Iată chemarea ta!

iata-chemarea-ta

Iată chemarea ta! – Gary Barkalow, Societatea Biblică din România, Oradea, 2013, 196 p.

1

“Există două idei înşelătoare, folosite de unii oameni pentru navigarea prin viaţă, idei care i-au îndepărtat de traseul corect al găsirii chemării personale. Prima asemenea idee susține că scopul sau chemarea personală este găsirea slujbei potrivite (plătită) sau a funcției potrivite (neplătită). Ideea aceasta este înșelătoare din mai multe motive. În primul rând, pentru că plasează chemarea ta în mâinile altcuiva (de ex.: conducerea unei firme, biserici sau organizații). De-a lungul anilor când am lucrat în domeniul non-profit, mai mulți oameni mi-au spus că simțeau chemarea de a se implica în domeniul meu. Cu alte cuvinte, eu eram păzitorul ușii care ducea spre atingerea scopului din viața lor. Însă, dacă așa stau lucrurile, înseamnă că, odată ce aș fi avut puterea de a le împlini chemarea prin oferirea unei slujbe, aveam puterea și de a o lua înapoi. Dar cum să ți se ceară ceva asupra căruia nu ai absolut nicio putere? Chemarea sau scopul tău în viață nu depinde de starea sau opinia celor cu autoritate sau de piața muncii, sau de situația economică. Am auzit pe unii care folosesc împrejurările drept scuze pentru a duce o viață la limită, fără nicio împlinire.

Chemarea ta nu-și poate găsi împlinirea deplină într-o slujbă sau funcție. Oare ar putea valoarea vieții tale fi definită de o listă de obligații sau îndatoriri? Aproape în toate slujbele existente, după o vreme, te deprinzi atât de bine cu ce ai de făcut, încât poți să-ți îndeplinești responsabilitățile fără să te gândești la ce face și, de multe ori, fără nicio tragere de inimă. Scopul sau chemarea în viață implică toată persoana ta – devotament total și deplin.” (p. 25)

2

“George MacDonald a scris: “Cu fiecare om, Dumnezeu are un secret.” Secretul lui Dumnezeu în legătură cu tine este cine eşti tu – caracterul, natura şi importanța ta. Chiar dacă descrierea deplină și finală a vieții noastre ne va fi dată ulterior, Dumnezeu dezvăluie treptat răspunsul: “cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Pr. 4:18) […]

Îmi dau seama că ţi s-ar putea părea ciudat şi periculos ceea ce-ți spun, poate chiar blasfemator. Biserica nu prea abordează subiectul dorinţei, iar dacă o face, nu în mod pozitiv. La urma urmei, oamenii au făcut unele lucruri nebunești, egoiste și devastatoare în numele dorinței. În cea mai mare parte, discuția despre chemare tinde să se concentreze asupra nevoilor și obligațiilor, pe direcția datoriei. Însă noi suntem meniți să trăim din dorință, nu din datorie. Cum a observat C.S. Lewis: “Un om perfect nu ar acționa niciodată din simțul datoriei; ci întotdeauna ar dori lucrul bun în schimbul celui rău. Datoria este un înlocuitor al dragostei (față de Dumnezeu și față de alții), asemenea unei cârje care înlocuiește un picior. Cu toții avem uneori nevoie de cârje: dar este absolut absurd să folosești cârje când propriile picioare (dragoste, gusturi, obiceiuri etc.) pot face pași și singure!” Noi suntem invitați să ne trăim dorințele, însă dorința este complexă și greu de înțeles.” (p. 56-57)

3

“Noi suntem într-o călătorie – un pelerinaj înspre un loc sfânt, cu un scop sfânt. Vom trece prin multe locuri și multe anotimpuri de plâns și secetă, bucurie și belșug. În cele din urmă, vom trece de la un nivel de putere la altul, lucru care vine doar de la Dumnezeu.” (p. 58)

4

“Toată viaţa mea de creştin am auzit spunându-se că trebuie să-mi asum responsabilitatea pentru păcatul meu – povara, profunzimea și consecințele lui. Cu toate că responsabilitatea pentru păcat face parte din umblarea cu Dumnezeu, deoarece “când întristarea este după voia lui dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire” (2 Cor. 7:10), Isus a spus: “Pocăiţi-vă și credeți în Evanghelie” (Mc. 1:15) Așa cum Isus a citit in Isaia 61, vestea bună este că inima zdrobită poate fi vindecată, cei robiți pot fi eliberați, cenușa poate fi schimbată în frumusețe, întristarea, în bucurie și disperarea, în laudă. Aceasta este vestea cu adevărat bună, însă Scriptura nu se încheie aici. Ci spune că cei care se pocăiesc și cred vestea bună vor etala splendoarea lui Dumnezeu, vor fi reabilitați, restaurați și reînnoiți la starea de dinainte de devastare și ruinare.” (p. 65-66)

5

“O parte importantă din influenţa vieţii noastre asupra acestei lui este dragostea noastră pentru părinţi, soţ/soție, copii, prieteni și colegi, dar și implicarea noastră acasă și la muncă. Însă acestea sunt roluri, nu o chemare. […]

Continuând să fim conştienţi de faptul că viaţa constă în chemarea, rolul şi îndatoririle noastre, putem să ne eliberăm de teama de a ne crea o carieră personală sau de a rămâne blocaţi într-un domeniu de muncă sau funcție. Putem astfel înainta în direcția indicată de Dumnezeu, iar pe măsură ce viața noastră se schimbă, vom duce influența exercitată de viața noastră oriunde vom merge. Asta înseamnă să-ți trăiești chemarea.” (p. 72-73)

6

“Există o strălucire, o măreţie în viaţa noastră. Scriptura spune că Dumnezeu ne-a făcut cu puțin mai prejos decât El însuși și ne-a încoronat cu glorie și cinste (Ps. 8:4-5). Iar noi am explorat ideea că glorie înseamnă literal splendoare, frumusețe, abundență, strălucire sau greutate – ceva cu totul diferit de abilitate și îndemânare. Isus nu Și-a trăit viața pe pământ cu scopul de a-i elibera pe oameni pentru a deveni competenți. Isus a spus că lucrarea Lui pe pământ a fost să ne readucă la scopul original: să etalăm gloria lui Dumnezeu (Is. 61:3). Chemarea noastră este să permitem lumii din jurul nostru să experimenteze splendoarea noastră, ceea ce avem din abundență. Rolurile și funcțiile noastre nu sunt decât puncte de acces, nu chemare, înspre oamenii sau locurile unde Dumnezeu știe că este nevoie de gloria noastră. Când lumea beneficiază de influența vieții noastre, umblăm într-adevăr în adevărata noastră chemare.” (p. 76-77)

7

“Există un proces de creştere şi consolidare, de descoperire şi dezvoltare, prin care trebuie să trecem pentru a ajunge la împlinirea chemării noastre. Gloria vieții unei persoane, care nu este consolidată, apărată și temperată cu ajutorul unui caracter profund, poate fi mai degrabă dăunătoare decât utilă. Reticența față de călătoria aceasta îi poate face pe unii să-și irosească viața, falimentând să-i etaleze adevărata greutate. În loc să-și termine glorios cursa vieții, tot ce rămâne în urmă este rușine.” (p. 89)

8

“Adevărata formă de pocăinţă nu este simpla încetare a comportamentului păcătos, ci implicarea activă în acţiuni care fuseseră împiedicate – să faci exact opusul.” (p. 114)

9

“De-a lungul vieţii suntem expuşi la diverse nevoi şi lucruri. De unele dintre aceste nevoi reuşim să ne debarasăm repede, altele ne preocupă cu adevărat, în timp ce altele, foarte puţine, ne mişcă din tot sufletul. Şi lucrul acesta este valabil în special cu privire la vremea în care trăim, în care internetul şi programele audio-vizuale sub forma documentarelor / investigațiilor devin din ce în ce mai populare. Zilnic suntem bombardați cu informații captivante despre cei fără locuință, atacuri violente, activități evanghelistice, SIDA, educație, dependențe de droguri, implicații politice, sărăcie, ca să numim doar câteva dintre ele. Toate aceste nevoi sunt nobile, toate sunt importante și toate trebui împlinite. Însă inima umană poate purta doar o măsură de povară și, în trecerea timpului, trebuie să renunțe la acele lucruri care nu i-au fost menite în mod special.

Apoi există nevoi și situații de care nu am reușit să scăpăm niciodată cu adevărat. Ne urmăresc tot timpul. Totul pare să aducă la lumină aceste nevoi și situații. Avem “ochi și urechi” pentru aceste lucruri pe care alții nu par nici măcar să le observe. Ne simțim atrași înspre o anumită categorie de cărți din librărie. Subiectul unei știri ne captivează și cerem tuturor să facă liniște în jur. Citim un anumit articol de două sau trei ori. Eu am studiat subiectul chemării nu datorită faptului că acesta avea vreo legătură cu munca mea, nici pentru a câștiga claritate asupra propriei mele identități, ci din dorință profundă și din curiozitate. Albert Einstein a spus: “Curiozitatea își are propria ei rațiune existențială.” Există un anumit motiv în spatele interesului pentru anumite lucruri, și nu pentru altele. Curiozitatea ta este în strânsă corelație cu adevăratele tale dorințe.

Acordă atenție puterii dorinței tale. Inima îți arată ceva extrem de important.” (p. 143-144)

10

“Se crede în mod greşit că smerenia înseamnă a te vedea pe tine însuţi ca fiind neimportant sau nenecesar, având puţin sau nimic de oferit şi probabil fiind mai degrabă o povară decât o valoare pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Dimpotrivă însă, smerenia înseamnă a vedea că ți-a fost dăruit ceva extraordinar, de care alții au nevoie. Pavel pune o întrebare: “Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ar primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?” (1 Cor. 4:7). Tu ai primit ceva glorios de care lumea are nevoie, aşadar, nu subestima acel lucru şi nu-l disprețui. Acceptă-l ca dar din partea lui Dumnezeu pentru tine și oferă-l celorlalți.” (p. 164)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: