catrene pestrițe

1

niciodată nu pot să-mi dau seama
dacă Cerul e prea sus sau eu sînt prea jos
rigla de măsură e din cale afară de pămînteană
asta ar mai lipsi să se miște Cerul mai jos

2

cînd ies pe stradă se duce dracului
frumosul din ochii mei
confiscat de lupa mare
prin care se văd femei în izmene

3

gîndurile mele nu sînt ale mele
eu sînt doar un aerodrom
al cărui turn de control
e uneori în renovare

4

constat zi de zi că timpul
nu circulă nici cu tramvaiul
nici cu vreo bicicletă
în contratimp adie vîntul

5

oricîte mere ionatane aș mînca
nu m-aș sătura de celelalte fructe
în care a intrat Lumina
ca să mă gîdile în stomac

6

cele mai importante versuri sînt albe
nu doar cu rimă albă ci pur și simplu nevăzute
doar cine știe să citească printre rînduri
deslușește ROGVAIV-ul în toată splendoarea

7

nu e pic de albastru pe bolta cerului
cum nu e pic de apă în rîurile pămîntenilor
sînt doar pietre ai căror aburi
călătoresc în matca neastîmpărată

8

cum toate cuvintele s-au terminat
oamenii au început să coloreze
au făcut orașe cenușii
și au asfaltat livezile

9

nouă pisici urbane s-au adunat seara
să urmărească pe care masă joacă șoareci
nouă șoareci urbani s-au cărat seara
după ce și-au făcut un selfie pe masa de nota 10

10

în contumacie s-au dat sentințe pestrițe
unii sîntem vinovați că avem prea mult creier
alții sînt vinovați că le-a căzut inima în boașe
mai sînt și cei care prezențuiesc pe facebook

11

nu că nu aș avea ce scrie
dar contează și ce nu scriu
nu că nu aș avea ce zice
dar contează și ce refuz să verbalizez

12

cod portocaliu de caniculă
abia cînd pornește poetul
ventilatorul de vorbe
îți dai seama ce leșinat ai fost

13

din cinci în cinci ani scriu un vers bun
pe cînd voi fi bunic
cincinalele poetice se vor lichefia
în glorioasa epocă a tăcerii

14

cînd vreau să scriu un vers
niciodată nu-mi iese
fie exprimă prea puțin
fie spune mult prea mult

15

cînd mă cuibăresc în grotele sufletului meu
cînd mă urc pe munții ascuțiți ai inimii
cînd rănile mi se vindecă greu precum ale unui patriarh
Tu Doamne ești acolo rebranduindu-mi visele

16

nu sînt destule poduri
au zis-o atîția alții
nu sînt destule ferestre
descînt și eu însingurările

17

dacă timpul ar umbla cu adidași
ar merge mai repede?
sau doar ar avea o alură sportivă?
moșneagul ăsta cronologizat…

18

cine așteaptă toamna
nepoții lui Bacovia
copiii încep școala
în curcubeu nu e culoarea gri

19

ultima mireasă a satului
are odăjdii de beton
seara oraşul alunecă
aidoma ceasurilor lui Dali

20

nu era decît o livadă
nu era decît un habitat
nu era decît un microclimat
era Edenul la vest de orice

21

nu eram decît noi doi
eu și cu mine
atunci Doamne ai trimis îngerul
să ne luptăm cu el

22

eram așa de bătrîn
Tu Doamne m-ai încopilărit
fiecare culoare e o poveste
cînd cîntă cocoșul a treia oară

23

iar încep copiii școala
și sezonul buchetelor de flori ofilite
directorul spune bun venit tuturor
băieții așteaptă să se elibereze terenul de fotbal

24

antimamelele urbane se reped
asupra umanoizilor istoviți
care colindă mall-urile
precum bebelușul sfîrcurile materne

25

am ieșit la plimbare
fără să mă informez pe internet
de temperatura orașului meu
așa că n-am știut că trebuia să transpir

26

nici o biserică nu e înaltă cît Cerul
cum nici nici un om nu e înalt cît o casă
dar Cerul coboară la pămînteni
precum bucuria în casa fiecărui om

27

einstein și eddington gîndindu-se la curbura spațiului
în timp ce nemții și englezii își omorau tinerii în război
întotdeauna e nevoie de astfel de minți defazate
față de criminalele interese naționale

28

mai mult în stilul lui brâncuși
decît în cel al lui michelangelo
șmirgheluiește Dumnezeu umanoizii
pentru a le înnobila terestrialitatea

29

sînt slab la numărat silabe
dar ştiu să număr versurile pînă la patru
cu cuvinte des pătrățoșite
de aceea scriu catrene nu haiku

30

românii sînt neam de pilat
se spală pe mîini de orice
de parcă nevinovăţia s-ar da la kilogram
cu castraveții ceaușismului faraonic

Publicitate