Povestea lui Dumnezeu, povestea ta

povestea-lui-dumnezeu

Povestea lui Dumnezeu, povestea ta – Max Lucado, Editura Scriptum, Oradea, 2015, 159 p.

1

“Maeştrii auto-ajutorării, realizatorii anumitor show-uri televizate și titlurile anumitor publicații te îndeamnă să-ți cunoști povestea, doar că te îndrumă în direcția greșită. “Privește în lăuntrul tău”, spun ei, însă promisiunea descoperirii de sine nu ajunge. Poți descoperi intriga unei cărți într-un singur paragraf sau te poți delecta cu o simfonie ascultând o măsură? Cum ai putea afla povestea vieții tale, examinându-ți doar propria viață? Sub nicio formă. Tu nu reprezinți decât puținele zile care se scurg între pântec și cântec.

Narațiunea vieții tale însă face parte integrantă din narațiunea lui Dumnezeu. Iată marea promisiune a Scripturii și speranța acestei cărți: “În Cristos aflăm cine suntem și pentru ce trăim. Cu mult înainte de a auzi pentru prima dată de Cristos și înainte de a prinde nădejde, EL ne-a avut în vedere și ne-a pregătit o viață minunată, care face parte din planul Lui de ansamblu, plan care se împlinește prin toate și prin toți” (Efeseni 1:11-12, MSG).

Mai presus de noi înșine și în jurul nostru, Dumnezeu pune în scenă un scenariu grandios, scris de însăși mâna Lui, orchestrat de voința Lui și care se desfășoară după calendarul Lui; iar tu faci parte din scenariu.” (p. 21)

2

“Lumea ta nu este o lume de vacanţă şi nici una scrisă cu roşu în calendar. Nu, tu trăieşti într-o lume de zi cu zi. Ai facturi de achitat, paturi de făcut și iarbă de cosit. Fața ta nu va împodobi coperta niciunei reviste de modă și nici n-o să te sune cineva de la Casa Albă. Felicitări, te califici pentru povestea Crăciunului, în versiune modernă. Dumnezeu pătrunde în lume prin intermediul unor oameni ca tine şi vine într-o zi la fel de banală ca ziua de azi.

Splendoarea primului Crăciun a constat tocmai în lipsa lui de splendoare.” (p. 28)

3

“Diavolul vrea să-i facă pe creștini să-și demonstreze statutul prin realizarea unor minuni de genul pietrelor făcute pâini. Inteligentă mișcare. Dacă Satana ne convinge să ne încredem în propriile fapte, și nu în Cuvântul lui Dumnezeu, ne prinde atârnați de o creangă ruptă. Lucrările noastre nu ne vor susține niciodată.

Isus nici măcar nu Și-a întors privirea. De trei ori a repetat cuvintele “Este scris…” “Este scris…” “Este scris…” (versetele 4,7,10). În ce-L privește, cartea lui Dumnezeu Îi era îndeajuns. Isus a biruit ispita nu prin intermediul unor voci special trimise din cer și nici pin mijlocirea unor semne supranaturale, ci prin cuvântul Scripturii.” (p. 40)

4

“În narațiunea lui Dumnezeu, viața pe pământ nu este decât începutul. Este prima literă a primei propoziții din primul capitol al grandioasei povestiri pe care o scrie cu viața ta.

Ai impresia că cei mai buni ani ai tăi s-au scurs? Prostii. Adevărata ta lucrare se va desfășura în ceruri. Ai remușcări din pricina anilor vieții pe care i-ai cheltuit pe nimicuri? Și eu am. Dar hai să nu ne mai văicărim. Avem la dispoziție veșnicia pentru a recupera timpul pierdut. Ești contrariat de provocările zilelor noastre? Consideră-te un giuvaier neprelucrat și privește-L pe Dumnezeu drept Bijutierul. El te șlefuiește, în vederea locului pe care-l vei ocupa în Împărăția Sa. Marile tale momente îți stau înainte, dincolo de mormânt.

Așadar, “să umblați după lucrurile de sus, unde Cristos șade la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3:1). Scriptura folosește un cuvânt tare, în locul acesta. Zeteite (“a căuta”) înseamnă “să lăcomești cu toată puterea, să te străduiești, să cauți, să dorești și chiar să pretinzi”.” (p. 51)

5

Deschide-ţi ochii, ne îndeamnă Cristos. Ridicaţi-vă privirile. “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6:33). Limitează-ți lumea la gândacii acestei vieți și, ține minte ce-ți spun, vei fi dezamăgit. Rezumă-ți povestea la zilele dintre naștere și moarte și va trebui să te pregătești pentru un final trist. Ai fost creat pentru mai mult decât această viață.

Cu cinci sute de ani în urmă, marinarii se temeau de orizont. Dacă navighezi prea departe, riști să cazi dincolo de marginea lumii, ziceau ei. Înțelepciunea vremii anticilor avertiza împotriva necunoscutului. Și împotriva Strâmtorii Gibraltar. În partea ei cea mai îngustă, spaniolii ridicaseră un monument uriaș, care purta săpat în piatră un mesaj compus din trei cuvinte latinești Ne plus ultra sau “Mai departe, nu”.

A urmat însă Cristofor Columb și călătoria lui din 1492. Descoperirea lumii noi a schimbat totul. Spania a comemorat această realizare pe monedele sale, care au ajuns să poarte inscripția plus ultra – “mai departe”.

De ce nu ştergi de pe viitorul tău cuvântul nu? Dumnezeu și-a orientat inima spre casă. Zboară, până vei ajunge la ea.” (p. 52-53)

6

“Pe ultimele pagini ale Bibliei, Ioan descrie intrarea în Noul Ierusalim:

Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porți… Și pe ele erau scrise niște nume: numele celor douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel… Zidul cetății avea douăsprezece temelii, și pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. – Apocalipsa 21:12,14

Dumnezeu a scris numele fiilor lui Iacov pe stâlpii porților Lui. Ei au fost mai degrabă niște golani, decât niște bărbați cucernici. Cazierul lor judiciar includea ucideri în masă (Gen. 34), incest (28:13-18) și trădare de frate (37:17-28)., Se purtau mai degrabă ca niște derbedei, decât ca niște locuitori din cetatea credinței. Și totuși, Dumnezeu a cioplit numele lor pe porțile Noului Ierusalim.

Îndrăznim oare să pomenim și numele temeliilor? Petru, apostolul care și-a salvat pielea, în loc să stea alături de Mântuitorul. Iacov și Ioan, care pariau pe locurile VIP din ceruri. Toma, necredinciosul, care a cerut o audiență personală cu Isus cel înviat. Aceștia erau ucenicii care le-au spus copiilor să-L lase pe Isus în pace (Luca 18:15) și care s-au decis să-L abandoneze și să-L lase să sufere singur crucea (Matei 26:36-45). Și totuși, numele lor apar scrise pe aceste temelii. Apare și numele lui Matei. Apare și numele lui Petru, ba chiar și numele lui Bartolomeu.” (p. 75)

7

“Moartea este cu adevărat un drum fără ieşire, cel puţin înainte de a citi povestea învierii lui Isus. […]

Nimeni nu a visat miracolul care a avut loc duminică dimineaţa. Petru nu l-a întrebat pe Ioan “Ce vei zice când te vei întâlni cu Isus?” Maria nu se gândea: Oare cum va arăta? Nu se încurajau unii pe alții cu citate din promisiunile Lui că Se va întoarce. Deși ar fi putut. De cel puțin patru ori Isus a făcut declarații ca aceasta: “Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî, și a treia zi după ce-L vor omorî, va învia” (Marcu 9:31). […]

În sâmbăta aceea, duşmanul biruise, curajul dispăruse, iar nădejdea a plecat cu ultimul tren. Plănuiau să-L îmbălsămeze pe Isus, nu să vorbească cu El.

După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. În ziua dintâi a săptămânii s-au dus la mormânt dis-de-dimineață, pe când răsărea soarele. Femeile ziceau una către alta: Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?” (Marcu 16:1-3)

Paradă de Paște? Marșul victoriei? Nu s-ar zice. Mai degrabă, cortegiu funerar. Și ce dacă era duminică dimineața, căci lumea lor se blocase în sâmbăta precedentă.

Sarcina de a-i conduce spre ziua de duminică a revenit îngerului.” (p. 81-83)

8

“Isus l-a transformat pe Pavel, un legalist cu diplomă, într-un campion al îndurării. Cine s-ar fi gândit? Și totuși, cine ar fi fost mai bine pregătit? Pavel putea scrie epistolele îndurării, înmuindu-și pana în cerneala inimii sale. A învățat greaca la școlile din Tars; a învățat să facă corturi acasă, de la tatăl său; și a învățat Tora la picioarele lui Gamaliel. A învățat însă iubirea atunci când Isus l-a vizitat personal, pe drumul Damascului.

“Toate lucrurile” lucrează împreună.” (p. 115)

9

“Cine poate înţelege ce face Dumnezeu? Aceste zile pe pământ par atât de dificile, tulburate de conflicte, întristate de despărțiri. Luptăm, poluăm, discriminăm și ucidem. Societățile suferă din pricina prea multor fiefuri, a unor pseudo-dinastii mărunte. Ce se va alege de lumea aceasta? ne întrebăm. Răspunsul lui Dumnezeu este Ziua cea mare. În Ziua cea mare, toată istoria își va găsi împlinirea în Cristos.” (p. 127)

10

Într-o clipă, într-o clipită de ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. (1 Corinteni 15:52-53)

Când povestea lui Dumnezeu devine povestea ta, descoperi acest lucru minunat: vei promova din această lume în ceruri. Planul lui Isus este să unească “iarăși într-unul, în Cristos, toate lucrurile” (Efeseni 1:10). “Toate lucrurile” înseamnă și trupul tău, ochii care citesc această carte, mâinile care o țin, inima care pompează sângele, cotul care îndoaie brațul și chiar cutia toracică, cea care susține greutatea. Dumnezeu va uni iarăși sufletul tău cu trupul tău și va crea ceva ce n-ai mai văzut niciodată: un trup etern.

Vei fi, în cele din urmă, sănătos. N-ai fost sănătos niciodată, nici chiar în zilele în care te simțeai bine. Erai ținta neajutorată a bolilor, infecțiilor, bacteriilor din aer și a microbilor. Ce să mai zicem despre zilele mai rele?” (p. 132)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: