Impulsuri spirituale

impulsuri-spirituale

Impulsuri spirituale: meditații zilnice pentru un an – Daniel Chereji, Editura Risoprint, Cluj, 2017, 390 p.

1

“Isaac a fost un patriarh care a știut să privească înainte. Era un om care gândea în perspectivă. Un astfel de om este un om al credinței. EL a înțeles că adevărata natură a binecuvântărilor este cea spirituală. Tocmai de aceea, când și-a binecuvântat copiii el a avut în vedere lucrurile viitoare.” (p. 11)

2

“Caracterul lui Dumnezeu și standardele Sale sunt atât de diferite de caracterul și standardele oamenilor încât este imposibil să trăiești tot timpul pe placul lui Dumnezeu și în același timp să fii și pe placul oamenilor.

La un moment dat cele două plăceri vor intra în conflict. Va trebui să hotărâm dacă plăcem lui Dumnezeu și acceptăm antipatia oamenilor sau acceptăm să plăcem oamenilor în timp ce ne facem urâți în ochii lui Dumnezeu.” (p.20)

3

“Când ne rugăm, nu îndeplinim o sarcină, nu ne achităm de o datorie, ci pur și simplu “respirăm” pentru a rămâne în viață. Viața spirituală pe care am ajuns să o ignorăm atât de mult sau poate încercăm să o înlocuim fără succes cu viață religioasă.

Creștinismul autentic are partea lui frumoasă din exterior, dar acest lucru nu înseamnă nimic fără acele discipline lăuntrice profunde, practicate în ascuns, departe de ochii celor care ar putea să ne aplaude.” (p. 27)

4

“Cristos n-a ocolit suferința și nici n-a căutat mijloace prin care aceasta să fie mai ușor suportabilă. El a înțeles că păcatul este groaznic iar consecințele lui trebuie suportate. De aceea Cristos și-a asumat suferința.

Suferința este probabil starea de care oamenii se feresc cel mai mult. Nu suntem gata să suferim în nici un fel și extrem de rar vezi credincioși care să-și asume disponibilitatea suferinței.

Ori ceea ce ar trebui să pricepem noi este că tocmai drumul suferinței este drumul desăvârșirii, un drum pe care dacă vrei să mergi spre cer este imposibil să nu-l parcurgi.” (p. 40)

5

6

“Întrebările nebune au existat dintotdeauna. Și pe vremea lui Pavel, genul acesta de întrebări produceau multă tulburare.

Mânați de duh de dezbinare, oamenii adresau tot felul de întrebări despre respectarea unor reguli de Sabat, întrebări legate de alimentație, intrau astfel în polemici legate de aspectele minore inventate și stabilite de oameni pe marginea Legii. […]

Când ne antrenăm în astfel de discuţii, înseamnă că ne pierdem atenţia şi focalizarea de la prioritățile și responsabilitățile esențiale încredințate de Domnul.” (p. 84)

7

“Lumea noastră este o lume în care oamenii nu doresc să plângă, ci mai degrabă să râdă și să se distreze. Dar Scriptura ne avertizează că dacă preferăm doar să râdem, la urmă ne va mai rămâne doar plânsul. “Vai de voi, care râdeți acum, pentru că voi veți plânge și vă veți tângui!” (Luca 6:25)

Plânsul este primul semn că în noi s-a declanșat actul pocăinței, prin care noi Îi putem da apoi voie lui Dumnezeu să înceapă în noi minunatul proces de restaurare a ființei noastre căzute.

Astfel că bucuria adevărată vine după o întristare profundă, râsul vine după durere, iar fericirea autentică se naște din izvoare de lacrimi.” (p. 88)

8

““Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăște, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.” (Ioan 7:7)

Chemarea copiilor lui Dumnezeu este să trăiască în pace cu toți oamenii. Dar pacea nu este un lucru care trebuie păstrat cu orice preț. Atunci când intră în conflict precepte morale, trebuie să stăm de partea lui Dumnezeu, indiferent de urmări.

Adevărul este dă dacă vom încerca să trăim la fel ca Domnul Isus, vom atrage invidia și ura multora asupra noastră.

Dacă vom striga împotriva păcatelor lumii și vom critica căile strâmbe pe care umblă lumea și dacă le vom aminti despre condamnarea care-i așteaptă, va fi suficient pentru ca lumea să ne considere de partea cealaltă, tratându-ne ca pe niște dușmani. […]

Cum poate să trăiască un copil al lui Dumnezeu liniștit și fără să fie revoltat, fără să strige împotriva păcatului, într-o lume atât de plină de nelegiuire?

Cine să mărturisească împotriva lucrărilor rele ale lumii dacă nu urmașii Domnului Isus?

Sunt situații în care starea de neutralitate nu este opțiunea potrivită. Dacă nu te urăște lumea, s-ar putea să fi atras mânia lui Dumnezeu.” (p. 90)

9

“Cristos ne-a împăcat cu Dumnezeu, în felul acesta mânia lui Dumnezeu este potolită, iar relația ruptă poate fi reluată. Chemarea noastră este să proclamăm această veste.

Dacă n-o spunem noi, s-ar putea să strige pietrele.

Într-o lume extrem de ocupată de interese egoiste, mărunte și efemere, suntem chemați să strigăm că oamenii au nevoie de El.

Dacă nu strigăm noi, s-ar putea să strige pietrele.

Cristos a realizat ceea ce nimeni n-a realizat, nu va realiza și nici n-ar putea realiza vreodată.

Mulțumirea, închinarea, lauda, adorarea, ascultarea, dedicarea I se cuvin Lui în exclusivitate. Prin noi, lumea trebuie să știe.” (p. 108)

10

“Doar în Cristos ne putem bucura de odihna deplină a mântuirii. Doar dacă suntem mântuiți prin El și ascunși în El, inima noastră nu mai are motive de teamă.

Odihna înseamnă că noi ne putem așeza liniștiți în mântuirea perfectă pe care ne-o dă Cristos. Înseamnă că nu trebuie să mai facem nici cel mai mic efort pentru a o merita, fiindcă ea a fost desăvârșită la Calvar, iar noi o obținem prin har, deși suntem datori să o prețuim, umblând în sfințenie.” (p. 125)

11

“Fiecare sărbătoare trebuie trăită în perspectiva sărbătorii eterne cu Fiul lui Dumnezeu.” (p. 130)

12

“Un bărbat credincios nu trebuie să se mulţumească să fie doar tatăl natural al copiilor săi. El trebuie să-şi asume şi rolul de părinte spiritual.” (p. 131)

13

““Tatăl face de cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.” (Isaia 38:19)

Oamenii consideră că cele mai importante responsabilități față de copiii lor sunt asigurarea hranei, a îmbrăcămintei, a unor condiții bune de locuit, educația, protecția, să-i poarte la facultate, sau să-i îndrume spre o meserie bună.

Câteva dintre acestea sunt într-adevăr importante, însă niciuna nu este mai importantă decât responsabilitatea cunoașterii Domnului. Aceasta este principala responsabilitate a unui părinte: să facă de cunoscut copiilor săi credincioșia Domnului. Adică să-L facă de cunoscut copiilor săi pe Domnul.

Să le vorbească despre caracterul Domnului și despre lucrările Sale. Copiii trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu din viața noastră. […]

Noi suntem cei care le putem spune că lucrul pe care pot conta în viață este credincioșia Domnului. Le putem face cunoscut că nimic nu este mai frumos pe Pământ decât umblarea cu Dumnezeul credincios.

În acest fel, ei se vor îndrăgosti de Domnul și de credincioșia Lui, purtând spre celelalte generații povestea adevărată a unui Dumnezeu credincios.” (p. 133)

14

““Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit și credincios în Domnul. EL vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos și de felul cum învăț eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.” (1 Corinteni 4:17)

Principiul pe care trebuie să ni-l însușim este că în mod absolut, purtarea trebuie să iasă în evidență înaintea învățăturii pe care o dă cineva.

Deviza oricărui slujitor creștin ar trebui să fie: “Uitați-vă mai întâi cum trăiesc și apoi cum învăț”.

De fapt, învățătura bisericii poate fi în totalitate sănătoasă și corectă din punct de vedere doctrinar, dar dacă viața oamenilor bisericii nu acompaniază armonios ceea ce știm și spunem, atunci prea puțini se vor încumeta să ne urmeze.” (p. 134)

15

“Creştinii vremurilor de astăzi poartă mai degrabă pe trupurile lor semnele lumii decât semnele lui Cristos.

Indiferent cum căutăm să ne identificăm cu El, indiferent din ce motive am vrea să ne impunem autoritatea, nimic nu se compară cu acele semne ale uceniciei care sunt marcate de suferință, sacrificiu și renunțare de sine de dragul lui Cristos.” (p. 138)

16

“Mai presus de iubirea propriei noastre vieţi trebuie să existe iubirea faţă de Dumnezeu, iar când Îl iubim pe Dumnezeu mai presus de viața noastră, i-o dăruim Lui și pricepem că în jurul nostru sunt o mulțime de oameni în viața cărora ne putem implica și investi propria viață.” (p. 143)

17

“Nașterea fizică este insuficientă pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu. Prin nașterea fizică nu putem ajunge decât în iad.

Ca să putem ajunge în raiul lui Dumnezeu, este nevoie de o naștere spirituală, miraculoasă, produsă de Duhul lui Dumnezeu. Aceasta este nașterea de sus, numită așa deoarece este inițiată și săvârșită în totalitate de către Dumnezeu în Cristos prin Duhul Sfânt.” (p. 157)

18

“O carieră de excepție, o profesie elevată, o remunerație bună, un trai liniștit și altele de felul acesta sunt într-adevăr realizări, dar sunt realizări trecătoare și mult prea mărunte în comparație cu viața împlinită de Cristos.

Fiul lui Dumnezeu este Singurul în stare să împlinească pe cineva în întregime.” (p. 198)

19

“Majoritatea oamenilor reuşesc să se distreze, dar nu reușesc să trăiască bucuria adevărată.” (p. 202)

20

“Problemele societății continuă să existe tocmai pentru că oamenii nu și-au rezolvat mai întâi problema mai mare: datoria ascultării și supunerii față de Dumnezeu.

Pe Dumnezeu nu-L putem amăgi, dându-I fărâmituri din timpul nostru și nici nu-L putem mulțumi cu activitățile noastre religioase în timp ce ne ținem inima departe de El.

El are drept asupra noastră, de aceea ne vrea în întregime.” (p. 215)

21

“Suntem religioşi, dar asta nu ne face cu nimic mai spirituali, iar foamea după adevăr persistă. O statistică din aceste zile spune că în România după Revoluţie s-au construit în medie peste o sută cincizeci de biserici în fiecare an, adică o biserică la fiecare două zile. Este trist, deoarece energiile au fost canalizate spre ziduri de cărămizi, iar în acest timp oamenii au fost uitați. Așa se face că avem catedrale, dar n-avem viață spirituală, avem clădiri de biserici pe care le umplem din când în când cu oasele morților, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață.” (p. 225)

22

“Fii o carte deschisă pentru ceilalți oameni, lasă-te examinat, lasă-te descoperit. În calitate de copil al lui Dumnezeu, tu nu ai lucruri de ascuns, tu poți trăi la lumină, faptele tale și viața ta pot fi privite de la distanță fără teama că se va găsi ceva compromițător în tine.” (p. 229)

23

“Oamenii care s-au alipit de adevăratul har se adapă numai din har, lumina le este Cristos, iar Duhul le este povața. Acești oameni se tem de păcat, fug de nelegiuire, iar dorința lor supremă este să stea alipiți de Domnul harului. Pe ei nu îi interesează atât de mult răsplătirile și onorurile pământului, fiindcă au ochii îndreptați spre răsplătirile veșnice ale cerului.” (p.237)

24

“Oamenii mari și demni nu sunt cei care fug de responsabilitatea asumării vinovăției, ci tocmai oamenii capabili să își asume vina.” (p. 251)

25

“Guvernul ne poate lua slujbele, dar nicidecum nu ne poate lua slujba și chemarea măreață de a fi preoți ai Dumnezeului Celui Preaînalt și nici slujba vestirii împăcării lui Dumnezeu cu omul.” (p. 258)

26

“Scriptura spune că: “orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.” (Coloseni 3.23)

Mai ales noi, copiii lui Dumnezeu, nu avem voie să fim superficiali sau mediocri.” (p. 280)

27

“Sindromul religiei goale face nenumărate chiar şi în zilele noastre. Lumea se astăzi este plină de oameni pentru care religia este mai degrabă o piedică în calea întâlnirii lor cu Isus Cristos. […]

Esenţa credinţei creştine nu este întâlnirea cu un ceremponial, nu înseamnă respectarea unui set de reguli, ci înseamnă întâlnirea cu Isus Cristos, regenerarea noastră și apoi procesul de transformare în asemănare cu El.” (p. 314)

28

“Lumea noastră este o lume egoistă, care a uitat demult semnificația adevărată a dragostei și implicit a slujirii. Într-o astfel de lume cu concepții strâmbe, Dumnezeu ne învață că trebuie să ne slujim frații de credință în dragoste și necondiționat.” (p. 323)

29

“Crăciunul nu ne oferă un produs, ci o PERSOANĂ. De Crăciun ne este oferit Fiul lui Dumnezeu.” (p. 372)

30


%d blogeri au apreciat: