România. Cercul ortodox trasat în conștiința națională a românilor era exclusivist, intolerant și se evidenția printr-un aspect hidos pentru lumea occidentală, dar și pentru românii neortodocși care se vedeau străini la ei acasă. Unii membri ai clerului sugerau și cum ar trebui persecutați “sectanții”:

Frați preoți! Oriunde vedeți adventiști, baptiști sau alte lighioane de soiul acesta, uzați de metoda d-nei Sandală Matei, adică trântiți-le în cap cu Biblia în toate limbile pământului și fiți siguri că i-ați și convertit. Nu uitați însă să aveți și jandarmul lângă voi, ca să le mai dea și el cu arma în spate când se arată grei de cap și nu înțeleg sau se fac că nu înțeleg metoda subtilă și eficace a d-nei Sandală Matei. (A.T. Costin, “O nouă metodă de convertire la ortodoxism”, Farul Mântuirii, Anul IX, No. 15/16, București, 1 și 15 august 1928, 10, apud. N.N. “Ultima metodă misionară, Glasul monahilor Nr. 162 (1928)).” (p. 70-73)

7

“La Congresul Alianţei Mondiale Baptiste de la Stockholm din 1923 [J.H. Rushbrooke] a prezentat modul defectuos în care guvernul României înţelegea libertatea, iar Constantin Adorian a prezentat în detaliu persecuțiile la care erau supuși baptiștii. Adorian a reușit să surprindă și un aspect pozitiv, spunând: “Persecuţia a fost adesea cauza principală care a contribuit la răspândirea Evangheliei. Acest lucru este valabil și în zilele noastre și în mod special în România.” El prezintă în 13 puncte modul în care se manifesta persecuția împotriva baptiștilor în România:

1) păstorii și predicatorii erau arestați, bătuți, iar apoi eliberați;

2) credincioșii, bărbați sau femei, erau interogați, bătuți și închiși;

3) casele de rugăciune sau adunările erau închise, golite de mobilier, iar Bibliile și cărțile de cântări erau confiscate:

4) întâlnirile în casele particulare erau interzise, iar adesea jandarmii dădeau buzna și îi amenințau pe cei prezenți;

 

5) muzicienilor baptiști le erau confiscate instrumentele muzicale;

6) tinerii baptiști care executau stagiul militar erau supuși abuzurilor (de exemplu un soldat a fost legat de picioare și atârnat cu capul în jos);

7) copiii baptiștilor erau bătuți la școală, sau exmatriculați, ori erau obligași să-și facă semnul crucii, iar părinții nou-născuților erau obligați să-și boteze copiii în Biserica Ortodoxă;

8) deshumarea baptiștilor decedați și îngroparea lor în afara cimitirelor;

9) interzicerea publicațiilor baptiste, cum ar fi revista oficială a cultului, Farul Mântuirii;

10) exemplarele Noului Testament erau distruse;

11) materialele folosite în educația biblică erau confiscate;

12) baptiștilor li se refuza recunoașterea căsătoriilor;

13) țăranilor baptiști li se refuza împroprietărirea cu pământ în baza Legii Agrare, pentru vina de a fi baptiști.” (p. 75-76)

8

“Moştenirea lui Constantin Adorian este impresionantă. Biserica “Golgota” din București este mărturia devotamentului său în slujire și mai ales dovada că niciodată lupta pentru libertate nu este zadarnică. La mai puțin de 20 de ani de la înființare, biserica număra aproape 600 de membri. Dacă într-un Ghid Oficial al Bucureștiului înainte de anii ’30, între bisericile amintite amintite, diferite de cele ale cultelor istorice, era menționată doar una adventistă, în Ghidul Oficial al Bucureștiuluidin anul 1934, este menționată Biserica Baptistă “Golgota” de pe Bulevardul Basarabilor, nr. 56A (azi Șoseaua Nicolae Titulescu). Aceasta a fost ultima locație a bisericii începând cu anul 1932. După 20 de ani Biserica “Golgota” devenise un punct de reper în Bucureştiul interbelic. La sfârşitul anilor ’80 avea în jur de 1.500 de membri, iar în prezent numără peste 1.000 de membri. În anul 2012 credincioșii ei au sărbătorit un secol de la înființarea bisericii. […]

Deşi la vremea înfiinţării Uniunii în Transilvania baptiştii români aveau deja biserici vechi de câteva zeci de ani, inițiativa de a-i aduce pe toți baptiștii din România Mare împreună a venit de la Constantin Adorian, la acea vreme păstorul unei biserici noi și relativ mici din Vechiul Regat. De formarea Uniunii se leagă și formarea Seminarului Baptist. După Marea Unire, Adorian a militat pentru înființarea neamânată a unei instituții de pregătire teologică pentru baptiști. Pentru el seminarul nu era doar o școală, ci un centru de cultură al baptiștilor din România.” (p. 108-109)

9

“Cei care l-au cunoscut personal pe Constantin Adorian reţin că în calitate de predicator a excelat în predici evanghelistice, fiind sentimental până la lacrimi. Stilul predicilor sale era simplu şi biblic, prezentând idei scurte, clare și biblice. Toate predicile se încheiau cu chemarea ascultătorilor la Domnul Isus Hristos. La timpul său, Constantin Dorian a fost cel mai bun predicator din bisericile baptiste.

Aurica Adorian, germană la origini, soția fiului său Titus Adorian, este încă în viață și își amintește de discuțiile în limba germană cu Constantin Adorian. A impresionat-o întotdeauna bunătatea lui, calmul desăvârșit de care dădea dovadă în orice situație, punctualitatea și organizarea lui care trădau o disciplină dobândită în școala germană, și, nu în ultimul rând, inima sa de păstor. Constantin Adorian avea un obicei pe care și l-a păstrat până la bătrânețe. Cu ocazia zilei de naștere a oricărui copil din biserică pregătea câte o felicitare. Mărturia lui nu i-a copleșit doar pe cei din biserica pe care o păstorea, ci și pe funcționarii din Ministerul Cultelor, care au putut vedea în el un adevărat gentilom și un credincios veritabil.

Și Alexa Popovici vorbește elogios despre Adorian:

Constantin Adorian a fost o fire veselă, cumpănit la vorbă, cu demnitate în toată comportarea lui, vizionar în planurile sale pentru lucrarea sfântă, devotat până la sacrificiu pentru biserică. Om cu privirea senină și ageră, avea grație și talent în tot ce făcea. Foarte meticulos în pregătirea predicilor, atent în discuțiile pastorale, larg și conservator biblic în vederile sale, cu foarte multă grijă în respectarea democrației bisericești și onest chiar și față de împotrivitori.” (p. 110-111)

10

“Niciodată Constantin Adorian nu a căutat o reconciliere cu biserica majoritară, nici înţelegere din partea ei şi nici milă. Constantin Adorian era conştient de tandemul biserică-stat, dar a preferat de fiecare dată să se adreseze statului și nu bisericii, pentru că statul poate și trebuie să consfințească libertatea cetățenilor săi și nu biserica majoritară.” (p. 122)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: