Eram orb, dar acum văd

eram-orb

Eram orb, dar acum văd – Vasile Tofan, Editura Risoprint, Cluj, 2015, 195 p.

1

“Odată stabilit obiectivul spargerii, în ziua de 1 noiembrie 1993, împreună cu colegul meu am acționat conform planului dinainte stabilit, spărgând vitrina unui magazin de bijuterii de lux din orașul Bremen.

În această “afacere” mie îmi revenea sarcina să sfărâm geamul vitrinei. Am fost instruit să lovesc cu putere, deoarece geamul nu era unul obișnuit, ci era blindat. […]

Cei 1500 de mărci germane, cât mi-au revenit mie, erau o sumă mare în România, pentru vremea aceea. Am alergat la poștă, unde italianul, prietenul bossului, a trimis pe numele Mirelei 1000 de mărci. Am sunat-o și i-am spus să fie liniștită, asigurând-o că în scurtă vreme mă voi întoarce acasă om bogat.

Când am fost întrebat de unde procurasem suma de bani pe care i-o trimisesem am mințit-o, spunându-i că am găsit un club de box care m-a angajat. Nu puteam să-i spun prin ce trecusem și cum obținusem banii.” (p. 27-30)

2

“În penitenciarul în care eram deţinut, constatam cât de scumpă este libertatea omului. Poţi să ai tot ceea ce-ți dorește inima, dar, dacă cineva îți răpește libertatea, îți răpește dreptul de a trăi.

În închisoare, oricât i s-ar părea de ciudat cititorului român, eram foarte bine tratați. Mâncarea era foarte bună, gardienii ne tratau civilizat, ne vorbeau frumos, se comportau omenește cu noi: aveam sală modernă de sport, dușuri, teren de fotbal, într-un cuvânt toate condițiile. Cu toate acestea, ne lipsea LIBERTATEA!

Libertatea are un preț atât de mare pentru că Dumnezeu l-a creat pe om să trăiască liber; dar, fiindcă omul nu cunoaște sau nu înțelege planul lui Dumnezeu cu privire la el, își închide libertatea în închisoarea păcatului, în închisoarea viciilor și a robiilor sub care trăiește. Isus Hristos a venit în lumea noastră pentru ca omul să poată să “se nască din nou”, să-și recapete identitatea pe care și-a pierdut-o în grădina Eden. De aceea, lipsa libertății era cel mai greu de suportat!” (p. 47)

3

“În dreapta celulei mele, pe hol, “locuia” un român, despre care auzisem că fusese de curând arestat. Când am privit atent chipul acelui bărbat, am constatat că pe fața lui se citea ceva neobișnuit și nepotrivit cu locul în care ne găseam. Chipul acelui om era scăldat în lumină, fața lui era senină, comparativ cu chipul nostru încruntat; pe fețele noastre, ale celorlalți încarcerați, se citea încrâncenarea, revolta, neliniștea. […]

I-am pus întrebarea obişnuită într-o închisoare: de ce anume este închis? Răspunsul pe care l-am primit m-a făcut să cred că era un mare mincinos: îmi spusese că nu știa motivul pentru care fusese arestat, pentru că nu făcuse nimic rău. Îmi venea greu să cred că în Germania poți fi arestat și băgat în temniță fără să fi făcut nimic!

Numele acelui om era Sabău Gheorghe, iar noi începuserăm să-i spunem “nea Gigi”.

Deși eram încredințat în sinea mea că mă minte, nu puteam să nu observ că nea Gigi era diferit de noi, ceilalți deținuți, care ne aflam în acea secție. Fața lui exprima ceva ce pe fețele noastre nu se putea observa. Vorbirea lui și comportamentul lui erau diferite de ale noastre. Am constatat, de asemenea, că nea Gigi nu vorbea vulgar, așa cum vorbeau toți românii din acel loc, inclusiv eu.

Nea Gigi mi-a vorbit și mie despre Dumnezeu. Mi-a spus că el este creștin și că Îl iubea pe Dumnezeu. A început să-mi vorbească din Biblie, carte din care citea în fiecare zi. Deodată mi-am adus aminte de Biblia pe care o abandonasem în celula mea și din care nu mai voiam să citesc.” (p. 52-53)

4

“Până să ajung în acel penitenciar credeam că nu sunt atât de păcătos, că doar nu omorâsem pe nimeni. Dar când am citit ce spune Isus Hristos într-una dintre Evanghelicii (că doar dacă te uiți la o femeie și-o poftești în inima ta, ai și săvârșit curvia sau preacurvia), mi-am dat seama cât de înfricoșător este păcatul! […]

Era pentru prima dată când îmi dădeam seama că sunt un om păcătos, vrednic de pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru prima dată în viața mea devenisem conștient că aveam nevoie de iertare, adică de Mântuitorul Isus care să mă ierte și să mă elibereze de povara păcatelor mele. Mă simțeam atât de nevrednic, atât de mizerabil în fața lui Dumnezeu!” (p. 58-59)

5

“În celula în care eram, invitatul de onoare era nea Gigi Sabău; în afară de el îi mai invitam pe alţi doi români, cărora le făcea plăcere să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.

Eram uimit de-a dreptul când îl ascultam pe nea Gigi vorbindu-ne din Scriptură, eram atât de fericit să aud despre planul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, plan urzit în Isus Hristos, Fiul Său, pe care L-a trimis în lumea noastră ca să moară în locul nostru! […]

Cele trei ore şi jumătate zburau ca trei minute şi jumătate: când gardienii introduceau cheia în uşă şi spuneau: “Zeit ist abgelaufen”, adică “Timpul a luat sfârşit!”, eu unul eram foarte mâhnit: nu-mi puteam închipui că timpul pe care-l petreceam ascultând Cuvântul zbura atât de repede!

Mai târziu aveam să găsesc în această minunată carte, Biblia, că acolo unde și atunci când doi sau trei se adună în Numele lui Isus, El este prezent în mijlocul lor. Atunci când Isus Hristos este prezent într-un loc, părtășia devine deosebită, minunată, iar timpul parcă stă în loc, sau parcă zboară și, atunci când constați cât timp, nu-ți vine să crezi cum și când a zburat.” (p. 66-68)

6

“În acea zi din primăvara anului 1994 am fost născut din nou (așa cum am spus mai sus), am fost născut din Dumnezeu. De unde știu asta? Din ceea ce trăiam în fiecare zi. Nu mai puteam să vorbesc murdar și nici măcar să aud înjurăturile și vorbele vulgare pe care ceilalți le scoteau din gură. Nu mai aveam nicio plăcere să ascult aventurile și murdăriile cu care ceilalți români se lăudau și găseau chiar plăcere să le povestească. Primisem putere, cum până atunci nu mai avusesem, să vorbesc cu ceilalți români despre ceea ce era scris în Evanghelie. Era atât de clar pentru mine că un alt Vasile Tofan se născuse în acel penitenciar! Începeam să înțeleg ceea ce Isus îi spusese lui Nicodim, în Evanghelia după Ioan, la capitolul 3: “Dacă un om nu se naște din nou, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu”.” (p. 77)

7

“Trecuseră deja 8 luni de când eram închis. Într-una din zile, nea Gigi a primit o scrisoare de la Procuratura germană. Pentru că nu știam atât de bine limba germană, i-am dat scrisoarea unuia care știa foarte bine să citească și să traducă, rugându-l să ne spună ce anume era scris în ea. Așa am aflat că nea Gigi urma să fie pus în libertate și urma să primească și o sumă de bani, deoarece Poliția germană nu avea nici o probă împotriva lui, care să-i dovedească vinovăția. Eram amândoi uimiți de conținutul acelei scrisori. Într-adevăr, ceea ce nea Gigi spusese la început – că nu era vinovat pentru că nu făcuse nimic vrednic de a fi închis -, se adeverea prin scrisoarea pe care o primise. Îmi venea destul de greu să mă despart de acest om pe care Dumnezeu îl trimisese în acel loc ca să-mi deschidă mie ochii, ca să mă întorc din întuneric la lumină. Eram și bucuros și trist: bucuros, pentru că nea Gigi urma să fie liber și să se întoarcă probabil în țară, la soția și la copiii pe care-i avea; trist, pentru că rămâneam singur, fără nici un tovarăș de credință.

În următoarele zile, nea Gigi a fost pus în libertate. Înainte de-a pleca, mi-a strâns mâna și mi-a spus să nu mă tem și să mă încred în Dumnezeu. Știa că aveau să vină și zile de încercare a proaspetei mele credințe, dar m-a sfătuit să lupt cu armele din Scriptură, printre care postul și rugăciunea să fie pe primul plan.” (p. 85-86)

8

“Bogat nu mă întorceam, dar experienţa pe care am avut-o acolo, în Germania, a schimbat radical viața mea; Vasile Tofan, cel de dinainte de-a pleca să cucerească gloria lumii, rămăsese în penitenciarul din Braunschweig, “murise” acolo; acum eram un om total schimbat, un om cu gândire nouă, înnoită prin Cuvântul lui Dumnezeu, de Duhul Sfânt.

Tot timpul călătoriei m-am gândit la timpul petrecut în penitenciar și la modul minunat în care Dumnezeu mă binecuvântase. […]

Celor din familia mea şi rudelor mele le venea greu să creadă că nu mai eram cel de odinioară. Credeau că mă prefac. Îi înţelegeam, deoarece niciunul dintre ei nu era familiarizat cu Sfânta Scriptură, Cuvântul vieții, care-mi schimbase mie viața în mod dramatic și radical. Credința lor era una formală, ca a celor mai mulți oameni. Se rezumau la niște ritualuri pe care le urmau și asta era tot. Nu știau nimic despre nașterea din nou. Nu știau nimic despre sărbătoarea pe care o țineau după datina și după tradițiile omenești.” (p. 151-152)

9

“În anul 2001, am întâlnit în penitenciarul din Galaţi un tânăr de 20 de ani din comuna gălăţeană Lieşti. Când Poliţia l-a arestat, o mulțime de oameni s-a adunat în fața postului de Poliție, cerând polițiștilor să-l împuște. Am aflat că terorizase întreaga comună și că oamenii se fereau de el. După ce a ascultat mărturia mea și felul în care mă întorsesem la Dumnezeu, Florin Dorosan mi-a cerut o Biblie. Am avut grijă să mă rog pentru el și am spus și altora să se roage. De la o întâlnire la alta, vedeam cum Dumnezeu schimba trăsăturile feței lui: dintr-o față întunecată, schimonosită de păcat, Florin a început să aibă o față luminată de Duhul Sfânt și de Cuvântul lui Dumnezeu. Mă bucuram să aud că Florin făcea roade vrednice de pocăința lui. Aflasem că distrusese o pungă de țigări care-i fuseseră aduse de acasă. În închisoare, pachetul de țigări este “valută de schimb”. Pentru că Florin se hotărâse să trăiască după Cuvântul lui Dumnezeu, știa că țigara distruge sănătatea și viața omului. Am dat slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce Florin trăia.

După patru ani și șapte luni petrecuți în închisoare, Florin s-a eliberat. L-am dus cu mașina în comuna Liești, unde în curtea părintească îl așteptau cei șase frați, părinții și rudele apropiate. Când a intrat în curte, o damigeană cu vin era pregătită, pentru a sărbători revenirea lui acasă. Florin, cu Biblia în mână, le-a spus celor prezenți că cel ce făcuse atâtea rele odinioară, adică omul pe care ei îl cunoșteau înainte, murise în închisoare. Le-a spus tuturor că se pocăise în închisoare și dorea să trăiască o viață plăcută lui Dumnezeu. Când l-au auzit ce și cum vorbește, cei de față au crezut că Florin înnebunise. Cât de ciudat se comportă uneori oamenii!? Dacă nu mai vrei să minți, să furi, să faci fapte antisociale, cei din jur te consideră nebun.

Au trecut zilele și Florin a pornit-o prin comună să-L mărturisească pe Stăpânul care-i conducea viața. M-am bucurat când am aflat că Florin a mers și pe la cei cărora le făcuse rău odinioară, pentru a le cere iertare. Într-una din zile, s-a dus la postul de Poliție, pentru a dărui câte o Biblie celor de acolo. De serviciu era chiar polițistul care-i făcuse dosar și-l trimisese în penitenciar. Florin a dorit mai în întâi să-i mulțumească polițistului pentru că-l trimisese în penitenciar. Mirat, polițistul a spus că de 15 ani de când lucra în Poliție nu se găsise nimeni să-i mulțumească pentru așa ceva. Ulterior, a aflat adevăratul motiv pentru care Florin îi mulțumise: pentru că în închisoare Îl descoperise pe Isus Hristos, Cel care-i schimbase viața.” (p. 167-169)

10

“În primăvara anului 2009, Dumnezeu m-a ajutat să vizitez comunitatea credincioșilor români din Belgia. Ajungând în casa unor credincioși, le-am povestit despre minunatul mod în care Dumnezeu mi-a mântuit sufletul.

Vorbindu-le de bărbatul pe care Poliția germană îl confundase cu un hoț și care mi-a vestit apoi Evanghelia în închisoarea din Germania, am observat că atenția celor din jur a crescut. Atunci când le-am spus că pe acest om îl chema Sabău Gheorghe și este din Târgoviște, unul dintre ei a dat telefon și a vorbit cu un alt bărbat. După un timp, am ieșit afară, pentru că se anunțase vizita altor credincioși dintr-un alt oraș – Charleroi. Mare mi-a fost uimirea și bucuria să văd că unul dintre bărbații care au coborât din mașină era chiar Sabău Gheorghe. Am fost atât de fericit să-l întâlnesc, după 15 ani, pe cel pe care Dumnezeu îl folosise într-un mod atât de minunat în acea închisoare din Braunschweig. Nu-mi venea să cred! Aceeași față, aceeași voce, același bărbat care-mi vestise Cuvântul lui Dumnezeu în urmă cu 15 ani și mă sfătuise în chip atât de minunat. Emoțiile au fost mari și rugăciunile de mulțumire către Tatăl nostru ceresc au fost fierbinți.” (p. 188-189)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: