Materie cenușie

materie-cenusie

Materie cenușie: un neurochirurg descoperă puterea rugăciunii – David I. Levy și Joel Kilpatrick, Editura Scriptum, Oradea, 2014, 242 p.

1

“Nu am de unde să ştiu câte asistente, medici, chirurgi şi chiar neurochirurgi iau în serios viaţa spirituală a pacienţilor sau se roagă împreună cu ei, aşa cum fac eu. Cu siguranţă că acesta nu este un subiect care se discută la conferinţele medicale sau între colegi în lift sau în sala de mese a spitalului. De fapt, dacă tema spiritualităţii nu este adusă în discuţie într-un fel care să arate respect pentru pacient și pentru convingerile lui, poate să aducă ostracizare din partea comunității medicale sau chiar mai rău – măsuri disciplinare de un fel sau altul. Rolul rugăciunii în îngrijirea medicală este o zonă gri.

Cu toate acestea, atât doctorii cât și pacienții par să admită că o componentă crucială în tratarea bolnavilor este adesea absentă. Deși spiritualitatea lipsește aproape total din interacțiunile medicale, o mare majoritate (75%) din cei peste o mie de medici chestionați recunosc că religia și spiritualitatea sunt importante în ajutarea pacienților de a face față situației dificile și în asigurarea unei atitudini pozitive din partea acestora.

Și pacienții pun mare preț pe religie și spiritualitate, mai ales în momentul critic al bolii lor. Conform unui studiu, optzeci și doi la sută din 124 de pacienți consecutivi la oftalmologie de la Universitatea Johns Hopkins au spus că rugăciunea este importantă pentru bunăstarea lor.

De când am început să mă adresez problemelor spirituale ale pacienților și am făcut din rugăciune o parte importantă a interacțiunilor mele cu pacienții, răspunsul a fost impresionant. Am fost martor la echilibrarea vieții lor din punct de vedere al sănătății spirituale, emoționale și fizice, echilibru pe care pacienții mei nu l-au atins niciodată până atunci. În acest proces, am învățat două lucruri importante: că există o limită până la care pot interveni ca medic chirurg cu o înaltă pregătire profesională și cu multă experiență, și că nu există limite în ceea ce poate să facă Dumnezeu pentru a atinge o persoană și din punct de vedere emoțional și spiritual, nu numai fizic.

Obiectivul meu ca profesionist este să-mi folosesc deprinderile și cunoștințele ca să ajut oamenii să aibă cea mai bună bună viață posibilă, pentru cât mai mult timp posibil. Aici se include atât sănătatea emoțională, cât și sănătatea fizică, fiindcă acestea două sunt interrelaționate. Emoțiile pot să aducă sănătate sau boală, și sănătatea spirituală afectează sănătatea emoțională. Este bine știut că râsul și bucuria restaurează și încurajează sănătatea, în timp ce amărăciunea și resentimentele favorizează boala. Iertarea are efecte bine documentate asupra sănătății. Concepția omului despre Dumnezeu poate să determine bucuria continuă sau anxietatea continuă. Aceste probleme nu sunt individuale, ci mai degrabă centrale pentru sănătate.

Un lucru responsabil pe care medicul îl poate face este să le dea pacienților prilejul să facă alegeri sănătoase în toate domeniile vieții.” (p. 22-24)

2

“În numeroşii ani de şcoală medicală, rezidențiat, specializare și apoi în activitatea mea de zi cu zi am observat că mulți dintre colegii mei considerau că oamenii cu convingeri religioase sunt naivi. Eu însumi eram captivat de puterea chirurgiei; în comparație cu această putere, credința părea în cel mai bun caz ciudată, fiind necesară eventual acolo unde nu mai existau opțiuni chirurgicale. Când trebuia să amânăm operația până la sosirea unui preot sau a unui rabin, ne simțeam incomodați. Iar când convingerile religioase ale pacienților ne limitau opțiunile, ca de exemplu refuzul transfuziei de sânge, vedeam acest lucru ca pe o amenințare, ca pe o superstiție prostească.” (p. 37)

“După șapte ani de practică în neurochirurgie, am înțeles că rugăciunea pentru pacienți era ceva corect și am decis să întreb următorul pacient dacă acceptă să mă rog cu el, indiferent ce avea să se întâmple.” (p. 43)

3

“După ce am început să mă rog cu pacienții, nu a trecut mult până când mi-am dat seama că nu voi avea ocazia să observ o schimbare sau o diferență în viața celor mai mulți dintre ei, fiindcă interacțiunile dintre noi erau scurte prin forța lucrurilor. Nu exista o cale rezonabilă de a verifica evoluția lor nici măcar din motive medicale. Rareori obțineam o privire de ansamblu asupra călătoriei lor spirituale – aveam acces doar la o mică parte din viața lor, de obicei în împrejurări extraordinare. Tot ce puteam face era să le ofer o oarecare pace într-un moment de criză și să efectuez operația cât mai bine; majoritatea dintre ei se recuperau și își vedeau de viața lor. Nimeni nu-i putea condamna că voiau să se țină cât mai departe de spitale, după încercarea grea prin care au fost nevoiți să treacă. Dacă au fost influențați într-un fel de întâlnirea noastră, nu aveam de unde să știu, decât dacă îmi trimiteau o felicitare sau o scrisoare în lunile de după operație. Un număr suficient de mare mi-au mulțumit ca să mă simt încurajat să merg înainte, dar presupuneam că am adus prea puțină schimbare în viața de zi cu zi a majorității pacienților. M-am mulțumit să știu că le-am dat tot ce am putut pentru a face ca viața lor să fie mai bună, chiar dacă unora le va fi părut ciudat că doctorul lor se roagă.

Ocazional, pacienții veneau înapoi la spital ca să-mi împărtășească istoria vieții lor. O femeie amabilă în jur de șaizeci de ani, Gloria, a venit la control cu rezultatele IRM postoperatorii. O văzusem cu şase luni în urmă şi o consiliasem în legătură cu nodul benign de vase situat în spatele capului, precum şi cu câteva anevrisme mici pe care le urmăream cu ajutorul tetelor IRM. Acestea nu arătau vreo schimbare în starea anevrismelor şi am decis că nu este nevoie de operaţie.

“Vă amintiţi de prietena mea care a venit cu mine data trecută?” a întrebat Gloria după ce am terminat de vorbit despre cazul ei.

“Oarecum, destul de vag”, am recunoscut.

“Am adus-o cu mine pe prietena mea Gail ca să mă susțină, vă amintiți? Ați o spus o rugăciune pentru mine la sfârșitul vizitei.”

“De asta sunt sigur”, am zis, fără să-mi amintesc nimic concret.

“Ei bine, după ce v-ați rugat pentru mine, am plecat din biroul dumneavoastră, am ieșit pe hol, ne-am îmbrățișat și am plâns. Nu înțelegeam de ce ne venea să plângem. Era ceva cu totul neobișnuit pentru amândouă. Pur și simplu ne-a venit să plângem după ce am ieșit din cabinet.”

Am fost mirat de această destăinuire. Nu mi-aș fi imaginat un asemenea răspuns la o simplă rugăciune pentru sănătatea ei.

“Cam după o săptămână, a continuat Gloria, Gail a descoperit că are cancer. O lună mai târziu a murit. La trei luni după acea întâlnire cu dumneavoastră am fost la înmormântarea ei.”

Am fost uluit. N-am știut ce să spun. A vorbit ea în schimb.

“Am vrut doar să vă mulțumesc, domnule doctor Levy, fiindcă nu v-ați temut să folosiți puterea rugăciunii, a încheiat ea. Acest lucru a determinat o schimbare crucială în viața prietenei mele.”

M-a îmbrățișat și a ieșit din cabinet. Mi-am petrecut restul zilei cu un sentiment puternic că până și cele mai mărunte decizii pot să aibă un impact uriaș în viața oamenilor cu care intru zilnic în contact, sau în viața celor care îi însoțesc și pe care eu nici măcar nu-i observ. Adesea am crezut că nimic semnificativ nu se întâmplă ca rezultat al rugăciunilor mele, dar am descoperit că sunt multe lucruri pe care eu nu pot să le văd.” (p. 61-62)

4

“M-am oferit să mă rog cu pacienţii înainte şi după fiecare operaţie. Acest obicei a insuflat viaţă în munca mea şi în viaţa celor ce mă înconjurau. Oriunde mă rugam, atmosfera se schimba adesea în bine, şi am devenit convins că trebuie să mă rog pe parcursul fiecărei proceduri. Această necesitate m-a adus la următorul prag de curaj: rugăciunea înaintea celor ce mă ajută la intervenția chirurgicală.” (p. 91)

“Cu timpul, profesia mea a devenit mai amplă decât aspectele tehnice ale cazului. Rugăciunea în sprijinul practicii neurochirurgicale a devenit o chemare pentru mine. Dar până am ajuns la punctul acesta a trebuit să parcurg o cale lungă.” (p. 99)

5

“Când am început să mă rog pentru pacienţi, habar n-am avut că acest obicei mă va face să descopăr puterea iertării. Ideea că amărăciunea este o sursă a problemelor de sănătate nu ar fi avut sens pentru mine într-o etapă anterioară a carierei mele, dar cu timpul m-am convins că unul din cei mai mari hoți de bucurie și sănătate este refuzul de a-i ierta pe cei care ți-au făcut rău.

M-am confruntat cu această lecție în propria mea viață. După ce mulți ani i-am criticat, i-am judecat și chiar i-am invidiat pe oamenii pe care-i consideram vinovați pentru lipsurile și eșecurile mele, am înțeles că amărăciunea și invidia îmi afectează sănătatea și mă împiedică să mă bucur de viață. Dar când i-am iertat, am simțit că sunt mai puternic și că trăiesc cu adevărat. Am devenit mai liber și mai fericit, mai puțin motivat de realizări, mai puțin neliniștit și mai puțin nesigur. Câtă vreme mă agățam de resentimente, mă simțeam împins să realizez din ce în ce mai mult în domeniul meu de activitate, în special ca să dovedesc că sunt mai bun decât cei ce mi-au făcut rău. Rezultatul era întotdeauna nemulțumirea, oricât de mult aș fi obținut în viața profesională. Când am iertat – începând cu tatăl meu, dar fără să mă opresc la el – am frânt cercul distructiv și am început să mă schimb. Acest lucru mi-a permis să descopăr cum pot să mă îngrijesc de alții în moduri noi, mai altruiste decât înainte.

Știam că și alții trebuie să experimenteze iertarea, nu doar din motive psihologice, ci și psiho-somatice. Emoțiile afectează sistemul imunitar, în bine sau în rău. Fericirea vindecă asemenea unui medicament. Iar amărăciunea ucide ca o boală. Renunțarea la amărăciune poate ameliora dramatic cauzele de boală ale multor boli fizice, adesea mai mult decât orice medicament sau procedură chirurgicală. Am început să compar cultivarea amărăciunii și resentimentelor cu fumatul: mulți fumează, dar nu toți fumătorii se îmbolnăvesc de cancer. Cu toate acestea, dacă fumezi, doctorul îți va spune să te oprești, căci este un obicei mortal. Tot așa, am ajuns la convingerea că resentimentul și amărăciunea cauzează direct unele boli și împiedică vindecarea altora. De aceea, am decis să discut problema iertării cu mai mulți pacienți și să văd ce rezultate obțin.

Habar n-aveam că metoda va fi atât de eficientă.” (p. 114-115)

6

“În lunile de după prima mea întâlnire cu Ron, am condus mai mulți pacienți prin pașii iertării pentru diferite ofense și împrejurări. Rezultatele au fost uimitoare, fiecare în felul său.

Un bărbat care suferea de un anevrism mic și de durere în spate și gât mi-a spus că avea resentimente față de agentul lui imobiliar, fiindcă îl introdusese într-un program ipotecar cu tată mai mare, chiar înainte ca piața imobiliară să cadă. Ajunsese în situația în care se văzuse nevoit să-l denunțe pe agent, pentru ca alții să nu treacă prin aceeași situație cu a lui. A făcut acest lucru – dar au existat urmări și pentru sine: și-a pierdut casa și a fost nevoit să locuiască împreună cu fiica lui. De asemenea, soția îi murise și era mânios pe Dumnezeu fiindcă o luase pe cea care-i fusese tovarășă de viață timp de patruzeci și opt de ani. După ce a renunțat să-L învinovățească pe Dumnezeu pentru moartea soției și după ce l-a iertat pe agentul lui imobiliar pentru că i-a cauzat probleme financiare, atitudinea lui s-a înseninat și, spre surpriza mea, durerea de la gât i-a trecut. După ce a început să stea de vorbă cu Dumnezeu, chiar dacă la început a făcut-o doar ca să se plângă, a înțeles cât de minunat îi binecuvântase Dumnezeu viața în cei patruzeci și opt de ani alături de soția lui. Omul acesta – care fusese supus multor tratamente, analize medicale și investigații și căutase luni întregi soluții pentru problema lui de spate – a găsit vindecare când i-a iertat pe cei împotriva cărora nutrea resentimente și când a fost onest cu Dumnezeu în legătură cu pierderea dureroasă a soției sale.

O altă pacientă, o femeie provenind dintr-o familie indiană aborigenă, avea dureri persistente de cap. Ea mi-a spus că avea resentimente dață de fiica ei de douăzeci și unu de ani fiindcă aceasta se mutase împreună cu prietenul ei, un stil de viață specific american, dar care a adus rușine întregii familii. Acum fiica cerea bani pentru școală și alte cheltuieli, deși nu voia să trăiască potrivit cu valorile părinților ei. Am sugerat pacientei mele să-și ierte fiica pentru alegerile ei și pentru că-i cerea ajutor financiar. De asemenea, am ajutat-o să facă distincție între responsabilitățile ei față de fiica sa și responsabilitățile personale ale fiicei. Durerile de cap i-au trecut imediat.

Într-o zi a venit la mine Rhoda, o femeie care avea în jur de patruzeci de ani. În trecut frecventase biserica, dar nu mai trecuse pragul uneia de mulți ani. Când m-am întâlnit cu ea, îmi rafinasem deja prezentarea iertării, așa încât aceasta era succintă și coerentă, așa că i-am explicat că sănătatea oamenilor poate fi afectată de lucruri din trecut, mai ales de lucruri pe care nu le pot ierta.

“Interesant că spuneți asta, a zis Rhoda. Săptămâna trecută chiar am spus cuiva că ar fi timpul să-l iert pe tata. E mort de mai mulți ani, dar a fost un om foarte rău.”

“Aţi putea începe procesul acesta chiar azi, dacă vreți. Mi-ar plăcea să vă ajut.”

A fost de acord, şi am condu-o prin pașii iertării, la fel cum făcusem cu zeci de pacienți până atunci. L-a iertat pe tatăl ei fiindcă o influențase să se căsătorească cu un bărbat abuziv. A ales să nu se mai întrebe de ce a îngăduit Dumnezeu să i se întâmple acele lucruri și să se concentreze în schimb asupra multelor binecuvântări din viața ei pe care până atunci le-a considerat de la sine înțelese. Când am terminat, o bucurie profundă a inundat-o.

“Mă simt ușoară, a zis, radiind. De fapt, aș vrea să merg iarăși la biserică și să reiau relația cu Dumnezeu.”

“Dumnezeu a așteptat să renunțați la toate acele lucruri”, i-am zis.

“Mă bucur că am renunțat, a răspuns. Mă simt ca și cum El ar fi năvălit înapoi în viața mea!”

S-a ridicat zâmbind și am însoțit-o până la ușă, mulțumit că dialogul dintre ea și Dumnezeu a fost reluat.” (p. 120-122)

7

“Unul din avantajele suplimentare ale rugăciunii cu pacienţii este conştientizarea tot mai puternică a faptului că pacientul este o persoană – pe lângă responsabilitatea profesională, am simțit un interes crescând pentru Sam. În același timp, sunt chirurg specialist, și când intru în sala de operații, nu pot să nu simt emoția unui “caz mare”, adică unul deosebit de riscant și deosebit de dificil. Cazurile mari ne dau ocazia să ne testăm desprinderile în fața celor mai dificile probleme pe care le poate pune trupul omenesc. Ele ne oferă o provocare ce trebuie înfruntată.” (p. 144)

8

“Rezultatele proaste fac parte din profesia medicală. Nu voi putea să am întotdeauna o diagnoză și o tehnică medicală perfectă. Sunt un simplu o, și fac greșeli. Dar a fost dureros pentru mine să vizitez bolnavii, inclusiv o femeie care nu va putea să-și mai miște o jumătate din față, în salonul ei aflat la doar două uși distanță de un bărbat a cărui piele s-a înnegrit. La fel ca toți ceilalți, îmi place să am mai degrabă succese decât eșecuri. Unii medici nu acordă pacienților vătămați acces în cabinetele lor. Dar eu am crezut întotdeauna că grija arătată pacientului și familiei lui după un rezultat prost spune mai multe despre medic decât placa profesională de pe peretele lui.” (p. 206)

9

“Vocea îi răsună veselă şi vioaie, nu plângăreaţă ca înainte.

“Mă simt mult mai bine, a izbucnit. Ceva mi s-a întâmplat în biroul dumneavoastră. Am descoperit că soacra mea s-a rugat pentru mine. Soțul meu mi-a tot repetat lucrurile pe care mi le-ați spus dumneavoastră, dar nu l-am crezut. Acum oamenii de la serviciu mă întreabă mereu: “Ce s-a întâmplat cu tine? De ce ești așa de fericită?”

Cuvintele ei n-au fost o surpriză pentru mine. Oameni care nu vor să asculte de rudele lor sau de liderii religioși se deschid și acceptă să-și refacă legătura cu Dumnezeu la încurajarea medicilor care-i tratează.

I-am dat numele unei femei care putea s-o ajute din punct de vedere spiritual, dacă dorea acest lucru, și Claudia a sunat-o după nici o oră. Se refăcea spiritual neobișnuit de repede, trecând de la necredința în Dumnezeu la primirea Lui din toată inima pe parcursul unei singure vizite. Căsnicia ei a început să meargă și ea mai bine, și acum Claudia se uită la sine și la viața ei cu speranță. Parcă elementele componente ale credinței sale ar fi zăcut împrăștiate, așteptând să vină cineva ca s-o ajute să le reasambleze.” (p. 216-217)

10

“În rugăciune, ca în chirurgie, ai ocazia să faci lucruri mari, dar este posibil să faci şi rău. Nu cer voie să mă rog cu toţi pacienţii, fiindcă rugăciunea cu cei ce nu doresc acest lucru nu este nici folositoare, nici o dovadă de amabilitate. Nu există o “reţetă” pentru rugăciune, cu excepția poate a deschiderii față de situațiile în care rugăciunea va fi primită ca o binecuvântare. Impunerea propriei noastre credințe asupra altora nu este recomandată în nici un context.

Pe de altă parte, cred că a oferi informații medicale sau spirituale și a ține seama de răspunsul pacientului înseamnă purtare de grijă, pe când ascunderea informațiilor care ar putea să-i ajute pe pacienți este nepăsare. Astfel, consider că rugăciunea este una din formele cele mai înalte de bunătate pe care o pot arăta unei persoane.

Unii oameni se simt inconfortabil când numele lui Dumnezeu este menționat în prezența lor. În special cei care au fost răniți de instituțiile religioase sunt deosebit de vulnerabili dacă persoane cu poziții de autoritate vorbesc despre Dumnezeu. Ori de câte ori există o ofensă, în practica medicală sau în altă parte, smerenia ajută. Acest lucru este valabil în toate domeniile vieții; când oamenii simt că ne pasă în mod sincer de ei, se deschid. Să nu uităm că toți suntem încă pe drum și că niciunul dintre noi n-a ajuns la destinație.

Oricare ar fi profesia sau poziția noastră în viață, cred că toți dorim să contribuim cu ceva la făurirea unei lumi mai bune. Îngrijind întreaga persoană în practica chirurgicală, am văzut răspunsuri transformatoare de vieți care au trecut cu mult dincolo de simpla procedură chirurgicală pe care am efectuat-o. Însă la fel ca orice lucru cu adevărat valoros, implică un preț. De exemplu, timpul este o resursă limitată; fiecare dintre noi are aceeași cantitate de timp într-o zi. În activitatea mea medicală, a trebuit să-mi schimb programul pentru a-mi face timp pentru cei ce au nevoie de ajutorul meu. Prin intermediul acestei cărți, sper să te inspir și pe tine să abordezi relațiile din sfera ta de influență, oricare ar fi acestea, cu mai multă dragoste și autenticitate.” (p. 241-242)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: