Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977)

cultele-neoprotestante

Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977) – Marius Silveşan, Bogdan Emanuel Răduţ, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2014, 136 p.

1

“Prin intermediul acestei scrisori, expediată ambasadelor S.U.A. şi Marii Britanii de la Bucureşti unor persoane şi organizații din Occident, precum și postului de radio Europa Liberă care a difuzat-o în data de 2 aprilie 1977, semnatarii atrăgeau atenția asupra faptului că în România credincioșii erau supuși unei persecuții greu sesizabile din afara țării deoarece deși sistematică, persecuția era mascată. Scrisoarea ridica probleme pe baza a trei feluri de persecuții: identificarea credincioșilor evanghelici la locurile de muncă și darea afară sau retrogradarea, identificarea adunărilor în grupuri și acuzarea de huliganism sau anarhism și persecuția copiilor și tinerilor evanghelici în școli și licee.” (p. 15)

Iosif Țon: “Eu aș fi vrut să o public în cartea mea Confruntări, dar eu pierdusem manuscrisul meu și nu l-am mai putut găsi nicăieri.

Este meritul acestor doi cercetători că au descoperit, nu numai documentul în sine, ci și toate celelalte scrisori care l-au însoțit și să reconstituie evenimentele legate de ele.

Citind acum, după trecerea a 36 de ani de la acele evenimente, toate câte le-au descoperit ei de la martorii care mai sunt în viață și din diferite documente, scrisori etc., sunt uimit de complexitatea acelor evenimente, chiar dacă mărturiile par a nu se armoniza întru totul. Și este normal acest lucru, deoarece fiecare dintre cei care depun mărturie au trăit evenimentele în felul lor specific și, pe deasupra, memoria lor reține datele altfel decât a celorlalți martori.

Sunt fericit că lucrarea aceasta, precum și evenimentele care au înconjurat-o, ies acum la lumina tiparului și că ajung în mâna publicului.

Amintindu-ne de acele evenimente și de acele “cumplite vremi”, să tragem din ele învăţăminte pentru noi înşine şi pentru provocările cu care ne confruntă şi astăzi viața. Modul în care răspundem acestor provocări ne formează și ne determină destinul.” (Prefaţă)

2

“Cele trei culte neoprotestante (baptişti, creştini după Evanghelie şi penticostali= cunoscuseră o relativă destindere în anii ’70 datorită unor acţiuni revendicate precum scrierile pastorului Iosif Ţon sau memoriul celor 50 de pastori baptişti, a contextului internaţional precum şi a intervenţiilor Uniunii Baptiste. […]

Deşi au fost întreprinse mai multe acţiuni în sprijinul credincioşilor până în anul 1977, s-a constatat că acestea nu au fost suficiente pentru că abuzurile care se făceau de către autorități în baza Decretului 153/1970 se înmulțeau tot mai mult. De aceea, pe aceste considerente, șase reprezentanți ai neoprotestanților au scris și au semnat scrisoarea Cultele neoprotestante și drepturile omului în România, pe care apoi au trimis-o la Europa Liberă. Este vorba de Iosif Țon, Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Radu Dumitrescu (toți baptiști), Silviu Cioată (creștin după Evanghelie) și Constantin Caraman (penticostal). În afară de Radu Dumitrescu, care era învățător, toți ceilalți erau cunoscuți lideri evanghelici. […]

Pavel Nicolescu s-a ocupat de adunarea documentelor internaționale privind drepturile omului pe care le semnase și România. […]

Lucrarea a fost redactată de Iosif Ţon. S-au alăturat demersului apoi Silviu Cioată (creștin după Evanghelie) și Constantin Caraman (penticostal), care au adunat informații din mediile lor. Distanțele de la unii la alții au fost făcute de învățătorul Radu Dumitrescu, care avea o mașină Trabant. […]

Scrisoarea s-a difuzat la Europa Liberă sâmbătă seara pe 2 aprilie 1977, iar duminică dimineaţă, 3 aprilie, toţi cei şase semnatari au fost arestaţi şi, în afară de Silviu Cioată, duşi la Sediul Anchetelor Penale din str. Rahovei din Bucureşti. Silviu Cioată a fost anchetat la Ploieşti.” (p. 27-39)

3

“Tot în aceeaşi perioadă au exprimat o poziție critică la adresa regimului Paul Goma și Vlad Georgescu, iar acțiunea celor 6 a fost asociată într-o oarecare măsură cu protestul acestora, în special cu cel al lui Paul Goma.

Un rol important în coalizarea acestor mișcări de protest l-a avut cu siguranță și Actul final privind drepturile omului, semnat la Helsinki în anul 1975. Despre acest ultim aspect dintr-un material de sinteză al postului de Radio Europa Liberă se menționează următoarele:

Impactul Actului Final de la Helsinki din 1975 asupra relațiilor dintre Biserică și Stat nu pot fi documentate. Dar, majoritatea îmbunătățirilor, chiar dacă ele sunt mici și graduale, au apărut în perioada post Helsinki. În câteva țări se simte cu claritate o presiune de jos pentru mai multă libertate religioasă.”

În ceea ce privește mișcarea pentru drepturile omului inițiată de Paul Goma și legăturile cu pastorul Iosif Țon, raportul celor de la Radio Europa Liberă prezintă detalii interesante având ca și subtitlu “Disidenții”.

Apariţia unei mişcări româneşti pentru drepturile omului condusă de scriitorul Paul Goma în ianuarie 1977 a fost aproape de la început legată cu o mişcare condusă de un grup de pastori neoprotestanţi care luptau pentru libertatea religiei şi conştiinţei. Pe 28 februarie 1977 UPI relata despre «legătura intrigantă» care s-a stabilit între Paul Goma și un grup de slujitori baptiști conduși de pastorul Iosif Țon, care a luat contact cu Goma. Iosif Țon, pastorul baptist din Ploiești, împreună cu alți slujitori, un pastor penticostal și un membru al Bisericii Creștine după Evanghelie, au semnat un document voluminos denumit «Cultele neoprotestante și drepturile omului în România». Fiindcă acest document a ajuns în Vest, pastorul Iosif Țon a fost arestat.”

Datorită ecoului pe care l-a avut această acțiune, celor șase li s-a dat drumul în 16 mai, dar au continuat să fie atent monitorizați. Ulterior, Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Iosif Țon, și Radu Dumitrescu vor emigra în Statele Unite.

Ceea ce aceștia au început a fost dus mai departe de către Pavel Nicolescu, care a fost inițiatorul în anul 1977 al Comitetului Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință, cunoscut sub acronimul ALRC.” (p. 49-50)

4

Din Scrisoarea celor șase neoprotestanți citită la Europa Liberă

“Toate tratatele și pactele internaționale pe care le-a ratificat și semnat și țara noastră, vorbesc despre demnitatea omului și despre necesitatea și obligativitatea apărării acestei demnități umane. Aplicarea de amenzi credincioșilor neoprotestanți pe baza Decretului 153/1970, înainte de a fi o povară financiară – uneori deosebit de grea și aceasta – este o insultă la adresa demnității umane și de degradare a acesteia. […]

Au fost amendate chiar și biserici, cum este cea din Calafindeşti, jud. Suceava, pentru că au ţinut un serviciu religios într-o altă seară decât cea înscrisă în programul oficial – și încadrarea a fost tot în Decretul 153, deci în cadrul acesta este și mai vizibil cum o biserică baptistă – oficial recunoscută de Stat – este declarată “o grupare de persoane care, prin comportarea lor, exprimă o concepție de viață parazitară”.

Şi, dacă mai este necesar ceva şi mai expresiv şi mai şocant, să cităm cazul bisericii baptiste din Dumbrăveni, Judeţul Sibiu. În anul 1976 proprietarul casei lor de rugăciune a reziliat contractul de închiriere și le-a cerut să se mute în altă parte. Credincioșii au găsit o altă casă, pe o altă stradă, au anunțat inspectorul teritorial de culte, care a venit și a văzut noul local, și apoi s-au mutat, urmând să li se opereze în autorizația de funcționare schimbarea de adresă. La vreo două săptămâni însă, într-o duminică dimineața pe când credincioșii erau în slujbă religioasă, a intrat în sală primarul și miliția, au întrerupt slujba, i-au insultat pe credincioși și i-au amendat cu suma de 13.000 lei – tot pe baza Decretului 153, art. 1, lit. d!” (p. 75-77)

5

Din Scrisoarea celor șase neoprotestanți citită la Europa Liberă

“În anul 1972, un grup de credincioși penticostali din orașul Motru, Jud. Gorj au făcut formele necesare pentru a li se acorda autorizație de funcționare ca biserică penticostală. În data de 11 martie 1972, într-o sâmbătă seara, inspectorul județean de culte, dl Iova, a făcut o vizită familiei Leonte Constantin, un conducător al grupului, și a cerut acestuia să adune pentru a doua zi dimineața pe toți credincioșii la orele 11, ca să stea de vorbă cu toți despre autorizație.

Credincioșii s-au adunat, inspectorul a sosit, și când a constatat că sunt adunați a trimis pe cineva de a chemat miliția, care – fiind pregătită deja – a venit cu un fotograf, i-au obligat pe credincioși să se așeze ca la o slujbă religioasă, cu cărți și Biblii în mâini, i-au fotografiat așa, apoi le-a făcut tuturor proces verbal de amendă – pe baza Decretului 153, art. 1, lit. d – fiecare dintre cei prezenți fiind amendați cu câte 1000 lei. […]

În anul 1975, un grup de cca. 200 de membri ai primei biserici baptiste din Timişoara au decis să se desprindă de această biserică şi să formeze o nouă biserică, datorită faptului că sala în care se aduna biserica pentru slujbe religioase, era neîncăpătoare. Ei au făcut actele legale necesare, au așteptat timpul mult mai mult decât timpul legal în care autoritățile erau obligate să le satisfacă cererea, apoi au decis să înceapă să se adune în noul lor local. Pentru aceasta au fost amendați cu 30.000 lei, pe baza Decretului 153, pentru ca apoi, la vreo două luni după aceea să li se dea și autorizația de funcționare!

Datorită faptului că autoritățile refuză în mod arbitrar să emită autorizații de funcționare legală pentru foarte multe grupuri de credincioși din toată țara, grupurile acestea sunt obligate să facă ceea ce au făcut cei de la Timișoara. Așa s-au deschis mai multe biserici baptiste din Arad, între 1974-1976, și așa s-au deschis mai multe biserici baptiste în Moldova și în Muntenia, în toamna anului 1976. Unele dintre acestea funcționează fără autorizație, deși autoritățile recurg la tot soiul de amenințări și presiuni pentru a le închide.” (p. 80-81)

6

Din Scrisoarea celor șase neoprotestanți citită la Europa Liberă

“Lidia Barbu din Timişoara, în vizită, împreună cu sora și cumnatul ei la o familie de credincioși baptiști au fost amendați în 1975 cu câte 1.000 lei fiecare. Contestaţia depusă la Tribunalul din Satu-Mare a fost inițial acceptată, dar apoi, după intervenția organelor de securitate, s-a revenit asupra deciziei și amenda a trebuit să fie plătită.

Trei credincioși baptiști în vârstă, din Cruceni, Jud. Timiș, la începutul lui februarie 1977, au fost în vizită la o credincioasă bătrână și bolnavă. Pentru aceasta au fost amendați cu câte 1.000 de lei.

Credincioasa baptistă Busnei Paraschiva din Turnu-Severin, pensionară, se afla în tratament la Govora-Băi. Acolo a fost amendată cu suma de 1.000 de lei pentru că a fost găsită citind Biblia în camera ei.

Pastorul baptist Ciupuligă Traian se afla în vizită la credinciosul baptist Nedelea Constantin în com. Fîntînele, Jud. Mehedinți. Pe când lua masa a venit miliția și l-a amendat cu 300 lei. […]

Un grup de credincioşi Creştini după Evanghelie, între care Dr. ing. Constantinescu Şerban şi Dr. Socoteanu I., au fost în excursie în munţi. La întoarcere s-au oprit şi la masa în familia unui coreligionar din Curtea de Argeș. Pentru aceasta au fost amendați cu câte 3.000 lei fiecare.” (p. 83-84)

7

“Scrisoare deschisă adresată autorităţilor din România privind urmările scrisorii celor şase neoprotestanţi, scrisă de Iosif Ţon şi Aurel Popescu

Scrisoare deschisă adresată autorităţilor din România

Spre ştiinţă: tuturor organizațiilor religioase din țară și străinătate, inclusiv instituțiilor, organizațiilor și persoanelor interesate în problemele drepturilor omului.

CAPITOLUL I

După cum se știe, la finele lunii martie 1977, un grup de credincioși neoprotestanți au întocmit și difuzat un document intitulat “Cultele neoprotestante și drepturile omului în România” în care s+au analizat câteva aspecte mai importante ale persecuţiei religioase din ţară şi anume:

– problema discriminărilor, retrogradărilor și destituirilor din funcții a credincioșilor neoprotestanți;

– problema hărțuirii și a discriminării credincioșilor și a copiilor lor în școli și universități și a excluderii lor de la anumite forme de învățământ;

– problema amenzilor care se aplică credincioșilor care se adună în familii pentru rugăciune și citirea în comun a Bibliei.

Pentru fiecare din aceste aspecte ale persecuției religioase s-au citat aproape 100 de cazuri din nenumărate cazuri cunoscute. Esența documentului citat era că toate aceste forme de prigoană au loc cu încălcarea flagrantă a legilor țării și a obligațiilor asumate prin tratate și pacte internaționale, semnate și ratificate de guvernul român care se obliga astfel să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului. […]” (p. 111)

“Încercarea, până acum neizbutită, de a elimina din lucrarea lui Dumnezeu pe fr[aţii] Iosif Ţon, Pavel Nicolescu, Aurel Popescu şi alţii, declarându-i fie antistatali, fie abătuți de la doctrina baptistă, arată până unde s-au coborât conducătorii cultului baptist. Oare Circulara nr. 243/1978 a Uniunii Cultului Baptist prin care cu bună știință se pune la îndemâna autorităților un act în baza căruia acestea pot, mult mai ușor ca până acum, să frâneze activitatea misionară a unor predicatori înzestrați, nu este de asemenea dovadă de colaborare neprincipială și nebiblică cu autoritățile în dauna intereselor fundamentale ale bisericii?

Din această cauză, s-a creat în prezent o stare de încordare între credincioși și conducătorii lor, care acționează tot mai vădit ca niște marionete ale organelor de stat. […]

Până unde poate merge slugărnicia unor astfel de conducători, se poate vedea şi dintr-o scrisoare a Uniunii Cultului Creștin după Evanghelie (nr. 455 din mai 1978), în care se cer scuze “onor Departamentului Cultelor” pentru că unul dintre cei mai buni evanghelişti baptişti din ţară – Liviu Olah – la invitația bisericii din Sibiu, a predicat în această biserică fără aprobarea inspectorului de culte. Conducerea bisericii a fost aspru mustrată, iar conducerea cultului s-a angajat că pe viitor nu se vor mai repeta astfel de abateri.” (p. 114-115)

8

Din Scrisoarea deschisă adresată autorităţilor din România privind urmările scrisorii celor şase neoprotestanţi, scrisă de Iosif Ţon şi Aurel Popescu

“În data de 19 august 1977, biserica baptistă din Caransebeş, jud. Caraş-Severin și-a ținut slujba obișnuită de vinerea seara, așa cum o au toate bisericile baptiste. Predica de seară a ținut-o pastorul baptist Liviu Olah de la Timișoara. A doua zi, doi membri din comitetul de conducere al bisericii, și anume Mihuț Mustețea și Neagu Achim, au fost chemați la miliție și mustrați pentru faptul că au invitat la biserica lor pe pastorul Liviu Olah, apoi li s-a pus în față câte un proces verbal de contravenție pe care li se scrie vina următoare: “Au constituit un grup de persoane ce exprimă o concepţie de viaţă anarhică, străină principiilor de convieţuire socialistă, precum şi sprijinirea sub orice formă a unor astfel de grupuri sau aderarea la acestea” (să se observe că de fapt s-a copiat acolo un pasaj din Decretul 153/1970) și au fost amendați cu câte 2.000 lei. Cei doi au contestat această amendă la Judecătoria din Caransebeș, dar judecătoria a respins contestația pe motiv că “nefiind zi de sărbătoare legală, persoanele chemate la biserică au fost sustrase de la a se prezenta în cadrul îndatoririlor de serviciu, familie, cetățenești”. De asemenea, judecătoria își motivează respingerea contestației prin aceea că “numitul Olah nu avea atestatul (autorizația) de a ține astfel de predici, astfel că această manifestare a avut un caracter ilegal”. Noi subliniem faptul că slujba religioasă a avut loc în localul bisericii, în orele prevăzute în programul oficial, iar pastorului Olah nu i-a retras nimeni dreptul de a fi angajat oficial ca pastor. Prin urmare, prezența lui la slujba de la Caransebeș nu transforma în nici un caz actul acesta religios într-o “manifestare nelegală” cum o numeşte judecătoria din Caransebeş. Modul în care miliţia din Caransebeş a aplicat această amendă, precum şi modul în care judecătoria a susţinut-o este încă o dovadă a samavolniciei multor autorități față de credincioșii neoprotestanți și a lipsei lor de apărare chiar și în justiție.” (p. 123-124)

9

Din Scrisoarea deschisă adresată autorităţilor din România privind urmările scrisorii celor şase neoprotestanţi, scrisă de Iosif Ţon şi Aurel Popescu

“Prevederea că la un număr de şase facultăţi, printre care: Drept, Filozofie, Istorie, Sociologie, nu se poate intra decât cu o recomandare de la PCR sau UTC, fapt care exclude automat de la aceste facultăţi pe copiii credincioşi sau fii de credincioşi neoprotestanţi şi pe fiii de preoţi ortodocşi, nu a fost abrogată. Prin urmare, discriminarea în învăţământ continuă chiar la nivelul declarat oficial.

Sunt de asemenea multe cazuri de discriminări la examene, acolo unde candidatul nu-și poate dovedi cauza și unde arbitrariul poate di mai ușor de mascat. Totuși, uneori situația poate fi dovedită și în acest domeniu. Un exemplu este cazul studentului Chiu Daniel din anul III la Facultatea de Istorie din Cluj. […]

Amenințarea decanului s-a concretizat la data de 8 iunie 1978, când studentul Chiu Daniel a dat examenul la socialism științific chiar cu decanul George Tomuța. Timp de o oră, decanul, împreună cu alte cadre didactice şi în prezența altor câțiva studenți, a încercat să-i demonstreze studentului Chiu Daniel că ideologia pe care o are îl împiedică să înțeleagă obiectul și problemele acestei discipline. Neputând dovedi acest lucru, l-a acuzat pe student să nu posedă “cunoștință politică socialistă”, i-a mai spus odată că nu este suficient să cunoască teoretic lucrurile și că, prin urmare el, decanul, nu se simte obligat să-l promoveze.” (p. 125-126)

10

Din Scrisoarea deschisă adresată autorităţilor din România privind urmările scrisorii celor şase neoprotestanţi, scrisă de Iosif Ţon şi Aurel Popescu

“Un alt domeniu unde este vizibilă persecuţia religioasă este acela al refuzului de autorizații pentru reparații capitale, extinderi sau noi construcții de biserici. Cazuri grele, care produc multe suferințe umane, există în toată țara, printre cele care ni se par nouă mai țipătoare amintim aici doar pe cele ale bisericilor baptiste din Oradea, Reșița și București – Mihai Bravu.

La Oradea, cei peste 1.400 de membri maturi plus o mie de tineri și copii încearcă patetic și zadarnic să se acomodeze cumva în sala de 600 de locuri a bisericii lor. În fiecare vineri seara pe strada Simon Bărnuțiu nr. 31 se oferă trecătorilor un spectacol straniu; sute de bărbați, femei și copii se îngrămădesc în jurul bisericii baptiste, în curte, în anexe, în stradă, încercând să prindă cu urechea de la difuzoare ceea ce se vorbește în biserică. Cei care au venit cu mult timp înainte de începerea slujbei și astfel au reușit să intre în biserică, trebuie să stea într-o sală atât de ticsită de lume încât dacă unul dintre sutele care stau în picioare se mișcă, toată masa celor înghesuiți unul în altul trebuie să se legene ca valurile mării. Cine poate descrie toată suferința umană a acestor oameni ai muncii, însetați după viața spirituală, care trebuie să stea atât de înghesuiți ore întregi – numai pentru că autoritățile le refuză sistematic dreptul elementar de a-și clădi un local încăpător de închinăciune?” (p. 127)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: