Evanghelia pe muzică rock?

Evanghelia pe muzică rock? – John Blanchard, Dan Lucarini, Editura Făclia, Oradea, 2009, 301 pag.

Mai jos sînt cele 15 citate zilnice din luna octombrie 2009 pe blogul România Evanghelică.

1

”Credem că există patru probleme majore care reprezintă un bun temei pentru cartea pe care o aveți în față.

1. Ignoranța generală în cadrul bisericii cu privire la muzica rock și problemele create de ea. Primim nenumărate semnale de la cititori care ne scriu că sunt uimiți să afle că aceasta încă reprezintă o problemă, deși credeau că se rezolvase cu mulți ani în urmă. De asemenea, interacționăm cu mulți tineri creștini care nu cunosc istoria și moștenirea muzicii rock. Vom încerca să abordăm aceste probleme.

2. Necunoașterea Bibliei în aspectul închinării. Mulți creștini învață să se închine de la alți oameni și nu din Cuvântul lui Dumnezeu. Eu sunt împinși să creadă că îmbinarea unor ‘cuvinte sfinte’ potrivite cu atmosfera muzicii rock poate crea oarecum prezența lui Dumnezeu și că experiența emoțională care rezultă este echivalentul închinării. Aceste învățături sunt frânturi dintr-o teologie îndoielnică a muzicii de închinare, servită cu lingurița de industria muzicii, de starurile ei rock și de predicatorii care le susțin. Închinarea înaintea lui Dumnezeu este o chestiune serioasă și nu se poate spune la un moment dat că s-au scris cărți suficiente pentru a corecta învățătura greșită despre ea.

3. Învățăturile noi și controversate despre muzica rock preiau controlul în biserică. Învățătura că muzica este amorală și neutră a fost creată de industria muzicii creștine la sfârșitul anilor ’60, când lideri muzicali, artiști și chiar predicatori influenți au insistat că putem folosi orice stil de muzică în închinare. În realitate însă, argumentul ‘orice stil’ era folosit pentru a justifica introducerea unui stil anume – muzica rock. De atunci încoace, această învățătură a fost încurajată și răspândită la scară largă de predicatori, cântăreți rock și de alți lideri influenți. Creștinii din ziua de azi sunt învățați că Dumnezeu Însuși a inventat toate stilurile muzicale, astfel că muzica rock nu ar trebui să fie o problemă. Învățătura aceasta trebuie combătută.

4. Presupunerile greșite cu privire la cei care contestă muzica rock. În unele cercuri este ceva obișnuit ca persoanele creștine care protestează împotriva muzicii rock să fie încadrate într-un tipar negativ. După cum am menționat deja, avem dovezi că aceia pentru care muzica rock este o ofensă reprezintă o gamă variată de vârste, denominații, culturi și chair preferințe muzicale. S-au făcut presupuneri greșite și cu privire la motivele pentru care unii creștini se împotrivesc muzicii rock, limitând acste motive la aspecte de dezvoltare culturală sau preferințe personale. Vom arăta că nu așa stau lucrurile și vom privi la îngrijorările mai profunde și mai serioase care intervin aici.” (39-41)

2

”Nu credem că nicidecum că muzica rock reprezintă cea mai mare problemă cu care se confruntă biserica de azi, însă cine poate nega importanța exagerată care i s-a acordat în multe biserici, sau impactul general pe care l-a avut ea asupra vieților atâtor credincioși? Totodată, nimeni nu se poate îndoi de fapul că muzica reprezintă limbajul și stilul unei biserici, comunicând foarte mult, pe cale non-verbală, cu privire la atitudinea bisericii față de cultura pop și de valorile industriei de spectacol. Adeseori, muzica este vârful ascuțit de lance al mișcării de creștere a bisericii, iar în acest aspect nimeni nu-i poate contesta importanța.

Întrebat fiind care ar fi primul lucru pe care l-ar face diferit dacă ar putea porni de la zero cu biserica sa, Rick Warren a mărturisit: ‘Încă din prima zi de existență a noii biserici, aș investi mai multă energieși mai mulți bani într-o lucrare muzicală de bună calitate care să se adreseze publicului nostru țintă. În primii ani la Saddleback, am făcut greșeala să subestimez puterea muzicii, astfel că am redus la minimum folosirea ei în serviciile noastre. Acum regret acest lucru.’” (41)

3

În All Movie Guide apare o listă cu 187 de variante ale muzicii rock, grupate în 12 categorii principale.

Elvis Presley a câștigat în cariera sa 4,3 miliade de dolari.

Festivalul de la Woodstock (New York) din august 1969, la care au participat 500.000 de fani rock, a fost descris ca ‘trei zile de droguri, sex și muzică’.

William Shafer (sociolog necreștin): ”Lucrul incontestabil cu privire la rock este puterea sa hipnotică. El a pus stăpânire pe milioane de tineri din lumea întreagă și le-a transformat viețile.”

La concertele rock, intensitatea sonoră ajunge la 120-130 de decibeli (un aspirator de praf generează 80 de decibeli, iar un ciocan pneumatic 94 de decibeli).

Jesus Christ Superstar a ajuns musicalul cu cele mai mari încasări din toate timpurile.

4

”Un cunoscut mit despre tradiția metodistă spune că John și Charles Wesley ar fi folosit în imnurile lor melodiile cântecelor de petrecere și de tavernă. După cum ne spune însă rev. Dean McIntyre, director de resurse muzicale la United Methodist Board of Discipleship din Nashville, Tennessee, ‘Frații Wesley nu au făcut niciodată așa ceva. Dat fiind simțul lor estetic și teologic, ar fi fost de neconceput. Principiul lui Wesley că muzica trebuie să fie în primul rând spirituală pur și simplu nu ar fi permis ca melodiile de cârciumă să se suprapună cu textele imnurilor.’ McIntyre continuă astfel: ‘În nicio carte de imnuri și în nicio altă publicație a fraților Wesley nu găsim vreun exemplu sau vreo încurajare de a folosi melodiile de tavernă pentru a cânta imnuri.’ După cum tot el arată mai apoi, problema este că oamenii s-au folosit de frații Wesley pentru a ‘justifica importul de cultură muzicală seculară în închinare’.” (232-233)

5

”Rockul creștin reprezintă acum o industrie dinamică, multicoloră, frumos ambalată și intens promovată, dar se pare că atunci când muzica încetează, când aplauzele se opresc, când luminile se sting, când se numără banii și scena este dezasamblată, ceea ce rămâne drept câștig spiritual pozitiv este doar o fracțiune microscopică din rezultatele pretinse. Când există o asemenea diferență între titlu și realitate, ceva, undeva este foarte greșit.” (244)

6

”Occidentul este singura civilizație care a creat o formă artistică al cărei unic scop este acela de a ataca moralitatea.”

Criticul cultural Martha Bayles, vorbind despre muzica rock, în Hole in Our Soul: The Loss of Beauty and Meaning in America Popular Music

7

”În istorie a existat întotdeauna un element religios asociat muzicii rock, după cum o demonstrează primii rockeri ca Elvis Presley și Little Richard, care au provenit din contexte muzicale religioase. Ei nu s-au autointitulat muzicieni ‘creștini’, ci au fost muzicieni rock care din întâmplare erau și religioși sau proveneau dintr-un mediu creștin. Pe atunci nu exista ‘rock creștin’ (adică muzică rock însoțită de versuri creștinizate).

Abia pe la sfârșitul anilor ’60, muzica rock cu versuri creștinizate a fost adusă în biserică și în alte contexte precum întâlnirile Youth for Christ (Tineri pentru Cristos). Spectacolele muzicale folk-rock creștine de biserică ale lui Ralph Carmichael au jucat un rol important în introducerea stilurilor muzicale rock în serviciile de evanghelizare și închinare. El a făcut un pas mai departe și și-a înființat propria marcă, Light Records, în parteneriat cu Word Records și a lucrat cot la cot cu alții creând ceea ce cunoaștem astăzi ca industria Muzicii Creștine Contemporane.

Cam în aceeași perioasă, hipioții din sudul Californiei și din alte locuri s-au convertit la creștinism și au ajuns cunoscuți sub denumirea de Jesus People (Oamenii lui Isus). Ca urmare, s-a născut ‘rockul lui Isus’(‘Jesus rock’), o combinație religioasă de blues-rock, country-rock și folk-rock. Paul Baker, membru al formației de Jesus rock Liberation Suite, descrie aceste zile de început:

Mișcarea s-a născut din căutarea tinerilor după răspunsuri spirituale pe care ei considerau – pe bună dreptate sau nu – că instituția bisericii nu le oferise încă. Pentru mulți dintre ei, creștinismul însemna ‘bisericism’ și ipocrizie. Adolescenții și tinerii de facultate au început să-și exprime noua credință prin limbajul cel mai natural și mai eficace pentru ei: muzica – mai ales folk și rock. În mare măsură, biserica creștină nu agrea folosirea acestor stiluri populare în muzica de laudă și închinare, alegând să se rezume la imnurile vechi. Astfel, într-un efort de a se distanța de ceea ce în opinia lor era o trivializare a termenului ‘creștin’, autorii, cântăreții și instrumentiștii au descris această nouă muzică a credinței prin sintagma ‘Jesus music’ (‘muzica lui Isus’).

Industria muzicii pop a simțit foarte repede valoarea de piață a acestei ‘muzici a lui Isus’. Între anii 1969 și 1973, peste douăzeci de cântece pop despre Isus, inclusiv ‘Amazing Grace’ (‘Mărețul har’) și ‘Put Your Hand in the Hand’, au ajuns printre primele 20 în preferințele publicului american.” (72-73)

8

”Muzica rock aprinde un singur lucru, și anume aprinde în mod barbar dorința sexuală – nu dragostea, nu erosul, ci dorința sexuală primară și needucată. Rockul le oferă copiilor pe tavă toată autoritatea publică a industriei de spectacol, tot ceea ce, așa cum le spuneau mereu și mereu părinții lor, trebuie să aștepte până când vor crește și vor putea să înțeleagă.” (Allan Bloom, The Closing of the American Mind) (118-119)

9

”Stilurile rock s-au schimbat de-a lungul de-a lungul anilor și versurile din piesele cu largă circulație nu mai au un mesaj sexual evident și direct, ci au revenit la stilul liric cu dublu înțeles dinainte, însă temele fundamentale din rock nu s-au schimbat. Sexul ilicit și obscenitățile rămân un element al culturii rock actuale.” (134)

10

”Bineînțeles că nu doar muzica rock poate fi folosită în scopul manipulării psihologice. Același lucru se poate spune și despre muzica clasică. Hitler a folosit o parte din compozițiile lui Wagner pentru a anima mulțimile – și chiar părți din Mesia lui Handel atunci când a dorit să creeze o atmosferă pseudo-religioasă. Chiar și cea mai bună muzică poate fi folosită în scopurile cele mai rele.

Unul dintre secretele puterii extraordinare a muzicii este că ea se poate aresa direct subconștientului. Prin urmare, oamenii absorb înțelesul ei fără să fie conștienți de aceasta. Dacă adăugăm la aceasta volumul, repetarea constantă și ritmul insistent care fac parte invariabil din muzica rock, scena este pregătită pentru procesul de condiționare. După cum scria Cedric Cullingford în The Guardian: ‘Departe de a fi o cultură alternativă cu idei proprii și clare, muzica pop este ceva absorbit la nivelul conștientului.’ Mulți tineri creștini ne-au spus că se simt în deplină siguranță atunci când ascultă melodii cu versuri obscene pentru că, la fel ca tinerii din lume, ‘Noi nu ascultăm cuvintele, ci ne place doar muzica.’ Ceea ce nu au înțeles ei este faptul vital că muzica în sine îi afectează la un anumit nivel și mai profund, fără ca ei să-și dea seama măcar de asta.” (156-157)

11

”Noi laicizăm pe Dumnezeu, laicizăm Evanghelia lui Cristos și laicizăm închinarea. Niciun om al lui Dumnezeu mare și puternic spiritual nu se poate naște într-o asemenea biserică.” (W.A. Tozer) (168)

12

“Una dintre problemele inerente idiomului muzicii rock este aceea că atenția se concentrează mai întâi asupra cântărețului și abia asupra cântecului – în timp ce obiectivul evanghelizării este să îndrepte atenția spre Evanghelie, iar cel al laudei și al închinării este să îndrepte atenția spre Dumnezeu.” (174)

13

“Dacă înțeleg eu bine, crucea din mișcarea evanghelistică populară nu este aceeași cruce din Noul Testament. Ea este mai degrabă o nouă decorație strălucitoare pe pieptul unui creștinism îngîmfat și lumesc. Crucea veche îi omora pe oameni; crucea nouă le oferă spectacol. Crucea veche îi condamna; crucea nouă îi distrează. Crucea veche nimicea încrederea în firea pământească; crucea nouă o încurajează.” (A.W. Tozer, The Divine Conquest) (182-183)

14

“Muzica rock lărgește prăpastia între generații și împarte biserica în tabere muzicale în funcție de grupurile de vârstă. Muzica rock’n’roll a fost prima din istoria lumii care a țintit în mod specific piața adolescenților. Ritmul ei se adresa simțurilor lor în curs de deșteptare. Ea vorbea despre revoltă, revoluție, libertate și independență și cu cât mai multe persoane adulte au obiectat la adresa ei, cu atât tinerii au adoptat-o mai ușor. Într-un final, ea a devenit un imn internațional al tinerilor și un factor esențial în cristalizarea ‘culturii tineretului’ pe care o avem în ziua de azi.” (185)

15

“Martyn Lloyd-Jones a vorbit din Epistola către Romani în serile de vineri la Westminster Chapel timp de treisprezece ani, între 1955 și 1968, fără să aibă nevoie de nicio notă muzicală ca să comunice ‘profunzimea conceptelor’!” (272)

Publicitate