În coaja semnului de întrebare

in-coaja-semnului-de-intrebare

În coaja semnului de întrebare – Ruben Bucoiu, Editura Cetate Deva, Deva, 2013, 191 p.

Ion Urda: „Hunedoreanul Ruben Bucoiu debutează editorial cu o carte căreia i se poate aduce un singur reproș. anume acela că este prea matură pentru o carte de debut, o carte de o profunzime tulburătoare pentru un debutant, chiar dacă ea este rezultatul unor creații presărate în timp.”

Delia Gruescu: „O poezie a transcendentului inserat în faptul cotidian, a unei puternice pendulări între bine și rău. „În coaja semnului de întrebare” se adrezează cititorului pregătit pentru introspecție, dar și cititorului dispus să guste ludicul.”

Bianca Dan: „Eu văd acest volum în felul următor, un turn babel al cuvintelor, îndrăzneala omului de a ajunge la creator, construindu-și din cuvinte scara spre cer, încercând să se facă auzit, să se golească de singurătate în preaplinul unui sfânt graal din care toți am dori să sorbim până la ultima respirație.”

Sonia Spătariu: „Volumul lui Ruben mi s-a părut o frumoasă invitație la introspecție și fără să fiu foarte sigură că am ajuns să descifrez metafora ascunsă în titlul pe care îl poartă cartea, m-am simțit îndemnată să sparg coaja sub care se ascund uneori întrebările mele, să le rostesc cu voce tare și să caut răspunsuri pentru ele. Pe unele le-am găsit printre versuri. Pe altele le mai caut încă. Dincolo de spațiul geografic în care mă mișc în fiecare zi. Căci există și o lume nevăzută, cea a sinelui fiecăruia. Cea pe care, consider eu, nu o explorăm îndeajuns niciodată. […] Lucrul cu adevărat important este că, în lumea asta în care suntem asaltați de superficialitate și vulgar, sensibilitatea și aplecarea către frumos nu au dispărut.”

Eugen Evu: „Psalmistul interferează cu laicul, nervul metaforic cu notația aforistică, pe constanta autodefinirii Sinelui, al lui homo religiousus eliadesc, cumpănind între acel sacru căzut în profan, în zoon politikon. Bucoiu este un teosof-teolog. În arealul noilor scriitori hunedoreni, este interesant să vedem cum sincronizează cu Constantin Stancu, Ioan Barb, Ligia Seman și alți confesionali neoprotestanți.”

nu-mi permit decât întrebări

îmi place să pun totul sub semnu’ntrebării
cel puţin puterea asta o am
să protejez astfel nebunia iertării
şi întrebarea din gândul tău întins ca un ram

vezi cum se leagă de scrisuri citirea?
şi retrăiesc mare ce am trăit mic
s-ascund pe sub semne ce-mi dezvăluie firea
e-ntreaga protecţie ce acum îmi permit

aşa ascunde necredinţa credinţa
sub cârligul din urmă cu punctul imens:
e pata de pe imaculata gândire
ce naşte din haos şi multipla direcţie
multiplu de sens

parcă-l văd pe Descartes cu ciocanul
în mână meşterind piramide întrebării de veci
şi cloceşte sub pana îndoielii din cuget
puişorii de aur şi-a gândirii poteci

şi întorc întrebarea când pe-o parte
când pe-alta
când cu punctul deasupra când
cu punctul în jos
să fac din ea un depozit al lumii
să dezvălui curajul
ascuns în fricos

praștia

stau cu praştia în mână gata să arunc etichete,
ştampile îmbibate în roşu
cu care (cu o sete pe care apa nu o poate
stâmpăra) să marchez existenţa lipsurilor;
cu o acurateţe lipsită de eroare
să evidenţiez erorile
n-am auzit nu cunosc nu ştiu
povestea întâmplarea pățania bătrânilor
cărora mustrările de cuget le-au dezlegat ura din
degete şi le-au dezlegat pietrele cu care vroiau să
arunce, de le-au rămas praştiile goale;
mi-e necunoscută discuţia celor doi datornici,
după ce unul din ei a fost scos din faţa loviturilor
(de praştie) din partea stăpânului:
ziceau martorii că avea totuşi o traistă
plină de ele şi că nu s-a sfiit să le folosească…
în fine…
ce mă interesează pe mine poveştile altora !?
eu îmi iubesc praştia!
ea-i una dintre moştenirile tatei…

mă deranjează totuşi lipsa de originalitate a altora,
copiind iubirea şi moştenirea mea

stau cu praştia în mână gata să arunc etichete,
ştampile îmbibate în roşu…
cu spatele lipit de oglinda spartă de mine
de una din pietrele mele;
prea-mi arăta vânătăile roşii sub etichete
şi-mi dezlega degetele (de praştie)

între duminici

curios Doamne cum
de-a lungul săptămânii nu te vedem
duminica de cele mai multe ori
nu te înţelegem
inexistenta ta existenţă
cărţile o numesc doar posibilă,
sau cel puţin imposibil de negat.

imensitatea erorilor din lume
te fac urât
şi rău, chiar odios…
și totuşi copiii îţi cântă laudele
bolnavii plâng şi-şi pun speranţele
în rugăciunile pe care ţi le înalţă
șoaptele lor, nebăgate în seamă de nimeni
întipărite pe feţele pernelor
sub expresia cernelei din lacrimi
îţi mişcă inima

le eşti muză celor ce pun vorbe în cântec,
duşman celor ce nu au pe cine da vina
agonie copilului filozof din mine
căile tale sunt prea simple
nu se potrivesc stilului meu complicat
nebuniile tale ne fac să râdem
cu harta în faţă ne laşi să rătăcim
pentru ca obosiţi să ne căutăm
în odihna popasului tău
dintre duminici…

gânduri aurii

se zice că-n cer e mult aur
ascuns la vedere în pavelele străzilor
respirat de pomii cu mere de aur
de lângă râul auriu ce curge
peste veşnicele lui pietre
de aur

singurul lucru care nu-i de aur în cer
e soarele;
– în rest, până şi stropii de ploaie
şi norii din care pleacă şi-n care se-ntorc
ca o pulbere valoroasă de abur –
totu-i reciclare aurie

dumnezeul
la care tot aurul din cer se închină
e de aur
numai inimile celor ce-au ajuns acolo prin
strămutare nu-s aşa;
în rest totul, până şi privirea
cu care contemplă ochii
şi sufletul celor ce contemplă
e de aur

valoarea aurului din cer e de aur
şi cerul de deasupra cerului e tot aşa
şi păsările ce străbat auriul aer
şi pomii ce-au drept rădăcină întregul pământ
totul

singurul lucru pe care nu-l înţeleg
(asta pentru că gândirea încă nu mi-e de aur)
e dacă aurul de acolo
a fost pus sau a fost scos din mine?

maiimportantdecâtimportant

când cauţi ceva şi nu găseşti, găseşti mai mult(e)
decât te-ai gândit sau ţi-ai imaginat: căutarea este
mai importantă decât găsirea

una din dogmele vieţii

crezi că poţi să ocoleşti durerea
crezi că o poţi călca în picioare s-o doară ?

ea nu ne este ceva necesar
ea-i piatra pavată pe drumul nostru oval
chiar având lângă ea şi-altă piatră
pe-a Pământului roată

nu te poţi duce niciunde fără (de) ea
cum nu te poţi lipsi de o hartă
printre ruinele sinelui
ea e lumina din întunericul binelui
e cifra exactă dintr-o coordonată
e spiţa susţinătoare de roată

chiar dacă tu crezi că o poţi ocoli
o vei găsi în ocolul pe care îl faci
te va strânge ca şireturile pe-ncălţări
ca nasturii de la haina ce-o’mbraci

printre credințele ce le vrei
durerea rămâne o dogmă a vieţii,
asemenea spinilor şi roadelor lor, scaieţii!

după vreo patru ore

m-am chinuit vreo patru ore să-l înțeleg pe
Dumnezeu…: fiecare oră mi-a fost o cheie
fiecare minut un șurub
fiecare secundă o deșurubare fiecare spațiu –
tăcere – clipite-nșurubare

montarea și demontarea întregului mecanism
mi-a făcut răni în colțul gurii
unghiile mi-s îmbătate pilite de atâta scormonire
de parcă într-o lopată de țărână găsesc legea
gravitației și dialogul meteoriților liberi
încă geloși pe traiectoria noastră lipsă lor
și atracția noastră spre pământ

după vreo patru ore
tot restul vieții m-am chinuit să-mi înțeleg chinul:
imensul gând al timpului fără de capete
din mintea mea ce stă între urechi;
de ochiul fanteziei ascuns în ochiul meu oval
ce vede fără ochelari ce-i nevăzut
ba chiar ce-i necreat și-ascuns

acum mă simt ca un pirat
cu un ochi rău
închis să poată suporta ce-i de văzut
și mările ce-așteaptă să le vâslesc
și să le beau
cu mierea lingurițelor de ceai

despre carieră

sunt o piatră şi-un pietrar
sunt şi daltă şi granit
şi lovesc şi sunt lovit
de la flacără spre jar

sunt legat de alte pietre
şi sunt rupt prin dezlegare
orice crăpătură doare
şlefuirea creşte-n mine îmbinare

materialul meu e brut
forma-i inegală brută
piatra nu-i moale de lut
împietrirea mea nu-i mută

nu voi fi nicicând perfect
chiar de-am număr scris pe mine
Tu mă pui în locul drept
în mortarul de iubire ce mă ţine

sunt şi piatră şi pietrar
îmi dă colţul peste colţuri
flacăra mă arde-n jar
printre pietre fără flori fără bolţuri

Tu mă duci spre ce-o să fiu
carieră mult prea dură
piatră într-un zid ce-i viu
încă de granit şi zgură

înghesuială

din carne din om şi din lume
ţi-ai făcut popas printre noi
în drumul iubirii divine
spre uşa din spate cu paie şi boi

un pai printre paie, locaş ţi-au făcut
în grâul tăiat în umbra recoltei
murit lângă secera cu vârful dinţat
destin sub întinderea boltei

şi n-au ştiut cine-i deşi Tu le-ai zis,
şi-nchis-au lăsat intrarea şi vremea
citit-au în cărţi despre locul prezis
şi-n noapte păşit-au cu ochiul închis
lipsiţi de păstori şi de magi ce-au găsit
lumina din stea şi busola

umplută ne e şi azi ca şi-atunci
şi casa şi (h)anul şi vrerea
în gând şi-n credinţă-i împietrirea din stânci,
judecata cu pre şi durerea

Tu fii-ne cadou strecoară-te-ncet
ca apa ce-n goluri potrivită e bine
închide-ţi privirea ‘nghesuielii din piept
şi-nghesuie-ne-n suflet cu Tine!

abrupte

doar spre a răsări în altă parte: lumina nu moare, moare doar ziua…

zăpadă: prietenia dintre doi nori ce stau zgribuliți spate-n spate!

miopie: miopia este o clarificare a lucrurilor pe parcurs

asemănare: tăcerea-i o lașitate la fel de mult cât un curaj!

descoperire: în fiecare zi îmi îmbogățesc colecția de roți: pe toate le-am inventat eu!

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: