Teologie și Terapie (1): Cu puțulica la control

Mă gîndesc de ceva timp la această rubrică, observînd o anumită tendință în gîndirea evanghelică de a migra mai degrabă spre Terapie decît spre Teologie. Deseori e mai greu să gîndim Teologic decît Terapeutic. Mai degrabă căutăm o Aspirină universală sau un Tratament specific decît să folosim tradiția creștină pentru a da semnificație evenimentelor personale sau din istoria actuală a omenirii.

Un bun prilej pentru lansarea acestei rubrici a apărut pe neașteptate, citind un titlu și apoi o știre la care am rămas cu gura căscată, despre faptul că oficialii americani din domeniul sănătății publice vor să promoveze circumcizia la scară națională, pentru a reduce răspândirea virusului HIV.

Știrea în limba engleză: Officials Weigh Circumcision to Fight H.I.V. Risk.

Semnalarea în limba română a știrii: Toti baietii nascuti in SUA ar putea fi circumcisi, pentru combaterea raspandirii virusului HIV.

Știrea asta e taman bună pentru exemplificarea a ceea ce mă interesează la rubrica Teologie și Terapie.

Circumcizia este SEMN între Dumnezeu și urmașii lui Avraam. Această dimensiune teologică este evident absentă în perspectiva terapeutică.

Ființele umane sînt mult mai interesate de împlinirea nevoilor lor (sau cel puțin să nu sufere prea mlt) decît de SEMNELE pe care Dumnezeu le lasă în Istoria Binecuvîntării.

Mă întreb, a nu știu cîta oară, de ce nu am auzit de vreo biserică (urbană) care, o dată pe an, s-a închinat pe un vîrf de deal prin recunoașterea lui Dumnezu în creație: în firul de iarbă, în azurul cerului, în modul în care vacile, prin rumegarea ierbii, ajung să dea lapte? Copiii noștri știu cine dă ploaie peste cei buni și peste cei răi? Știu de unde vine laptele? Nu de la vreo firmă de distribuție.

Curcubeul e un SEMN.

Semnul de care e vorba acum e legat de puțulică. Dumnezeu a hotărît să existe SEMNUL circumciziei în carnea urmașilor lui Avraam. Fiii lui Iacov au considerat că ar fi o ocară ca sora lor Dina să fie soția unui om netăiat împrejur (vezi Genesa 34). Și mai există și alte pasaje în Vechiul Testament care sugerează clar că împlinirea SEMNULUI reprezintă o chestiune de importanță majoră în relația cu Dumnezeu.

Mentalitatea terapeutică evită chestiunea incomodă a relației omului cu Creatorul său. Avem o problemă, trebuie să găsim o soluție – acest tip de gîndire poate uneori să ducă la rezultate vizibile, dar acest tip de gîndire nu este de unul de prim rang, cum este tipul de gîndire teologică.

Dezvoltarea unei gîndiri teologice nu este deloc ușoară. Nu mă refer acum în primul rînd la demersul academic, eseistic, homiletic sau pastoral. Mă refer la dobîndirea unor reflexe ideatice cu ajutorul cărora nu cauți soluții în primul rînd, ci cauți mai degrabă să identifici SEMNELE relației lui Dumnezeu cu oamenii.

Vechiul Testament conține indicații prețioase despre cum se dobîndește o astfel de mentalitate teologică. De exemplu, mîncarea Paștelui (în)SEMNA multe lucruri. Povestea ieșirii din robie nu era pentru ochișori micuți, ci pentru minte exersată în vederea înțelegerii SEMNELOR.

Deși tendința de a ne proteja, de a asigura copiilor un viitor, de a ne SEMNA în progresul omenirii pare cumva normală, reflexul terapeutic devine unul periculos. Creștinii sînt chemați la a trăi ca niște miei în mijlocul lupilor, la a-și reprima impulsul de a-și cîștiga viața și la a și-o dedica unor cauze nobile.

Chestiunea SEMNULUI în puțulică devine și mai interesantă în Romani, unde Pavel întreabă: credința lui Avraam i-a fost socotită ca neprihănire după sau înainte de circumcizie? Și mai pune și alte întrebări interesante.

Metaforizarea din Romani 2:29 e fulminantă, superbă, inconturnabilă:

“Tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă.”

Așadar, dacă mentalitatea terapeutică încearcă să rezolve o problemă, mentalitatea teologică (care lucrează mult cu metafore: Isus e Păstorul, Ușa, Apa, Pîinea) aduce SEMNUL din puțulică în inimă.

Poate cîndva masculii americani vor trebui să prezinte puțulica la control.

Dar să nu uităm că la Judecata de Apoi TOȚI oamenii vor trebui să prezinte INIMA la control. Ce soluție are vreun om pentru HIV-ul inimii?

Afurisită să fie TERAPIA cînd ia locul TEOLOGIEI.

Publicitate

Trei citate (23)

Philip Yancey, Cu sufletul în viaţă, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2008

“Personalităţile prezentate în această carte se vor a fi exponente ale tuturor celor de la care am avut ceva de învăţat şi care îmi ţin pe mai departe spiritul treaz. Vocile lor străbat deopotrivă din Japonia, Olanda, Rusia, India, Anglia şi Statele Unite. Nu toţi aceşti oameni sunt creştini în sensul ortodox al cuvântului, iar unul dintre ei, Mahatma Gandhi, a decis, bunăoară, să rămână străin acestei credinţe. Nici unul n-a rămas, însă, neschimbat în urma întâlnirii cu Isus. Pe jumătate dintre ei i-am cunoscut şi intervievat personal, legând, în anumite cazuri, prietenii de o viaţă. Pe ceilalţi îi ştiu indirect, prin intermediul scrierilor pe care le-au lăsat după ei. Ciudat e că tocmai aceia care se situează mai departe de creştinismul ortodox – Gandhi, Tolstoi, Dostoievski, Endo – m-au ajutat să-mi înţeleg mai bine credinţa, limpezindu-mi-o dintr-o perspectivă pe care n-o avusesem în vedere.”

“Înţeleg, astăzi, mai bine presiunile la care a fost supus [Martin Luther] King pe parcursul întregii sale vieţi de adult (…). Slăbiciunea morală, din pricina cărora unii creştini încă se îndoiesc de autenticitatea credinţei sale, îi legitimează convenabil pe toţi cei ce caută să-i ignore mesajul. (Acestor creştini nu le-ar strica să recapituleze lista excepţionalilor oameni de credinţă înşiruiţi în Evrei 11, listă care îi cuprinde, în ciuda rătăcirii lor morale, pe Noe, Avraam, Iacov, Rahav, Samson şi David). A existat, fără îndoială, o perioadă când şi eu mă număram printre contestatarii lui King. Totuşi, nu pot citi astăzi nici o pagină din biografii ori vreun paragraf din discursuri fără conştiinţa profundă a preeminenţei convingerii sale creştine. Am o întreagă colecţie de înregistrări ale predicilor lui şi, ori de câte ori le ascult, sunt copleşit de forţa irezistibilă pe care o emană, cu o elocvenţă de neegalat, acest mesaj izvorât din Evanghelie.”

“Istoricii moderni, care au tendinţa de a se lega de defectele oamenilor moderni, povestesc despre micile pretenţii pe care Gandhi le avea de la asociaţii săi, obiceiurile sale bizare, despre încăpăţânarea sa excentrică. Şi-a pus la încercare jurîmântul de castitate dormind alături de femei dezbrăcate. Cel ce reuşea să însufleţească milioane de oameni a eşuat în calitate de cap al propriei familii, purtându-se rău cu soţia lui şi crescând un fiu care, răzvrătindu-se, avea să devină un delapidator, un împătimit al jocurilor de noroc şi un alcoolic sărac lipit. Iar când soţia lui stătea să moară din cauza unei bronşite acute, iar britanicii au trimis cu avionul un flacon cu medicament rar de penicilină care o putea salva, Gandhi i-a interzis doctorului să i-l administreze intravenos ca nu cumva acul să îi pângărească trupul. În consecinţă, femeia a murit. Cu toate acestea, după ce i s-a dus vorba, imaginea i s-a deteriorat, iar propriul său popor continuă să renunţe la multe dintre lucrurile pentru care el a trăit şi a murit – chiar şi după toate acestea, Gandhi emană totuşi o calitate unică, una care nu a încetat niciodată să îi influenţeze pe cei care l-au cunoscut. Mountbatten, un comandant militar cu experienţă, i-a rezumat forţa morală cu o formulă simplă din strategia militară, într-un moment în care războiul civil izbucnea pe întreg teritoriul Indiei: ‘Pe frontul de vest am 100.000 de soldaţi unul şi unul, ia vărsarea de sânge nu poate fi oprită. În est am un bătrân şi nici o vărsare de sânge.’ […] Metodele pe care le-a propovăduit Gandhi au fost adaptate de Martin Luther King Jr. cu efecte similare în Sudul Americii. Acestea s-au ivit din nou în Africa de Sud şi în Europa de Est, unde, într-o noapte, mii de manifestanţi cu lumânări în mâini şi cântând imnuri au doborât o Cortină de fier care dăinuise vreme de patruzeci de ani.”

Trei citate (22)

Valentin Dedu, Îndrăzneşte să visezi. Eseuri motivaţionale pentru depăşirea limitelor, Editura Metanoia, Timişoara, 2007

“Motivul pentru care a venit Isus Hristos în lume a fost bine definit. Misiunea Lui nu a fost doar vindecarea celor bolnavi, eliberarea celor posedaţi, sau formarea unor ucenici, ci mai mult de atât: ca toţi aceştia să primească viaţa Lui, să trăiască prin El o viaţă din belşug. Misiunea lui Hristos în viaţa noastră nu este împlinită până nu trăim o ‘viaţă din belşug’. Ce înseamnă ‘o viaţă din belşug’? Cei mai mulţi o descriu prin contrast cu viaţa sărăcăcioasă de supravieţuire. Pentru majoritatea creştinilor, ‘viaţa din belşug înseamnă să te rogi zilnic, să citeşti Biblia, să vii regulat la biserică, să evanghelizezi pe cineva, să fii bucuros că eşti creştin… Toate aceste elemente compun ‘viaţa din belşug’ a creştinului, dar dacă s-ar limita doar la atât am fi foarte frustraţi, pentru că această viziune pune accentul pe virtutea comportamentului creştin, nu pe harul şi darul lui Dumnezeu. Viaţa din belşug este misiunea lui Hristos, iar noi trebuie să-L lăsăm s-o realizeze. Isus a intenţionat să spună mai mult, să facă mai mult, să fim mai mult. O viaţă din belşug se realizează prin împlinirea legilor care o conturează.”

“Există un teren al luptei, dar şi un teren al victoriei. Zona în care este descrisă voia lui Dumnezeu este terenul biruinţei. Pe terenul ascultării, rugăciunii, dragostei, binecuvântării, este garantată victoria. Dacă umbli în lumină, pentru Diavol eşti invizibil. Cel ce stă pe genunchi înaintea lui Dumnezeu nu poate fi îngenuncheat niciodată. Dragostea nu moare. Moartea va muri, dar dragostea niciodată. ‘Dragostea este mai tare ca moartea.’ (Cântarea Cântărilor 8:7) Dragostea este cea mai puternică armă, ea nu are concurent în ceea ce înseamnă puterea, pertinenţa şi persistenţa ei. Toate lucrurile vor trece, însă dragostea rămâne. Toate se schimbă, însă dragostea este constantă în caracterul ei. ‘Nu întoarceţi rău pentru rău, ci biruiţi răul prin bine.’ (Romani 12:21)”

“Patriarhii trebuie admiraţi pentru multe lucruri, însă există un lucru care trebuie scos bine în evidenţă, şi anume că ei au ştiut să lase o moştenire spirituală. Despre Avraam se spune că ‘şi-a pus cortul şi a zidit altarul’. Avraam a fost nomad toată viaţa, a devenit expert în strângerea şi punerea cortului, probabil că făcea lucrul acesta în câteva ore, însă când venea vorba de zidit altare, altfel stătea treaba. În Biblie există o lege a clădirii altarelor pe care Avraam şi ceilalţi patriarhi au respectat-o. Pentru aşezarea cortului avea nevoie de câteva ore, însă pentru clădirea altarului petrecea mult timp. Trebuia să meargă până la râu să aleagă pietrele curate şi necioplite, să le potrivească şi să clădească un Altar trainic. Avraam a zidit altare. Altarele pe care Avraam le-a zidit au fost puncte de reper pentru strămoşii lui. Pe lângă altarul de la Betel a trecut şi Isaac, a trecut şi Iacov, a trecut şi poporul în călătoria exodului. Avraam a lăsat moştenire altare. Îl cinstim pe Dumnezeu cu atât mai mult cu cât altarul pe care îl zidim este mai durabil. Fiecare dintre noi dorim să lăsăm o amprentă în lumea asta, generaţia următoare să ne recunoască contribuţia. Unii au lăsat piramide, alţii au lăsat imperii, alţii au lăsat cărţi, însă Avraam L-a lăsat pe Dumnezeu. Altarul este urma închinării tale. În sfinţenie şi închinare nu există limită. Singurul lucru pe care îl iei cu tine în cer şi rămâne în acelaşi timp pe pământ este caracterul tău, altarul tău.”