Cultura în schimbare
1
“Fie că sunteţi pastori, slujitori într-o organizație interconfesională, studenți sau un creștin interesat, una dintre cele mai mari speranțe pe care o am pentru voi este să deveniți niște analiști ai lumii ce vă stă în prag. O modalitate prin care puteți face acest lucru este ca după ce ieșiți din cartea mea să pășiți direct într-o alta. Cărțile sunt ca niște lentile care ne aduc lumea în obiectiv și sunt multe care merită citite. La finalul fiecărei secțiuni, precum și la sfârșitul cărții veți găsi sugestii despre cărți ce merită citite. Căutați câteva dintre aceste comori și săpați după ele. Vă veți îmbogăți intrând în lucrările altor autori care pot aduce lumină asupra unor aspecte ce oglindesc cultura noastră mult mai bine decât am făcut-o eu.
Această carte trasează harta peisajului culturii țării și lumii noastre. Întrebarea la care doar voi puteți răspunde este: Cum se răsfrâng aceste schimbări culturale ample asupra adunărilor, asupra relațiilor și asupra vieților celor pe care ne străduim să-i evanghelizăm? Cum afectează acest lucru modul în care proclamați Cuvântul lui Dumnezeu? Cred că voi veți putea răspunde mai bine la acele întrebări decât mine. Aceasta este de fapt ideea acestei cărți, să străbatem împreună peisajul cultural în schimbare pentru ca să înțelegeți cum puteți fi mai eficienți în locul în care v-a așezat Dumnezeu.” (p. 18)
Haddon Robinson: “Trăim în mijlocul unei culturi care aprobă și îmbrățișează acele stiluri de viață condamnate de către oamenii morali în urmă cu treizeci de ani. Ne înfiorăm când vedem modul eronat în care suntem percepuți și prezentați de către mass-media.
Lumea s-a schimbat când noi n-am fost atenți, schimbare ce ne-a prins nepregătiți. Creștinii pot fi nostalgici după “vremurile bune” când societatea recunoştea valorile creştine şi credea în importanţa bisericilor. Aşteptăm în zadar momentul în care cultura să se întoarcă la vechea gândire pentru a avea din nou acea relevanță pe care a avut-o în perioada mai “creștină”.
Asemenea lui Pavel și lumii antice, creștinii de astăzi trebuie să înțeleagă și să-și adapteze mentalitatea la vecinii lor. Trebuie să fim dispuși să ne adaptăm la modul gândire al oamenilor pentru a-i câștiga pentru Mântuitorul. Acest lucru implică riscuri și suferințe. trebuie să punem întrebări incomode, cum ar fi: Cum gândesc ei? Care sunt valorile lor? Cum ne putem adapta la credințele lor fără să ne abandonăm propriile credințe? Care sunt lucrurile negociabile și care nu? Cum ne adresăm moderniștilor astfel încât să ne facem înțeleși? Acestea sunt câteva din întrebările pe care David Henderson le abordează într-un mod ușor de înțeles pentru creștinii interesați.” (p. 10)
2
“Tratăm adesea Biblia de parcă ar fi manualul absolut, ca o enciclopedie de înţelepciune şi sfaturi practice. Biblia însă este mai degrabă un roman. Pot să deschid Encyclopedia Britannica unde doresc, să citesc câteva paragrafe, să iau informația de care am nevoie, după care să o închid. Cu un roman nu pot face la fel. Trebuie să fac legătura dintre fiecare pasaj, descriere, conversație sau eveniment cu intriga romanului. Altfel nu are nici un sens. Cel puțin, nu sensul intenționat.
Biblia nu este o culegere de proverbe confucianiste, care să poată fi citite fiecare separat. Ea este un întreg. Nu este o culegere de întâmplări. Ea este o singură întâmplare, istoria modului în care Dumnezeu, în Isus Cristos, a venit la o umanitate indiferentă, egoistă, cu singurul scop ca acei oameni reci și cruzi să fie împăcați cu El.
Termenul biblic trebuie redefinit. El nu poate însemna pur și simplu “ceva de pe paginile Scripturii”. În lumina modului în care este scrisă Biblia, ca un fir de gândire ce se întinde de la un capăt la altul, biblic trebuie să însemne ceva “în concordanță cu subiectul despre care vorbește Biblia”. Biblia vorbește despre pasiunea de neoprit a lui Dumnezeu de a fi cunoscut, iubit și slujit, prin Isus Cristos, de către cei pe care i-a creat.
Mulți oameni bine intenționați din biserica evanghelică au pierdut din vedere acest aspect. Ei identifică o nevoie după care apelează la Biblie ca să găsească un cuvânt care să răspundă acelei nevoi. Persoana rămâne însă neatinsă. Cursul vieții sale rămâne neschimbat, ambițiile rămân neverificate, natura păcătoasă rămâne neatinsă, iar caracterul ei rămâne ascuns.
Nu este acesta mai degrabă o imagine în care noi punem mâna pe niște învățături practice în loc să pună Dumnezeu mâna pe noi? Nu suntem noi mai mult consumatori ai credinței în loc să fim consumați de Cristos? Este posibil să comunicăm adevărul biblic și să-i lăsăm pe oameni neconfruntați de Isus Cristos în însăși identitatea lor?
Din perspectiva planului lui Dumnezeu pus în practică în istorie, la ce îi folosește unui om să îi meargă bine afacerea dar să rămână neschimbat în inimă? La ce bun să ajutăm o femeie să-și rezolve problemele cu familia disfuncțională din care provine dacă răzvrătirea ei împotriva unui Dumnezeu iubitor rămâne nerezolvată? La ce ajută să susținem imaginea de sine a cuiva fără să îndreptăm acea persoană spre scopurile lui Dumnezeu pentru viața ei?” (p. 29)
3
“Adevărata comunicare biblică nu poate însemna doar spunerea lucrurilor confortabile, care reafirmă situaţia actuală a unei persoane. Trebuie să le ducem adevărul lui Dumnezeu, din afara lumii ascultătorilor noștri.
Cuvintele lui Isus sunt grele, chiar dacă sunt dătătoare de viață. El a privit la lumina lunii chipul unui lider religios și i-a spus: “Trebuie să te naști din nou.” Unui părinte i-a spus blând: “Nu te teme, crede și ea va fi vindecată.” A privit un tânăr încrezător în față și i-a spus: “Vinde tot ce ai și dă la săraci.” Mulțumii de curioși care stătea la picioarele Lui așteptând un nou semn, le-a spus: “Oricine din voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.”
Aceasta era diferenţa între adevăraţii profeţi şi falşii profeţi din Vechiul Testament: disponibilitatea de a spune tot adevărul lui Dumnezeu, nu doar partea ușoară. Mulți sunt credincioși unor porțiuni ale adevărului lui Dumnezeu, însă câți vestesc sfatul lui Dumnezeu lumii în care trăim?” (p. 47-48)
4
“Cultura consumatorului afectează nu doar modul în care ne cheltuim banii. Atitudinile de consumator au pătruns efectiv în toate aspectele vieţii, influenţând modul în care trăim, ne relaţionăm și ne petrecem timpul.” (p. 63)
5
“Emoţia este cea care motivează divertismentul. Ceea ce creează emoția este caracteristica pe care Ken Myers o descrie drept “intensitatea frenetică” a televiziunii, activitatea și schimbarea constantă care duce privitorul de la o întorsătură neașteptată de situație la alta. Televiziunea este o continuă distragere a atenției, o mașină de mișcări continue, neobosită în atacul ei asupra ei asupra simțurilor. Este în mișcare chiar și în momentele ei cele mai liniștite și devine extrem de agitată în momentele ei cele mai tensionate.
Americanul obișnuit are parte de așa ceva mai bine de patru ore în fiecare zi. […]
Chiar dacă ne-ar oferi timp de discuții, televiziunea prezintă atât de rar ceva care să merite discutat. Ea evită cu conștiinciozitate să discute despre cele mai dificile întrebări ale vieții: problema sensului și a direcției, persoana și planurile luji Dumnezeu, limitele și frământările noastre ca ființe umane limitate, limitările morale ale umanității și punctele de referință, precum și multe alte chestiuni care au consecințe reale. De parcă am fi pe un vas de croazieră străbătând oceanul vieții, iar noi ne petrecem cea mai mare parte a timpului în piscina de pe vas în loc să ne avântăm în apele mai adânci și mai înfricoșate de sub vapor.
În consecință, cred că ne-am pierdut abilitatea de a gândi clar, profund, intenționat și cu îndrăzneală. Ne-am pierdut curajul de a pune acele întrebări grele, scrutătoare, stăruitoare. Ne-am pierdut iscusința reflecției personale, nu mai știm cum să intrăm în contact cu ea, darămite să mai înțelegem nemulțumirea, dezamăgirea, eșecul și pierderea pe care le experimentăm. Căutările noastre spirituale profunde, îndoielile și speranțele noastre cercetătoare, acele gânduri și sentimente atât de consistente încât uneori nu mai au nevoie de cuvinte, sunt pierdute în vibrațiile de bass al sistemelor noastre de sunet.
După ce am fost blocați de hiperstimulare patru ore în fiecare seară, viața obișnuită seamănă mai degrabă cu o veche poză în alb și negru. Începe să ne placă acel sentiment de parcă ne-ar sufla aerul în păr când suntem loviți de stimuli succesivi. Căutăm ceva rapid, un nivel susținut de emoție. Vrem să ne pierdem într-o poveste, să fim prinși într-o intrigă ce ne ia cu sine. Am ajuns să ne placă și să ne dorim acea mișcare continuă, zgomotul neobosit, întorsăturile continue de situații.
Luăm această așteptare cu noi și în alte domenii ale vieții. Vrem să fim distrați oriunde mergem: când stăm la rând la magazin, când mergem la serviciu, când așteptăm la telefon, când luăm cina la restaurant cu familia când așteptăm să înceapă filmul. Așteptarea de a fi stimulați a ajuns un dat.” (p. 91-93)
6
“Ce comunicăm
Realitatea. Biblia ne împinge mai degrabă în miezul vieții, nu ne izolează de ea. Aceasta este arena în care vrea Dumnezeu să lucrăm, răscumpărându-ne în toate aspectele vieții noastre. Creștinismul nu este o himeră, el este un pământesc pumn de viață aici și acum. A-L îmbrățișa pe Cristos înseamnă a îmbrățișa viața, “o viață din belșug”, așa cum trebuia să fie de la început (Ioan 10:10). El răscumpără toate aspectele vieții, plictiseala noastră, temerile noastre, durerea noastră, pierderea noastră, munca și frământările noastre. Asemeni unui alchimist divin, el transformă pietrele din viața noastră în ceva prețios.
Lepădarea de sine și analiza personală. A rămâne ancorat în realitate înseamnă a înfrunta toate greutăţile vieţii, nu a le evita. […]
Disciplinele lepădării de sine şi analizei personale lovesc direct în cântecul de sirenă al televiziunii care promite distanță și izolare de tot ceea ce ne rănește.
Aventura fascinantă a vieţii. Viaţa unui telespectator este pasivă, izolată, o mostră fidelă a celor 144 de canale pline de aceeași mâncare dulce. Viața unui creștin, pe de altă parte, este activă, un salt măreț spre aventura reală pe care ne-a pus-o Dumnezeu înainte. Oricine crede despre creștinism că este plictisitor nu a avut parte de un creștinism adevărat. Acesta este activ, antrenant, o apucare a vieții pe care o oferă Dumnezeu. În Împărăția lui Dumnezeu nu există spectatori.” (p. 106-107)
7
“Evitaţi durerea şi căutaţi plăcerea. Dacă vă simţiţi bine, faceţi-o. Acesta este hedonismul, modul nostru de funcționare, modul normal și acceptabil în care cei mai mulți dintre noi fac afaceri. Dacă mă face să mă simt bine. Nu dacă este bine sau corect sau rațional sau potrivit. Doar dacă mă face să mă simt bine. Nu e de mirare că suntem un popor în căutarea momentelor de plăcere care să ne scape de plictiseală. Am ajuns în punctul în care mai că nu a devenit o obligație să facem ceea ce vrem să facem.
Alături de preocuparea noastră pentru plăcere vine și dorința de a găsi împlinirea nevoilor noastre. Nu privim lucrurile bune din viață ca lucruri pe care suntem privilegiați să le avem. Ele sunt lucruri pe care trebuie să le avem. Singuri în tot universul, fără nici un alt scop al vieții, permitem nevoilor noastre să devină punctul central al vieții noastre. În fond, cine, în afara ta, contează cu adevărat? Ne gândim mai întâi la noi înșine. Întotdeauna.
Absorbiți de propriile noastre nevoi, pierdem din vedere responsabilitățile pe care le avem unii față de alții. Pentru cei mai mulți dintre noi, nu există concepte mai străine sau mai greu de înțeles ca cele de loialitate, slujire sau datorie. Nu suntem datori nimănui.
A fost o vreme, când Biblia domina gândirea societății, în care ceilalți oameni erau văzuți ca beneficiarii de drept ai unei slujiri credincioase. Astăzi este tocmai opusul. Nu avem relații de dragul celeilalte persoane, ci de dragul nostru. Lucrul acesta este adevărat fie că e vorba despre o relație de prietenie, despre căsătorie, despre familia extinsă sau despre relațiile de la locul de muncă.” (p. 124-125)
8
“Mândria care stă în spatele independenţei noastre este în contradicţie cu chemarea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate sluji doi regi în același timp.
A veni la Cristos înseamnă a renunța la control. Isus spune clar: “Dacă voiește cineva să vină la Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-și scape o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui..” (Luca 9:23-24)
Nimic nu provoacă societatea americană mai mult ca această afirmație. Toată viața noastră ne luptăm să câștigăm controlul, iar acum ni se cere să renunțăm la el.
Acesta a fost unul dintre cele mai grele lucruri de acceptat pentru mine când am venit la Cristos și continuă să fie una dintre cele mai mari pietre de poticnire și pentru alții. Nu vrem să renunțăm la control.” (p. 127-128)
“Al doilea lucru pe care trebuie oamenii să-l audă este chemarea la comunitate. Creștinismul și comunitatea sunt inseparabile.
Când s-a apropiat de moartea Sa, Isus a privit de pe cruce și a văzut-o în fața Lui pe mama sa. Apoi s-a uitat în jur și l-a observat pe Ioan, unul dintre ucenicii Lui, stând în apropiere. Și-a întors privirea înapoi spre mama sa și i-a zis: “Femeie, iată fiul tău!” Apoi s-a întors spre Ioan și i-a spus: “Iată mama ta!” (Ioan 19:26-27). Când venim la cruce, Isus ne include într-o familie a credinței împreună cu cei ce-L iubesc.
Nu putem fi creștini așa cum vrea Dumnezeu și să rămânem singuratici. Nu putem orbita unul în jurul celuilalt. Izolarea nu este o opțiune. Suntem chemați la relații sincere și caracterizate de grijă pentru cei care împărtășesc aceeași credință cu noi. Când venim la Cristos, uitarea de sine, încurajarea binevoitoare și slujirea jertfitoare trec din categoria opțională în cea pe care scrie “necesar”. Devine datoria noastră să ne dăm viețile unii pentru alții, așa cum și Cristos și-a dat viața pentru noi (1 Ioan 3:16).” (p. 130)
9
“În cele din urmă, persoanele care caută plăcerea trebuie să audă ceva greu de înţeles pentru mintea lor. Nu orice plăcere este bună şi nu orice durere este rea. […]
În cazul plăcerii şi a durerii, ca de fapt în orice alt caz, Dumnezeu redefinește categoriile. A căuta plăcerea nu este neapărat ceva rău; totul se reduce la locul în care o căutăm. Evitarea durerii este un răspuns normal, ceea ce contează este motivul pentru care o evităm.” (p. 139)
10
“Un al treilea concept despre Dumnezeu care a apărut în timpul Iluminismului poate fi numit abordarea celor două lumi. Această perspectivă, care îşi are originile în scrierile lui Immanuel Kant, spune că există două sfere ale vieţii, greu de împăcat. Una este publică, tărâmul faptelor concrete şi al lucrurilor concrete, cum ar fi masa şi banul. Este o lume a matematicii, ştiinţei, a politicii, a economiei, guvernată de lucruri asupra cărora putem cădea cu toţii de acord. Dumnezeu, din toate punctele de vedere, nu are ce căuta în această arenă.
Cealaltă sferă, cea privată, este guvernată de credințe și valori. Aceasta este sfera în care Dumnezeu este activ implicat. În această lume însă, nimic nu poate fi cunoscut cu certitudine, există doar opțiuni. Dacă există Dumnezeu, ce se întâmplă când murim, cum experimentăm mântuirea – toate sunt ipoteze, în cel mai bun caz. Acest domeniu nu-l putem cunoaște cu adevărat, în sensul în care știm că doi plus doi fac întotdeauna patru.
Oamenii continuă să-l compartimenteze pe Dumnezeu, recunoscându-i liber prezența în sfera privată a lumii devoționale, însă refuză să-L recunoască în lumea largă a vieții publice. Dumnezeu contează mult pentru oamenii celor două lumi, însă este păstrat doar în interior. El îmi dă pace și speranță, răspunde la rugăciunile mele, este întotdeauna cu mine, dar nu are nimic de-a face cu viața mea “de afară”. El este Domnul în viața mea, dar nu și pe stradă. Când sunt la birou, când îmi pun votul în urmă, când stau de vorbă cu prietenii la o cafea sau când îmi folosesc cardul la mall, Dumnezeu nu poate fi gândit. Lumea aceasta publică nu este și lumea Lui. Este a mea.
Acest lucru se potrivește cu mesajul pe care îl auzim mereu. După cum spunea Stephen Carter: “Mesajul culturii contemporane pare să afirme că este în regulă să crezi acele lucruri – avem libertate de conștiință, oamenii pot crede ce vor – dar ar trebui să le păstrezi pentru tine”.
În acest fel de gândire Biblia devine un simplu manual pentru binele personal, care nu este plin cu declarații puternice ale stăpânirii, ci doar cu mesaje șoptite de dragoste și acceptare.
Fie că e distant, absent sau compartimentat, Dumnezeu a fost dat deoparte de Iluminism. Și a fost nevoie doar de o mică lovitură pentru a-L da afară pe ușa lumii moderne. Acest lucru s-a întâmplat în 1859 în forma unei cărți numite Originea speciilor prin selecție naturală.” (p. 153-154)
11
“Dumnezeu nu este pur și simplu o parte a lumii noastre cotidiene. El nu este menționat, nu este inclus, nu este consultat.
Gândiți-vă la câteva dintre arenele vieții lumea afacerilor, distracțiile, politica, televiziunea. Dumnezeu nu este o trăsătură centrală pentru niciuna dintre ele. Citim ziarul dimineața, ascultăm radioul în drum spre serviciu, ne petrecem ziua la birou, ieșim la cină, participăm la o ședință cu părinții, venim acasă și ne uităm la televizor, fără să-L auzim măcar o dată pe Dumnezeu. […]
Deoarece Dumnezeu nu mai apare în “lumea reală”, patru alte lucruri au devenit adevărate, fiecare dintre ele constituind o provocare serioasă pentru noi ca și comunicatori biblici. Dumnezeu este redus până aproape de nimic, oamenii îl înlocuiesc pe Dumnezeu în poziția de boss al universului, Biblia ca sursă a autorității este aruncată peste bord, iar oamenii care îl iau pe Dumnezeu în serios sunt luați în derâdere de lumea noastră.” (p. 155-157)
12
“Vom comunica cel mai bine când vom scoate “creștineza” din vocabularul nostru. Limbajul bisericesc se lovește de audiența noastră ca nuca-n perete. Mijlocire? Mărturie? Ordinat? Comunicarea eficientă depinde de abilitatea cuvintelor noastre de a transmite audienței ideile noastre. Acest proces este suficient de greu și pentru noi care înțelegem limbajul. De ce să îl îngreunăm folosind cuvinte care pentru cei mai mulți par a fi luate dintr-un manual tehnic scris în secolul XV?
Nu militez pentru aruncarea peste bord a fiecărui cuvânt sau expresie biblică sau pentru înlocuirea lor cu expresii contemporane. Anumite cuvinte sunt greu de înlocuit sau eliminat, iar încercarea de a le substitui cu altele – cum ar fi director executiv pentru Domnul sau bunătate pentru har – le va compromite în mod inevitabil mesajul. Același lucru este adevărat și pentru cuvinte ca răscumpărare, păcat și sfințenie.” (p. 169)
13
“Vocea poporului este vocea lui Dumnezeu. Este conceptul pe care majoritatea dintre noi îl foloseşte pentru a decide ce este bine şi rău. Într-o țară a sondajelor de opinie, determinăm tot mai mult ceea ce este bine pe baza consensului. […]
Imitare celebrităţilor este o formă pe care o ia acest concept. Actriţa de comedie Roseanne care face semne obscene, cântăreaţa Madonna care face paradă în lenjerie intimă, vedeta de baschet Charles Barkley care-și bate joc de adversari, jucătorul de baschet Dennis Rodman care ripostează antrenorului său și actorii de comedie Andrew Dice Caly și Eddie Murphy care au ajuns până în vârf cu niște obiceiuri de mitocani neciopliți, devin cu toții standarde de comportament pentru cultura noastră.” (p. 197-198)
14
“Când am început să mă gândesc serios la creştinism pentru prima dată, cineva îmi dăduse cartea lui C.S. Lewis, Creştinismul redus la esenţe. În ciuda faptului că tot ce spunea el era împotriva a tot ce doream să aud, n-am putut pune jos cartea. Unul dintre motive, dincolo de faptul că e scrisă într-un mod excepțional, a fost argumentul de la începutul cărții. El este o utilizare irezistibilă a subiectului moralității care-i îndreaptă pe oameni spre Cristos. […]
Conştiinţa noastră – sentimentul lăuntric de bine și rău pe care-l avem cu toții – este, așa cum susține Lewis, o dovadă convingătoare despre un Dumnezeu personal care și-a lăsat amprenta asupra a tot ce a creat.” (p. 211-212)
15
“Familiarizaţi-vă cu cultura populară. Faceți-vă timp din când în când să aruncați o privire asupra culturii noastre. Ascultați primele trei posturi de radio din comunitatea voastră, urmăriți emisiunile TV cu cel mai mare rating, urmăriți filmele favorite ale lui Siskel și Ebert sau citiți un bestseller. Poate veți dori să cereți cuiva din biserică să vă înregistreze topul primelor 100 de videoclipuri de pe MTV la final de an și să vă faceți timp să le urmăriți.
De ce? Din două motive simple. Primul, mass-media constituie terenul comun al societății noastre. S-ar putea să nu existe o modalitate mai bună pentru a lua pulsul culturii noastre aflată într-o continuă schimbare decât a da drumul la radio sau TV
Al doilea, dacă veți asculta suficient de mult vocea culturii veți găsi că o emisiune TV sau un cântec actual vă oferă citatul sau anecdota potrivită care să vă ajute să aduceți la viață un mesaj. Acele puncte de referință familiare vor stabili în mod inevitabil un punct de legătură între noi și ascultătorii noștri. Cred că exact acest lucru îl făcea Pavel în Fapte 17:28 dintr-un șlagăr numit “Cretica” al trupei rock Epimenides: “În El avem viața, mișcarea și ființa”. Apoi continuă cu un citat luat dintr-un editorial al revistei săptămânale Phenomena: “Suntem din neamul Lui…” (Pavel a citat de fapt din scrieri filozofice și poetice cunoscute audienței sale, dar ați prins ideea.) Când reușim să ne exprimăm ideile în limbajul culturii maselor, oamenii vor ciuli inevitabil urechile.” (p. 254-255)
Romania Evanghelica 